Meniu Închide

De ce au murit românii în Primul Război Mondial?

În prim plan, un ofiţer al monarhiei chezaro-crăieşti rânjeşte plin de mulţumire către aparatul de fotografiat. Cu mâinile în buzunarele mantalei şi cizmele lustruite de să-şi răsucească mustaţa în ele, triumfătorul oştean k.u.k. stă lângă un morman de cadavre ale soldaţilor români din Regimentul 45 Vlaşca. La marginea drumului de la Bartolomeu, lângă Braşov, într-o îngrămădeală nedefinită de braţe, trunchiuri şi picioare se iţesc ici şi colo câteva capete tunse scurt, cu feţele acoperite de sânge închegat. De-a lungul drumului se înşiră doamne elegante din societatea înaltă a Braşovului, venite să se bucure de spectacolul oferit de mormanul de cadavre valahe. Instantaneul a imortalizat hainele de sărbătoare ale braşovencelor la 1916: pălării cu flori şi pene, taioare pe talie, săculeţe de mână, fuste şi rochii până la gleznă. Sunt mulţumite, valahii au fost zdrobiţi, văd asta cu ochii lor. În stânga, în plan secund, câţiva prizonieri români, fără centiroane şi cu vestoanele descheiate, sapă groapa comună pentru camarazii morţi.

Imagine Art Historia, unde găsiţi mai multe detalii despre masacrul de la Bartolomeu.
Imagine Art Historia, unde găsiţi mai multe detalii despre masacrul de la Bartolomeu.

În 1916 România a mobilizat 750.000 de bărbaţi dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut.Asta plasează România pe locul al optulea după Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Franţa, Italia şi Turcia (înaintea Statelor Unite, Bulgariei, Serbiei, Greciei etc. detalii aici).

Un procent de 10% dintre români au plecat la luptă, iar dintre aceştia 71% au fost victimele războiului. La acest număr mai trebuie adăugaţi şi cei 200.000 de civili morţi în urma epidemiei de tifos. Se poate spune orice, dar până la urmă România a plătit cu foarte mult sânge pentru Transilvania, Bucovina şi Basarabia.

La 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, preşedintele Traian Băsescu îşi dă seama că rezerviştii români nu mai pot fi mobilizaţi „în caz de ceva” – pentru că sunt plecaţi în mare parte în lumea largă. Băsescu nu o spune, dar istoricul Marius Diaconescu nu se sfieşte să arate că „în caz de ceva” există foarte puţine motive pentru ca românii să moară pentru ţara lor (aici). De fapt problema este dacă românii mai consideră România ca fiind ţara lor. Marius Diaconescu deplânge lipsa „valorilor” capabile să-i mobilizeze pe români „în caz de ceva”. După 25 de ani de „demitizare” = distrugerea tuturor simbolurilor naţionale este absolut natural să dispară orice fel de ataşament faţă de statul român confundat în acest moment cu clasa politică ticăloasă care ne conduce.

 
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]











Alătură-te celorlalți 247 de abonați.


Articole similare

36 de comentarii

  1. Cristian Popescu

    Prietene, te citesc cu maxim interes si astept cu maxima nerabdare sa publici articolele pe blog. Dar te rog sa ai mila de ochii mei obositi (si ai altora, banuiesc) si schimba stilul paginii. Fonturile alea gri, subtiri, pe un background alb, sunt aproape de necitit.

  2. Cristian Popescu

    Si un amanunt. Mi-ar place sa citesc carti de istorie a romanilor, unele in care noi nu suntem talhari, hoti sau tradatori cum vor altii sa ne prezinte. Cand spui afirmi ca „in 1916 România a mobilizat 750.000 de bărbaţi dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut” inseamna ca ai, ca istoric, zeci de mii de drame, povesti de viata si fapte de eroism din care sa te inspiri.

