Limba română la Chişinău în 1815

„Moldoveniştii” gen Nicolae Pascaru alături de alte lifte păgâne îşi pot răspândi otrava pe internet şi pentru că li se permite. Blogul Tipărituri Româneşti face o treabă excelentă: pune online dovezi imposibil de combătut de cei care susţin că există o limbă moldovenească diferită de limba română.

O astfel de dovadă este Liturghierul tipărit la Chişinău în anul 1815 (la doar trei ani de la anexarea Basarabiei de Rusia!) Să vedem ce scrie în această carte presupus „moldovenească”:

Înştiinţându-ne că Bisericile într-aciastă Oblastie, într-altele, sânt lipsite şi de cărţile trebuincioase, ne-am silit a aşăza Tipografie, în Mitropolia Eparhii noastre, ce este în Chişinău, pentru a căruia punere în lucoare căştegând Blagoslovenia Prea Sfintului îndreptătoriului Sinod a toată Rossiia, iată că întâiu cia mai trebuincioasă Bisericilor carte, de care într-aciastă Eparhie este prea mare lipsă, Slujebnicul, care în limba Rumânească să zice Liturghie, cu ajutoriul lui Dumnezeu o am tipărit-o, urmând întru toate întocma tălmăcirei Slaveneşti, şi aşăzării Liturghiilor ce să tipăresc în Rossiia, pe care noi din cele Slaveneşti îndreptându-o, cât s-au putut mai bine, am adaos-o cu Sinaxariul celor 12 luni cu toate prochimenile trebuincioase preste tot anul, şi cu alte folositoare învăţături spre povăţuirea Preoţilor, care învăţături în cele mai denainte tipărite Rumâneşte Liturghii, nu să află.

Drept aceia de trebuinţă am socotit a arăta aicea de obşte la toţi, iară mai ales Preoţilor carii slujesc în limba Rumânească, că aflând într-aciastă Liturghie oareşi care cuvinte într-alt chip tălmăcite, nu precum să află în cele mai denainte Rumâneşte  tipărite Liturghii, să nu se mire de aciasta, nici să socotească a fi greşală, ci mai vârtos să ştie, că iaste îndreptare celor mai înainte făcute graşale: pentru că noi n-am socotit cu cuviinţă a urma greşalelor, ce le-au făcut alţi tălmăcitor, ori pentru neştiinţa limbii, sau pentru necunoştinţa tâlcuirii Dumnezeeşti Liturghii, ori siindu-să a schimba vechile greşale metahirisite de atâta mulţime de vreme […]”

Transcrierea din alfabetul chirilic aparţine blogului Tipărituri Româneşti, la fel şi imaginile filelor unde apare acest text.

Cum ne scriu ruşii istoria

Interpretările date de experţii ruşi istoriei românilor sunt savuroase. Mai nou, postul de radio Vocea Rusiei a fost deranjat de declaraţia preşedintelui Nicolae Timofti că nu există limba moldovenească (la Moscova nu prea contează că Timofti nu a zis aşa ceva, dar să trecem peste). Şi în urma acestui deranj s-a găsit directorul adjunct al Institutului pentru CSI de la Moscova Igor Şişkin care să ne povestească nouă cum stă treaba cu naţiunea română. Şi zice aşa Igor Şişkin aici:

Naţiunea moldovenească a apărut mai devreme, înainte de crearea artificială a naţiunii române. Naţiunea română a fost creată la sfârşitul secolului al XVIII lea pe teritoriile controlate de Austro-Ungaria. Acolo a apărut noţiunea de români.

Frumos, nu? Expertul rus merge mai departe şi spune că pe acelaşi model a fost creată şi naţiunea ucraineană, tot de către Austro-Ungaria.

Igor Şişkin are o pregătire destul de precară, Austro-Ungaria apare ca stat abia prin 1867. El ştie ceva despre Şcoala Ardeleană şi lupta românilor din monarhia habsburgică de la sfârşitul secolului al XVIII lea, dar suceşte faptele până le deformează. Teoria lui Şişkin nu ne explică totuşi de ce voievodul Moldovei Vasile Lupu şi-a intitulat pravila din 1646 „Carte românească de învăţătură” (detalii aici).

