Sven Hassel, un om cu foarte multă imaginaţie

A murit Sven Hassel, Dumnezeu să-l ierte. Ştiu că „despre morţi numai de bine” şi chiar mi-au plăcut în copilărie cărţile lui Sven Hassel, dar pentru cine are răbdare vă pun la dispoziţie un text mai vechi de-al meu despre cât adevăr există în cărţile lui.

O serie de inexactităţi au atras încă de la bun început atenţia asupra autenticităţii povestirilor lui Sven Hassel. În anul 1976 jurnalistul danez Erik Haaest a publicat un volum intitulat “Hassel – povestea fantastică a unui agent al lui Hitler”. Haaest dezvăluie faptul că numele real al lui Hassel este Borge Villy Redsted Pedersen, nume schimbat în 1951 în Borge Villy Redsted Arbing – după patru ani petrecuţi în închisoare pentru că a colaborat cu naziştii în perioada ocupaţiei Danemarcei. Cu un trecut marcat de alte condamnări, Pedersen-Hassel nu ar fi fost pe front, ci doar relatează poveşti auzite de la danezi care au luptat în diviziile SS Viking şi Nordland. Multe alte detalii ale operei sale indică faptul că Sven Hassel nu a luptat pe front – însă succesul volumelor lui se datorează faptului că prezintă “cealaltă” parte a războiului, o viziune din partea soldaţilor germani.

Poveşti contradictorii

În 1953, anul publicării primului volum al lui Hassel “Legiunea blestemaţilor”, ediţia din 15 noiembrie a cotidianului Nationaltidende publica un articol în care se arăta că:

“Sven Hassel spune despre el însuşi: sunt fiul unui ofiţer austriac căsătorit cu o daneză. După moartea tatălui meu, mama mea s-a întors în Danemarca şi s-a căsătorit cu un danez. Am fost crescut aici, am mers la o şcoală daneză. Am fost voluntar în armata finlandeză în războiul acestei mici ţări împotriva Rusiei în 1939-1940. La câteva zile după întoarcerea mea din Finlanda, germanii au ocupat Danemarca şi am fost încorporat în armata germană, Wehrmacht”.

 

În ediţia din 10 septembrie 1958, cotidianul danez Politiken publica următoarea descriere a lui Sven Hassel:

“S-a născut în oraşul danez – din 1864 german – Slesvig. A dezertat şi a ajuns într-un batalion disciplinar. Nu a reuşit să-şi urmeze studiile. Tatăl său lucra ca şofer şi l-a ţinut în afara şcolilor celui de-al Treilea Reich. În 1949 a venit în Danemarca, şi s-a angajat ca îngrijitor în Copenhaga. S-a căsătorit cu o studentă daneză care l-a învăţat limbir străine. La începutul anilor ’50 a scris un volum despre experienţele sale din timpul războiului şi a reuşit să convingă editura Grafisk Forlag să-l publice. A apărut sub titlul “Legiunea Blestemaţilor”. Se întâmpla în 1953, iar cartea a devenit un succes mondial”.

 

În 1963, pe 13 septembrie, cotidianul danez Ekstrabladet publica o poveste diferită a lui Sven Hassel:

“Tatăl lui Hassel a fost un simplu muncitor. A frecventat şcoala Nyboder din Copenhaga, s-a angajat în Germania înainte de război şi a fost încorporat în armata germană împotriva voinţei sale. Următorul său volum se va intitula Monte Cassino – după cum mărturiseşte autorul a luat parte la bătăliile dure de lângă mănăstirea italiană în calitate de soldat al unei unităţi disciplinare germane”.

Zăpăceala declaraţiilor

Erik Haaest l-a intervievat pe Hassel în 1976, iar povestea acestuia s-a modificat încă o dată: “Povestiţi din experienţele proprii? – Nouăzeci la sută din cele povestite în cărţile mele sunt experienţe proprii. Cărţile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele părţi în cărţile mele unde povestesc ce se întâmpla în alte părţi ale frontului ca şi cum aş fi fost acolo. Însă este vorba de maximum zece procente. – Care este povestea familiei dumneavoastră? Naziştii mi-au exterminat familia când au invadat Austria în anul 1938. Am venit în Danemarca ca unul dintre “copii vienezi”. Când ar fi trebuit să mă întorc înapoi în Austria, părinţii mei adoptivi danezi m-au ascuns. Asta mi-a creat probleme după 9 aprilie 1940 când germanii au invadat Danemarca. Au aflat cine eram şi m-au recrutat pentru serviciul militar”.