  3. Cristi

    referitor la ultima fraza: lasand demitizarea lui Boia la o parte (la fel de subtirica precum mitizarea national-comunista), sunt curios ce crezi tu ca e statul roman in afara de clasa politica. statul inseamna structuri administrativ-politice si de forta. daca te refereai la natiune, nici ea nu sta prea bine, saraca. o natiune o creezi in jurul unor proiecte de anvergura (urasc cuvantul asta, a fost infiintat pana si un minister cu numele asta, bagatelizand ideea), a unei viziuni, pe baza unor valori comune. dar asta cine o face? ca noi pe blog in niciun caz.

  4. Cristi

    P.S.: cred ca statul roman (nu natiunea) era deja demitizat de pe vremea lui ceasca: pana si militienii spuneau bancuri cu militieni, toata lumea stia ca PCR inseamna Pile Cunostinte Relatii etc.

  5. Ioan

    bre dufule@
    hmmm.. de exemplu promovarea culorii chilotilor Biancai Dragusanu in paralel cu manelizarea(tiganizarea) si ‘manualele alternative de istorie’ made in L Boia in care se explica de ce Decebal avea ‘buze senzuale’.gen..

  6. Canadian

    Marius Diaconescu, cel de la revista Historia, este el insusi un de-mitizator de vaza a istoriei Romaniei. Si cand spun de-mitizator, sunt politicos; este de fapt un dusman (aproape) declarat al Romaniei; el si altii ca el sunt in slujba celor care cauta sa distruga Romania, singurul stat ramas aproximativ intreg din cele formate dupa caderea imperiului austro-ungar (Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia).
    Nu mai exista valori pentru care romanii sa lupte? Pai ele au fost distruse de ideologia occidentala a individualismului si corectitudinii politice: nimic nu e mai important decat satisfactiile personale, preferabil cele de origine animalica: hrana, sex, putere – cu conditia respectarii pana la adoratie a minoritatilor (nu toate, doar cele indicate de formatorii de opinie occidentali).

  7. Julia

    Vä inselati domnule Damian. Românii au motiv sä meargä sä-si jertfeascä viata, desi, profilul unui eventual räzboi nu va fi ca in 1914 ci mai repede ca 1944 – Hirosima si Nagasaki. Sau modernizat, niscaiva arme biologice, cä de… omenirea a progresat…
    Dar, ce conteazä, ei vin cu deosebitä convingere, de peste tot, de unde s-au räspândit in lumea largä, asa ca si „cenusa orbului“ sä apere „nu säräcia si nevoile si neamul“ ci averile gen NANA – care, in curând se va extinde peste poate, deoarece Popey Marinarul vrea sä devinä latifundiar si NIMENI nu-l poate domoli in dorintza lui nemäsuratä de putere. Sau NU VREA SÄ-L DOMOLEASCÄ, deoarece s-ar putea intâmpla sä se därâme un intreg esafodaj – gen reactzie in lantz, pe care s-a cocotzat, asa ca tziganul pe 7 perine. Si mosioara lui Leantza- dar nu „nebuna din capul satului“ ci una mai actualä, din AMBELE CAPETE ale ÄLUIA… Sä apere aurul REGILOR si IMPÄRATILOR balaoachesi, care si-au trimis COHORTELE de supusi sä cerseascä in lumea intreagä ca sä aibä ei palate ca maharajahii? de tzi-e si rusine sä spui cä esti român, deoarece s-a asimilat demult rrom=român. Si ziarele sunt foarte darnice, le oferä aproape zilnic, rubrici cu „zburdälniciile lor“ de la ciorditul märunt, la tâlhärie si crimä“.
    Nu vi se pare absolut logic si firesc, un sentiment de induiosätor patriotism, sä meargä sä lupte pentru patria celor Top 300 cei mai bogați români, ale cäror averi se ridicä la MODICA sumä de 21,5 miliarde de euro? Nu e normal sä-si jertfeascä viatza amärâtul care merge la strâns cäpsuni, pt. o leafä de mizerie si umilintze indescriptibile, pt. ÄIA – SÄRACII, care s-au jertfit sä strângä, asa ca-n poezia Bardului : picurii strop dupä strop, fac al märilor potop, vesnic câte-un spic adunä, dacä vrei sä ai un snop”. Päi nu te cuprinde mila, de câtä räbdare au avut pânä au reusit sä strângä atâtzia picuri… de miliarde, si nu e normal sä nu-i lasi de pripas?
    Referitor la nelämurirea domnului DUFU, cred cä termenul SIMBOL NATZIONAL se referä la Justitia care intr-adevär este LEGATÄ LA OCHI – nu, sä nu se creadä cä e coruptä, doamne fereste; reprezentantzii INTELECTUALI din politicä si Comisia UE, care dau pe dinafarä de câte SUCCESURI au; retrocedärile pentru care caracterizarea de CORUPTE este un alint… Si dacä e sä le insiräm pe toate: Invätzämântul, sistemul pensiilor, sistemul sanitar, discrepanta intre salariile celor care s-au chinuit sä facä o facultate – doctori, ingineri, si cei care fac politicä – dar nu au nici liceul cel putzin. DA domnule DUFU, astea sunt acum adeväratele SIMBOLURI NATZIONALE care ne reprezintä in EUROPA. Pentru asta trebuie sä vinä românii la arme, DAR, nu pentru un räzboi, ci un 89 AUTENTIC

