De ce a fost omorât Ceauşescu? Conexiunea basarabeană

Nimic din ceea ce s-a spus până acum nu m-a convins ca explicaţie logică pentru executarea lui Nicolae Ceauşescu pe 25 decembrie 1989. Mascarada petrecută în cazarma din Târgovişte nu poate fi numită proces. Acuzaţiile în baza cărora Ceauşescu a fost executat sunt ridicole: genocid, subminarea economiei naţionale etc. Nicolae Ceauşescu a fost omorât pentru că trebuia să moară şi cred că decizia privind execuţia sa nu a fost luată la Bucureşti. Şi totuşi: de ce a trebuit să moară Nicolae Ceauşescu?

Există o succesiune a evenimentelor care mi-a atras atenţia. Nu reprezintă sub nici o formă o demonstraţie, sunt doar câteva evenimente care puse în succesiune dau un aer ciudat întregii afacerii. S-ar putea să nici nu existe vreo legătură între evenimente.

Pe 13 noiembrie 1989 Ceauşescu vorbea clar în Comitetul Politic Executiv al PCR despre Basarabia şi Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu acelaşi prilej atrăgea atenţia asupra evenimentelor de la Chişinău din anul 1989 şi spunea că a cerut ca aceste evenimente să fie reflectate în presa românească (chiar ar fi necesară o cercetare pe presa comunistă din anul 1989 pentru a vedea în ce măsură şi cum era reflectată lupta naţională de la Chişinău). Stenograma în care Ceauşescu vorbea despre Basarabia a fost publicată de Jurnalul Naţional. Se mai spune că la congresul PCR din noiembrie 1989 Ceauşescu a vorbit limpede despre Basarabia, dar nu am identificat nici o sursă credibilă pentru asta.

Pe 24 decembrie 1989 Congresul Deputaţilor Poporului ai URSS adopta declaraţia de condamnare a Pactului Ribbentrop Molotov. Textul acestei condamnări îl puteţi citi aici.  Se vorbeşte despreEstonia, Lituania şi Letonia – nici un cuvânt despre Basarabia sau Republica Sovietică SocialistăMoldova. Poeta Leonida Lari a încercat să introducă chestiunea Basarabiei în declaraţia finală, însă nu a avut succes.

Pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu era executat la Târgovişte.

Pentru a completa acest tablou ar mai fi nevoie de multe elemente. Ar trebui să aflăm ce şi cât ştia Gorbaciov despre cele întâmplate în România după 22 decembrie 1989, ar trebui văzut întregul tablou al disputei dintre România şi Uniunea Sovietică asupra Basarabiei. Nu pot spune că lui Nicolae Ceauşescu i s-a tras moartea de la Basarabia, însă este o pistă care merită investigată.

 

 

Patrioţii Moldovei promovează în şcoli istoria mincinoasă a lui Vasile Stati

Volumul „Istoria Moldovei” al lui Vasile Stati este mai puţin cunoscut, mult mai vestit este Dicţionarul Moldovenesc-Românesc de acelaşi autor. Ca toate scrierile lui Vasile Stati, şi „Istoria Moldovei” este înţesată de minciuni şi răstălmăciri (cât de curând o să scriu un text despre această carte).

Minunea de volum a lui Stati are pe copertă harta „Moldovei Mari” şi este promovat mai nou în şcolile din Republica Moldova de Mihail Garbuz, preşedintele organizaţiei Patrioţii Moldovei. Mihail Garbuz şi Patrioţii Moldovei au mai comis nişte vitejii împotriva României, am scris aici şi aici.

Mihail-Garbuz-Istoria-Moldovei-Vasile-Stati

Scrisul de mână al lui Ion Antonescu. Mareşalul pornit împotriva corupţiei

Mareşalul Ion Antonescu era hotărât să demoleze sistemul corupţiei stabilit de regele Carol al II lea şi Nicolae Malaxa. De aici au rezultat o mulţime de rapoarte ale anchetelor ordonate de mareşalul Ion Antonescu care încerca să priceapă chiar în timp de se defăşura cel de-al Doilea Război Mondial cum de s-au cheltuit miliarde de lei pentru înarmare şi totuşi armata română era lipsită de echipamente. Am scris aici despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Nicolae Malaxa.

