Puţină ipocrizie franceză. Parisul înfloritor sub ocupaţia germană

În 2008 presa franceză se inflama împotriva unei expoziţii fotografice care prezenta viaţa veselă din Parisul aflat sub ocupaţie germană. Sute de fotografii color făcute de Andre Zucca ne pun în faţa ochilor un Paris înfloritor, cu oameni care nu par foarte afectaţi de cizma grea a naziştilor. Mai mult, soldaţii germani se plimbă fără teamă printre milioanele de francezi care îi privesc ca parte a peisajului. Ideea principală a fost că fotografiile au fost realizate pentru o revistă de propagandă germană, astfel că fotograful a căutat să arate partea frumoasă a lucrurilor din Parisul ocupat. Sigur, fotograful este vinovat. Îmi vine greu să cred că toate imaginile de aici au fost regizate. Cea mai grăitoare mi se pare imaginea pe care am preluat-o aici, cu soldatul german singur care îndrăzneşte să coboare la metrou.

Soldat german singur la metrou în Paris
Soldat german singur la metrou în Paris

Acest scandal mai vechi mi-a fost reamintit de cartea lui Sonke Neitzel, „Soldaten. On fighting, killing and dying”. Istoricul german se foloseşte de mii de pagini de transcrieri ale convorbirilor dintre prizonierii germani înregistrate în secret de serviciile de informaţii britanice. La un moment dat, unul din prizonierii germani spune ceva de genul: după ce vom ocupa Londra sigur nu ne va fi la fel de uşor ca în Paris, aici englezii sunt în stare să ne omoare. Această mărturie a unui soldat care încă credea sincer în victoria finală a lui Hitler vine să-mi confirme fotografiile care i-au scos din sărite pe francezi.

14 Comments

  • Acum, eu nu stiu de ce sunteti asa de surprins… Cind eram ceva mai tinar, am citit o carte a unui ofiter parasutist din trupele FL. Sau SAS? Nu mai imi aduc aminte, cartea se numaea parca „Indraznetii inving”, si am citit-o atit in franceza cit si in romana (colectia „Delfin”, pentru cunoscatori….) Omul spunea clar acolo ca cei care au facut parte cu adevarat din rezistenta franceza erau o minoritate, prin comparatie cu numarul colabortionistilor. Si sa nu-l uitam niciodata pe regretatul Francois, Mitterand pe numele lui, „l’ami de l’assassin”, care, in ciuda trecutului sau colaborationist, a stiut sa-si creeze o istorie de membru al rezistentei pur-sang… Bun, poate ca intre colaborationisti nu i-as include pe cei ce se ofereau voluntar organizatiei „Toth” pentru a fi trimisi la munca in Germania. Poate aveau motivele lor, legate de ocupatie sau nu.
    Insa, mai am doar un comentariu si ma opresc. Este o poza, intre cele catre care ati dat link-ul cu Rue Rivoli, in fundal se vede un corp al Louvre-ului, pe dreapta Jardin des Tuileries, iar pe stinga un sir de cladiri avind arborat steagul Germaniei. Legenda pozei este „Nazi occupied Paris: Giant Swastikas line the streets of the French capital. Paris fell to the Germans just weeks after the Nazis launched an invasion in 1940”. Este foarte adevarat ca germanii arborasera steagul german pe cladiri simbol din capitala Frantei (Arcul de Triumf, Tour Eiffel), insa, pe cladirile din poza respectiva scopul in care fusese arborat nu era de-ai umili pe francezi. Cladirile reprezinte Hotelul „Le Meurice”, si fusese rechizitionat de armata germana pentru a servi ca sediu OKW Frankreich.

    • @dufu – tipul se numeste Edgar Thome si il considera la de Gaulle un cocostarc fara charisma si cu prea multe pretentii, de aceea a preferat sa lupte alaturi de trupele engleze, nu alaturi de francezi. Cartea lui Thome a fost si pentru mine o revelatie asupra caracterului francezilor – asta daca nu pun la socoteala parerile maica-mii despre turistii francezi cu care a avut de-a face in anii ’65-70 pe Litoral, unde lucra, turisti care furau prosoapele si isi lasau in urma pantofii rupti dar care erau „ingamfati si saraci de put”.

  • Ai atins un punct sensibil, foarte sensibil.

    Franta a fost colaborationista pâna în maduva oaselor, iar la întoarcerea armelor s-au razbunat pe niste prostituate amarâte, ca sa-si rascumpere „vina”.

    Politica postwar a Frantei a fost sa interzica oficial (cenzura adica) tot ce facea public acest colaborationism. Abia dupa moartea lui de Gaulle, o parte din arhive si documente si interviuri au fost deschise, dar numai publicului avizat.

