La ce sunt buni istoricii. Cazul retrocedărilor imobiliare către supuşii maghiari

Sorin Oprescu era să leşine de surprindere când a aflat că sub Piaţa Universităţii se găsesc ruinele Mănăstirii Sfântul Sava cu cimitirul aferent şi că trebuie făcută descărcarea arheologică înainte să se facă parcarea subterană. Dacă Sorin Oprescu şi-ar fi întrebat la timp angajaţii – respectiv istoricii de la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti – ar fi ştiut că locul unde vroia să sape avea dedesubt nişte trecut cu arheologie. Sau putea să citească placa de pe clădirea unde scrie mare PSD din Piaţa Universităţii, pe placă scrie mic că acolo a fost o mănăstire. Un prim exemplu, variantă simplă.

Mai complicat este cu proprietăţile maghiare din Transilvania. Primesc de multă vreme mesaje referitoare la abuzurile săvârşite cu legea-n mână cu privire la retrocedări masive de clădiri, terenuri şi păduri din Transilvania către cetăţeni şi instituţii de origine maghiară. Nu am resursele şi cunoştinţele juridice să înţeleg toate mecanismele fenomenului, pot doar să spun că se desfăşoară la un nivel foarte extins. Ar fi interesant un studiu pe tema asta, să ştim şi noi exact ce proprietăţi imobiliare au fost retrocedate către supuşi ai statului maghiar, care este suprafaţa lor, unde sunt situate (cine ar putea face aşa ceva?!?). Pentru că mi se pare o măgărie infinită.

Prin procesul optanţilor din perioada interbelică (încheiat în 1930) proprietarii maghiari din Transilvania ale căror terenuri au fost expropriate au fost despăgubiţi. Există un tratat de prietenie din 1954 prin care Ungaria şi România se obligă reciproc să renunţe la cereri de despăgubire. Tratatul ăsta a fost folosit de Budapesta atunci când statul român a deschis subiectul moştenirii Gojdu (o altă nesimţire infinită!) – ce mai vreţi, nu aţi spus că gata cu despăgubirile între noi? Pe de altă parte, ungurii au dat-o la şmecherie: retrocedările din Transilvania au fost făcute pentru persoane private şi instituţii religioase – adică nu se aplică tratatul din 1954. Ar fi interesant de văzut în câte cazuri instanţele româneşti au procedat la retrocedare integrală care s-a referit la exproprierile din 1921. Din câte ştiu eu, retrocedările se referă la exproprierile din perioada comunistă, nu la cele din 1921. Dar cine să se ocupe de toate detaliile acestea?

Şi ştiţi ce va fi frumos? Momentul în care Viktor Orban – sau orice alt băiat vesel de la Budapesta – va cumpăra/ naţionaliza proprietăţile imobiliare ale cetăţenilor/ instituţiilor de origine maghiară din România. De asta m-ar interesa să ştiu cât a fost retrocedat şi pe unde, să ştiu dacă-mi iau paşaportul cu mine când o să merg pe Autostrada Transilvania.

P.S. Bineînţeles, Mircea Toma o să-mi explice că un astfel de studiu este incorect politic şi discriminatoriu şi etc.

24 Comments

  • Concurs UDMR garantat.
    La Oradea exita niste procese celebre in acelasi ton, oricum… de cand au dat muzeul la unguri se degradeaza vizibil, plus ca au ingradit o parte din parc, e privat acum si plin de balarii evident.
    Sunt convins ca astia de la putere, care au fost, au inchis ochii si si-au dat acordul tacit pentru a avea sprijinul astora.

