De ce mă fascinează Gheorghe Gheorghiu Dej

Gheorghe Gheorghiu Dej

O figură stranie a perioadei comuniste din România. Plin de contradicţii, în timpul cât s-a aflat la putere represiunea a atins cote maxime şi în acelaşi timp s-a declanşat procesul de apropiere de Occident a României comuniste. Din păcate nu există o biografie obiectivă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, doar condamnări vehemente. Aşa că am făcut o listă cu cinci motive pentru care Gheorghe Gheorghiu Dej este un personaj fascinant pentru mine:

  1. Gheorghe Gheorghiu Dej a fost un supravieţuitor. A supravieţuit închisorilor, epurărilor staliniste, luptelor interne dintre comuniştii din România. De fiecare dată a câştigat, şi-a ales cu grijă aliaţii, nu a rămas niciodată în minoritate. A preferat să-i lase pe alţii să conducă atacurile şi să îşi asume riscurile, dar când a fost nevoie a ieşit în faţă şi a preluat el însuşi ofensiva.
  2. Gheorghe Gheorghiu Dej a scos Armata Sovietică din România. Până în 1958 România a fost practic sub ocupaţie, aici fiind permanent staţionate trupe sovietice. Din tot lagărul socialist, doar Iugoslavia şi România au fost lipsite de trupe de ocupaţie sovietice.
  3. Gheorghe Gheorghiu Dej s-a opus planului Valev care avea în vedere transformarea României şi Bulgariei într-un hinterland agricol pentru ţările socialiste industrializate RDG, Cehoslovacia şi URSS. Dezbaterea este în continuare valabilă – există presiuni pentru transformarea României în ograda din spate a Uniunii Europene.
  4. Gheorghe Gheorghiu Dej a ridicat în faţa sovieticilor chestiunea Basarabiei într-un mod foarte ingenios: academicianul Andrei Oţetea a publicat o serie de manuscrise ale lui Karl Marx în care scria negru pe alb că Basarabia este românească şi a fost ocupată samavolnic de ruşi. Sovieticii au rămas fără replică: nu puteau spune că Marx minte. Nu s-a schimbat nimic, însă sovieticilor li s-a adus aminte că Basarabia este românească tocmai când se aflau la apogeul puterii lor.
  5. Gheorghe Gheorghiu Dej a fost un dictator sângeros. Oricine s-a ridicat împotriva lui sau i-a contestat în cel mai mic fel autoritatea a dispărut – fie fizic, fie din viaţa publică. Victimele lui Gheorghe Gheorghiu Dej alcătuiesc o listă lungă de personaje de vârf (nu toate simpatice!): Ştefan Foriş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca.

Transnistria: cimitirul soldaţilor români a devenit cimitirul soldaţilor ruşi

RIA Dnestr publică un articol şi un filmuleţ despre ceea ce a fost cimitirul soldaţilor români din Tighina, devenit între timp cimitirul soldaţilor ruşi. RIA Dnestr scrie că 4740 de soldaţi ruşi au fost înmormântaţi aici, alături de soldaţi suedezi, sovietici şi câţiva români – al căror număr nu este precizat. Filmuleţul anexat ne demonstrează ce frumos arată memorialul soldaţilor ruşi de la Tighina. Doar că acest memorial este ridicat pe osemintele soldaţilor români, iar datele de arhivă nu prea dovedesc existenţa foarte multor soldaţi sovietici. Distrugerea cimitirului soldaţilor români din Tighina începută în februarie 2007 s-a încheiat: acum este vorba doar de soldaţi ruşi. La Bucureşti, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a participat pe 25 februarie 2011 la comemorarea soldaţilor sovietici înmormântaţi la Pipera. Cei 501 militari sovietici îşi dorm somnul cel veşnic netulburaţi.

Cum a fost distrus cimitirul soldaţilor români din Tighina

În luna februarie 2007, sub paza miliţienilor transnistreni, au fost scoase toate crucile din cimitirul soldaţilor români de la Tighina şi a fost nivelat terenul. Apoi a fost adus pământ pentru înălţarea nivelului solului. Osemintele ostaşilor români nu au fost exhumate. Excavatoarele şi buldozerele prezente indicau cât se poate de clar intenţia fermă a Tiraspolului de a şterge de pe faţa pământului orice dovadă a fostului cimitir General Dragalina.

