Limba română, limba moldovenească şi otrava Cominternului

Sursa foto
Sursa foto

Principala problemă a relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova este moştenirea otrăvită a Cominternului. În gândirea politicii externe ruse încă domină idei şi scheme cominterniste – una dintre ele fiind aşa numita limbă „moldovenească”. Joi 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a Republicii Moldova sub preşedinţia lui Alexandru Tănase (alături de Aurel Băieşu, Igor Dolea, Tudor Panţâru, Victor Popa, Petru Railean) a emis o hotărâre în care afirmă că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, aşa cum este prevăzut în Declaraţia de Independenţă, nu „limbă moldovenească” cum este prevăzut în Constituţia Republicii Moldova (detalii aici).

Dezbaterea în jurul acestei probleme este una gigantică. S-au scris sute (poate mii?) de cărţi şi se va mai scrie încă pe atâta. Însă există foarte multe confuzii – în mare parte voite – în toată această dezbatere.

Confuzia fundamentală se referă la diferenţa dintre cetăţenie (apartenenţă la un stat) şi identitate etnică (identitate regională). Raţionamentul moldovenist este simplu: există statul Republica Moldova – deci există cetăţeni moldoveni – deci moldovenii vorbesc moldoveneşte; sau invers: există limbă moldovenească – deci există popor moldovenesc – deci există stat moldovean. Sau orice combinaţie doriţi. În ciorba asta se aruncă şi argumentul istoric – statul Moldovei din perioada medievală – şi se poate broda la infinit asupra acestei teze. Concluzia: moldovenii sunt diferiţi de români. Până când ne întâlnim cu lingvistica şi începem să avem probleme în a diferenţia ştiinţific limba română de limba moldovenească (dar politrucii de rit cominternist nu se împiedică foarte tare de argumentele ştiinţifice, pe unele le ocolesc, pe altele le ignoră, ce rămâne deformează).

În primul rând trebuie spus că toată dezbaterea asupra chestiunii identitare este uşor lipsită de instrumente limpezi. Eu unul nu cred că este valabilă teza dominantă în acest moment „în evul mediu nu conta identitatea naţională, în evul mediu contau diferenţele sociale”. Am dat aici un exemplu care contrazice această teză, există multe alte exemple de acelaşi tip – dar sunt trecute cu vederea de dragul unui raţionament corect din punct de vedere politic.

Revenind la oile noastre: în evul mediu, în cazul statului Moldova exista o identitate cetăţenească (de apartenenţă la stat) moldovenească, în paralel cu o identitate etnică şi lingvistică românească. În caz de război moldovenii erau duşmani cu valahii (uneori), însă ştiau că vorbesc aceeaşi limbă cu valahii din Ţara Românească şi cu cei din Transilvania. În mediul online găsiţi aici o colecţie de documente şi cărţi extrem de bine făcută care dovedeşte cât se poate de limpede diferenţele enunţate mai sus.

Nici după ocuparea Basarabiei în 1812 nu a fost creată o diferenţă identitară între români şi moldoveni. Iată ce spuneau ruşii:

Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor! (“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7). Sursa

Tot aici găsiţi multe alte exemple din autori ruşi care constatau relaxaţi că românii şi moldovenii sunt acelaşi popor, vorbitori ai aceleiaşi limbi.

Situaţia s-a schimbat brusc în 1924 când într-un memoriu către Comitetul Central al Partidului Comunist Rus se afirma aşa:

Republica Moldovenească (Transnistreană) va putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic, pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Karelă faţă de Finlanda. Ea va focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi va crea pretexte evidente pentru pretenţiile alipirii Basarabiei la Republica Moldovenească. Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului va servi URSS drept breşă strategică faţă de Balcani prin Dobrogea şi faţă de Europa Centrală prin Bucovina şi Galiţia, pe care URSS le va putea folosi drept cap de pod în scopuri politice şi militare.

(Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile moldovenismului, Editura CIVITAS, Chişinău, 2009, p. 93)

Asta a fost raţiunea înfiinţării în 1924 a Republicii Moldoveneşti Transnistrene. Apoi a urmat o dezbatere scurtă şi extrem de dură între comuniştii români (care susţineau ideea sprijinirii unei culturi şi limbi româneşti în nou creata republică) şi comuniştii ucraineni (care au venit cu ideea fabricării unei identităţi moldoveneşti, bazată pe o limbă moldovenească separată de limba română). Şi aşa a început experimentul cu limba moldovenească.

Nu ştiu ce efecte va avea hotărârea Curţii Constituţionale de la Chişinău care repune în drepturi limba română. Vor apărea nenumărate reacţii adverse, se va produce o polarizare în spaţiul public de la Chişinău. Cred că în dezbaterea ce va urma ar trebui ca blogul Tipărituri româneşti să devină un site cu domeniu propriu, eventual şi cu o variantă în limba rusă.

