Un efect pervers: românii ruşinaţi de propria istorie

De multe ori mă întâlnesc cu idei care îi fac pe români să se ruşineze cumva de propria istorie. M-am întâlnit cu astfel de idei şi la dezbaterea organizată la Bucureşti de Clubul Liberal pentru Republica Moldova (dezbaterea din 30 noiembrie). Inevitabil, în contextul discuţiei privind realizarea unităţii naţionale a românilor s-au strecurat şi câteva idei de natură să-i facă pe români să se ruşineze cu propria istorie.

Prima chestiune s-a legat de modul în care Basarabia s-a unit cu România. Cunoaşteţi placa: unirea s-a făcut cu baionetele, nu s-a făcut un referendum etc. Profesorul Ion Bulei prezent la dezbatere a aruncat în discuţie spusele lui Brătianu. Întrebat de occidentali de ce nu vrea să organizeze în Basarabia un referendum cu privire la unirea cu România, Brătianu a răspuns sec: pentru că nici Franţa nu organizează un referendum în Alsacia şi Lorena. Mergând mai departe am putea să ne amintim cum au făcut sovieticii „unirea” cu Basarabia: tot cu baionete şi tot fără referendum. Despre ce vorbim?

Apoi vine povestea cu „palma grea a jandarmului român”. Da, jandarmii români aveau obiceiul să bată. Însă nu îi băteau doar pe ţăranii basarabeni. Jandarmii băteau şi în Ardeal, şi în Oltenia, şi în Valahia, şi în Moldova. Băteau la fel ca în Basarabia pe tot cuprinsul ţării. Nu este vorba de un tratament specific pentru basarabeni, este vorba de o problemă globală a societăţii româneşti din perioada interbelică. Apoi vine gluma aia cu bunelul basarabean bătut de jandarmul român şi împuşcat de NKVD-iştii sovietici. Mari nemernici jandarmii români…

Invariabil se ajunge la chestiunea „abandonarea Basarabiei”. De ce nu s-au bătut românii cu sovieticii pentru Basarabia? Aici îmi vine în minte o scenă din memoriile lui Constantin Argetoianu referitor la propunerea de armistiţiu din 1917 venită din partea germanilor. La consiliul de coroană de la Iaşi generalii români se întreceau în declaraţii belicoase. Fiecare avea sute de mii de baionete şi toţi clamau în cor „pe aici nu se trece”. La sfârşit a luat cuvântul un colonel de la aprovizionare care a spus scurt: avem gloanţe pentru trei săptămâni de lupte şi obuze pentru o săptămână. Concluzia a venit de la sine, în ciuda voinţei de a lupta a soldaţilor. La fel şi în 1940. Armata ar fi vrut să lupte, poporul sprijinea lupta. Ar fi existat şi ceva rezerve pentru o anumită perioadă. Însă încă din vara anului 1939 oamenii politici de la Bucureşti aveau o puternică bănuială că sovieticii şi naziştii îşi împărţiseră zonele de influenţă din estul Europei. Armand Călinescu o spune limpede în însemnările sale, chiar în ziua semnării tratatului Hitler-Stalin (poreclit tratatul Ribbentrop-Molotov) – asta în condiţiile în care nu era cunoscut protocolul secret prin care sovieticii cereau Basarabia, iar naziştii erau de acord. Se uită şi faptul că în 1940, atunci când sovieticii cereau Basarabia, principalul aliat al României, respectiv Franţa, pur şi simplu dispăruse de pe hartă. Celălalt aliat, Marea Britanie, se pregătea să se bată pentru propria supravieţuire şi chiar nu avea timp să se gândească la soarta unui stat din estul Europei.

De ce nu s-a bătut România pentru Basarabia în 1940? Pentru că orice rezistenţă ar fi fost inutilă. În plus, bătălia pentru Basarabia nu se decide printr-un război sau în două săptămâni. Bătălia pentru Basarabia se poartă de 200 de ani. Ideile de mai sus şi modul de a fi aruncate în discuţie astfel încât românii să se ruşineze de propria istorie fac parte din această bătălie pentru Basarabia, care se poartă zi de zi. Originea ideilor expuse mai sus este uşor de identificat. Perversitatea constă în faptul că ele s-au strecurat în spaţiul dezbaterilor publice româneşti. Orice întrebare este legitimă, doar că trebuie să răspundem corect la astfel de întrebări, nu în direcţia în care şi-ar dori alţii ca noi să răspundem.