Lucrari desfasurate la cimitirul din Tighina sub paza militienilor

Lucrari desfasurate la cimitirul din Tighina sub paza militienilor

Autorităţile transnistrene nu au efectuat exhumări ale rămăşiţelor soldaţilor români – s-au rezumat la îndepărtarea crucilor care au fost depozitate la marginea fostului cimitir, lângă grămezi de gunoaie. În fostul cimitir, înţesat de miliţieni transnistreni, basculantele au adus pământ pentru a ridica nivelul solului. Astfel a dispărut orice urmă a prezenţei fostului cimitir militar românesc.

Crucile smulse ale soldatilor romani din cimitirul de la Tighina

Crucile smulse ale soldatilor romani din cimitirul de la Tighina

Germania şi-a protejat soldaţii, România nu

Reacţia oficialităţilor române a fost minimă: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a instructat ambasada României la Chişinău să solicite autorităţilor Republicii Moldova încetarea activităţilor distructive la cimitirul din Tighina al soldaţilor români decedaţi în al doilea război mondial, dar din păcate localitatea respectivă este sub controlul regimului separatist de la Tiraspol, nerecunoscut oficial de România. “Situaţia tuturor mormintelor de război româneşti se află în atenţia constantă a autorităţilor române, inclusiv a MAE. În ceea ce priveşte situaţia creată la cimitirul din oraşul Tighina (Republica Moldova), ambasada României la Chişinău a fost deja instructată să reacţioneze şi să solicite autorităţilor încetarea acţiunilor distructive şi readucerea mormintelor la starea iniţială. Trebuie menţionat că, în cazul de faţă, efortul ambasadei este complicat de contextul particular al problemei”, informa un comunicat de presă al MAE din februarie 2007. Natural, oficialităţile comuniste de la Chişinău nu au făcut nimic în 2007.

Sub motivul nerecunoaşterii existenţei Transnistriei secesioniste, autorităţile române au ridicat din umeri şi au privit de departe cum a fost mutilată istoria. Germania a acţionat discret şi eficient. Conform înregistrărilor de arhivă, în cimitirul de la Tighina erau înmormântaţi şi 8 soldaţi germani morţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei bine, aceşti opt soldaţi germani nu sunt menţionaţi pe plăcile instalate de transnistreni. Zvonurile din februarie 2007 spuneau că osemintele soldaţilor germani ar fi fost exhumate şi transportate de la Tighina.

Cimitirul Eroilor “General Dragalina” din Tighina

Cimitirul General Dragalina in 1941

Cimitirul General Dragalina in 1941

În arhiva Oficiului Naţional pentru Cultului Eroilor primele referinţe despre Cimitirul Eroilor din Tighina datează din anul 1920, când acesta a fost menţionat într-o dare de seamă a filialei Tighina a Societăţii “Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, sub numele de Cimitirul Eroilor din suburbia Borisovka. El se afla în vecinătatea cimitirului civil. Deşi fiecare dintre morminte avea însemne de căpătâi, la data respectivă nu se cunoştea identitatea şi naţionalitatea eroilor înhumaţi, deoarece multe cruci fuseseră instalate ulterior înhumării. Era prost îngrădit şi necesita lucrări de reparaţii, lucrări ce vor fi executate în cursul anilor 1923-1924.

În urma unui proiect derulat de Societatea “Cultul Eroilor” între anii 1924-1929, când mormintele de război răzleţe de pe teritoriul judeţului Tighina şi din sudul Basarabiei au fost centralizate în cimitirul de onoare din Chişinău, s-au obţinut noi informaţii despre Cimitirul Eroilor din Tighina. S-a stabilit că aici fuseseră înhumaţi în anii Primului Război Mondial foşti prizonieri de război români din armata austro-ungară decedaţi în detenţie. Numărul eroilor români înhumaţi era de 159 militari (2 identificaţi, 157 neidentificaţi). Mormintele acestora, probabil comune, erau grupate pe două rânduri, la intrarea în cimitir, de o parte şi de alta a aleii principale. Nici vorbă de soldaţi ruşi.