Cazul Lucian Boia. Demitizarea demitizatorului

Pentru moldoveniştii de la Chişinău Lucian Boia a fost o mană cerească nesperată. Un profesor de istorie de la Universitatea din Bucureşti care să hăcuiască fără milă istoria românilor! – mai rar aşa pleaşcă. Nu e de mirare că paragrafele „tari” ale lui Lucian Boia sunt citate copios în orice tratat moldovenizator de la Chişinău.

Cartea lui Lucian Boia „Istorie şi mit în conştiinţa românească” are o componentă propagandistică peste care îmi este greu să trec. Din 1997 şi până azi a fost re-editată de 7 ori! Ultima ediţie este chiar din 2012. Aici sunt două posibilităţi: ori românii se bat prin librării pe cartea lui Lucian Boia, ori editura Humanitas ţine cu tot dinadinsul să ne-o vâre pe gât.

Altă chestiune care mă face să fiu suspicios: cartea lui Lucian Boia „Istorie şi mit în conştiinţa românească” are parte de două genuri extreme de prezentări în presă. Majoritare sunt cele laudative – Lucian Boia a produs un „şoc” în cultura românească, ne-a arătat adevărata cale, a spart miturile istoriografiei comuniste. Pe lângă acestea sunt reacţiile virulente, în care Lucian Boia este acoperit cu dejecţii – şi acestea extrem de folositoare lăudătorilor în cadrul strategiei „vedeţi: comuniştii naţionalişti de grotă nu au pierit! îl atacă la baionetă pe minunatul profesor Lucian Boia!” Altă chestiune suspectă: dintre lăudători sunt foarte puţini istorici serioşi, majoritatea sunt neo-propagandişti sau jurnalişti. La fel şi denigratorii violenţi, au o minimă pregătire care să le permită să se pronunţe asupra cărţii lui Lucian Boia.

În tot acest cor lipsit de sens a trecut (aproape) neobservată cartea profesorului Ioan-Aurel Pop „Istoria, adevărul şi miturile”, apărută într-o singură ediţie la Editura Enciclopedică în anul 2002. Ioan-Aurel Pop aplică o critică necruţătoare aproape fiecărui rând din cartea lui Lucian Boia. Citind volumul profesorului Pop de multe ori nu mi-am putut stăpâni hohotele de râs: Lucian Boia este demascat ca un autor inconsecvent şi paradoxal în chiar cadrul raţionamentului său. În plus, profesorul Pop aduce în discuţie un aspect extrem de interesant: în 1976 Lucian Boia a scris un amplu articol în care afirmă exact opusul celor spuse în cartea „Istorie şi mit în conştiinţa românească”! Apare astfel întrebarea când a spus ceea ce credea cu adevărat Lucian Boia: în 1976 sau în 1997? Şi ce îl califică pe Lucian Boia să îi tăvălească la grămadă pe toţi istoricii români din perioada comunistă pentru exact aceleaşi fapte de care el însuşi se face vinovat (adică una a spus în perioada comunistă, alta după aceasta)?

Cert este că volumul profesorului Ioan-Aurel Pop nu a beneficiat de aceeaşi avalanşă de re-editări de care a beneficiat cel al lui Lucian Boia. Mai mult, nu ştiu ca Lucian Boia să fi răspuns vreodată criticii extrem de întemeiate aduse sine ira et studio de profesorul Ioan-Aurel Pop.

În sfârşit, cartea lui Lucian Boia a lansat în societatea românească o teză teribil de nocivă: „istoria românilor? nu există dom’le! am fost nişte pădureţi călcaţi pe cap de primii veniţi, n-au existat nici un fel de victorii, au fost toate inventate de comunişti!” Celor care au căzut în capcana acestei teze le recomand să citească volumul profesorului Ioan-Aurel Pop „Istoria, adevărul şi miturile” pentru a se lămuri asupra adevăratei valori a cărţii lui Lucian Boia „Istorie şi mit în conştiinţa românească”.

