Pentru simplul motiv că nu a existat nici o altă soluţie. România era înconjurată de vecini care îi contestau graniţele: Uniunea Sovietică revendica Basarabia, Bulgaria cerea Dobrogea, Ungaria vroia Transilvania. Doar Serbia nu cerea nimic (cel puţin pe faţă). Pentru toţi oamenii întregi la cap era limpede că România nu putea lupta pe trei fronturi în acelaşi timp.
În perioada interbelică soluţia găsită a fost diplomaţia: participarea intensă la lucrările Ligii Naţiunilor (precursoarea ONU, însă mult mai slabă), o serie de tratate şi alianţe regionale cu statele prietene (Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia). Toate astea se petreceau sub patronajul Franţei (o ţară care mai avea doar renumele de mare putere, în realitate era extrem de slabă) şi Marea Britanie (intrată într-o fază de retragere din problemele Europei). Statele Unite priveau cu mirare la nebunia europenilor.
Pe 29 septembrie 1938 a fost semnat Acordul de la Munchen de către premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier, Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler şi Ducele Italiei Benito Mussolini – un document prin care Cehoslovacia era silită să cedeze în favoarea Germaniei regiunile locuite de germani. Din acel moment a devenit clar că nu mai există în realitate nici un fel de garanţii pentru graniţele României. Franţa şi Marea Britanie cedaseră în faţa Germaniei lui Hitler. Mai ales după 15 martie 1939, când la nici şase luni de când spunea că nu mai are nici un fel de pretenţii Hitler invada restul Cehoslovaciei şi o transforma în protectorat german.
În câteva luni de zile România a rămas fără nici un fel de garanţii internaţionale. Oricine putea cere orice, depindea doar de armata care era în spatele cererii. Ungurii, bulgarii şi sovieticii au început să se agite, iar diplomaţia română s-a orientat în timp record spre Germania – dar degeaba. La Statul Major al armatei române existau planuri pentru diverse ipoteze de război. Un lucru era clar: nu se putea rezista mai mult de câteva săptămâni în faţa unui atac concomitent dinspre Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Singura ipoteză favorabilă era rezistenţa în faţa unei invazii sovietice cu două condiţii: neutralitatea Bulgariei şi Ungariei plus garanţii de sprijin material din partea Marii Britanii şi Franţei cu perspectiva intervenţiei lor militare într-o perioadă cât mai scurtă. La toate acestea adăugaţi lipsa de armament – era asigurat mai puţin de jumătate din necesarul armatei. În plus mai exista tratatul de neagresiune dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov, deci era exclus orice sprijin german pentru România) ca şi experienţa polonezilor care s-au bătut cu nemţii în septembrie 1939 sperând că vor rezista până la o intervenţie franco-britanică (ce nu s-a produs, pe lângă asta au fost atacaţi din spate de sovietici).
În aceste condiţii singura decizie raţională era cedarea Basarabiei cu speranţa recuperării ei în viitor (destul de nebuloasă!). De multe ori apare exemplul Finlandei care nu a cedat în faţa sovieticilor şi s-au bătut cu ei din 30 noiembrie 1939 până pe 13 martie 1940. Doar că sunt câteva diferenţe între cele două cazuri: Finlanda nu era vecină cu Ungaria şi Bulgaria care abia aşteptau să atace, terenul pe care s-au bătut finlandezii şi lungimea liniei frontului au fost extrem de diferite faţă de condiţiile din România. De altfel s-a văzut în 1944 că românii (chiar cu sprijin german!) nu au putut rezista în faţa unui atac sovietic. Şi în cazul Finlandei se mai uită ceva: chiar dacă s-au bătut cu sovieticii, la sfârşitul acestui război au cedat 11% din teritoriu, iar sovieticii au obţinut mai mult decât ceruseră iniţial.
Rămâne ipoteza războiului pentru onoare sau a războiului total. Doar că în afara figurilor retorice nu există aşa ceva. Nu există conducători care să ceară popoarelor să moară fără speranţă şi să fie urmaţi – nici Hitler nu a reuşit asta, nici împăratul Japoniei. Sinuciderea colectivă nu a fost niciodată o soluţie.
Într-adevăr, cam acestea au fost ale chestiunii date. Evident, de către alții date…
Totuși, parcă prea ușor au fost însușite.
Apropo, primu’ din dreapta pozei de infamilie e «ginericu’» lui Benito?
Try boon!
movimpact
De fapt Bulgaria voia Cadrilaterul, pe care l-a primit, a deportat romanii de acolo, si l-a pastrat pana azi.
