Despre coaie și pulă în politica românească

P. P. Carp a lăsat mai multe vorbe memorabile, dar pe mine mă amuză următoarea istorie cu Emanoil Porumbaru.

Acest Emanoil Porumbaru a fost mare liberal și ministru de Externe, mai precis executantul ordinelor lui Brătianu în politica externă. Avea o înfățișare generală de ou cu piciorușe și mânuțe, umbla cu pantofi cu toc să-și ridice nivelul și credea fals că ar avea succes la dame. P.P. Carp l-a oprit o dată pe holul Parlamentului, s-a uitat de sus la el și i-a zis: ”Știi care e problema ta măi Porumbiță? La femei n-ai avut pulă și în politică n-ai avut coaie!”

Bine, P.P. Carp avea boală pe liberali, dar butada a rămas și mi-am amintit de ea când mă gândeam la evoluțiile politichiei românești de dreapta. Liberalii de azi s-au luat de mână cu pesediștii și au făcut monstruoasa coaliție ca să-l dea jos pe tiranul Băsescu. Master-planul liberal era simplu și genial: îl distrugem pe Băsescu, înghițim rămășițele PDL și ne facem partid de dreapta mare și puternic, după care vom birui hidra pesedistă. Bun plan, nu-i așa?

Acum, cei care am vrea să votăm ceva măcar cu iz de dreapta ne uităm la un PNL sfrijit, care lasă impresia de gloată de strânsură, cu tot felul de figuri adunate de pe la Voiculescu, oameni de bine și de succes, lideri cu idei tâmpite și o surdă opoziție internă din partea foștilor pedeliști (plus buldogul Blaga poprit la DNA). Glorioasa forță de dreapta PNL ce urma să fie se gândește să guverneze prin tot felul de combinații, are nevoie de alianțe și pariul meu este că nu vor lua nici 20% la alegeri.

Liberalii ăștia de azi nu au înțeles nici după 2 ani cum a câștigat Iohannis alegerile, au rămas cu impresia că pe Facebook. Și parcă și-ar mai dori o victorie d-asta la trozneală pe Facebook. Între timp, după ce au driblat guvernarea ca să-și păstreze forțele, liberalii se trezesc că intermediarul Cioloș îi scuipă-n freză – furios la rândul lui că și-a stricat cu valahii ăștia primitivi imaginea de spălățel de la Bruxelles. (Bolovanul cu dezastrul campaniei ”Cumințenia Pământului” – unde donatorii trebuie să depună cerere ca să-și recupereze banii – atârnă în egală măsură de gâtul lui Cioloș și de gâtul liberalilor, rămâne să vedem ce găsesc procurorii la Ministerul Culturii, înțeleg că au început să caute diverse.)

Din păcate nimeni nu știe cu precizie pe unde doarme Crin Antonescu zilele astea. Rezultatul master-planului liberal de clădire a unei forțe de dreapta? O și mai mare fragmentare, cu Băsescu pus pe scandal total, o confuzie generală în care USR și Nicușor Dan sunt considerați de dreapta, când ei sunt doar niște oportuniști și un PSD care va câștiga parlamentarele așa cum au câștigat liberalii prezidențialele, fără să înțeleagă de ce și cum.

Butada lui P.P. Carp se aplică azi întregii clase politice.

Sursa foto.
Sursa foto.

8 Comments

  • Tocmai de aceea tb ca să votăm cu Alianța Noastră masiv și conștient. Altă soluție pt Țară acum nu avem. Și f bine, că politicienii își dau cu stângu-n dreptu, caci noi avem de câștigat. Dacă vom fi deștepți și deșteptați, chiar și numai pt 5 minute. În 11 Decembrie.

  • Alianta noastra nu intra in parlament, prin urmare, cine voteaza cu AN voteaza cu PSD (din cauza redistribuirii) chiar asa, Cristian, vrei sa votam PSD?

    • Depinde de deșteptarea și hotărârea noastră, ca ANR să intre în parlament! Așa că lasă PSD-ul cu cifre umflate la sondajele pt fraieri, și votează singurul partid bun dintre toate.

  • Vorba lui Moise Guran – ca sa apreciati momentum in care romanii vor dori cu rusii – uitati-va cum se inroseste harta si care de carpati nu va trece;

  • Noroc ca si din oartea PSD nu lipseste da deloc prostia. Mai nou se lauda Ponta ca demisia lui de dupa colectiv a fost strategie cu Dragnea, sa vada poporu ce rau face tehnocratii… Deci nu era Soros, doar cel mai cinstit premier al Romaniei a facut el o strategie

Lasă un răspuns