În imaginile de mai jos puteţi citi un raport alcătuit de generalul Zwiedenek pentru mareşalul Antonescu la 25 octombrie 1941 cu recomandări pentru rezolvarea chestiunii Malaxa (respectiv naţionalizarea intreprinderilor construite de acesta cu banii statului). Prima pagină a raportului poartă o rezoluţie scrisă de mână de mareşalul Ion Antonescu la 30 octombrie 1941 care indică furia acestuia faţă de imposibilitatea recuperării pagubelor produse de Nicolae Malaxa.

“Este [ilizibil] că tâlharii sunt mai tari decât dorinţa şi voinţa unei ţări întregi. Totuşi o soluţie va fi găsită şi o voi găsi. Statul trebuie să reintre în patrimoniul care i-a fost sustras cu atâta diabolică abilitate şi va intra. M-şal Antonescu”  

Din păcate mareşalul Ion Antonescu a eşuat în încercarea lui de a pune capăt corupţiei din România. Nici în anul 1944 nu reuşise să naţionalizeze intreprinderile lui Nicolae Malaxa, chiar dacă se spune că regimul lui Ion Antonescu a fost unul dictatorial. Abia comuniştii au pus mâna pe intreprinderile lui Malaxa, însă urmaşii lui şi-au recuperat averile după 1989. N-a mai ţinut nimeni seama de cum au fost făcute aceste averi.

Am văzut noul dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati

Am fost săptămâna aceasta la Chişinău şi am căutat  noua ediţie a dicţionarului moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Eram tentat să îl cumpăr, am deja ediţia din 2003 şi mă gândeam să îmi completez colecţia. Până la urmă m-am răzgândit: nu-şi merită banii. Introducerea la ediţia din 2011 a dicţionarului moldovenesc-românesc este o ciorbă reîncălzită după introducerea de la prima ediţie din 2003. Aş zice chiar mai slabă, tovarăşul Stati a scos din text unele accente polemice la adresa hoţilor de români care au furat cuvinte cu hurta din sfânta limbă moldovenească. În introducerea ediţiei din 2011 tovarăşul Vasile Stati recunoaşte că nu este vorba de un dicţionar, ci de un lexicon. În sfârşit, curată pierdere de vreme. Am preferat să îmi cheltui banii pe alte cărţi tipărite la Chişinău care chiar merită să fie citite şi pe care le voi prezenta aici în zilele următoare.

Documentele Masoneriei din România au fost scoase la cercetare

Din luna ianuarie 2012 la Arhivele Naţionale pot fi cercetate documentele fondului Francmasoneria română. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond.

Din păcate inventarul de pe internet al fondului Francmasoneria română nu prea respectă tipicul inventarelor arhivistice, mai precis îi lipseşte introducerea. De obicei introducerea unui inventar vorbeşte despre originea documentelor, se referă la istoria creatorului lor, aminteşte modul în care aceste documente au intrat în patrimoniul Arhivelor Naţionale, descrie modul iniţial de organizare a evidenţei documentelor, dacă şi cum a fost modificat acesta etc. De obicei chestiuni folositoare celor care vor să înţeleagă mai multe despre respectiva arhivă.

Cum au ajuns documentele Masoneriei la Arhivele Naţionale

În lipsa unei introduceri a inventarului arhivistic îmi voi permite nişte presupuneri cu privire la originea acestor documente. Prin octombrie sau noiembrie 1940 (nu-mi amintesc data exactă şi nici nu am la îndemână cărţile necesare) Mişcarea Legionară a organizat mai multe raiduri la sediile lojelor masonice. Atunci au fost confiscate toate documentele masonice, care ulterior au fost prezentate publicului într-o mare expoziţie la Bucureşti. Legionarii au editat cu această ocazie şi un volum de documente masonice, volum care în ziua de azi este o raritate (eu nu am reuşit încă să găsesc vreun exemplar şi nici nu ştiu dacă a fost re-editat după 1989).

Prin anii ’90 am auzit ceva zvonuri că documentele confiscate de legionari de la masoni ar fi ajuns la Arhivele Naţionale, însă nu se ştia nimic precis. Este posibil ca acest fond abia dat în cercetare să fie alcătuit din documentele confiscate de legionari. Oricum, după ce am citit inventarul fondului nu am fost foarte tentat să merg să citesc dosarele, cel mult m-ar interesa cele cu listele de membrii ai diverselor loje masonice din România. Mult mai interesante mi se par dosarele referitoare la francmasoneria din România aflate în arhiva CNSAS.