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, aici au fost înhumaţi şi militari români căzuţi în luptele din 1941 pentru eliberarea Basarabiei, cât şi răniţi morţi în spitalele de campanie. Alături de ei şi-au găsit locul de veci şi un număr de prizonieri sovietici capturaţi de Armata Română. În evidenţele numerice şi nominale din perioada octombrie-noiembrie 1942 se menţionează că în Cimitirul Eroilor “General Dragalina” se aflau 365 morminte, şi anume: 338 morminte de militari români (324 identificaţi, 14 neidentificaţi; din care 102 ofiţeri, 18 subofiţeri şi 233 trupă), 14 morminte civile şi 13 morminte de prizonieri sovietici. Militarii români au fost înhumaţi în perioada 17 august 1941 – 30 august 1942 şi au aparţinut unor regimente de dorobanţi (numerele: 2, 4, 6, 10, 13, 14, 16, 27, 37), infanterie (3, 7, 17, 24, 27, 37, 39) şi vânători (1, 3, 6, 8); o parte din aceştia (45 eroi) proveneau din două spitale de campanie situate în oraş.

În martie 1943 autorităţile oraşului Tighina, considerând că amplasarea acestuia era neadecvată – fiind situat departe de oraş (la 4 km), pe un drum impracticabil şi având o formă inestetică – şi-au propus să amenajeze un nou cimitir de onoare pe un teren situat pe şoseaua Tighina-Căuşani. Aşezământul Naţional Regina Maria “Cultul Eroilor” a subscris acestei propuneri ocupându-se în perioada imediat următoare de elaborarea unor proiecte de modificare a cimitirului. Unul dintre acestea viza strămutarea şi şi centralizarea mormintelor eroilor din RM 1, precum şi a ofiţerilor din RM 2, într-un osuar ridicat pe un teren nou (de cca 50 mp) pus la dispoziţie de primăria oraşului Tighina. Arhiva “Cultul Eroilor” nu deţine însă documente care să ateste materializarea acestui proiect.

Ultimele documente de care dispunem consemnează că, pe data de 14 octombrie 1943 Primăria Tighina, arătând starea precară a împrejmuirii şi porţii de acces în cimitir, a solicitat Serviciului Tehnic din cadrul Aşezământului confecţionarea în atelierele acestuia a 147 m gard de stejar şi a unei porţi pentru cimitirul “General Dragalina”. Informaţiile arhivistice despre Cimitirul Eroilor Tighina se opresc în acest punct.

Mulţumiri lui Victor Roncea pentru semnalarea articolului din RIA Dnestr.

Cum este mutilată istoria la Chişinău. Acum

Istoricul Ion Varta publică în ziarul Timpul un amplu articol în care dezvăluie modalitatea în care politicianul comunist Victor Stepaniuc şi-a păstrat titlul de doctor în istorie. Pe scurt: în anul 2006 comunistul Victor Stepaniuc a vrut să-şi susţină teza de doctorat în istorie cu titlul “Statalitatea poporului moldovenesc” – o lucrare în mare parte plagiată după volumul anterior al moldovenistului Vasile Stati, “Istoria Moldovei”. În 2006 am cumpărat şi eu cartea lui Stepaniuc de la Chişinău şi citind-o am fost uimit să constat că era aproape identică cu cea a lui Stati. Nu doar eu am observat acest lucru, ci şi Ion Varta care a publicat în FLUX un amplu material în care a demonstrat plagiatul.

Susţinerea tezei de doctorat a lui Stepaniuc a fost amânată până la sfârşitul anului 2007, când acesta a fost cadorisit cu titlul de doctor. Plagiatul fiind mult prea evident, până la urmă a fost constituită o comisie care să analizeze dacă este sau nu cazul să-i fie retras titlul de doctor în istorie lui Victor Stepaniuc. Şi comisia şi-a prezentat concluziile în luna aprilie 2011. Iar pe 7 aprilie 2011 Consiliului Naţional pentru Atestare şi Autorizare de la Chişinău a dat un VOT SECRET asupra tezei lui Victor Stepaniuc: şapte voturi – pentru retragerea titlului de doctor în istorie al lui Victor  Stepaniuc; şase – împotriva acestei decizii şi trei abţineri. Era nevoie de nouă voturi pentru ca să îi fie retras titlul de doctor lui Victor Stepaniuc. Nu a fost să fie.

