Pentru ca subiectul din titlu să devină controversă este nevoie de mai multe rafturi de cărți, zice maestrul Eftimie. Așa că m-am apucat să scriu și eu o carte (există deja mai multe volume pe tema asta, una în plus n-are cum să strice).
Deci planul cărții:
Pornesc de la neo-marxiștii Hobsbawm și Gellner, care în prezent domină discursul public în România. (Despre Hobsbawm vreau să spun că serviciile secrete britanice l-au monitorizat toată viața și la doar doi ani de la moartea lui au desecretizat o parte din dosarul de urmărire, partea puțin spectaculoasă, am documentele, n-am apucat să le citesc integral și să scriu ceva). Revenind: Hobsbawm și Gellner spun că în evul mediu națiunea etnică nu exista și nu avea importanță, teza asta fiind considerată literă de lege în România de azi. Nu contează că prin alte părți Hobsbawm și Gellner sunt combătuți, la noi nu îți poți permite să îi contrazici. Și asta spune multe despre universitățile românești (să aibă vreo legătură cu dominația numerică a absolvenților Central European University finanțată de George Soros la Budapesta? Pe acolo Hobsbawm și Gellner sunt alfa și omega, dar ăsta este un alt subiect).
După ce vedem validitatea tezelor lui Hobsbawm și Gellner trecem la documente. Cum îi numeau alții pe locuitorii Moldovei medievale, cum se numeau ei înșiși, ce limbă vorbeau, ce limbă credeau ei că vorbeau. Avem destule surse pentru asta. (Aici am prezentat nucleul demonstrației pe care am de gând să o extind în volum).
În ultima parte a cărții aruncăm o privire asupra importanței subiectului în ziua de azi. De ce ne interesează ce limbă vorbea Ștefan cel Mare? Are legătură cu Republica Moldova și Uniunea Sovietică, vă spun de la bun început. Cam așa.
P.S. Cum spune maestrul Eftimie, Dan Alexe și poveștile lui nu prea merită luate în seamă, despre orice ai discuta cu Dan Alexe tot la limba albaneză ajungi. Există un termen german pentru disfuncția asta: ”Fachidiot”, pe românește ”când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din jur ți se par cuie”.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Bun articolul.
As sugera si o mica nuantare. Se stie ca protipendada totdeauna a folosit o alta limba decât poporul, sau macar a încercat. Primele hronici au fost scrise în slavona, pentru ca de acolo aveam sursa alfabetizarii, si anume ortodoxia. Asta nu însemna ca poporul vorbea slavona, tot asa cum taranii Chiritei nu vorbeau franceza lui Gulita.
Cuvintele ajunsa pâna la noi, acoperite de straturi groase de importuri ale clasei conducatoare (turcisme si grecisme), pervertite de fonetizarea ruseasca (ia întrebati voi prin Europa ce natie va cred cei care nu va pricep limba – peste 80% vor spune rusi), duc la o limba care s-a mentinut asa cum a fost ea în cursul veacurilor, si care, este relativ comuna si înteleasa si de celelalte regiuni, care au avut influente complet deosebite (maghiara si germana în locul rusei, turcii, greacai).
Singura problema este cum credeau ei ca se numeste. Ca o botezi Joiana sau Balana, tot aceeasi vaca este.
Bun subiect de carte. Am mai multe nelămuriri pe această temă:
De ce nu a existat o solidaritate politică pe baze lingvistice în Evul Mediu, în cazul nostru? De ce pare că singura solidaritate politică, între Moldova şi Muntenia a fost una pe baze religioase (creştinism) şi geopolitice (frontul antiotoman)?
De ce, în ciuda faptului că știau că vorbesc aceeași limbă, nu a existat un proiect unionist decât mult mai târziu? De ce, atâtea secole, o limbă comună nu a creat o conștiință comună în Moldova și Muntenia? De ce nici moldovenii, ardelenii și muntenii nu-și plângeau de milă că trăiesc separați, în țări diferite? (sec XIV – XVII)
Cum e prizat Benedict Anderson (în cercurile sociologice şi istorice) cu ale sale comunităţi imaginate?