Nici una din informaţiile apărute în presă despre Sven Hassel nu se potriveşte cu investigaţia făcută de jurnalistul danez Erik Haaest. Jurnalistul şi-a demarat cercetările de la editura Grafisk Forlag, cea care a publicat primul roman sub semnătura lui Sven Hassel. Contractul pentru drepturile de autor a fost semnat cu numele de Borge Villy Redsted Arbing, Sven Hassel fiind doar un pseudonim. Numele “Arbing” fusese schimbat în 1951, anterior fiind Pedersen. Conform unui extras de stare civilă publicat de Haaest Sven Hassel: “S-a născut pe 19 aprilie 1917 în Nyhuus, parohia Frederiksborg. Tatăl său a fost muncitorul necalificat Peder Oluf Pedersen, mama Maren Hansigne Pedersen, născută Andersen. Pe 17 iunie 1917 băiatul a fost botezat cu numele “Borge Villy Redsted Pedersen de pastorul Engels. Prin decretul regal din 17 iunie 1951 persoana în cauză şi-a schimbat numele de familie în Arbing”.

Aflându-i numele real al lui Sven Hassel, Erik Haaest a putut afla mai multe detalii referitoare la trecutul lui. Pedersen şi-a satisfăcut stagiul militar în Danemarca între anii 1936-1939 în cadrul unui escadron de biciclişti, şi a fost lăsat la vatră ca simplu soldat, nefiind considerat apt pentru şcoala de gradaţi sau subofiţeri. Cercetările jurnalistului au ajuns la concluzia că Pedersen nu a participat la nici o bătălie, nemaifăcând parte din nicio armată după anul 1939. Conform arhivelor justiţiei daneze, Borge Villy Redsted Pedersen a fost condamnat în anii 1939, 1940, 1941, 1942 pentru furt şi purtarea ilegală de uniforme militare. În mai 1945 a fost arestat sub acuzaţia că a fost colaborator al serviciilor secrete germaneGestapo. Pe 12 noiembrie 1947 Pedersen a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trădare, în cadrul dosarului 161/1947. A fost eliberat condiţionat la începutul anului 1951.

Minciuna batalioanelor disciplinare

Sven Hassel susţine în cărţile sale că a făcut parte dintr-un regiment disciplinar de blindate, fiind decorat cu cele mai înalte ordine ale Germaniei naziste şi chiar cu Crucea Mannerheim, o înaltă decoraţie de război finlandeză. Însă afirmaţia sa conţine o contradicţie de nerezolvat: soldaţii din batalioanele disciplinare erau soldaţi condamnaţi pentru delicte de drept comun sau delicte politice şi ca atare consideraţi nedemni. La primirea unei astfel de condamnări soldaţii germani erau deposedaţi de gradul şi decoraţiile obţinute. În plus, istoria batalioanelor disciplinare din Germania nazistă nu menţionează că acestea ar fi participat la toate bătăliile la care susţine Hassel că a luat parte. Mai mult, indicativele unităţilor din care susţine Hassel că a făcut parte sunt total fanteziste, fără legătură cu realitatea. Batalioanele disciplinare naziste au fost trimise pe front de două ori – şi de fiecare dată s-au predat imediat aliaţilor fără să tragă un singur foc de armă.

Declaraţiile lui Pedersen-Hassel

Întrebat de jurnalistul Erik Haaest: “Povestiţi din experienţele proprii?”, Hassel răspundea “Nouăzeci la sută din cele povestite în cărţile mele sunt experienţe proprii. Cărţile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele părţi în cărţile mele unde povestesc ce se întâmpla în alte părţi ale frontului ca şi cum aş fi fost acolo. Însă este vorba de maximum zece procente”.

În interviul publicat pe site-ul oficial al lui Sven Hassel acesta dezvăluie mai multe detalii privind serviciul său militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: “Chiar aţi servit în Regimentul 27 Panzer? În ce divizie era acest regiment? – Da, am fost în acest regiment. Regimentul 27 Panzer făcea parte din Divizia a 6 a Panzer. (…) Ce medalii şi decoraţii aţi primit în război? Crucea de Merit, Crucea de Fier, Medalia pentru luptă corp-la-corp, Medalia Anti-Tanc, Medalia de aur pentru Răniţi… însă nu este vorba de decoraţii. Este vorba de prietenie, de instinctul şi voinţa de supravieţuire şi probabil cel mai important este să ne dăm seama de cruzimea dictaturii şi a militarismului”. La o întrebare care priveşte autenticitatea relatărilor sale Sven Hassel preferă să ocolească răspunsul: întrebat dacă “crucea verde a NKVD-ului” chiar există – deoarece nimeni nu a reuşit să identifice un astfel de simbol sovietic – Sven Hassel răspunde că “însemnele folosite de NKVD erau de culoare verde”. În realitate, insigna NKVD conţinea o stea roşie, suprapus de o spadă şi însemnul comunist secera şi ciocanul încrucişate – de altfel ar fi fost destul de greu ca instituţia represivă a URSS să fi avut drept simbol o cruce. Mai mult: culoarea folosită pentru însemnele trupelor NKVD aflate pe front era roşu – verde era culoarea grănicerilor aflaţi în subordinea NKVD. Sven Hassel relatează despre ofiţeri şi soldaţi NKVD cu însemne verzi în interiorul URSS, o poziţionare dubioasă a unor trupe de grăniceri.