  8. Radu

    Cum adica „demitizare” in ghilimele…Timp de 150 de ani istoria Romaniei s-a construit DOAR pe mitizare si propaganda nationalista. A fost poate bine la vremea ei, dar in ultimile 3 decenii nici o tara eurpeana nu-si mai construieste discursuri patriotarde facand apel la „istorii” glorioase si „fapte marete de istorie”. Demitizarea istoriei nationale e poate unul din cele mai bune lucruri care s-au facut in istoriografia noastra. Ca unora nu le place, fiindca nu le mai gadila orgoliul de urmasi de mari viteji si de glorioase fapte, asta e alta problema.

  9. dufu

    @bre…ioane…
    Intoarce-te la filmele lui Sergiu, si lasa altora discutiile legate de istorie si mistificarea ei. Cit despre restul, vezi sa nu-l pierzi pe Capatos, si da dracului mai incet casetofonul ala, ca ma deranjeaza tinguilile lui Guta.

  10. Dan Catalin

    Ma bucur ca isi mai aduce cineva aminte de masacrul de la Bartolomeu din 1916. Intr-adevar ofiterul din fotografie era imbracat in uniforma austro-ungara, insa atacul a fost infaptuit de catre prusaci, care au atacat cu mitraliuere si grenade de mana o unitate romaneasca (la nivel de companie) ramasa fara munitie. De unde si rezultatul. Vesnica amintite eroilor neamului!

    • Marian

      Acest lucru nu este singular, din pacate.
      Acelasi lucru l-au facut, tot nemtii, tot în Ardeal, tot românilor, ramasi tot fara gloante, si tot într-un razboi mondial.
      Tinând cont ca alternativa s-ar fi numit lagar de concentrare, nu stiu daca nu cumva le-au facut un bine, vorba unui film de groaza: norocosii mor primii.

  11. scorilo10

    Excelent articol……ma mir ca mai exista unii care considera ca ::..,,Timp de 150 de ani istoria Romaniei s-a construit DOAR pe mitizare si propaganda nationalista….etc,,……..As spune ca e idee la fel de fantezista precum si cunostiintele istorice ale autorului.In caz ca preopinentul nu are cunostiintele necesare ii aduc spre dreapta intelegere faptul ca in toate tarile Europei extrema dreapta nationalista castiga teren cu viteza unui seism de gradul 7….si cam toate istoriile popoarelor au si mituri mai mult sau mai putin cunoscute.Ca fapt divers……dl. Radu…aveti cumva idee cum s-a facut marea Unire?…stiati ca nemtii care ocupau toata Ucraina dupa pacea de la Brest-Litowsk..au fost de acord si au permis acest lucru?…stiati ca la 1 dec. 1918 nu exista nici un militar roman in Transilvania…acestia intrand dupa exprimarea clara a unui vot umanim?….sau si astea sunt mituri?

  12. Marian

    Am mai spus asta, dar o voi repeta pâna la epuizare

    Nu este nici o legatura între victime si rezultat. Americanii au pierdut în aproximativ aceeasi perioada de timp nici jumatate din cât a pierdut România, iar ei au luptat pe doua fronturi, contra Germaniei si Japoniei.