1. Solidaritate politică pe baze lingvistice nu a existat pe nicăieri în Europa în acea vreme. Nici în ziua de azi nu prea există așa ceva.
2. Au existat mai multe elemente comune între Moldova și Țara Românească, administrația și legislația erau practic identice din punctul de vedere al principiilor.
3. Proiectul unionist a apărut destul de devreme, din secolul al XVI-lea, venea dinspre vest, cu obiectivul refacerii ”regatului Daciei”, care avea și o stemă heraldică proprie.
4. Conștiința comună este un concept destul de vag și greu de definit. Vorbitorii de rusă (franceză, italieană, germană) au stat sute de ani despărțiți în state separate și nu și-au plâns de milă.
5. După ce-l citesc pe Benedict Anderson îmi voi exprima o părere.
Frontul comun antiotoman nu a fost dictat de „suntem un acelasi popor, vorbim aceeasi limba” ci a fost o necesitate politica stringenta. Sa nu uitam ca aliantele au fost „ciudate”, de exemplu Stefan cel Mare a încheiat astfel de aliante cu lesii/polonii nu cu Matei Corvin (cu care s-a si batut) sau cu Tepes (si cu asta a avut de furca).
Nici religia n-a fost chiar liantul, pentru ca lesii si ungurii (transilvanenii) aveau o alta credinta, în plus tatarii sedentari din Moldova erau chemati sub oaste de Stefan contra celor de aceeasi rasa si credinta (turci, tatari) – dintre acestia s-au ridicat Cantemirii, tatal si fiul.
Aparent, nici Mihai Viteazul n-a fost mânat de conceptul national când s-a repezit asupra Transilvaniei si apoi a Moldovei.
Conceptul de natiune, asa cum îl stim astazi, este mult mai târziu.
Dar instinctul de apartenenta era altceva. Instinctul de apartenenta era dat de aceeasi limba. O poloneza mi-a spus ca originea cuvântului „neamt” este de om care nu pricepe limba (poloneza). Pentru ca omul de rând sa-si dea seama de întinderea lingvistica a dialectului sau (apartenenta sa), trebuia în primul rând sa aiba libertatea de miscare, sa poata sa vada si alte zone decât cele 3 sate vecine si orasul unde avea voie sa-si vânda produsele si sa-si cumpere furca si toporul.
Ori dezlegarea de glie a aparut abia în 1864, odata cu reforma agrara a lui Cuza. Pâna atunci doar putini dintre tarani, cei liberi, puteau calatori dincolo de orizontul lor îngust de pâna atunci. Ca o scurta paranteza, tiganii (cei asupriti!!!) au fost eliberati înca de neofanarioti, e drept, siliti de regulamentul organic, 30 de ani mai devreme.
Natiunea era deci un concept filozofic cunoscut doar în masa, redusa, a intelectualilor, cei mai proeminenti fiind iluministii/pasoptistii/cauzasii.
Negustorii, cei care aveau o libertate de deplasare foarte mare, erau straini de acest concept, pentru ca pe ei nu-i interesa visele ci realitatea (financiara) – cu sau fara unire ei tot aceleasi taxe plateau.
Sa nu ne miram deci ca desi asemanarile de vorba si port erau evidente atât autohtonilor cât si strainilor, nimeni n-a miscat un deget sa schimbe ceva. Unirea se zice a fost facuta cu un foc de pistol – aparent e nevoie de un pistol pentru a se întâmpla ceva în tara asta (cele doua abdicari îmi vin acum în minte).
Am uita sa precizez, atunci când Stefan cel Mare a invadat Muntenia si a cucerit Bucurestiul (care nu era capitala), nu s-a gândit deloc sa faca unirea, ci l-a pus pe Laiota ca domn. De ce oare?
Pt că și Ștefan cel Mare și Sfânt, tot pui de get a fost, iar păr. Adrian Făgețeanu a spus-o într-o suflare: se vede bine că ne tragem din geți- suntem la fel de dezbinați. Fiecare dac/român caută ca să fie el cât mai mare pe bucățica sa, cât ar fi ea de mică, nu contează!