Securitatea şi Masoneria

La CNSAS se găseşte un aşa numit Fond Documentar Bucureşti, colecţia de documente istorice a Securităţii Municipiului Bucureşti considerate de interes, chiar dacă erau destul de vechi. Puteţi citi aici rezumatele dosarelor din acest fond. La fel ca şi în cazul de mai înainte nu pot decât să fac presupuneri cu privire la originea documentelor. Posibil ca documentele de la CNSAS să facă parte din „captura” legionarilor din toamna anului 1940 – iar securiştii şi-au ales cele mai interesante/folositoare documente. Alte dosare par să fi fost create de seriviciile de informaţii din perioada interbelică (SSI, Poliţia de Siguranţă).

Din ce am citit în acest inventar (şi el lipsit de o introducere!) la CNSAS se găsesc mai multe liste cu membri ai Francmasoneriei din România şi chiar fotografii. Din perioada 1937-1943 avem nişte rapoarte alcătuite de „Comisia pentru cercetarea activităţii masonice din România” – acestea mi se par de departe a fi cele mai interesante.

De asemenea există un dosar care prin titlu se anunţă interesant (din păcate nu este datat): „Francmasoni – istoric. Francmasoneria în România. Sarcinile Securităţii în luptă cu Francmasoneria”. Un alt dosar din anul 1984 are titlul „Program de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor oastile ţării noastre preconizate de Francmasonerie”. Doar titlurile acestor dosare spun multe despre relaţia dintre Securitate şi Francmasonerie.

 

 

Un articol despre războiul mogulilor. Bonus: serviciul de informaţii al lui Nicolae Malaxa

De azi puteţi citi pe internet studiul meu despre bătălia mogulilor interbelici ai României, Nicolae Malax şi Max Auschnitt. A apărut în ediţia print a revistei Historia din luna ianuarie, de azi este şi online aici.

Şi încă un anunţ: în revista Magazin Istoric pe luna februarie (se găseşte la chioşcuri) mi-a apărut un articol despre serviciul de informaţii al lui Nicolae Malaxa. Era frumos în perioada interbelică, pe lângă serviciile de informaţii oficiale (SSI şi Poliţia de Siguranţă) mai toată lumea avea un serviciu propriu de informaţii: Legiunea Arhanghelului Mihail, Partidul Naţional Ţărănesc, regele Carol al II lea avea informatori proprii, iar amanta sa Elena Lupescu avea şi ea un serviciu de informaţii. Mă întreb câte servicii de informaţii există în România actuală. Deci: dacă vreţi să aflaţi mai multe despre serviciul de informaţii privat al lui Nicolae Malaxa mergeţi şi cumpăraţi de la chioşcuri Magazin Istoric.

Ca să vă încurajez să citiţi articolul meu din revista Historia (aici) vă mai spun că de soarta lui Max Auschnitt se interesa Adolf Eichmann.

 

 

Meseriile ţiganilor braşoveni: călăi, hingheri, temniceri

Vă recomand un articol mai amplu scris de mine despre ţiganii braşoveni din perioada medievală. Este un studiu apărut în colecţia Spectrum. Cercetări sociale despre romi, tipărită anul trecut la Cluj. Trebuie să îi mulţumesc Ştefaniei Toma pentru invitaţia de a publica acest studiu.

Pentru că suntem în plină eră electronică: puteţi citi integral acest studiu despre ţiganii braşoveni medievali pe Google Books, aici.

Scrisul de mână al lui Petre Ţuţea, de pe vremea când lucra la Ministerul Economiei

Petre Ţuţea a fost unul dintre cei mai apreciaţi economişti ai perioadei interbelice. Petre Pandrea povesteşte că Petre Ţuţea a fost atras de marxism în tinereţe, însă s-a vindecat în urma întâlnirii cu Nae Ionescu. Petre Ţuţea a lucrat multă vreme ca referent la Ministerul Economiei şi a fost implicat în negocieri la nivel foarte înalt. De exemplu, în primăvara anului 1939, Petre Ţuţea a fost cel care a alcătuit documentarea pentru negocierile tratatului economic cuGermanianazistă, încheiat la 23 martie.

Dosarele Ministerului Economiei sunt pline de documente adnotate personal de Petre Ţuţea. Filosoful român avea un scris drept, clar, cu trăsături apăsate de peniţă. În documentul de mai jos rezoluţia ministrului Bujoiu spune “D-lui referent Ţuţea, spre ştiinţă”. După care urmează rezoluţia apăsată a filosofului: “Luat cunoştinţă. La dosar. 14 februarie 1939. Petre Ţuţea”

 

Scrisul de mana al lui Petre Ţuţea

O pagină interesantă: România istorică

Am găsit pe net o chestie interesantă: Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României. Nu îi cunosc pe oamenii care au creat pagina România istorică, însă ştiu că îmi place ceea ce fac ei. După vechimea articolelor par să fi apărut în luna februarie 2012, au doar câteva săptămâni de existenţă.