13 Comments

  • Ar fi fost inutila, poate, o batalie pentru Basarabia. Dar doar politic. O batalie, chiar si scurta, ne-ar fi dat legitimitate. A ceda fara lupta e cel mai rusinos lucru posibil.

    Gandeste-te asa: daca vine unul si iti cere nevasta, ce faci, nu te lupti pentru ea?

    • Corect. Dar pana la urma, s-a vazut ca depinde de un singur om. Carol al II-lea, chiar Dumneavoastra ati scris, putea sa ia decizia sa lupte impotriva agresorului.

      O comunitate are aceleasi trairi ca si un singur individ. Suferinta, agresivitate, bucurie, reactivitate, etc. Asa cum mandria noastra, ca si romani, o simtim mai ales din reusitele stramosilor cand se parea ca n-au nicio sansa.

      Asa cum un individ este mai vulnerabil sau mai puternic, in functie de mentalitate, asa si o comunitate este la fel. Nu exista om care sa se simta puternic atunci cand cedeaza ceva al sau, fara lupta ;).

    • De acord cu tine. Polonia a luptat pe 2 fronturi. Romania trebuia sa lupte in iunie ’40. Nu are importanta ca pierdeam! AM FI FOST CU FRUNTEA SUS! Dar lasii si tradatorii conduceau – CA SI ACUM! Ai impresia ca acum – ar fi altfel? CEI CARE GANDESC ALTFEL AU SUFLETE DE SLUGI – SI parerea mea – se trag TOT DIN SLUGI!

  • Cu un presedinte precum Basescu, nu ma mir ca romanii au ajuns sa se rusineze cu propriile origini. Fenomenul a fost observat chiar si la italieni, in mandatele lui Berlusconi. Si mie imi este rusine cu tara aceasta, atunci cand trebuie sa defilam in exterior cu martafoiul asta.

    • Esti jenant. Nu -mi pasa ce cred italienii.Daca ai sti ceva istorie ai intelege. Dar nu stii. Iar despre romanii care „au ajuns sa se rusineze cu (sic!) propriile origini” nu pot sa spunb decat atat: hai sictir ! Pa!

    • Eugene,vei avea ocazia sa te mandresti ca esti roman,cand Antonescu va ajunge presedinte si Ponta primministru,dirijati din urma de sinistrul securist Felix Dan voiculescu,Iliescu cel educat la Moscova si Nastase,fiul unui ofiter din armata regala romana,tradator de patrie.

  • DIn cartea Saptamana Rosie, scrisa de Paul Goma, am aflat ca retragerea administratiei romanesti din Basarabia in 1940 s-a facut cu pierderi de oameni si bunuri iar sentimentul national a fost si el afectat. Chiar daca era previzibil deznodamantul, cred totusi ca o retragere prin lupta era de preferat.

  • Interesant! Referitor la istorie nu cred ca trebuie sa ne fie rusine ci sa ne-o asumam asa cum e ea. Cand ma gandesc la iunie 1940 nu sunt foarte mandru, ci ingrijorat: de ce in iunie 1940 la 20 de ani dupa incheierea tratatelor de pace de dupa primul razboi mondial Romania nu era in stare sa se apere singura? Polonezii, atacati simultan de Wermacht si de Armata Rosie au fost in stare sa reziste cinci saptamani…

    Nepregatiti am intrat si in primul razboi mondial: cand trupele germano bulgare au intrat in Turtucaia, au fost uimiti sa constate ca armata romana folosea piese de artilerie care intrasera in muzeele altor armate.

    Concluzia ar fi ca liderii Romaniei nu sunt in stare sa pregateasca tara pe termen lung pentru pericole viitoare. E posibil ca in AD 2011 sa nu avem a ne teme de astfel de crize. Dar si in 1911 cine putea prevede cum va evolua Europa?

  • Ei,acum poate veti intelege de ce Ungaria nu a putut sa riposteze cand „tratatul de pace”de la Trianon a dictat ruperea Transilvaniei de tara mama:Ungaria! ALTII HOTARESC SOARTA NOASTRA!!!

    • Transilvania nu a fost si nu este ungureasca, ci romaneasca. Maghiarii migratori doar au ocupat Transilvania romaneasca pentru o vreme. In 1920 s-a intamplat ce trebuia sa se intample: s-a facut dreptate!

Lasă un răspuns