Am văzut noul dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati

Am fost săptămâna aceasta la Chişinău şi am căutat  noua ediţie a dicţionarului moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Eram tentat să îl cumpăr, am deja ediţia din 2003 şi mă gândeam să îmi completez colecţia. Până la urmă m-am răzgândit: nu-şi merită banii. Introducerea la ediţia din 2011 a dicţionarului moldovenesc-românesc este o ciorbă reîncălzită după introducerea de la prima ediţie din 2003. Aş zice chiar mai slabă, tovarăşul Stati a scos din text unele accente polemice la adresa hoţilor de români care au furat cuvinte cu hurta din sfânta limbă moldovenească. În introducerea ediţiei din 2011 tovarăşul Vasile Stati recunoaşte că nu este vorba de un dicţionar, ci de un lexicon. În sfârşit, curată pierdere de vreme. Am preferat să îmi cheltui banii pe alte cărţi tipărite la Chişinău care chiar merită să fie citite şi pe care le voi prezenta aici în zilele următoare.

Cum vede agenţia rusă Regnum istoria României şi istoria Basarabiei

Agenţia Regnum este una dintre agenţiile ruse care transmite destul de multe ştiri despre ce se întâmplă în Republica Moldova. De fiecare dată când vine vorba de Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi România, în ştirile Regnum se strecoare nişte precizări „istorice”. Asta ca să ştie tot cititorul care este adevărul. Redau mai jos una din aceste „precizări” preluată din acest articol, ca să ştiţi cum ne văd ruşii, să ştiţi cum este prezentată istoria românilor în presa de la Moscova. Pe scurt:

1. Basarabia a făcut parte din Rusia Kieveană, cea de pe vremea lui Rurik, secolul X-XI.

2. Termenul de „român” a apărut în secolul al XVIII lea, fiind o invenţie a unor învăţaţi transilvăneni.

3. România a apărut abia la 1880.

4. Limba română este diferită de limba moldovenească.

Mă întreb dacă vreunul din actualii absolvenţi de liceu ar fi capabil să contrazică argumentat tezele de mai sus. Până la proba contrarie vă las să vă delectaţi cu minciunile agenţiei Regnum.

 

Transnistria a devenit parte a Imperiului Rus în urma victoriei în războiul ruso-turc din anii 1787-1792 care s-a încheiat prin Pacea de la Iaşi dintre Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte originea istorică a acestui teritoriu, Transnistria a făcut parte din Rusia Kieveană, Marele Ducat al Lituaniei, Hoarda de Aur şi Hanatul de Crimeea. În anul 1924 teritoriul Transnistriei şi regiunile ucrainene învecinate au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pe 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia care făcea parte din România din decembrie 1917 şi ca rezultat al aderării ei la RASSM s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Basarabia – al cărei teritoriu în mare parte alcătuieşte actuala Republică Moldova fără Transnistria, partea de sud a regiunii ucrainene Odesa ca şi Bucovina a cărei zonă nordică formează actuala regiune ucraineană Cernăuţi – a făcut parte în secolele X-XI din Rusia Kieveană, în secolele XII-XIII din principatul Galicia-Volhinia şi la mijlocul secolului al XIV lea a făcut parte din Moldova. Din a doua jumătate a secolului al XVI lea Basarabia s-a aflat sub jugul otoman şi a fost eliberată în 1812 de trupele ruseşti, iar prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia din 1812 s-a alăturat Imperiului Rus. În anul 1775 Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar şi a rămas aşa până la împărţirea acestui imperiu din 1918.

Drept rezultat al înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei din 1853-1856, prin decizia Congresului de Pace de la Paris 3 judeţe din sudul Basarabiei, care făceau parte din Imperiul Rus au fost date principatului Moldovei, iar prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 au fost înapoiate Rusiei. Principatele Moldovei şi Valahiei s-au unit în 1859 ca vasali ai Imperiului Otoman şi au devenit viitorul Regat al României, proclamat în 1881. Conceptele de „români”, „popor român” şi „limbă română” au fost create de lingviştii transilvăneni la sfârşitul secolului al XVIII lea în Transilvania care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar (limba moldovenească cu litere chirilice există încă din secolul al XVI lea, însă în Basarabia în anul 1989 a fost trecută la alfabet latin în vreme ce Transnistria a păstrat alfabetul chirilic original; alfabetul latin a fost introdus cu forţa în timpul ocupaţiei româneşti a Basarabiei în anii 1918-1940, 1941-1944).

Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenţa României căreia i-a fost acordată permisiunea să anexeze teritoriul Dobrogei, Insula Şerpilor (teritoriu al Ucrainei actuale) şi Delta Dunării, însă recunoaşterea Regatului României de către Germania şi Franţa s-a produs abia în 1880. În decembrie 1917 România a ocupat Basarabia, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică. După revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică şi formarea RSS Moldova în 1940 România a ocupat-o în 1941 alături de alte teritorii ale URSS, care până la urmă au fost eliberate de Armata Roşie în 1944.

Conform actualei poziţii oficiale a României, împărtăşită de suporterii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români” şi limba moldovenească este „română”. Conform recensământului oficial din 2004 alcătuit de Biroul Naţional de Statistică 2,2% din rezidenţii Republicii Moldova se numesc români, 75,8% se numesc moldoveni; 78,4% au spus că limba lor maternă este moldovenească şi 18,8% au spus că limba lor maternă este româna.