Care a fost adevărata unitate a lui Sven Hassel?

Sven Hassel susţine în toate romanele că a luptat în plutonul 2, compania a 5 a, Regimentul disciplinar 27 de Blindate din cadrul Diviziei a 6 a Panzer. Însă toate volumele publicate până în prezent asupra nomenclaturii unităţilor Germaniei naziste contrazic flagrant afirmaţiile lui Hassel. În Divizia a 6 a Panzer nu a existat nici un regiment cu numărul 27. Într-adevăr a existat un Regiment 27, însă acesta făcea parte din Divizia a 12 a Infanterie.

Divizia a 6 a Panzer a fost formată în octombrie 1939 şi a participat la campania din vest înainte de a fi transferată în Prusia Orientală în iulie 1940, de unde a luat parte la Operaţiunea Barbarossa – invadarea Uniunii Sovietice – în sectorul de nord. A suferit pierderi grele şi a fost transferată în mai 1942 în Franţa pentru recuperare şi re-echipare. În decembrie Divizia a 6 a Panzer a fost trimisă pe frontul de est şi a participat la tentativa de despresurare a trupelor germane încercuite la Stalingrad. Ulterior a participat la bătăliile de la Harkov şi Kursk unde a suferit din nou pierderi grele. În decembrie 1944 a fost transferată în Ungaria unde a luat parte la apărarea Budapestei. Divizia a 6 a Panzer s-a retras în Austria în martie 1945 şi s-a predat Armatei Roşii lângă Brunn. Istoria luptelor acestei divizii nu se potriveşte cu cele relatate de Sven Hassel care susţine că a făcut parte din ea: autorul danez susţine că a reuşit împreună cu mai mulţi soldaţi să scape din încercuirea de la Stalingrad (volumul “General SS”) deşi toate sursele istorice susţin că nici un militar german nu a reuşit să scape din încercuire. De asemenea, din istoria Diviziei a 6 a Panzer lipsesc luptele din Normandia şi Italia – la care Sven Hassel susţine că a participat direct. Singurul deţinător al Medaliei pentru luptă corp-la-corp din Divizia a 6 a Panzer este menţionat în actele oficiale ca fiind mitrailorul Franz Richter, nicidecum Sven Hassel. Medalia de aur pentru luptă corp-la-corp era una din decoraţiile cele mai apreciate de militarii germani – marcând faptul că purtătorul unei astfel de decoraţii a participat la lupte corp-la-corp timp de 50 de zile. În întreaga armată germană doar 633 de militari au primit această decoraţie.

Regimentul 27 din Divizia a 12 a Infanterie a avut de asemenea o istorie care nu coincide cu relatările lui Hassel: în 1939 a luptat în Polonia şi în 1940 a participat la invadarea Franţei, de unde a fost transferat în Olanda. În iunie 1941 a participat la invadarea Uniunii Sovietice unde a rămas până la sfârşitul anului 1943. La începutul anului 1944 a trebuit să înfrunte ofensiva sovietică din Belarus – în urma acestei bătălii întreaga divizie fiind distrusă. Divizia a fost refăcută în octombrie 1944 sub denumirea Divizia a 12 a Volksgrenadier şi a participat la defensiva oraşului Aachen, Bătălia de la Bulge, predându-se americanilor în aprilie 1945. Din istoria singurului Regiment 27 din armata germană lipsesc campaniile din Italia, Africa de Nord, Italia, Normandia, Stalingrad, insurgenţa din Polonia – toate evenimente la care Sven Hassel susţine în cărţile sale că a participat în mod direct.

Istoria batalioanelor disciplinare naziste

În armata germană din cel de-al Doilea Război Mondial au existat într-adevăr batalioane disciplinare, iar indicativul lor era 990. În 1942 naziştii au încercat să folosească aceste batalioane ca forţă combativă – însă au renunţat foarte repede datorită ineficienţei extreme a acestor unităţi pe front. În unităţile cu indicativul 990 au fost încadraţi militarii condamnaţi de curţile marţiale pentru delicte de drept comun, cei consideraţi nedemni să poarte arme din cauza concepţiilor politice şi cei deposedaţi de drepturile civile în urma unei hotărâri judecătoreşti. Pe 2 octombrie 1942 Marele Stat Major al Wehrmachtului a emis un ordin prin care era ridicată interdicţia de a purta arme pentru categoriile menţionate mai sus. Numărul celor aflaţi în această situaţie în anul 1942 era de 34.000 de bărbaţi apţi pentru serviciul militar. Toţi aceşti militari au fost concentraţi în regimente de infanterie şi batalioane de pionieri. Afirmaţia lui Sven Hassel că un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger nu este susţinută de nici un fel de dovezi documentare. Tancurile Tiger au fost fabricate în număr mic (în total au fost trimise pe front 1.355 de Tiger I şi 630 de Tiger II). Fabricarea unui Tiger costa 250.000 de mărci, dublul preţului oricărui alt tanc din armata nazistă, fiind un tanc deosebit de pretenţios şi care avea nevoie de o îngrijire constantă, doar cele mai bune echipaje fiind selectate să servească pe Tiger. În plus, tancurile Tiger erau organizate în batalioane speciale de blindate grele, puse direct sub comanda Statului Major şi care acţionau în momentele şi zonele critice. Afirmaţia lui Hassel că un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger este cât se poate de fantezistă.

