Dedesubturile unei tranzacţii medievale româneşti: reţele umane şi metode de asigurare

moneda-otomana

Este o poveste concentrată într-o scrisorică de câteva rânduri, redactată în slavonă la Câmpulung, cândva în secolul al XV-lea, o scrisorică care ne dezvăluie multe taine ale evului mediu românesc. Puteţi citi textul acestei misive în rândurile ce urmează:

Scrie Turcul vouă pârgarilor din Braşov. Aici vă dau spre ştire despre afacerea ce am avut cu omul vostru, anume Şterca din Făgăraş, când ne-am învoit noi amândoi ca să-i aduc eu femeia din Nicopole, iar el mi-a dat mie 40 florini, iar soroc noi am pus peste o lună: dacă lui nu-i voi aduce femeia peste o lună, apoi el să-şi ia florini 40 de la Talabă. Doar aceasta o ştie Şterca bine, că-mi este dator şi Talabă, că i-am scos capul şi femeia şi copii de la turci. Iar când ne-am învoit Rădilă nu era acolo şi nu-mi este dator cu nimica şi eu lui cu nimica, pe sufletul meu şi pe credinţa mea şi pe legea mea. Dacă ţi se face strâmbătate, apoi tu vino înaintea voievodului românesc. Şi iarăşi noi câmpulungenii suntem martori că Rădilă n-are nici o treabă cu aceşti oameni. Şi Dumnezeu să vă bucure. [Data ilizibilă]

(Grigore Tocilescu, Documente istorice slavo române, doc. 458)

Ne aflăm în mijlocul unui proces de rezolvare a unei drame comune în evul mediu. Cel mai probabil femeia lui Şterca din Făgăraş a fost luată roabă într-una din numeroasele incursiuni ale otomanilor în Transilvania, iar omul a plecat să îşi recupereze nevasta. L-a găsit la Câmpulung pe un negustor otoman poreclit Turcul, dispus să intermedieze eliberarea din robie a femeii. Turcul nu era la prima astfel de acţiune: îl mai eliberase din robie pe Talabă din Câmpulung, alături de soţia şi copii acestuia. Iar Talabă din Câmpulung este garantul tranzacţiei: Şterca din Făgăraş i-a dat Turcului 40 de florini preţul răscumpărării, bani pe care şi-i putea recupera în cazul unui eşec al eliberării de la Talabă (care probabil îi era dator Turcului această sumă de bani sau una mai mare).

Martori la această înţelegere sunt „câmpulungenii” – cu siguranţă este vorba de locuitori de vază ai oraşului, deşi nu sunt pomeniţi. În document mai apare şi un misterios Rădilă – probabil un alt intermediar al eliberărilor de robi (cu siguranţă din zona Făgăraşului şi a Braşovului fuseseră robiţi mai mulţi oameni) – despre care se spune apăsat că nu are nimic de-a face cu această înţelegere.

Adresanţii acestei scrisori sunt pârgarii Braşovului (cei 12 senatori care conduceau oraşul), chestie care este în legătură cu declaraţia „Dacă ţi se face strâmbătate, apoi tu vino înaintea voievodului românesc”. Aceasta este o măsură de precauţie pentru cazul în care Talabă ar fi refuzat să-i înapoieze lui Şterca din Făgăraş cei 40 de florini – înţelegerea fiind încheiată în Ţara Românească, singurul în măsură să judece încălcările ei era voievodul ţării. Pârgarii braşoveni trebuiau să ştie de înţelegere şi prevederile ei tocmai pentru că obişnuiau să intervină pe lângă voievozii Ţării Româneşti pentru rezolvarea conflictelor juridice (iar cuvântul senatorilor braşoveni avea greutate la curtea domnească). Suma de 40 de florini era una mare, reprezenta 140 de grame de aur şi cu aceşti bani puteau fi cumpăraţi 60 de porci sau 4 boi – Şterca din Făgăraş nu era un oarecare, cel mai probabil era un boiernaş din zonă (poate s-a aflat chiar la oaste atunci când i-a fost robită nevasta).

Avem astfel o încrengătură complexă, desfăşurată pe o distanţă de 320 de kilometri de la Făgăraş la Nicopole (conform şoselelor actuale!) în care sunt implicaţi un negustor turc iscusit (a ajuns până la Câmpulung la scurtă vreme după încheierea unui război şi beneficia de încrederea locuitorilor oraşului pe care îi ajutase şi mai înainte, plus că negocierile cu militarii otomani de la Nicopole nu erau tocmai uşoare), un boiernaş făgărăşan plecat să-şi găsească nevasta robită şi un (probabil) negustor român din Câmpulung. Mi se par fascinante mecanismele de asigurare şi de ducere a negocierilor, extrem de bine puse la punct în lipsa unor legi şi principii de drept sofisticate, un sistem în care conta cuvântul omului, dar fiecare ştia să se pună la adăpost şi să obţină garanţii.

Nu ştim cum s-a terminat povestea nevestei lui Şterca din Făgăraş, eu cred că a fost o tranzacţie reuşită: până la urmă Turcul avea de recuperat bani de la Talabă din Câmpulung şi sigur vroia să mai facă şi alte afaceri.

P.S. O altă variantă a acestei poveşti am publicat-o aici.

4 gânduri despre „Dedesubturile unei tranzacţii medievale româneşti: reţele umane şi metode de asigurare

  1. Foarte frumoasa istoria asta cu rescumpararile, intr-o epoca cand asemenea intamplari sunt firesti si cotidiene. Clar ca era un bisnis infloritor asta cu rapirile si rascumpararile. Pe mine insa m-a surprins numele lui Talabă din Câmpulung. Este nume cuman neaos sau turanic cel putin. Insa sigur nu otoman sau tatarasc. Si nici romanesc. Tâncabă şi Tâncăbeşti sunt din aceeasi familie de cuvinte turanice.

  2. Punerea la adapost si alte garantii nu au aparut peste noapte, s-au învatat desigur din patanii. caci nu degeaba e invocat voievodul, pentru ca au mai fost unii care si-au calcat cuvântul…
    Apoi, scrisoarea pare a fi scrisa de o terta persoana, probabil gramaticul vreunei curti boieresti sau domnesti, observ niste „standard clauses”.

  3. Un caz asemanataor este cel al romancei Florica Maria Sas care ramane orfana la varsta de 7 ani, in timpul tulburarilor legate de Revolutia Romana din 1848. Ulterior este crescuta intr-un harem din Imperiul Otoman, al carui stapan o vinde in piata de robi din Vidin in 1859. Samuel White Baker, un aventurier englez de 37 de ani, se grabeste sa o cumpere inaintea Pasei din Vidin, apoi fuge cu ea la Bucuresti.Avea sa devina mai tarziu Lady Florence Baker.
    Despre aceast destin pregatesc zilele acestea un material pe care il voi posta pe blogul meu:
    http://deieri-deazi.blogspot.ro/
    Multumesc d-lui George Damian pentru articolele interesante si pentru…gazduirea comentariilor.

Ai ceva de spus?