Meniu Închide

Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor

Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei denunţări.

Puteţi citi aici hotărârea Sovietului Deputaţilor Poporului în care este condamnat Pactul Ribbentrop Molotov. Această hotărâre spune în sesenţă la punctul 2 că URSS a fost silită să facă această înţelegere cu Germania nazistă de contextul internaţional (deputaţii sovietici au suferit o mică amnezie cu privire la negocierile purtate de Stalin cu Franţa şi Marea Britanie în paralel cu cele purtate cu Germania nazistă, Stalin putea alege să se alieze cu Londra şi Parisul).

Punctul 3 al hotărârii spune că protocolul secret este împotriva bunelor practici ale relaţiilor internaţionale (se mai aruncă şi un semn de întrebare asupra originalităţii protocolului secret, asta după ce zeci de ani Moscova a negat că a existat un astfel de protocol).

La punctul 4 deputaţii sovietici spun că Pactul Ribbentrop Molotov a fost anulat de atacul Germaniei naziste din 22 iunie 1941. (Deja decizia asta nu zice nimic nou!)

Punctul 5 este cel mai interesant. La început spune că Pactul Ribbentrop Molotov nu este conform cu principiile leniniste de politică externă (vă amintiţi planul lui Lenin de atacare a României pe două fronturi dinspre Ungaria şi Ucraina?) „Trasarea sferelor de influenţă ale Germaniei şi URSS a fost împotriva independenţei şi suveranităţii unor terţe ţări” spune documentul de la Moscova şi continuă spunând că la momentul semnării Pactului Ribbentrop Molotov relaţii dintre URSS şi Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda şi Polonia erau reglementate printr-o serie de tratate care garantau independenţa şi suveranitatea teritorială a acestor state.

Aţi observat detaliul? Nimic despre Basarabia, nimic despre România. Printre rânduri eu citesc aşa: Basarabia nu este pe aceeaşi poziţie cu Estonia, Lituania, Letonia, Polonia şi Finlanda. Din punctul de vedere al faptelor lucrurile sunt clare: Estponia, Lituania şi Letonia sunt în NATO şi UE, Republica Moldova este blocată de un conflict îngheţat.

Condamnarea Pactului Ribbentrop Molotov a fost făcută din vârful buzelor şi în nici un caz nu se referă la Basarabia. (Mai e un detaliu care nu îmi dă pace: am impresia că există o legătură între faptul că pe 24 decembrie 1989 se adopta acest text pervers la Moscova, iar pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu era împuşcat la Târgovişte).

Vă puteţi delecta mai jos cu o fotografie din 22 septembrie 1939, când generalul nazist Heinz Guderian se bucura la Brest-Litovsk alături de generalul sovietic Semion Krivoşein de împărţirea Poloniei.

Heinz Guderian si Semion Krivosein











Alătură-te celorlalți 247 de abonați.


Articole similare

11 comentarii

  1. Vasile

    Съезд констатирует, что протокол от 23 августа 1939 года и другие секретные протоколы, подписанные с Германией в 1939 – 1941 годах, как по методу их составления, так и по содержанию являлись отходом от ленинских принципов советской внешней политики. Предпринятые в них разграничение „сфер интересов” СССР и Германии и другие действия находились с юридической точки зрения в противоречии с суверенитетом и независимостью ряда третьих стран-Asta a avut impact si asupra noastra,si din nefericire mai are si astazi!

  2. Pingback:Recomandări de seară » Daily Cotcodac

  3. Pingback:Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor | Melidonium

  4. Pingback:George Damian: Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor « sergiupetrovici

  5. Pingback:Pactul Ribbentrop – Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor. Pactul Hitler – Stalin şi parada comună sovieto-nazistă din Brest-Litovsk | Ziarişti Online

  6. boemul

    trecând peste seriozitatea subiectului… râdem în firmă de ne crăcănăm, tipul din stânga din poză seamănă foarte mult cu un coleg. el spune că-i leit taică-su, care e născut în ’39.
    ai un nume, ceva?

  7. mariusmioc

    „la momentul semnării Pactului Ribbentrop Molotov relaţii dintre URSS şi Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda şi Polonia erau reglementate printr-o serie de tratate care garantau independenţa şi suveranitatea teritorială a acestor state.
    Aţi observat detaliul? Nimic despre Basarabia, nimic despre România.”

    Nu asta era situaţia de fapt? România nu avea nici un tratat cu URSS la momentul respectiv. Nu că un asemenea tratat i-ar fi folosit la ceva.
    De altfel, nici Finlanda sau Polonia nu au recuperat nimic din teritoriile pierdute.

    Principiile de bază ale documentului adoptat de Congresul Deputaţilor Poporului în decembrie 1989 au fost formulate în august 1989 în ziarul Pravda: http://mariusmioc.wordpress.com/2011/08/22/a-n-iacovlev-raspunde-ziarului-pravda-despre-pactul-ribentrop-molotov-este-evidenta-devierea-de-la-normele-leniniste-ale-politicii-ecsterne-sovietice/

  8. Pingback:Azi | Blogosfera

  9. Pingback:CEAUŞESCU A MURIT PENTRU BASARABIA ?! | INFORMAŢII BOMBĂ DE LA CRONICARUL ÎNŢELEPT

  10. Pingback:Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor ? « CER SI PAMANT ROMANESC

Dă-i un răspuns lui boemulAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.