P.S. Cartea profesorului Ioan-Aurel Pop poate fi cumpărată de aici în format electronic, la preţul de 9,12 RON.

 

Patrioţii Moldovei promovează în şcoli istoria mincinoasă a lui Vasile Stati

Volumul „Istoria Moldovei” al lui Vasile Stati este mai puţin cunoscut, mult mai vestit este Dicţionarul Moldovenesc-Românesc de acelaşi autor. Ca toate scrierile lui Vasile Stati, şi „Istoria Moldovei” este înţesată de minciuni şi răstălmăciri (cât de curând o să scriu un text despre această carte).

Minunea de volum a lui Stati are pe copertă harta „Moldovei Mari” şi este promovat mai nou în şcolile din Republica Moldova de Mihail Garbuz, preşedintele organizaţiei Patrioţii Moldovei. Mihail Garbuz şi Patrioţii Moldovei au mai comis nişte vitejii împotriva României, am scris aici şi aici.

Mihail-Garbuz-Istoria-Moldovei-Vasile-Stati

Am văzut noul dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati

Am fost săptămâna aceasta la Chişinău şi am căutat  noua ediţie a dicţionarului moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Eram tentat să îl cumpăr, am deja ediţia din 2003 şi mă gândeam să îmi completez colecţia. Până la urmă m-am răzgândit: nu-şi merită banii. Introducerea la ediţia din 2011 a dicţionarului moldovenesc-românesc este o ciorbă reîncălzită după introducerea de la prima ediţie din 2003. Aş zice chiar mai slabă, tovarăşul Stati a scos din text unele accente polemice la adresa hoţilor de români care au furat cuvinte cu hurta din sfânta limbă moldovenească. În introducerea ediţiei din 2011 tovarăşul Vasile Stati recunoaşte că nu este vorba de un dicţionar, ci de un lexicon. În sfârşit, curată pierdere de vreme. Am preferat să îmi cheltui banii pe alte cărţi tipărite la Chişinău care chiar merită să fie citite şi pe care le voi prezenta aici în zilele următoare.

Cum vede agenţia rusă Regnum istoria României şi istoria Basarabiei

Agenţia Regnum este una dintre agenţiile ruse care transmite destul de multe ştiri despre ce se întâmplă în Republica Moldova. De fiecare dată când vine vorba de Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi România, în ştirile Regnum se strecoare nişte precizări „istorice”. Asta ca să ştie tot cititorul care este adevărul. Redau mai jos una din aceste „precizări” preluată din acest articol, ca să ştiţi cum ne văd ruşii, să ştiţi cum este prezentată istoria românilor în presa de la Moscova. Pe scurt:

1. Basarabia a făcut parte din Rusia Kieveană, cea de pe vremea lui Rurik, secolul X-XI.

2. Termenul de „român” a apărut în secolul al XVIII lea, fiind o invenţie a unor învăţaţi transilvăneni.

3. România a apărut abia la 1880.

4. Limba română este diferită de limba moldovenească.

Mă întreb dacă vreunul din actualii absolvenţi de liceu ar fi capabil să contrazică argumentat tezele de mai sus. Până la proba contrarie vă las să vă delectaţi cu minciunile agenţiei Regnum.

 