Batalioanele disciplinare ale celui de-al Treilea Reich au fost studiate asiduu de istoricii germani deoarece în aceste batalioane erau încadraţi membri ai Partidului Comunist – unii dintre ei ajungând ulterior personaje politice în Germania de Est ca şi în Germania de Vest. Batalioanele 990 din armata nazistă erau încadrate cu ofiţeri şi subofiţeri fanatici hitlerişti. Batalioanele disciplinare germane aveau un procent de 35% de comunişti şi social-democraţi, restul fiind delincvenţi de drept comun. În toate batalioanele disciplinare comuniştii încercau permanent să-şi impună concepţia şi să stabilească un sistem paralel de comandă – în vreme ce ofiţerii hitlerişti încercau să controleze acest fenomen cu ajutorul delincvenţilor de drept comun care constituiau un adevărat sistem de informatori. Însă în momentul deplasării pe front, de cele mai multe ori delincvenţii de drept comun se alăturau comuniştilor, nedorind să moară pentru Germania lui Hitler. Toate misiunile date batalioanelor 990 s-au sfârşit cu adevărate dezastre. Prima bătălie la care au participat batalioanele 990 a avut loc în Tunisia, în martie 1943, unde au trebuit să acopere retragerea celorlalte unităţi germane. Ideea folosirii pe front a batalioanelor disciplinare s-a dovedit a fi una dezastruoasă: soldaţii acestor unităţi şi-au executat superiorii şi au predat poziţiile deţinute fără luptă trupelor aliate. Unităţile germane din armata regulată au primit ordinul să-i împuşte pe loc pe militarii batalioanelor 990. La sfârşitul lui 1943 alte câteva batalioane 990 au fost trimise pe frontul de est – însă comuniştii din aceste unităţi s-au predat primelor unităţi ale Armatei Roşii întâlnite.

Şi în încheiere un ultim detaliu care contrazice afirmaţiile lui Sven Hassel: istoricii germani indică faptul că însemnele batalioanelor 990 erau de culoare albastră – în vreme ce autorul danez susţine că regimentul din care a făcut parte avea petliţe de culoare neagră.

Tags from the story
,

35 Comments

  • Da. Şi eu am trăit cam aceliaşi provocări identificând inadvertenţele de ordin istoric. Dar, când am ajuns în Podolsk, am reluat lectura romanelor lui Sven… Indiferent de cine a fost cu adevărat autorul a creeat un adevărat univers plus a pus flacăra pasiunii faţă de studiul istoriei (recente) în multe suflete…
    RIP Sven Hassel aka [numele de mirean 🙂 ]

  • Dinu are dreptate.Tu il judeci si il analizezi pe Sven Hassel din pdv istoric?Sven a facut literatura, unde ai voie sa inventezi.Am citit si eu vreo 2 carti de ale lui si mi-au placut enorm,le-au citit si alti prieteni si acum cartile sunt rufaite.

  • Nu cred ca istoria este intocmai cea din documente, multe misiuni au fost secrete.
    In privinta lipsei combativitatii unitatilor disciplinare, ma indoiesc sincer ele deosebindu-se de unitatile regulate doar cu numele. Armata si puscaria sunt identice. Si in armata se invata furtul, banditismul, se pedepsesc soldatii, se incurajeaza conflictele intre recruti, se practica homosexualitatea pe scara larga. Asa ca eu cred ca si un soldat din unitatile normale era stapanit de ideea dezertarii si executatii superiorilor. Dar Sven chiar mentioneaza executari ale superiorilor ca Maier de exemplu.

  • Ti-si racit gura de pomana. Mi-am pierdut timpul citind cele de mai sus , in speranta ca voi gasi ceva bun. Ancheta tipic romaneasca. Trebuie neaparat sa sti tu cum a facut magicianul acel numar , in loc sa te bucuri de spectacol. Mi-ar place sa citesc o ancheta de-asta despre Dumas de exemplu….

