O viziune a Uniunii Europene din Germania nazistă

În octombrie 1941 anuarul economic al Keyo University din Japonia publica articolul „Viitorul economic al Europei” sub semnătura lui Helmut Wohlthat. Un text vizionar, care stabilea o serie de coordonate politico-economice de-a lungul cărora s-a dezvoltat în timp Uniunea Europeană.

Cine era Helmut Wohlthat? Născut pe 4 octombrie 1893, ofiţer în Primul Război Mondial, a studiat economia la Koln şi ştiinţe politice la Columbia University din New York. Din 1933 a lucrat pentru Ministerul Economiei de la Berlin, ajungând în 1938 să fie mâna dreaptă a lui Hermann Goring în chestiuni economice. Pe 23 martie a negociat şi semnat cu Guvernul României aşa numitul „Tratat asupra promovării raporturilor economice între Regatul României şi Reichul German” (textul integral al tratatului aici, povestea lui aici, în principiu este vorba de un tratat care subordona economia românească în favoarea celei germane, Nicolae Malaxa se temea că prin acest tratat va fi blocată dezvoltarea industriei româneşti).

În octombrie 1941 Wohlthat se afla în Japonia pentru a negocia o serie de exporturi de materii prime (mai multe detalii aici). În acest context îi apărea articolul în anuarul Keyo University (care poate fi citit aici în engleză). Redau în rândurile următoare paragrafele care mi se par cele mai relevante.

Valutele

Statele naţionale vor continua probabil să mai existe pentru multă vreme ca unităţi economice şi împreună cu ele diversele valute şi bugete naţionale. De aceea crearea unei valute europene uniforme nu este foarte probabilă; în orice caz Reichsmark, ca mijloc de schimb va creşte în importanţă şi va ocupa primul loc între valutele europene (notă: vă mai amintiţia marca germană?) Imediat ce condiţiile diverselor economii naţionale şi ale datoriilor reciproce vor putea fi urmărite după război va trebui încercată stabilizarea ratelor de schimb astfel încât să se ajungă la un echilibru natural între preţurile din ţările implicate şi puterea de cumpărare a valutelor lor.

Aurul?

Nu este de aşteptat ca valutele să se bazeze pe aur, ceea ce ar duce la un echilibru automat al plăţilor într-un sistem al aurului ca monedă. Rezervele de aur ale lumii au fost concentrate în ultimii ani în Statele Unite şi rămâne de văzut în ce măsură pretenţiile statelor europene faţă de Statele Unite vor fi plătite în aur după război. În orice caz, un mare număr de state în viitor nu vor mai avea rezerve mari de aur la dispoziţie şi vor fi silite să îşi susţină valutele prin echilibrarea plăţilor prin diverse metode de control asupra schimburilor şi prin echilibrarea bugetelor interne. (notă: nu vi se pare că exact asta ni se întâmplă de ceva ani?)(…)

Forţa de muncă – o rezervă valutară

Dacă s-a spus că pe viitor valutele nu se vor baza pe aur ci pe forţa de muncă asta nu implică o politică aplicată exclusiv pe menţinerea unui sistem stabil de salarii. Mai degrabă munca umană este privită ca cea mai importantă sursă de producţie şi drept bază a unei economii naţionale ordonate. Stabilitatea valutelor poate fi menţinută într-un astfel de sistem financiar printr-o supraveghere atentă a balanţelor de plăţi. Pe mnăsură ce balanţa de plăţi a fiecărei economii naţionale în relaţia sa cu alte state trebuie să fie egalizată pe termen lung, supravegherea balanţelor de plăţi constituie un mijloc de creare a bazei de dezvoltare economică internă stabilă. Supravegherea balanţei de plăţi va trebui în viitor să fie extinsă, nu doar asupra comerţului, ci şi asupra tuturor mutărilor de capital pe termen scurt. Aceasta deoarece mişcările bruşte şi rapide din ultimele decenii au fost punctele de plecare pentru tulburările din sfera valutară şi au cauzat, în conexiune cu datoriile interstatale, căderea pieţelor de credit din întreaga lume. (notă: mecanismele de supraveghere bancară şi bugetară ale Uniunii Europene, Grecia?)

Fundaţiile naturale ale economiei europene

(…) Ar fi nu doar nenaturală, dar şi lipsită de logică dezvoltarea de industrii grele sau chimice în acele părţi ale Europei cu un sol potrivit pentru producţia agricolă. Aceasta deoarece ar trebui aduse materii prime industriale de la mari distanţe, iar forţa de muncă, în mod natural orientată spre agricultură, va trebui să fie educată pentru munca industrială. Este necesar să existe un anumit nivel de industrializare în statele agricole europene, chestiunea este găsirea gradului de industrializare cel mai potrivit pentru un plan european comun. (…) (notă: vă amintiţi planul economistului sovietic Valev care cerea României să renunţe la industrializare? ştiţi ce s-a întâmplat cu industria românească; Oltchim, Mechel?)

În 1954 Helmut Wohlthat a fost la un pas să ajungă directorul Băncii Mondiale, însă din cauza trecutului său în guvernul Germaniei naziste a fost blocat de cancelarul Konrad Adenauer.

Helmut Wohlthat
Helmut Wohlthat, fotografie apărută în revista Life, august 1941.

5 Comments

  • Articolul este obiectiv, notele nu. Am scris ditamai comentariul, apoi am sters. Nu sunt de acord cu abordarea, dar fiecare scrie la el pe blog ce doreste.

  • Visul unei Europe unite nu-i apartine lui Retinger, îsi are originea în visul unei Germanii antebelice de reconstituire a imperiului Carolingian si a celui Roman. ìn mod evident, cine stabileste regulile va câstiga jocul.

    Daca cineva se îndoieste de planul Valev, de care am aflat abia acum, e bine sa stie ca Uniunea Europeana aplica acest plan de ani buni, de exemplu Spania si Grecia sunt „candidate” pentru industria turistica de exemplu, partea financiara o doresc englezii, iar industria ramâne la nemti.

  • Forta Germaniei a fost si a ramas si va fi întotdeauna munca.
    Prin munca s-au ridicat de doua ori dupa doua razboaie care au pustiit-o (stiti, ca v-am mai spus-o odata, Germania abia a terminat de platit datoriile primul razboi, acusica se termina si despagubirile catre Israel – si uite-o unde-i).
    Grecia, Spania si alti trântori (scuzati, greieri) s-au dezvoltat pe baza creditelor nerambursabile de la EU, unde principali sponsori au fost (înca o data) Germania, Anglia, Olanda si Franta (care însa s-a descurcat sa-si ia înapoi banii). Cine face turism în aceste tari, observa ca desi exista un somaj de 30%, majoritatea muncitorilor sunt straini (români, albanezi, latino-americani etc.). E mult mai comod sa traiesti din ajutoarele sociale decât sa pui osul la treaba. Prea multe locuri de director nici în Germania nu sunt …
    Fermierul german e mult mai eficient decât cel francez, în ciuda (sau poate tocmai de aia) subventiilor cu care sunt rasfatati de guvern.
    Ceea ce face Germania Greciei si Spaniei azi e sa-i readuca acolo unde le e locul si sa le mai taie, deci, din nasul pe sus.

Lasă un răspuns