Mulţi ar spune: şi ce dacă Stepaniuc a rămas cu titlul de doctor în istorie? Nu e chiar aşa simplu. Titlul de doctor în istorie conferă autoritate ştiinţifică. Dacă Victor Stepaniuc ar vrea titlul doar de dragul titlului chiar nu ar fi nici o problemă. Însă de azi înainte autoritatea ştiinţifică – în realitate nulă – a lui Victor Stepaniuc va putea fi invocată pe toate canalele moldovenizatoare. Vezi noua creaţie din care se inspiră comunistul Igor Dodon (dar care nu este a lui Dodon), pagina electronică www.moldovenii.md Acolo sunt răsucite şi repetate la infinit ideile din cărţile lui Vasile Stati şi Victor Stepaniuc. Copy-paste şi gata propaganda. Mai apar unele idei revoluţionare, gen “dacă nu ştii ruseşte, nu eşti moldovean” – după cum remarca aici Constantin Tănase.

Dar cel mai grav lucru este că toate ideile lui Vasile Stati, Victor Stepaniuc şi ciracilor lor moldovenizatori sunt copiate integral din lucrarea lui Artiom Lazarev din anul 1974 “Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană”. Artiom Lazarev nu era istoric, ci politruc. Născut la Tiraspol  în 1914, aproape întreaga sa viaţă Artiom Lazarev a ocupat poziţii de conducere în aparatul ideologic şi de propagandă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost instructor pentru prizonierii români din URSS care au fost înrolaţi în divizia comunistă Tudor Vladimirescu. Între anii 1947 – 1963 Artiom Lazarev a fost pe rând ministru al educaţiei şi apoi al culturii la Chişinău. După 1963 a căzut din funcţiile înalte şi a aterizat cercetător la secţia de istorie sovietică a Institutului de Istorie de pe lângă Academia de Ştiinţe de la Chişinău.

Până în acest punct Artiom Lazarev a avut o carieră interesantă: a supravieţuit epurărilor staliniste, Războiului Mondial, a atins un vârf al carierei în timpul lui Stalin şi Hruşciov. Însă în perioada de sfârşit a epocii Hruşciov a căzut. Deceniul 1960 avea să fie obscur pentru Artiom Lazarev – dar avea să revină în anii ’70. În această perioadă a ajuns rector al Universităţii din Chişinău, membru al Academiei de Ştiinţe şi a dat opera cea mai durabilă a vieţii sale: o sinteză a argumentelor “moldoveniste” promovate începând din anii ’20 de sovietici în încercarea de a sparge unitatea etnică a românilor. Lucrarea “Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană” din anul 1974 – apărută în contextul “reactivării” chestiunii basarabene de către istoricii de la Bucureşti. Punerea în cadre sovietice a învăţământului şi culturii de la Chişinău nu reprezintă cea mai importantă operă a lui Artiom Lazarev – ci promovarea teoriei moldoveniste. Artiom Lazarev a murit în anul 1999.

Vasile Stati şi Victor Stepaniuc sunt copii de suflet ai lui Artiom Lazarev. Operele lor plagiază masiv cartea lui. www.moldovenii.md şi Igor Dodon îşi trag seva de la Artiom Lazarev. Teoriile sovietice au încă mulţi continuatori la Chişinău. Influenţa lui Artiom Lazarev şi a operei sale toxice sunt departe de a se fi epuizat.

Svastica de pe coroana Reginei Maria a României

La 15 octombrie 1922 Ferdinand şi Maria erau încoronaţi la Alba Iulia ca regi ai României Mari. Cu această ocazie Regina Maria a purtat o coroană de aur de 5 kilograme, făurită după modelul coroanelor bizantine femeieşti purtate de soţiile voievozilor români – o coroană aproape identică cu cea purtată de doamna Despina a lui Neagoe Basarab în fresca de la mănăstirea Curtea de Argeş. Ca o notă paralelă: coroana Sfântului Ştefan, simbolul Ungariei, este şi ea o coroană feminină bizantină, cu lănţişoare de aur care atârnă pe lângă urechi.