Transnistria a devenit parte a Imperiului Rus în urma victoriei în războiul ruso-turc din anii 1787-1792 care s-a încheiat prin Pacea de la Iaşi dintre Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte originea istorică a acestui teritoriu, Transnistria a făcut parte din Rusia Kieveană, Marele Ducat al Lituaniei, Hoarda de Aur şi Hanatul de Crimeea. În anul 1924 teritoriul Transnistriei şi regiunile ucrainene învecinate au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pe 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia care făcea parte din România din decembrie 1917 şi ca rezultat al aderării ei la RASSM s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Basarabia – al cărei teritoriu în mare parte alcătuieşte actuala Republică Moldova fără Transnistria, partea de sud a regiunii ucrainene Odesa ca şi Bucovina a cărei zonă nordică formează actuala regiune ucraineană Cernăuţi – a făcut parte în secolele X-XI din Rusia Kieveană, în secolele XII-XIII din principatul Galicia-Volhinia şi la mijlocul secolului al XIV lea a făcut parte din Moldova. Din a doua jumătate a secolului al XVI lea Basarabia s-a aflat sub jugul otoman şi a fost eliberată în 1812 de trupele ruseşti, iar prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia din 1812 s-a alăturat Imperiului Rus. În anul 1775 Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar şi a rămas aşa până la împărţirea acestui imperiu din 1918.

Drept rezultat al înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei din 1853-1856, prin decizia Congresului de Pace de la Paris 3 judeţe din sudul Basarabiei, care făceau parte din Imperiul Rus au fost date principatului Moldovei, iar prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 au fost înapoiate Rusiei. Principatele Moldovei şi Valahiei s-au unit în 1859 ca vasali ai Imperiului Otoman şi au devenit viitorul Regat al României, proclamat în 1881. Conceptele de „români”, „popor român” şi „limbă română” au fost create de lingviştii transilvăneni la sfârşitul secolului al XVIII lea în Transilvania care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar (limba moldovenească cu litere chirilice există încă din secolul al XVI lea, însă în Basarabia în anul 1989 a fost trecută la alfabet latin în vreme ce Transnistria a păstrat alfabetul chirilic original; alfabetul latin a fost introdus cu forţa în timpul ocupaţiei româneşti a Basarabiei în anii 1918-1940, 1941-1944).

Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenţa României căreia i-a fost acordată permisiunea să anexeze teritoriul Dobrogei, Insula Şerpilor (teritoriu al Ucrainei actuale) şi Delta Dunării, însă recunoaşterea Regatului României de către Germania şi Franţa s-a produs abia în 1880. În decembrie 1917 România a ocupat Basarabia, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică. După revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică şi formarea RSS Moldova în 1940 România a ocupat-o în 1941 alături de alte teritorii ale URSS, care până la urmă au fost eliberate de Armata Roşie în 1944.

Conform actualei poziţii oficiale a României, împărtăşită de suporterii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români” şi limba moldovenească este „română”. Conform recensământului oficial din 2004 alcătuit de Biroul Naţional de Statistică 2,2% din rezidenţii Republicii Moldova se numesc români, 75,8% se numesc moldoveni; 78,4% au spus că limba lor maternă este moldovenească şi 18,8% au spus că limba lor maternă este româna.

Punerea chestiunii de la Bucureşti în termenii că Moldova şi părţi din Ucraina ar fi „româneşti” este artificială de vreme ce identitatea românească a apărut după cea moldovenească şi formarea naţiunii române s-a produs în părţile actualei Românii – Valahia şi Moldova – în secolul al XIX lea când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus şi Bucovina din cel Austro-Ungar. Dincolo de aceasta ocuparea acestor teritorii între 1918-1940 şi 1941-1944 încă serveşte drept pretext pentru ca Bucureştiul să îi declare pe locuitorii moldoveni ai acestor teritorii drept români şi să pretindă un grad de influenţă şi prezenţă în regiune.

 

Dicţionarul moldovenesc-român al lui Vasile Stati revine la tipografia Academiei de Ştiinţe a Moldovei

dictionar moldovenesc romanesc Vasile Stati

Vasile Stati a reuşit să îşi publice o a doua ediţie a delirantului “Dicţionar moldovenesc-român”. Şi nu oriunde – ci tocmai la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. De ce tocmai acolo? Ei bine, măgăria este cu bătaie lungă şi loveşte în românii din Ucraina. Kievul promovează ideea existenţei unei limbi moldoveneşti separate de limba română şi prin aceasta sparge comunitatea românească.