  • Biserica Catholică (adică Universală – pe greceşte) nu este dominată de etnolatrie (care este o erezie): deci nu este nici maghiară, nici română, germană, italiană, slovacă etc. Până în 1948, o bună parte din spitalele, policlinicile, orfelinatele,azilurile, şcolile, internatele etc. din Transilvania au fost edificate şi administrate de către Bisericile, confesiunile istorice: romano- şi greco-catolică, ortodoxă, evanghelică, reformată şi unitariană.
    Până în momentul de faţă nu avem la cunoştinţă că s-ar fi primit mai mult de aprox. 15% din ce s-a furat de către ruşi şi comunişti. Dacă vă declaraţi solidari cu ei sau nu, vă priveşte…
    Diverşi mafioţi de pe lângă manejul partidelor parlamentare vin şi-şi propun ajutorul în recuperarea diverselor proprietăţi cu condiţia unor super-comisioane ori chiar să le fie vândute ori chiar „donate” ulterior ceea ce s-a recuperat.
    D-le Enzo, fiindcă sunteţi străin rău de Oradea, vă informăm că aşa-zisul muzeu este de fapt de peste 250 de ani Palatul (baroc)episcopal romano-catolic, nefiind niciodată naţionalizat de drept, ci doar evacuat în anii ’50 pentru a caza comuniştii refugiaţi din Grecia dimpreună cu familiile şi caprele lor (pe bune!). Pe urmă, din solidaritate internaţionalistă, li s-a construit un cartier de blocuri. Palatul a fost transformat, din 1971, în muzeu, şi-l ocupă şi astăzi cu peste 50 % din suprafaţă, nefiind în măsură să se mute, din cauza unor şicane politico-mafiotice, într-un spaţiu incomparabil mai generos şi în care s-au investit multe-multe miliarde. Parcul din jurul palatului este cedat spre folosinţă publică,- pentru 20 de ani, parcă -, Primăriei Oradea, care are obligaţia de a-l întreţine. Cum? … se vede!
    UDMR-ul este un partid cu nimic aparte de partidele aşa-zise „româneşti”: diferă doar limba de comunicare într-ale şmecheriilor. Iar în ultimii ani aproape că nu mai are niciun cuvânt, pe plan local fiind în opoziţie.
    PS: La NaşulTV cineva tocmai spune că nivelul evaziunii este de minim 50 miliarde euro. Evident, cu deplinul concurs al întregii clase politice… Domnul să v-ajute să descoperiţi că nu în limbă, ci în inimă sălăşluieşte răul!!!

  • S-au dat si castele din CLuj unor mostenitori ai familiilor unguresti. Iar in Oradea se judeca un cult care se numeste Premonstantes care doreste sa i se dea inapoi cam jumate din judetul Bihor.Mai grav este ca destul de multi romani, sunt de acord cu retrocedarile catre unguri. Problema este domnule George Damian ca au fost platite despagubiri pentru aceste terenuri si imobile insa ce sa vezi.. nu se gasesc actele…

  • De fapt domnule Damian ar trebui ca articolul sa se intituleze La ce sunt bune arhivele si in special ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI PE pe care nimeni nu le baga in seama, nicimacar cei care conduc insitutia.

  • Da asa este, din moment ce pe nimeni nu intereseaza cum se pastraza actele in general. Cred ca suntem singura tara din Europa unde nu se doreste sa se faca ceva bun cu aceasta institutie. Pe de alta parte pentru ca istoricii sa isi poata face cercetarile , trebuie puse la punct arhivele. Nu credeti? Si cum nu se vrea sa se afle anumite lucruri sunt lasate in paragina.
    Un exemplu ar fi institutia care se ocpua cu dosarele securitatii CNSAS, tocmai cind a inceput sa se zica la televizor de unul dintre tortionarii regimului counist exact atucni si ei au gasit dosarul. Nu e un pic ciudat? De ce nu se face ca in Germania? Din cite stiu arhivele securtatii germane au fost facute publice si mi se pare ca si scanate si puse la vedere…