  • …”dau si io cu parerea”… totusi cand scrii carti cu tenta autobiografica ai pretentia sa scrii adevarul nu fictiune… sa-ti insusesti pretentia ca ai participat intr-un razboi, sau in diferite lupte din acel razboi, sa relatezi acte de vitejie care pretinzi ca au fost reale, cum spunea cineva mai sus, totusi, nu este doar spectacol, mai degraba s-ar numi excrocherie literara… spuma acestor romane este ca un personaj pretins real a participat DIRECT in aceste lupte. Ca citito am fost entuziasmat de aceste romane pentru ca am considerat ca povestirile din ele sunt reale, si pot afla un aspect al realitatii razboiului. Dar cand aflii ca este excroceherie, ramai cu gustul amar. Nu ge geaba si pe filme si pe orice se pune anuntul ca este inspirat din fapt real sau este chiar relatarea faptului istoric…cum am spus doar parerea mea…

  • Istoria adevarata nu este scrisa in carti! Imi plac la nebunie cartile scrise de el si le-am citi de 3 ori anul acesta! Ma gandesc ca daca cineva ar fi vrut sa verifice autenticitatea celor scrise, ar fi putut sa incerce sa identifice pe Legionarul si Micutul, care au supravietuit si s-au inrolat in Legiunea Straina dupa spusele lui!! Ce este ciudat ca nici un „detectiv” aparut in cautarea adevarului nu pomeneste de cei ramasi in viata si care ar fi putut dovedi daca asa a fost sau e pur fictiune!!Din cite mi-au povestit parintii si cativa veterani de razboi, este adevarat ce povesteste! Posibil sa fi fost si in trupele SS cum se banuieste, dar fiind foarte urate din cauza rautatilor pe care le-au facut SS-isti, sa se protejeze negand acest lucru!!… dar totusi aceste carti m-au facut sa vad inamicul la fel ca mine, care doreste sa supravietuiasca…

  • Ca bine zice 1Q bennie . Poate ca personajele sunt fictive sau nu , poate ca Sven Hassle a fost printre putinii supravietuitori de la portile Moscovei sau din Monte Cassino , asta chair nu conteaza ideea e ca acest om ne-a transmis povestirile soldatilor care si-au dat vietile pentru cauzele unor nebuni , am vazut viata unui soldat dintr-un batalion disciplinar , mie personal mi-a deschis pofta catre lectura de orice fel si cel mai important m-a facut sa vad viata alaturi de „camarazii mei de front” cu alti ochii

  • …e tot parerea mea: Ce multi cititori ai lui Hassel nu inteleg din sintagma „excrocherie literara” este ca individul asta a facut bani din „minciuni” si ca, mai degraba, merita sa fie discreditat, decat sa fie considerat, de unii, un succes… Cui ii place sa se imbete cu apa rece e problema fiecaruia. Oricum „operele” lui Hassel sunt desuete, iar el nu poate fi considerat un scriitor, deoarece opera lui e limitata, restrictiva si eronata, neputand fi incadrata intr-un anume stil literar. Cu alte cuvinte, Hassel este esecul lamentabil al literaturii istoricodramatice, oportunistul care a speculat zona literara, ca subiect si timp, si a facut ceva banuti din minciunile si inventiile insirate in cartile lui, atingan corzile sensibile ale cititorilor doritori sa afle dedesupturi ale razboiului. Excrocheria chiar din acest fapt reiese, ca omul de buna credinta, in persoana cititorului(este o calitate sa citesti) au crezut si cred aceasta opera ca fiind „adevarul”. Ma repet, este parerea mea. Si sfatul meu este un citat al lui Hristos Isus: „Adevarul va va face liberi”… extrapolat, adevarul NE va face liberi… Cu deosebit respect pentru toti cititorii.

  • Nu stiu ce va califica sa spuneti ca este o facatura… insa de la a spune ca sunt falsuri(adica nu a participat la razboi), acum spuneti ca sunt si proaste ca literatura!? Deja a inceput sa ma distreze opiniile…

  • Deja cand o persoana ,,competenta,, din punct de vedere profesional si moral aduce argumente biblice ne cam dam seama cu cine avem de-a face….oricum istoria o scriu invingatorii si nu intotdeauna nformatia este corecta,citind printre randuri si discutand cu persoane care au facut razboiul la propriu ati dai seama ca mesajul transmis de autorul Sven este in mare proportie corect.Ceatori sunt cu zecile….chibiti sunt mii…..

  • Sa scapi dintr-un razboi asa de crancen, zdravan la cap, e mare lucru si faptul ca Sven Hassel a avut simtul umorului in niste imprejurari oribile, il absolva de faptul ca s-a folosit si de imaginatie in nararea intamplarilor pe care le-a trait in perioada aceea neagra din istoria omenirii.