Dar bărbați precum Burebista, Decebal, Mihai Viteazul sau unii dintre cei de la Marea Unire din 1918 nu se nasc decât unul la câteva zeci de milioane. Iar de câteva decenii, de când cu moda avorturilor la români, poate l-am sărit pe cel care ar fi putut aduce unirea noastră în 2015 ….
Mariane tata, tie îți cam pute istoria noastră. Nu vrei sa te uiți si prin Italia din vremea lui Ștefan cel Mare ? Ia spune-mi tu mie cate ducate, principate si republici găsești ? Toate locuite de italieni, cu totii vorbind italiana, fiind crestini catolici si neavand nici un chef sa se uneasca din contra, făcând si desfăcând alianțe si razboindu-se neîncetat.
Nu îmi pute, ma mândresc cu ea. Tututor celor straini le-am spus mereu ca am fost singura tara în care de la N la S si de la E la V se întelegea om cu om (spre deosebire de alte tari, chiar Italia, unde a fost nevoie sa fie inventate limbi „oficiale”), singura tara care a ramas latina într-o mare de slavi, singura tara neocupata de nemti în WW2 si de rusi dupa (dupa datul afara din 58) samd.
Dar sa învat lucruri gresite, pentru ca adevarul supara sau nu e „politically incorrect”, mi se pare o falsificare a istoriei. Ce daca AI Cuza a fost curvar si cartofor? România a avansat în „cei 7 ani de-acasa” 3 secole, intrând direct din feudalism în secolul luminilor. Ce daca Fane Babanu’ fugarea moldovencele prin capite (golea cramele si umplea casele :) ) si a avut 3 neveste? Daca Moldova a dus-o rau pe vremea lui a fost numai si numai din cauza tacticii pamântului pârjolit, nu a practicilor virile.
As dori foarte mult ca „istoricii” dedicati trup si suflet „corectitudinii” sa-mi explice notiunea de „natiune unita în cuget si simtiri”, când Stefan cel Mare cucerea Muntenia sora, Mihai Viteazul tabara pe Transilvania si Moldova (dar lasa iobagii românii în aceeasi situatie), când Corvin îl aresta pe Tepes si-l însela pe Stefan, Cantacuzino trada pe Brâncoveanu, Cantemir trebuia sa-l tradeze pe acelasi Brâncoveanu ca rasplata pentru tronul Moldovei, „unificatorul” Maniu dorea un Ardeal independent samd. :) :) :)
Nu mi-e rusine de istorie. De cea adevarata. The truth will set you free :)
De ce ? Așa au fost vremurile. Așa a fost epoca. Principatele si republicile italiene s-au razboit câteva sute de ani, s-au trădat si s-au otravit ca la balamuc. Chiar trebuie să-ți înșir războaiele intre guelfi si ghibelini sau alianțele cu Spania sau cu Franta ? Cu ce este mai rau Vlad Țepeș decât papa Borgia ? Etc… Etc…
Tot cautand istoria adevarata, risti sa nu mai vezi pădurea de copaci.
Pingback:Plan de lucru pentru cartea ”Ce limbă vorbea Ștefan cel Mare?” | NapocaNews
Limba moldovenească…dacă venea cineva la curtea lui Ștefan și îi zicea că e român, domnitorul mai mult ca sigur se uita chiorâș la el. Doar știutorii de carte, mințile luminate, așa-zișii intelectualii știau că moldovenii, muntenii și transilvănenii aveau aceeași limbă, aceleași obiceiuri și strămoși comuni.
La curti domnesti secretarii onesti pitigaiau in limba lor pe functii de traducatori (domnitorii intelecti s-apara putin caraghiosi in limbi straine imperfecti ? ( aceasta n-o riscau deloc ) caci secretarii prea corecti ii aparau pe domni pe loc…
Nu prea s-a schimbat mare lucru, daca inainte erau multe razboaie „vazute”, acum sunt si mai multe, doar ca acestea sunt moderne, ca niste lasi, ne dam prieteni, dar incercam sa-l aruncam pe cel de langa noi in groapa. Nu vor mai exista nicicand viteji bravi, asa cum au fost odata!