  • @Catholicosul – sunt convins ca de la Roma s-au descarcat saci cu bani in Transilvania si au construit saracii de ei cu bani adusi de acasa tot felul de biserici, orfelinate, camine, palate etc. Noi astia ocupati cu coada vacii sau a oii numa ne-am uitat asa pe sub palarie fara sa intelegem vre-odata civilizatia asta… Asa, ia da-mi te rog exemple de mari biserici, scoli, spitale sau ce o mai fi construite de biserica ortodoxa in Transilvania inainte de primul razboi.
    Din cate stiu eu imediat dupa primul razboi si marea unire toate cladirile administratiei maghiare au trecut in proprietatea statului roman si asa ar si trebui sa ramana. Aci e solidaritate cu statul roman, nu cu ceea ce zici, comunisti sau rusi. Cum comentezi cazul calugarilor care vor jumatate din Bihor? in baza unui drept de administrare… si lor le-a fost furat ‘dreptul’ nu?
    Parcul acela din jurul palatului baroc de la Oradea este pe jumatate ingradit de un gard, daca nu ma insel eu gardul trece chiar prin fata catedralei de acolo. Cladirea, din cate se vede cel putin, asa de afara nu pare a fi prea bine intretinuta. Nu laud prea tare nici administrarea precedenta dar era o diferenta si sa nu vorbim de parc. Mai apoi cred ca biserica romano-catolica primeste o chirie pentru muzeu deci nu e chiar asa negru dracu.

  • Situatia e grava. Daca cineva ar detine liste cu retrocedari ar fi foarte important. Dar cei care ar trebui sa faca asta si au resurse, nu o fac, poate din contra.
    Tocmai am cumparat cartea „Din mainile valahilor schismatici” de Ioan-Aurel Pop. Pare o carte deosebita, v-o recomand. Ma bucur ca avem un asemenea rector, aici, in Cluj-Napoca.
    Titlul cartii spune esenta, spune adevarul. Cei care chiar cred ca ungurilor si bisericilor lor li se cuvin pe drept aceste retrocedari, sa ia aminte macar la titlul asta. Si sa nu-si faca nici o iluzie. De sute de ani, ungurii sunt educati (mai mult sau mai putin) intr-un spirit anti-romanesc. De exp., aici, in Cluj-Napoca, daca intr-o scoala retrocedata functiona si o fractie romaneasca, cel putin aceea parte a fost data afara si inlocuita cu alta ungureasca. Sunt date prezente, am vazut ceva situatii, nu povesti. In multe cazuri, desi in acele cladiri retrocedate functioneaza scoli maghiare ale acelei confesiuni catre care s-a facut retrocedarea, se mai plateste si chirie de catre stat!

  • În Oradea, Ordinul călugărilor Praemonstratens (http://en.wikipedia.org/wiki/Premonstratensians) este prezent din anul 1130, deci cu 335 de ani înainte de ctitorirea Mănăstirii Putna, de pildă. Şi au fost nişte promotori extraordinari ai culturii şi civilizaţiei… Clădirea Mănăstirii din Sânmartin n-a fost retrocedată nici până astăzi, deşi încă în 1968 ordinul mai primea o chirie (!) simbolică pentru uzul ei de la armată (până în ’58 de la Armata Roşie). Terenuri şi păduri de recuperat ar mai avea în jurul a două sate,care nu fac chiar jumătate de judeţ. Însă având în vedere că Băile Felix poartă numele unui călugăr praemonstratens, înţelegem că mafia imobiliară este speriată rău de tot.
    Lângă Palatul episcopal la 50 de metri se află cea mai mare biserică barocă din sud-estul Europei: Catedrala – Basilica minor romano-catolică…

    Scuzaţi, dar dacă aveţi o minimă bună-credinţă, empatie, şi o minimă dorinţă de a afla adevărul, nu mai e necesar să dau şi alte explicaţii!

  • Armata Română a făcut o treabă excelentă la Budapesta în 1919, dar ar fi trebuit să aducă în România şi arhiva Transilvaniei.

  • Domnule George Damian, va rog sa ne spuneti si noua o chestie, pentru ca sinteti istoric:

    Cine a lansat ideea de restitutio in integrum in tara noastra ?

    Ca sa stim si noi de unde ni se trage.

  • PS si am incheiat: in momentul in care o sa va ia si pamintul de sub picioare sa va aduceti aminte cu drag, dragi romini, cine a zis prima data timpenia aia si sa intelegeti de unde a pornit totul.