  • Sven Hassel a fost și va rămâne un mare autor al unor cărți care au făcut istorie la nivel mondial. Nu înțeleg ce vrei sa demonstrezi? . Dacă cărțile au avut succes mondial ce dorești să faci cu această investigație pe care ai făcut -o explica sa înțelegem și noi

  • Nu inteleg CE castigam daca lovim intr/un scriitor, care ne/a bucurat ochii si mintea cu randurile sale. Inainte de 1990 cartile sale faceau furori in Tara noastra si stateam LA rand sa le citim. Intre prieteni si cunoscuti.
    Ca militar de cariera sustin cu tarie ca Sven sau a trait cele povestite sau cineva I/a povestit CE a trait pe front. Totul pare mult prea real si nu cred ca un om care nu a fost pe front sa isi poata imagina cu atata acuratete realitatile crunte . Inclusiv modul in care amesteca tragicul cu comicul scenelor ma face sa cred ca a trait schimbarea de caracter pe care ti/o da frontul.
    Si asa cum spunea cineva mai sus, e beletristica si nu scrie nicaieri ca e autobiografie.

  • Si sa nu uit….cat de real pare ca sub ploaia de obuze, sa molfai tigara intre buze, sa iti curga sudoarea de sub casca de hotel, prin praful de pe fata si atunci cand numai unul ca ,, batranul,, poate calcula, sa iesi din transee si sa seceri inamicul strigand cu un zambet hidos,, vino moarte, vino…,,

    • Cuvintele „vino moarte, vino…” erau rostite de Legionarul (Alfred Kalb), nu de Batranul..

  • Real, foarte real cind te obisnuiesti cu asta…era viata lor zilnica !
    Stiti cite aventuri as avea de po vestit de pe vremea securitatii ? Si tragice si comica si dementiale ? Nici macar eu nu as putea crede…dar eu nu sint scriitor ! In primul rind ca a luptat sub un alt nume, clar asta dupa cum e clar ca nici ceilalti nu au fost trecuti cu numele lor adevarate si probabil ca nici unitatile…inca ceva ! Nu erau un batalion disciplinar de tip 999 sau 990… erau un sonderregiment, e cu totul altceva !
    Apoi, daca eu am mai uitat din nume sau mai incurc persoanele ori locatia si aventurle mele erau totusi in timpuri normale, ce pretentii ai pe timp de razboi dupa ani si ramas cu sechele…
    Daca cineva vrea neaparat sa faca o investigatie, cred ca se putea facepe vremea cind traia, chiar cu ajutorul sau, dar nu s-a dorit atunci asa ca acum de ca ar mai fi nevoie ?
    Cartile sint superbe si vii, au un realism, cine a facut armata stie ce vreau sa zic !
    De ce foloseau tancuri tigru ?
    Ei le testau si de multe ori trageau in tancuri ca sa vada rezistenta blindajului cu echipajul inauntru, deci e de presupus ca erau foarte bine instruiti pe acest tanc asadar cind se dorea o unitate grea de blindate pentru o misiune grea ei erau dispensabili pentru nazisti ! Contrar celor scrise trebuie sa se inteleaga ca o partedin blindatele distruse erau reparate si refolosite, cu atit mai mult un Tigru, deci pe front au fost folosite mai multe tancuri care reveneau in linia intii decit cele produse…1300 fabricate 1200 distruse dar recuperate reparate si refolosite din cele distruse oficial alte 600 !
    Un regiment avea aproximativ 300 blindate dar tancuri grele doar vreo 60 ! Restul erau panzer IV cam vreo 140 si alte modele ma vechi restul…
    De asemeni, nu e obligatoriu ca un regiment sa mearga cu aceeasi divizie peste tot, de multe ori era divizat, avind unele unitati alipite altor mari unitati dupa cum era nevoia de moment pe un sector de front sau altul !
    Oricum ar fi, in cartile sale sint elemente pe care nu le poti scrie din povestiri, trebuie sa le traiesti…si cred ca sven hassel le-a trait !

    • norocul unor astfel de autori sunt cititori precum dumneaviastră. Neinformați și fără dorința de a o face. Inadvertențele din romanele lui Hassel sunt multiple, de la imposibilitatea de a lupta pe mai multe fronturi până la menționarea unor arme care nu au existat în acea perioadă. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit – am citit toate cărțile, ceea ce înseamnă că ceva m-a captivat. Totuși, sîunt suficient de lucid ca să privesc autorul ca pe un scriitor de beletristică, cu un talent mediocru, care nu a participat la luptele descrise și nici măcar nu s-a străduit să se informeze despre personajele istorice pe care le-a menționat.
      Hassel rămâne un autor ok, pentru adolescenți, pe linia lui Karl May (care nu a călcat în America).

  • Cu privire la ce căutau trupele de grăniceri în interiorul Uniunii Sovietice. Sunt surprins că sunteţi atât de prost informat şi vreţi să fiţi şi ironic. Eşalonul trei strategic sovietic în 1941 era format din trei armate de grăniceri şi trupe speciale NKVD. Graniţa cu Germania şi România fusese deschisă, sârma ghimpată scoasă şi grănicerii regrupaţi în spatele celui de-al doilea eşalon strategic, format în special din diviziile ,,negre”.