ţinând cont că ulterior s-a cedat Ardealul cam tot acolo am ajuns. bine, fără jertfe, ce-i drept dar … ca şi la sfârşitul războiului n-am prea ştiut ce să facem, adică am preferat să depunem armele în loc să murim în picioare. din relatările bunicilor mei, o bunică a murit anul acesta în februarie la 98 de ani, oamenii de rând chiar erau patrioţi, oamenii de atunci chiar îşi iubeau ţara, regele şi credinţa ortodoxă şi chiar ar fi murit pentru asta. ceea ce azi par vorbe goale, fără suport. ceea ce ne-a lipsit nouă erau nişte oameni politici adevăraţi şi, mai ales, hotărâţi care să pună binele tuturor mai presus de propriile interese. ceea ce ne lipseşte şi azi. bunica de care pomenem spunea, din perspectiva zilelor recente, că oamenii de atunci au plecat la război în 41 nu entuziaşti, că nu-i cuvântul potrivit, aş spune hotărâţi să facă ce-i mai bine pentru ţară. nu cred că azi ar mai fi la fel. putem să vorbim cât vrem despre aceste subiecte dar, trebuie să luăm în calcul că spiritul acelor vremuri era altul. societatea noastră chiar avea reguli ce erau respectate. avem doi prieteni finlandezi şi, din discuţiile cu ei am aflat că după război – n-au fost în planul Marshall – şi-au trimis copii în Suedia ca să nu moară de foame. apoi, ani în şir au avut o politică duală, datorită vecinătăţii cu Rusia, în aşa fel încât să nu supere vecinul de la răsărit dar să facă ceea ce era bine pentru poporul lor. nici un conducător de-al nostru, de după război, nu s-a gândit la binele acestui popor, au dezrădăcinat ţăranii aruncându-i spre o industrie artificială ce a succombat firesc în economia de piaţă, au distrus oraşe pentru a construi pe verticală nişte blocuri cenuşii şi altele. ca o concluzie: suntem prea mirotici pentru a avea un destin mai bun.
As fi de accord cu analiza dvs, daca atacurile vecinilor ar fi fost simultane. Dar nici vorba de Asa ceva. Daca am fi opus o minima rezistenta pe Nistru, cu siguranta ungurii s-ar fi gandit de 2 ori inainte de a ne cere ardealul. Nu uitat I ca interesul Germaniei era sa NU fie razboi in Tara resurselor petroliere de care aveau atata nevoie.
Iar interesul URSS era să lase Germania FĂRĂ resursele de petrol.
Ba din contra, George Damian, era de ales. Si inca cum ! TREBUIA sa cedam fara lupta Basarabia si Transilvania de Nord, pe care sa le recuperam apoi cu mari jertfe, doar ca sa cedam iarasi Basarabia in 45?
Undeva lipseste niste logica, ratiune, datele esentiale….Cadrilaterul e una, Basarabia e altceva, nu le mai incurcati mai copii.Daca istoria nu v-a invatat nimic, inseamna ca voi n-ati invatat-o cum trebuie. Luati-o de la capat, cu mai multa atentie, ca de-asta se zice ca ne meritam actuala soarta de popor instrainat de sine si valorile sale milenare…pentru ca nu stim sa ne apreciem trecutul, n-avem orizonturi in prezent si nu ne gandim la viitorul natiunii !
Guvernul Ion Gigurtu a cedat teritoriile in numele poporului, el fiind indirect criminalul care a favorizat uciderea a mii de romani in teritoriile cedate, nu mai vorbesc de deportati, multi dintre ei nu au supravietuit inghesuiti in vagoane si dusi cine stie unde.Asta trebuia sa se intample, dupa mintea voastra? E grav atunci, copiilor. Sper sa nu ajungeti niciodata in politica, ca aveti o gandire mai proasta decat actualii tradatori din guvern si parlament. Vorba aia, raul cel mai mic e bun !
Eu unul nu-mi pun problema de ce a fost cedată Basarabia…
Iritat sînt doar de flașnetele anterioare privind armata cea gata să-și dea sîngele, dar la o adică fără așa minciună era și mai rău, în acea perioadă încă de pace… Coagularea, funcționarea socială – am observat – se obține cu multe gogoși..
„Aşa este. Îmi aduc aminte de primul meu dialog cu poeta Leonida Lari. Mă privea cu durere, când mi-a spus, revoltată: ”De ce nu au luptat atunci românii, măcar o zi, câteva ore, câteva minute?…” – Ion Petrescu
Citeste mai mult: adev.ro/mp0v5y
trebuia sa ne batem si sa mergem la razboi atunci, sa fi varsat sange romanesc dar sa fi aratat ca ne batem pentru ce e al nostru.
asa cum de fapt am facut in 1916 de s-a reusit Romania mare,desi am pierdut razboiul.
atunci cand totul e pierdut si nu mai ai nici o solutie,te bati pentru onoare si viitor.
de ce a fost o diferenta asa de mare intre deciziile decidentii Romaniei dintre 1916 si 1940 nu pot sa mi-o explic, doar coruptia politicienilor nu cred.
poate a fost Ionel Bratianu intr-adevar , un alt fel de lider.