  • Arhiva care trebuia restituita catre statul roman? Sa ii intrebam pe actualii sefi ai Arhivelor NAtionale si de ce nu Guvern si alte institutii ale statului Roman DE CE NU S-A RESPECTAT TRATATUL DE LA TRIANON, CA PARCA ACOLO SE SPECIFICA ACEST LUCRU. DOAR CA EI SUNT PREA OCUPATI SA DISTRUGA DECIT SA IA ARHIVELE INAPOI. DACA LE-AM LUA TOATA ARHIVA DIN BUDAPESTA CRED CA AM AVEA FOARTE MULTE LUCRURI DE ARATAT. SI CA SA INTELEGETI DE CE SPUN ASTA , GINDITI-VA CA NU AU VRUT NICIODATA SA DEA ARHIVELE CATRE ROMANIA, OARE DE CE????? CA NU AU VALOARE…..

  • DECI DOMNULE DAMIAN, TOT CE AM VORBIT CU TOTII PINA ACUM SE REZUMA LA CITEVA CUVINTE: GRIJA FATA DE ARHIVELE NOASTRE. DE AICI CAM PLEACA TOTUL. SI BINEINTELES GRIJA FATA DE ISTORIE PE CARE INSA UNII O TRUNCHEAZA SI o falsifica, daca pot spune asa.

  • @catholicos:
    Ce mai seamana doctrina asta eretica, etnolatria, cu ideile marxiste si cu noua ordine mondiala. Nici nu-i de mirare, daca sapam putin mai adânc, toate pornesc din acelasi loc … 🙂

    Si ar mai fi un mic aspect … cine a vizitat vestul, a observat, daca a dat atentie acestor detalii, ca numai bisericile, catedralele, abatiile si alte locuri religioase dateaza „din vechime” împreuna cu castelele si fortificatiile seniorilor (si dintre acestia multi fiind prelati), casele civile începând sa dainuie abia de dupa reusita reformei – datorita începutului de prosperitate si al paturii neclericale.

    Nu am înclinatii comuniste, dar aceste retrocedari sunt într-adevar abuzive. Ca si în cazul fostului rege Mihai, care ar fi primit despagubiri, anumite proprietati se pare ca au fost recuperate de mai multe ori.

    Pretul fiind platit de bugetul tarii (la care tot nevoiasii participa).

  • Daca lucrurile nu merg asa cum isi doresc stimabilii calugari sar la inaintare cu acuzatii de xenofobie si rasism.
    Pana la urma au deci secretizarea procesului, culmea este ca judecatorii au fost extrem de intelegatori desi este un bun public, aflat in proprietatea statului, de importanta majora pentru oras.
    http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/procesul-premonstratensi-vs-primarie-pentru-cladirea-liceului-eminescu-trecut-la-secret-din-pricina-bihoreanului-111501.html

  • La ce ai spus tu se mai pot adauga citeva:
    1. restituirea unor clădiri, terenuri către diferite ordine religioase catolice mai mult sau mai putin obscure.
    2. retrocedarea de terenuri si clădiri către urmași ai unor persoane care au fost declarate criminali de război.
    3. Toate astea se fac cu acordul și concursul autoritătilor române si a judecătorilor români.
    4. PE DE ALTĂ PARTE UNII „ISTORICI” AI A.N. INCEARCA SA DESCOPERE GAURA DE LA COVRIG, SI SE OCUPA CU DENIGRAREA ISTORICILOR DIN GARDA VECHE
    P.S. STII LA CINE SI LA CE MA REFER

  • Nu vreau sa gresesc, dar asa cum ii cunosc eu pe consanguinii mei, romanii(nu unguri, nu sasi, sau altii) din administratie/politica, cred ca si in perioada interbelica, ca si acum, erau mai ocupati, in Ardeal/Banat, cu agoniseala propriilor averi. Mai ales ca administratia era(in Ardeal, Banat !!!) populata cu nesatuii/ruptii in kur din regat.
    Pai cine i-a oprit(administratia, aia de regat) sa consemneze in actele de evidenta(Cartea Funciara, cea pe care ei n-o au nici astazi, se pare, peste tot) toate actele juridice(valabile, cred, doar 30 de ANI!), de dupa 1918? Aaaaaa erau prea ocupati cu furatul, ca si astazi. Dragi romani, fiindca sunteti inconstienti/neinformati/..tembeli, va meritati soarta.

Lasă un răspuns