    Pierderile mari le avem dintr-un singur motiv – tactica hei-rup. Eterna „nepregateala”, eternul „lasa ca merge si asa”, eterna surprindere la venirea iernii si multe altele. Iar daca „soldatul prost” are o scuza, este taran si a venit ademenit de promisiunea de a primi pamânt, corpul ofiteresc nu are, ei sunt profesionisti.

    De altfel, în nici câteva saptamâni am ajuns de la „Treceti batalioane române Carpatii” la „Pe aicea nu se trece”.

    Nu am idee sa fi câstigat vreo batalie în WW1 dupa ce au intrat nemtii în joc.

    Faptul ca au fost jertfe imense, nu înseamna decât un singur lucru – românul simplu a avut motivatia se lupte si eventual sa moara pentru tara.Cumva ma bucur ca am intrat în NATO. Poata ca asa cumva se vor lupta niste profesionisti si pentru noi …

  13. dinu ciobotaru

    Există foarte puţine motive pentru ca românii să moară pentru România deoarece ţara a fost vândută străinătăţii, prin; inconştienţa, incultura, şi trădarea intereselor naţionale de către politicienii care au condus România după anul 1989. Aceşti trădători ai intereselor naţionale, au imaginat şi au adoptat legile aberante; de privatizare, de restituire a proprietăţilor şi de vânzare a terenurilor agricole, în urma cărora bunurile proprietatea publică au fost înstrăinate sau au ajuns în posesia politicienilor sau escrocilor, persoane care au înșelat, şi-au însușit prin mijloace frauduloase, bunurile proprietate publică ale românilor. Din cauza acestor pungași, șarlatani, care ne-au vândut: petrolul, gazele naturale, rezervele minerale şi terenurile agricole, au distrus industria, au creat un dezastru economic şi social nemaiântâlnit în istorie, românii nu mai consideră România ca fiind ţara lor.
    Lipsesc valorile capabile să-i mobilizeze pe români, după 25 de ani de dezastru economic şi social şi de distrugere a simbolurilor naţionale.
    Statul Român este azi în disoluţie şi confundat cu clasa politică ticăloasă şi trădătoare a intereselor naţionale, clasă politică care ne conduce.

  14. Marian

    În trecut, oamenii care luptau pentru un senior erau platiti de acesta.

    Fara a fi niste genii, seniorii si-au dat seama ca-si pot reduce cheltuielile convingând oamenii sa moara pe gratis pentru gâlcevile lor.

    Si uite asa, de ceva ani buni, în toate tarile exista un minister al propagandei, ca atare sau ascuns. Întrebati americanii ce cauta în Irak si va vor spune ca au venit sa apere „democratia” (din SUA).

  15. Pribeagul

    Un articol excelent!

    De ce au murit românii în Primul Război Mondial?

    O intrebare de actualitate la care se poate raspunde usor si fundamentat. In nici un caz, ei n-au murit pentru ca urmasii lor sa simta neputinciosi cum niste capuse le sug toata vlaga.

    O intrebarea grea: Citi romani ar reusi cacanarii/capusele de la conducere sa mobilizeze acum, pentru a fi macelariti in prima linie?

  16. Canadian

    @dufu si @Radu – deci miturile nu sunt bune; hai sa vedem atunci 1) ce considerati Dvs. ca e bun in istoria Romaniei ; 2) ce considerati ca mit sau rusinos din istoria altor tari (daca se poate, la modul serios)

  17. Aurelian

    Domnule George Damian articolele pe care le scrieti sunt foarte interesante si le citesc cu placere .In caz ,, de ceva ” cred ca Romanii or sa fie foarte greu de mobilizat iar sentimentul de patriotism pe care l-a avut acest popor , o sa cam lase de dorit in conditiile actuale . In cei 25 de ani din decembrie 89 , toti cei ce au condus destinul tarii nu au facut decat sa-i indeparteze si sa-i saraceasca pe majoritatea Romanilor .Asa ca bine ar fi sa nu se intample nimic.