  • V-ati luat de bietul Sven incercand sa-l demascati.Nu va iesit nimic.El tot a ramas in inimile noastre drept un soldat curajos si un scriitor desavarsit.

  • Într-adevăr opera literară nu este reconstituirea trecutului. Valoarea unei opere literare este dată şi de succesul pe care aceasta îl are ăn rândul publicului, or succesul este determinat decapacitatea autorului de a stârni emoţiile cititorului. din acest motiv autori precum Alexandre Dumas sau Karl May sau Erich Maria Remarque au avut mai mult succes decât toţi lauraeţii Premilui Nobel la un loc. La fel ca şi Karl May (1842 -1912), care a executat şapte ani de puşcărie pentru tâlhărie, Sven Hassel a cedat tentaţiei d ea pretinde că întâmplările relatate erau adevărate şi trăite de el, dar nu a cunoscut dezastrul care a marcat ultimul deceniu din viaţa lui May. Parcă mai contează care a fost realitatea când ai milioane de cititori pe toate continentele şi eşti tradus în nenumărate limbi! Merită să ştim că Eric Maria Remarque, despre care Sven Hassel spunea că îl consideră mentorul său, nu a stat decât şase săptămâni pe front în toamna lui 1916, a fost grav rănit şi restul războiului l-a petrecut în diverse spitale unde a auzit povestirile camarazilor de suferinţă pe care zece ani mai târziu le va transpune admirabil în celebrul roman „Nimic nou pe frontul de vest”. La vremea respectivă a fost cel mai mare succes de librărie german şi l-a transformat pe autor, un om foarte modest, într-un mare nabab, pentru tot restul vieţii. Emoţiile publicului determină succesul cărţii restul nu ai înseamnă nimic, sau, după cum spunea Nicolae Steinhardt, desigur în alt context: „Iau realitatea şi o fac de ruşine şi de ocară…” Cine ar contesta sau cui i-ar păsa de realităţile prezentate în romanul lui Margaret Mitchell „Gone With the Wind”?

  • mah! Romanele lu’ Hassel au fost super mișto! mai ales în clasele 7-12… dar după, deși le poți remarca stilul alert, extrem de uman și ușor, deci după începi să’ți pui oarecare semne de întrebare… iar dacă citești E.M. Remarque (pe frontul de vest, nimic nou / întoarcerea de pe front / 3 camarazi) o sa remarci stilul si ideile, aproape identice, doar ca încadrate primului război mondial
    totuși, prin stil si ideile transmise, merită laudat Hassel! chit că veridicitatea e eminamente dub semnul întrebării

  • Salut George!
    Bun articol si foarte documentat, felicitări. Oare cine in locul lui nu ar fi creat o aura de „mister” încât sa își vândă cartea? Il iubesc pe Porta in egala măsura ca si pe Poirot, Holmes sau Zeus. Mi-au bucurat copilaria, mi-au mobilat „mansarda” si mi-au lăsat amintiri frumoase. Poate doar o minte ne antrenata sa fi crezut ca Sven & Co erau Rambo naziști… Zic, gen…

  • Dragut –
    Din primul moment in care l-am citit pe smecherul asta (si asta era hat, prin anii 70+), m-a izbit artificialitatea istoriilor lui, nu putin relevatade tonul nonsalant al ororilor
    de la monte Casino, etc. –
    Un „fraudster”, si numic mai mult –
    Si un precedent, un alt mare mincinos german : Karl May –

  • S.H. e un demn urmas al baronului Munchausen ! A facut bani folosind reteta universala: violenta + ceva umor+ ceva sex…Pt. cineva care cunoste istoria , elucubratiile lui sunt amuzante ! Auzi la el : ,,regiment disciplinar de blindate” !!! unitatile disciplinare erau folosite doar la inhumari si deminari , nu aveau drept sa poarte arme ! pacat ca nu apare in cartile lui si un regiment SS de evrei ! ar fi la fel de real ca si restul…
    Ca orice ,,opera” comerciala , are admiratorii ei (gen Sandra Brown) care cred nestramutat in realismul ,,operei” lui. Lor le-as recomanda ceva carti (nu, nu istorice ca-s prea complicate) , la fel de usor de citit dar in mod cert reale : Guy Sajer- Soldatul necunoscut ; Dan Giju-Pumnul de fier ; Ion S Dumitru-Tancuri in flacari.
    Sa vedem daca , dupa ce citesc cartile astea , mai au aceiasi admiratie pt. S.H. !

    • Subscriu in totalitate.Cand eram adolescent cartile lui Hassel erau totul pentru mine, insa ulterior, dupa ce am trecut de o anumita varsta, le-am perceput cu totul altfel, la adevarata lor valoare, asa ca fara niciun regret, le-am donat pe toate la o biblioteca judeteana pentru a fi citite de altii, care se afla la o varsta frageda.Aceste carti nu mai au ce cauta in biblioteca mea personala.
      Indiscutabil, Hassel a fost un scriitor talentat insa este total gresit sa percepi starea de spirit din armata germana prin prisma starii de fapt total ireala descrisa de Hassel in romanele sale.