Ma intreb daca toti marii patrioti ce sustin ca ar fi trebuit sa ne luptam cu rusii, ungurii si bulgarii (care cereau si Dobrogea nu doar Cadrilaterul) au vazut un om impuscat in stomac sau lovit de o schija in gat? Si mai ales daca sunt constienti ca in urma pierderilor umane inevitabile ei poate nu mai erau astazi?
1. da, este contele Ciano, poza e afisata si în Wikipedia.
2. în 1940 nu erau clare intentiile Germaniei înspre est. Sistemul de aliante cazuse aproape complet, chiar daca ele nu mai valorau nici cât hârtia pe care fusesera scrise. Ceilalti garanti, Franta si Anglia, desi semnasera un an mai devreme un tratate de garantie, aveau problemele lor – Franta abia capitulase iar Anglia ramasese singura si urma sa se confrunte singura cu nemtii în operatiunea ulterior cunoscuta ca Seelöwe. În ciuda pactului R-M, Rusia s-a grabit sa anexeze prima Basarabia, din mai multe motive, printre care si cel strategic.
3. Ceva mai târziu, România pierdea, tot la tratative, si o mare parte din Transilvania, prin Tratatul de la Viena, presupunându-se, nu fara temei, ca lipsa de reactie la anexarea Basarabiei a stimulat pretentiile revizioniste ale Ungariei.
Pingback:De ce a fost cedată Basarabia la 28 iunie 1940 | Romania MilitaryRomania Military
„De altfel s-a văzut în 1944 că românii (chiar cu sprijin german!) nu au putut rezista în faţa unui atac sovietic.” ofiţerii români voiau şi puteau să reziste ceva timp cât să dea un ragaz pentru semnarea unui armistiţiu cât de cât onorabil, doar că a venit 23 august şi li s-a oferit o deportare în Siberia. cu 23 august n-au mai avut cum să demonstreze dacă se putea. ipotetic se putea. să nu uităm că atunci, în acele zile oamenii aceia luptau acasă, pentru ţară, nu mai erau nici în stepele ruseşti, nici în Crimeea ceea ce schimba cumva spiritul oamenilor, ofiţerii sau soldaţi. să nu uităm de cei care au plecat alături de nemţi, să nu uităm de ofiţerii care au trecut de partea nemţilor, după acel 23 august, uneori însoţiţi de soldaţi, cu toate că le era clar că trec de partea învinşilor. dar, probabil că, decât lângă ruşi era preferabil. mai ales, să nu uităm că, deşi, am schimbat tabară am fost trataţi ca o ţară învinsă. ce mare lucru am obţinut? nu era mai bine, zic, să fi încercat să luptăm? de la început.
Toate comentariile sunt scrise prin prisma faptului împlinit – ca la Columbo, stim ce s-a întâmplat, asa ca e usor de descoperit criminalul, chiar daca indiciile duc în alta directie.
Principalul vinovat de cedarile teritoriale este Iuliu Maniu, ale carui fapte, de trei ori au avut consecinte dezastruoase pentru tara.
Prima – l-a adus în tara pe Carol II, care si-a adus cu sine camarila si amanta (în ciuda promisiunii facute lui Maniu). Acesta a fost atât de prost, pentru un om politic de preswtigiul lui, sa creada ca dl. Caraiman va renunta la amanta pentru tron, în conditiile în care au existat 2 precedente (Zizi si Ea). Carol a protejat coruptia pentru ca îi aducea venituri importante (cui îi plac filmele americane de prin anii 40 a întâlnit destul de des expresia „nu sunt Regina României ca sa-mi permit aia si aia”.
A doua – a refuzat „din principiu” orice dialog constructiv cu Antonescu, care chiar i-a propus sa-i cedeze conducerea daca acesta, Maniu, poate scoate tara din razboi (prin filiera engleza). „Antonescu a bagat tara în razboi, Antonescu s-o scoata” (principial corect si impartial, dar nu l-a scapat de temnita).
A treia – s-a amagit singur si a amagit generatii de partizani cu sprijinul Londrei, contra tuturor evidentelor.
Pingback:De ce a fost cedată Basarabia la 28 iunie 1940 | Romanian Breaking News
Pingback:De ce a fost cedată Basarabia la 28 iunie 1940
„Doar Serbia nu cerea nimic”. Super, se vede ca scriati la Magazin istoric.
Cum să ceară Serbia în 1940 ceva când nu exista ca stat. Era Regatul Yugoslaviei.
Dar na… pt. un istoric de carton ce contează datele istorice, ce contează o formulare precisă.
Regatul era practic o federatie de regate mai mici. Yugoslavia a ramas o federatie, pâna când s-a spart în urma razboiului religios.
Eroare fundamentala. Daca se opunea rezistenta in Basarabia si Bucovina intreaga desfasurare a razboiului in Europa se schimba. Onoarea mai presus de orice. Vinovati de decizia de cedare fara lupta; Carol II, generalul Ilcus, Generalul Tenescu. Asa cum a condus dictatorial 10 ani, putea dispune apararea pe Nistru asa cum o spusese la Chisinau in ianuarie 1941.