Anul acesta directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru a trimis Comunităţii Româneşti din Ucraina o scrisoare publică în care afirmă clar:

Vă informăm că denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni…

Românii din Ucraina au nevoie de astfel de confirmări ale forurilor ştiinţifice de la Chişinău tocmai în contextul discuţiilor pe marginea unei noi legi a minorităţilor. Ideea ar fi să se oprească despărţirea românilor din Ucraina în două comunităţi. Ediţia a doua a “Dicţionarului moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati vine să anuleze scrisoarea lui Bahnaru. Ucrainenii pot zice: “Uite, la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova a apărut un dicţionar moldovenesc-românesc! Cum puteţi spune că limba română şi limba moldovenească sunt identice?!? Doar există un dicţionar apărut la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova!” Nu mai contează faptul că din punct de vedere ştiinţific “dicţionarul” lui Vasile Stati este doar un lexicon, o colecţie de cuvinte (arhaisme şi regionalisme majoritatea lor) care se regăsesc toate în dicţionarele explicative româneşti. Nu mai contează că dicţionarul lui Stati nu are în realitate girul forului ştiinţific de la Chişinău. Pe el scrie că a apărut la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova!

Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre cum s-a putut întâmpla asta vă recomand ancheta din ziarul Timpul pe această temă. De asemenea, pentru mai multe detalii privind comunitatea românească din Ucraina vă recomand cartea “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”.

 

Limba românească în Moldova medievală

Raţionamentul moldoveniştilor este simplu: ţara Moldova – poporul moldovenesc – limba moldovenească. La nivelul următor al raţionamentului vin mărturiile scrise despre limba moldovenească din evul mediu. Însă toţi moldoveniştii ocolesc cu multă grijă mărturiile despre limba română în Moldova medievală. Şi nu sunt puţine aceste mărturii. Moldoveniştii susţin că statul România a apărut târziu, în secolul al XIX lea, astfel că nici vorbă de “limbă românească” în evul mediu.

Doar că “limba românească” exista în Moldova medievală. În 1646 voievodul Moldovei Vasile Lupu tipărea la Iaşi “Cartea românească de învăţătură”, un corpus legislativ foarte bine închegat. De ce voievodul moldovean nu i-a zis “Carte moldovenească de învăţătură”? Greu de explicat pentru moldovenişti, tocmai de aceea este şi ocolit cu mare grijă acest subiect. Dar să vedeţi că moldovenii lui Vasile Lupu ştiau că vorbesc limba română, iată ce scriau în introducere:

După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.

Deci: voievodul Moldovei medievale a comandat o traducere din limba greacă în limba română, nu în limba moldovenească. Mai jos puteţi vedea coperta pravilei lui Vasile Lupu, scrisă în limba română cu litere chirilice.

 

Sursă imagine: tipărituriromanesti.wordpress.com. Tot aici puteţi descărca şi transcrierea Pravilei lui Vasile Lupu.

Cum este mutilată istoria la Chişinău. Acum

Istoricul Ion Varta publică în ziarul Timpul un amplu articol în care dezvăluie modalitatea în care politicianul comunist Victor Stepaniuc şi-a păstrat titlul de doctor în istorie. Pe scurt: în anul 2006 comunistul Victor Stepaniuc a vrut să-şi susţină teza de doctorat în istorie cu titlul “Statalitatea poporului moldovenesc” – o lucrare în mare parte plagiată după volumul anterior al moldovenistului Vasile Stati, “Istoria Moldovei”. În 2006 am cumpărat şi eu cartea lui Stepaniuc de la Chişinău şi citind-o am fost uimit să constat că era aproape identică cu cea a lui Stati. Nu doar eu am observat acest lucru, ci şi Ion Varta care a publicat în FLUX un amplu material în care a demonstrat plagiatul.