  • „decorat cu cele mai înalte ordine ale Germaniei naziste şi chiar cu Crucea Mannerheim […] afirmaţia sa conţine o contradicţie de nerezolvat: soldaţii din batalioanele disciplinare erau soldaţi condamnaţi pentru delicte de drept comun sau delicte politice şi ca atare consideraţi nedemni” – si cu ce ar schimba asta faptul ca ar fi fost decorat? Ori ca decorarea putea sa nu fie personala, ci pe unitate? In Findlanda au luptat trupe germane „voluntare”. Ca si in Spania. Am citit romanele lu Hassel, nu imi amintesc sa spuna ca a fost decorat cu decoratia in cauza.
    „În realitate, insigna NKVD conţinea o stea roşie” – se incercase eliminarea preotimii in armata sovietelor, dar s-a renuntat la acest proiect. Posibilitatea ca acestia sa fi avut o cruce verde nu devine falsa pentru ca URSS era regim autoritar. A sustine un detaliu care neverdic nu este util indiferent ca a participat sau nu la lupte.
    „autorul danez susţine că a reuşit împreună cu mai mulţi soldaţi să scape din încercuirea de la Stalingrad (volumul “General SS”) deşi toate sursele istorice susţin că nici un militar german nu a reuşit să scape din încercuire” cine sunt sursele, rusii? Daca au apucat sa spuna ca i-au prins pe toti, cum ar fi putut sa mai recunoasca? Statistic, este imposibil sa nu fi scapat unii. Pana si la Cannae au mai ramas resturi ale armatei romane. Doua exemple: atacul cavaleriei usoare – toti atacantii au murit (un atac inutil si un dezastru datorat neintelegerii unor mesaje, transformat in „sacrificiu” inspirational), fals. Unii au scapat, dupa registrele armatei britanice. Sau armata lui Vlasov, predata de americani rusilor: toti morti in lagare, fals; un reportaj a scos la iveala 3 supravietuitori. Cum au supravietuit, imi inchipui. Cat de veridic era reportajul, discutabil. Dar, statistic, posibil.
    Domnule draga, as putea continua, dar imi dau seama ca nu ai indicat vreo sursa, doar ai mentionat „sursele istorice”, „istoricii germani” etc. In afara anchetelor unui ziar danez si a unui jurnalist (si Hassel scrie imediat dupa razboi, cand sentimente anti-germane existau din plin, desi atenuate de accentuarea razboiuli Rece) nu mentionezi alte detalii. In afara de partea cu numele real al lui Hassel, nu am aflat ceva care pare util. Daca nu cumva si-a cumparat acea identitate pentru a scapa de niste cozi. Nu ca tin sa apar unul din autorii mei preferati, dar accept realitatea. Numai sa mi se para veridica. Hassel mi se pare mai veridic. Ai citit vreun cetatean care vorbeste din amintiri? Povestile sunt schematice. Acolo sunt detaliate. Chiar sa fi participat personal la evenimente, nu le putea descrie cum o face – detaliile se estopeaza. Trebuie sa fi existat un jurnal. Posibil scris de mai multi. Al lui sau al altora, mi-e perpendicular. Opera lui ramane. Citeste „Tancuri in flacari” si vezi p-acolo cam ce zice autorul (român, locotenent pe atunci in Batalionul 1 Tancuri in Al doilea Razboi Mondial).

  • Cazul Sven Hassel seamana cu cazul Carlos Castaneda. Amindoi autorii au o calitatea de a antrena cu mijloace literare si retorice simple, dar eficace, cititorii in universuri inaccesibile, plasmuind credibil delirul lor fabulo-imagistic. Amindoi propun un pact autobiografic pe care realitatea istorica il contrazice. Ceea ce fascineaza este palimpsestul existentei proprii, pe care cei doi nu inceteaza sa-l modifice la nesfirsit. Aspectul financiar are un rol apreciabil in demers, insa inclin sa cred ca nu este decisiv. Hassel si Castaneda, alter-egouri prin care mitomania megalomana este tradusa in fictiune perceputa pasional, se manifesta avind la baza profunda nemultumire ontologica : as fi putut fi altcineva, as fi putut face altceva. Ceea ce li se reproseaza nu este justetea sau calitatea celor scrise, ceea ce ii face criticabili nu este folosirea imaginatiei sau crearea de realitati paralele cu scop cathartica ci mai degraba impostura identitara.

    Balanta e inclinata de alegerea fiecaruia, e preferabil insa fim limpezi in alegerea paradigmelor prin care ne filtram argumentele.

Lasă un răspuns