  18. Laurian TOTA

    Trist dar adevarat, iar concluziile amare la fel.

    Mentionam insa ca starea de spirt a „talpei tarii” era aceeasi in 1916 ca si acum, ticalosia politicienilor asisderea ca si acum. Relevante sunt pentru un fidel tablou al epocii 1870-1935 memoriile boierului de la breasta Ion „Constantin” Argetoianu.

    Dumnezeu cu mila!

  19. Neantul Valah

    Statul roman este si ramane opera baietilor de bani gata de la 1848 ,alde bratienii in principal ,un stat creat artificial si fara respect fata de cetatenii sai .a se citi ce zice Caragiale despre acest stat

  20. George Sauciuc

    Din păcate sunt de acord cu Marius Diaconescu. Nu aş mişca un deget (spre deosebire de fratele meu care este SGV-ist). Eu consider că România a trădat zona din care provin şi anume Bucovina (mi se pare incalificabil să am nevoie de paşaport să-mi vizitez rudele de care mă desparte un gard de sârmă) în ciuda sacrificiilor făcute de înaintaşii mei (inclusiv trădare faţă de un jurământ militar legitim făcut Tronului monarhiei chezaro-crăieşti)

  21. Marian

    În onoarea performantei de a avea si un post cotat negativ, am sa va ma spun un lucru care ar trebui sa va dea de gândit, înainte de a merge pe front.

    WW1 a fost un holocaust genetic. Sute de mii de linii genetice au fost curmate fara posibilitatea de refacere.

    În timpul WW1, toti barbatii dintr-un sat erau repartizati unui singur regiment, în ideea ca se cunosc între ei si se vor ajuta mai bine (sinergie). Problema a aparut odata cu anihilarea de regimente întregi pe front, sate întregi, la noi si la altii, ramânând populate doar cu vadane, uneori fara copii.

    Primii care au reactionat au fost englezii, care deja din 1916 au observat acest lucru si au amestecat soldatii. Noi n-am facut-o nici în WW2.

    Salvati soldatul Ryan se bazeaza exact pe acest principiu.

    Media de copii a scazut în România sub 2. Conform statisticii Bancii Mondiale (nu va întrebati oare ce interes are banca mondiala sa plateasca astfel de studii? :) ), se nasc putin sub 10 si mor aproape 12 la mia de locuitori. Ne stingem ca natie.

    Deci, daca plecati pe front, stiti ce aveti de facut înainte de a va lua valiza de lemn, conform titlului unui roman celebru :) .

    Dupa bunul obicei boieresc de a „taia” pe toti pretendentii la tron, am ramas fara nobilime autohtona. Dupa jertfele strategic inutile, am ramas si fara tarani. SI atunci de ce va mirati ca ne conduc strainii sau ca nu le pasa de talpa tarii?

  22. Canadian

    Ce-ar fi sa punem intrebarea altfel, facand abstractie de clasa noastra politica de nevolnici, intr-adevar de neaparat? Care ar putea fi idealul pentru care Romania ar trebui sa lupte? Doar nu democratia americana care ne-a adus pe cap pacostea numita Bechtel sau Rosia Montana sau Chevron? Sa luptam de aceeasi parte a baricadei cu Ungaria? Nu ne-a avertizat de suficiente ori cu argumente clare Larry Watts ca Ungaria si Rusia sunt strans legate intru distrugerea Romaniei? Nu este clar ca (inca) o slabire a capacitatii de aparare a Romaniei este prilejul asteptat de unguri si eventual alti vecini de-ai nostri pentru a ne ataca? Nu este clar ca Ungaria dispune si de sprijinul Germaniei? – altfel cum si-ar putea permite sa impoziteze bancile occidentale (suprema blasfemie!) sau sa-i puna pe tigani sa munceasca FARA a fi supusa sanctiunilor care au lovit Austria acum cativa ani cand au ales un guvern de dreapta? In al doilea razboi mondial Romania a pierdut peste 500 000 de soldati si nu i-a multumit nimeni; in schimb Cehoslovacia, Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Belgia, Spania, Portugalia, fie s-au lasat ocupate, fie s-au declarat neutre si acum ne dau lectii de moralitate. Le-a convenit sa colaboreze cu nazistii, ba chiar unul din conducatorii Cehoslovaciei s-a si laudat cu lasitatea lor, aratand ca Praga a ramas nebombardata tocmai datorita cedarii fara lupta. Ceea ce e uimitor este ca exista o gramada de spalati pe creier care-i lauda pe cehi pentru alt moment de cedare fara lupta, 1968; cum s-au zbarlit rusii la ei, cum au cedat; admirabilii cehi+slovaci de ce n-au luptat pentru „socialismul cu fata umana”? Asta in timp ce mult-hulitul Ceausescu si romanii se organizau ca sa reziste sovieticiloe + ungurilor + bulgarilor; si, ca o paranteza, alt mult-laudat conducator, Tito, ii refuza lui Ceausescu sprijinul in eventualul razboi cu Uniunea Sovietica.