Susţinerea tezei de doctorat a lui Stepaniuc a fost amânată până la sfârşitul anului 2007, când acesta a fost cadorisit cu titlul de doctor. Plagiatul fiind mult prea evident, până la urmă a fost constituită o comisie care să analizeze dacă este sau nu cazul să-i fie retras titlul de doctor în istorie lui Victor Stepaniuc. Şi comisia şi-a prezentat concluziile în luna aprilie 2011. Iar pe 7 aprilie 2011 Consiliului Naţional pentru Atestare şi Autorizare de la Chişinău a dat un VOT SECRET asupra tezei lui Victor Stepaniuc: şapte voturi – pentru retragerea titlului de doctor în istorie al lui Victor  Stepaniuc; şase – împotriva acestei decizii şi trei abţineri. Era nevoie de nouă voturi pentru ca să îi fie retras titlul de doctor lui Victor Stepaniuc. Nu a fost să fie.

Mulţi ar spune: şi ce dacă Stepaniuc a rămas cu titlul de doctor în istorie? Nu e chiar aşa simplu. Titlul de doctor în istorie conferă autoritate ştiinţifică. Dacă Victor Stepaniuc ar vrea titlul doar de dragul titlului chiar nu ar fi nici o problemă. Însă de azi înainte autoritatea ştiinţifică – în realitate nulă – a lui Victor Stepaniuc va putea fi invocată pe toate canalele moldovenizatoare. Vezi noua creaţie din care se inspiră comunistul Igor Dodon (dar care nu este a lui Dodon), pagina electronică www.moldovenii.md Acolo sunt răsucite şi repetate la infinit ideile din cărţile lui Vasile Stati şi Victor Stepaniuc. Copy-paste şi gata propaganda. Mai apar unele idei revoluţionare, gen “dacă nu ştii ruseşte, nu eşti moldovean” – după cum remarca aici Constantin Tănase.

Dar cel mai grav lucru este că toate ideile lui Vasile Stati, Victor Stepaniuc şi ciracilor lor moldovenizatori sunt copiate integral din lucrarea lui Artiom Lazarev din anul 1974 “Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană”. Artiom Lazarev nu era istoric, ci politruc. Născut la Tiraspol  în 1914, aproape întreaga sa viaţă Artiom Lazarev a ocupat poziţii de conducere în aparatul ideologic şi de propagandă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost instructor pentru prizonierii români din URSS care au fost înrolaţi în divizia comunistă Tudor Vladimirescu. Între anii 1947 – 1963 Artiom Lazarev a fost pe rând ministru al educaţiei şi apoi al culturii la Chişinău. După 1963 a căzut din funcţiile înalte şi a aterizat cercetător la secţia de istorie sovietică a Institutului de Istorie de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Chişinău.

Până în acest punct Artiom Lazarev a avut o carieră interesantă: a supravieţuit epurărilor staliniste, Războiului Mondial, a atins un vârf al carierei în timpul lui Stalin şi Hruşciov. Însă în perioada de sfârşit a epocii Hruşciov a căzut. Deceniul 1960 avea să fie obscur pentru Artiom Lazarev – dar avea să revină în anii ’70. În această perioadă a ajuns rector al Universităţii din Chişinău, membru al Academiei de Ştiinţe şi a dat opera cea mai durabilă a vieţii sale: o sinteză a argumentelor “moldoveniste” promovate începând din anii ’20 de sovietici în încercarea de a sparge unitatea etnică a românilor. Lucrarea “Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană” din anul 1974 – apărută în contextul “reactivării” chestiunii basarabene de către istoricii de la Bucureşti. Punerea în cadre sovietice a învăţământului şi culturii de la Chişinău nu reprezintă cea mai importantă operă a lui Artiom Lazarev – ci promovarea teoriei moldoveniste. Artiom Lazarev a murit în anul 1999.

Vasile Stati şi Victor Stepaniuc sunt copii de suflet ai lui Artiom Lazarev. Operele lor plagiază masiv cartea lui. www.moldovenii.md şi Igor Dodon îşi trag seva de la Artiom Lazarev. Teoriile sovietice au încă mulţi continuatori la Chişinău. Influenţa lui Artiom Lazarev şi a operei sale toxice sunt departe de a se fi epuizat.