O chestie puţin remarcată la coroana purtată de Regina Maria a României la Alba Iulia: lănţişoarele de la urechi se încheie cu discuri în care sunt încastrate svastici. Spuneam aici că svastica nu apare doar pe primele bancnote sovietice sau chiar pe primele uniforme ale Armatei Roşii, ci şi în alte locuri surprinzătoare. Coroana de aur a Reginei Maria poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. La Alba Iulia regele Ferdinand a purtat coroana de oţel a României, făurită în urma războiului de independenţă. În imaginea de mai jos se poate vedea svastica de care vorbeam pe pieptul Reginei Maria. Cumva prima jumătate a secolului al XX lea s-a desfăşurat în Europa sub semnul svasticii, doar că nu cunoaştem toate detaliile.

Coroana Reginei Maria cu svastica

Mai multe imagini cu Regina Maria purtând toate însemnele regale aici (în unele fotografii se pot vedea svasticile de care vorbeam).

[newsletter]

 

O profeţie din anul 1986 despre dezbinarea Iugoslaviei

Profeţiile, predicţiile, previziunile, pre-ştiinţa sunt cumva obsesive pentru oameni. Toţi vor să ştie ce li se va întâmpla. Însă în mod paradoxal, atunci când sunt avertizaţi asupra pericolelor preferă să nu ia nici un fel de măsură. Politicienii de la Belgrad au fost avertizaţi încă din anul 1986 că Iugoslavia riscă să dispară de pe hartă şi totuşi acţiunile lor nu au reuşit să evite aceste rezultate. Am pus pe Dosare Secrete un articol despre cum academicienii iugoslavi au prevăzut dezmembrarea Iugoslaviei.

Ceauşescu: “Filmul Reconstituirea critică nişte miliţieni. Ei şi?”

În vreme ce Ion Iliescu era supărat foc pe celebrul film Reconstituirea al lui Pintilie, Nicolae Ceauşescu avea o poziţie mai relaxată. Dictatorul zicea aşa de marele film de disidenţă:

“În legătură cu filmul „Reconstituirea“ mie mi se pare că lucrurile se cam exagerează. Critică nişte miliţieni. Ei şi? În ţările capitaliste poliţiştii sunt criticaţi în fiecare zi. Ceea ce este negativ, după părerea mea, este faptul că se prezintă tineretul nostru ca un tineret primitiv, iar acest lucru nu este real şi pe urmă felul cum este prezentat publicul, gloata aceea de oameni. Pe miliţieni pot să-i critice, că avem mulţi proşti. (…) De aici a pornit toată problema, cum că miliţia nu ar fi de acord că este criticată. (…) Pe urmă, în filmul acesta nu există nimic din punct de vedere artistic. Să-l ţineţi pe piaţă atâta timp cât vin spectatori şi să-l trimiteţi şi la concurs, dar între timp să luăm măsuri ca să facem numai filme care să corespundă”

Fragment din stenograma şedinţei Secretariatului CC al PCR din 10 februarie 1970. Arhivele Naţionale, fond CC al PCR – Cancelaria, Dosar 14/1970 (Apud Dan Clinci, Facebook)

Observaţii:

1. Nicolae Ceauşescu ştia că erau mulţi proşti în Miliţie.

2. Nicolae Ceauşescu a spus că filmul Reconstituirea să fie menţinut în cinematografe.

3. Pe filmul Reconstituirea erau supăraţi miliţienii.

4. Mie nu mi-a plăcut filmul Reconstituirea.

Sven Hassel, din copilărie până în ziua de azi

Când eram puştan înghiţeam pe nemestecate volumele lui Sven Hassel. Apărea pe bandă rulantă, erau multe, abia aşteptam să cumpăr cea mai recentă apariţie. După ce mi-a trecut febra asta, când am recitit un astfel de volum peste ceva ani mi s-a părut de-a dreptul stupid. Multe din detaliile istorice nu prea coincideau cu realitatea cunoscută (crucea verde de pe căciulile comisarilor NKVD! o cruce pe o uniformă sovietică?!?!), batalioane disciplinare dotate cu tancuri Tiger (cea mai performantă armă a epocii dată pe mâna unor puşcăriaşi?!?!?). În sfârşit, după ceva documentare m-am lămurit care e treaba cu Sven Hassel şi am comis un articol pe care l-am pus pe Dosare Secrete.