  23. llliana

    pe un alt blog, legat de aproape acelaşi subiect cineva spunea că i se pare firesc să-şi dea viaţa pentru ţara unde vrea să-şi crească copii. din păcate ţara aceea nu era propria ţară. am mai spus că în ww2 românii au trecut Prutul crezând în misiunea lor sfântă. cel puţin aşa îmi spune tata care avea şase-şapte ani în acel moment şi-şi aduce aminte cum erau conduşi acei oameni la plecare. nu plecau cu inima uşoară, că nimeni nu pleacă la război cu inima uşoară, dar plecau crezând în misiunea lor. indiferent ce s-ar spune românii o duceau bine atunci, societatea era clădită pe valori (cu plusuri sau minusuri ca peste tot) şi voiau să apere ceea ce aveau, de la mic la mare. asta ne lipseşte acum, aceea dorinţă de a apăra ceea ce-i al tău pentru că ţi-e bine. despre ce fel de patriotism discutăm când le spun copiilor mei, adică fiicei şi nepoatei, să plece unde văd cu ochii că sigur le va fi mai bine.asta pentru că nu avem nici o coita şi ca atare întodeuna se găseşte unul să fie înaintea lor, şi asta nu pentru că ar fi mai deştept (asta aş accepta) ci pentru că este fiul nu ştiu cui, nepotul nu ştiu cui, părinţii sunt prieteni de familie cu nu ştiu cine, etc… eforturile lor de a învăţa, de a se educa, de a se pregăti sunt vax în faţa sfintei pile. şi atunci? ce să apăr? indiferent că ne place sau nu Boia a spus bine un lucru, suntem ţara care am avut cei mai puţini comunişti şi am ieşit cu cei mai mulţi. cât despre titlu de ce au murit românii în ww1 pot spune că au murit ca să apere o ţară unde le era bine.

    • Mircea Capatina

      imi place ce scrii ,dar eu nu m-as intoarce sa apar ce au furat altii, abia astept sa mai citesc ce mai scrii.te salut cred ca noi ne cunoastem de la nunta lui Claudiu din Oradea . Mircea

  24. Pingback:De ce au murit românii în Primul Război Mondial? | NapocaNews

  25. Pingback:De ce ne (mai) aparam tara - Stafeta Rozei

  26. Marian

    @:un cristian
    „Prietene, Marasti, Marasesti, Oituz ce au fost ?”
    Lupte de aparare, în care am pierdut pâna la urma, pentru ca armistitiul s-a încheiat la Focsani IIRC, adica hat departe de MMO …

  27. Zgabeata Iftode

    Parerea mea este ca Lucian Boia si compania, nu au aparut intamplator. Un popor fara trecut nu este legat de nimic , noul intenationalist european din Romania nu mai are ,,locul natal” el este ca si tiganu : unde imi este bine acolo stau. Daca priviti cu atentie veti vedea ca nici un ,,intelectual” de genul GDS sau Revista 22 nu este interesat de valorile nationale, nu au luat niciodata atitudine cand romanii erau improscati cu noroi in mod gratuit. Norocul nostru este Viktor Orban: atitudinea lui ii mai trezeste pe romani

Dă-i un răspuns lui Laurian TOTAAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.