Punerea chestiunii de la Bucureşti în termenii că Moldova şi părţi din Ucraina ar fi „româneşti” este artificială de vreme ce identitatea românească a apărut după cea moldovenească şi formarea naţiunii române s-a produs în părţile actualei Românii – Valahia şi Moldova – în secolul al XIX lea când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus şi Bucovina din cel Austro-Ungar. Dincolo de aceasta ocuparea acestor teritorii între 1918-1940 şi 1941-1944 încă serveşte drept pretext pentru ca Bucureştiul să îi declare pe locuitorii moldoveni ai acestor teritorii drept români şi să pretindă un grad de influenţă şi prezenţă în regiune.

 

Dicţionarul moldovenesc-român al lui Vasile Stati revine la tipografia Academiei de Ştiinţe a Moldovei

dictionar moldovenesc romanesc Vasile Stati

Vasile Stati a reuşit să îşi publice o a doua ediţie a delirantului “Dicţionar moldovenesc-român”. Şi nu oriunde – ci tocmai la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. De ce tocmai acolo? Ei bine, măgăria este cu bătaie lungă şi loveşte în românii din Ucraina. Kievul promovează ideea existenţei unei limbi moldoveneşti separate de limba română şi prin aceasta sparge comunitatea românească.

Anul acesta directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru a trimis Comunităţii Româneşti din Ucraina o scrisoare publică în care afirmă clar:

Vă informăm că denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni…

Românii din Ucraina au nevoie de astfel de confirmări ale forurilor ştiinţifice de la Chişinău tocmai în contextul discuţiilor pe marginea unei noi legi a minorităţilor. Ideea ar fi să se oprească despărţirea românilor din Ucraina în două comunităţi. Ediţia a doua a “Dicţionarului moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati vine să anuleze scrisoarea lui Bahnaru. Ucrainenii pot zice: “Uite, la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova a apărut un dicţionar moldovenesc-românesc! Cum puteţi spune că limba română şi limba moldovenească sunt identice?!? Doar există un dicţionar apărut la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova!” Nu mai contează faptul că din punct de vedere ştiinţific “dicţionarul” lui Vasile Stati este doar un lexicon, o colecţie de cuvinte (arhaisme şi regionalisme majoritatea lor) care se regăsesc toate în dicţionarele explicative româneşti. Nu mai contează că dicţionarul lui Stati nu are în realitate girul forului ştiinţific de la Chişinău. Pe el scrie că a apărut la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova!

Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre cum s-a putut întâmpla asta vă recomand ancheta din ziarul Timpul pe această temă. De asemenea, pentru mai multe detalii privind comunitatea românească din Ucraina vă recomand cartea “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”.

 

O carte excelentă: Politica de moldovenizare în R.A.S.S. Moldovenească

Deşi a apărut cu destul de multă vreme în urmă (în 2004), cartea scrisă de Argentina Gribincea, Mihai Gribincea şi Ion Şişcanu rămâne un volum de referinţă în chestiunea limbii moldoveneşti. În cele peste 300 de pagini reuneşte documente care probează modul artificial în care s-au străduit sovieticii să creeze o nouă limbă la est de Nistru şi cum această invenţie a fost transferată după anul 1944 în teritoriul dintre Prut şi Nistru. Introducerea acestui volum de documente este cât se poate de lămuritoare asupra evenimentelor din anii ’30 ai secolului trecut. Cartea poate fi descărcată gratuit în format electronic pe blogul Argentinei Gribincea, legătura directă aici:

Coperta Politica de moldovenizare

 

Lista de publicaţii a Argentinei Gribincea (multe pe internet!) despre artificialitatea limbii moldoveneşti.

Limba românească în Moldova medievală

Raţionamentul moldoveniştilor este simplu: ţara Moldova – poporul moldovenesc – limba moldovenească. La nivelul următor al raţionamentului vin mărturiile scrise despre limba moldovenească din evul mediu. Însă toţi moldoveniştii ocolesc cu multă grijă mărturiile despre limba română în Moldova medievală. Şi nu sunt puţine aceste mărturii. Moldoveniştii susţin că statul România a apărut târziu, în secolul al XIX lea, astfel că nici vorbă de “limbă românească” în evul mediu.

Doar că “limba românească” exista în Moldova medievală. În 1646 voievodul Moldovei Vasile Lupu tipărea la Iaşi “Cartea românească de învăţătură”, un corpus legislativ foarte bine închegat. De ce voievodul moldovean nu i-a zis “Carte moldovenească de învăţătură”? Greu de explicat pentru moldovenişti, tocmai de aceea este şi ocolit cu mare grijă acest subiect. Dar să vedeţi că moldovenii lui Vasile Lupu ştiau că vorbesc limba română, iată ce scriau în introducere:

După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.

Deci: voievodul Moldovei medievale a comandat o traducere din limba greacă în limba română, nu în limba moldovenească. Mai jos puteţi vedea coperta pravilei lui Vasile Lupu, scrisă în limba română cu litere chirilice.

 

Sursă imagine: tipărituriromanesti.wordpress.com. Tot aici puteţi descărca şi transcrierea Pravilei lui Vasile Lupu.