    Motivele nu sunt pe deplin stabilite, dar câteva dintre ele sunt ferm pe pozitie:
    – antisemitismul economic (greu de explicat în doua rânduri), cu atât mai mult cu cât francezii au fost prin definitie socialisti, deci prosemiti
    – refacerea imperiului carolingian (în special printe elite)
    – colaborarea economica franco-germana (zeci de mii de muncitori francezi plecau cu trenurile spre Germania sa lucreze în fabricile germane)
    – razboiul aparent victorios al Germaniei contra inamicului traditional al Frantei, vazut ca cel responsabil de declansarea ambelor razboaie în care au atras-o si în care a suferit, englezii fiind la adapostul insulelor)

    În orice caz, euforia asta a tinut cam pâna prin 1943, deja de prin 1944 Franta începea sa se pregateasca de 26 augustul lor, data fiind iminenta pierderii acestuia de catre nemti.

  • Nu înţeleg cum aţi fi vrut să fie Parisul sub ocupaţie? A! Că soldatul respectiv (care, apropo, nu e singur) ar fi fost în altă situaţie dacă poza sar fi făcut în zilele insurecţiei din Paris, asta e altă poveste.
    Dar, că tot veni vorba de Franţa, guvernul legitim era cel de la Vichy, aicea e problema. Guvern care încheiase armistiţiul cu germanii. Un guvern sub ordinele căruia armata franceză va lupta vreo şase luni împotriva anglo-americanilor în nordul Africii. Părerea mea este că abia după ce germanii au ocupat restul Franţei De Gaule a putut realmente să fie considerat legitim.

  • „French as collaborating with the Nazis and avoiding war”=
    Nu numai ca au „colaborat” (ce termen bolsevic!), ba chiar printre voluntarii straini care au luptat de partea Germaniei cei mai multi au fost francezi!

    2. „fotografiile care i-au scos din sărite pe francezi”= :)) care francezi? ca e o buna parte a francezilor de astazi, mai ales in Sud, care il considera un erou pe Petain si care au dispretuit dintotdeauna socialistii sponsorizati din surse obscure, cu principii „noi”, marxiste, deloc bine vazuti de francezii simpli, conservatori, francezi sadea!
    stai de vorba cu ei, cu niste batrani francezi, ca idee!

    • Ei, voluntarii din LVF nu cred ca i-au depasit ca numar pe spaniolii din Legiunea Albastra…

  • De Gaulle n-a fost niciodata legitim. Oficial era dezertor.

    Guvernul de la Vichy era responsabil de Franta libera. Franta ocupata era sub conducerea unui Gauleiter, pe nume Wagner (coincidenta de nume). Guvernului care a semnat pacea i-a fost data pe mâna Franta libera si si-a mutat capitala la Vichy.

    Problema e întotdeauna mai complicata decât pare. Cine a fost tradatorul? Petain sau de Gaulle? Dupa toate manualele de drept, de Gaulle, moral (dar numai dupa ce Germania a fost înfrânta) a fost Petain. Doua au fost motivele pentru care Petain a fost seful guvernului de la Vichy:
    1. avea o oarece faima din razboiul anterior si deci o anumita autoritate morala
    2. era foarte batrân – în cazul rasturnarii situatiei nu ar fi avut de tras consecinte prea grave – dupa cum s-a si vazut, când majoritatea ministrilor au fost executati.

  • Este lucru stiut ca Rezistenta franceza a fost sublima dar n-a prea existat, in ciuda filmelor frumoase cu Jean Gabin. Erau doua aripi ale Rezistentei: francezii de buna credinta care au pus mana pe arme – numarul lor era foarte mic – si comunistii francezi mascati in socialisti, platiti masiv de Moscova si dezvoltati dupa razboi in partid socialist de guvernamant – pana cand, sub Francois Mitterand, a explodat bomba cu stipendiile sovietice si propaganda comunista din Franta (propaganda care l-a „ingropat” inclusiv pe Panait Istrati al nostru si pe alti scriitori romani care veneau la Paris, orasul luminilor, cu marturii despre iadul bolsevizant din Romania). Dupa venirea americanilor si cand s-au vazut francezii cu sacii-n caruta, imediat s-au „gasit” de o suta de ori mai multi membri ai Rezistentei decat fusesera de fapt. Au urmat acte de „civilizatie si morala” in sanul poporului francez, cum ar fi tunderea la piele si batjocorirea prostituatelor care avusesera relatii cu germanii, ostracizarea lor publica (desi fetele isi facusera si ele meseria). Poate ca pozele acestea sunt pentru propaganda, insa colaborationismul real cu nemtii a fost mai mare decat sunt insisi francezii dispusi s-o recunoasca. Ipocrizie, intr-adevar! Plus grandomanie.

Lasă un răspuns