Mi-a plăcut şi ideea de a da o faţă “nouă” voievozilor Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, în trend cu eroii jocurilor din ziua de azi. O pagină care merită urmărită.

 

 

Cum vede agenţia rusă Regnum istoria României şi istoria Basarabiei

Agenţia Regnum este una dintre agenţiile ruse care transmite destul de multe ştiri despre ce se întâmplă în Republica Moldova. De fiecare dată când vine vorba de Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi România, în ştirile Regnum se strecoare nişte precizări „istorice”. Asta ca să ştie tot cititorul care este adevărul. Redau mai jos una din aceste „precizări” preluată din acest articol, ca să ştiţi cum ne văd ruşii, să ştiţi cum este prezentată istoria românilor în presa de la Moscova. Pe scurt:

1. Basarabia a făcut parte din Rusia Kieveană, cea de pe vremea lui Rurik, secolul X-XI.

2. Termenul de „român” a apărut în secolul al XVIII lea, fiind o invenţie a unor învăţaţi transilvăneni.

3. România a apărut abia la 1880.

4. Limba română este diferită de limba moldovenească.

Mă întreb dacă vreunul din actualii absolvenţi de liceu ar fi capabil să contrazică argumentat tezele de mai sus. Până la proba contrarie vă las să vă delectaţi cu minciunile agenţiei Regnum.

 

Transnistria a devenit parte a Imperiului Rus în urma victoriei în războiul ruso-turc din anii 1787-1792 care s-a încheiat prin Pacea de la Iaşi dintre Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte originea istorică a acestui teritoriu, Transnistria a făcut parte din Rusia Kieveană, Marele Ducat al Lituaniei, Hoarda de Aur şi Hanatul de Crimeea. În anul 1924 teritoriul Transnistriei şi regiunile ucrainene învecinate au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pe 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia care făcea parte din România din decembrie 1917 şi ca rezultat al aderării ei la RASSM s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Basarabia – al cărei teritoriu în mare parte alcătuieşte actuala Republică Moldova fără Transnistria, partea de sud a regiunii ucrainene Odesa ca şi Bucovina a cărei zonă nordică formează actuala regiune ucraineană Cernăuţi – a făcut parte în secolele X-XI din Rusia Kieveană, în secolele XII-XIII din principatul Galicia-Volhinia şi la mijlocul secolului al XIV lea a făcut parte din Moldova. Din a doua jumătate a secolului al XVI lea Basarabia s-a aflat sub jugul otoman şi a fost eliberată în 1812 de trupele ruseşti, iar prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia din 1812 s-a alăturat Imperiului Rus. În anul 1775 Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar şi a rămas aşa până la împărţirea acestui imperiu din 1918.

Drept rezultat al înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei din 1853-1856, prin decizia Congresului de Pace de la Paris 3 judeţe din sudul Basarabiei, care făceau parte din Imperiul Rus au fost date principatului Moldovei, iar prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 au fost înapoiate Rusiei. Principatele Moldovei şi Valahiei s-au unit în 1859 ca vasali ai Imperiului Otoman şi au devenit viitorul Regat al României, proclamat în 1881. Conceptele de „români”, „popor român” şi „limbă română” au fost create de lingviştii transilvăneni la sfârşitul secolului al XVIII lea în Transilvania care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar (limba moldovenească cu litere chirilice există încă din secolul al XVI lea, însă în Basarabia în anul 1989 a fost trecută la alfabet latin în vreme ce Transnistria a păstrat alfabetul chirilic original; alfabetul latin a fost introdus cu forţa în timpul ocupaţiei româneşti a Basarabiei în anii 1918-1940, 1941-1944).

Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenţa României căreia i-a fost acordată permisiunea să anexeze teritoriul Dobrogei, Insula Şerpilor (teritoriu al Ucrainei actuale) şi Delta Dunării, însă recunoaşterea Regatului României de către Germania şi Franţa s-a produs abia în 1880. În decembrie 1917 România a ocupat Basarabia, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică. După revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică şi formarea RSS Moldova în 1940 România a ocupat-o în 1941 alături de alte teritorii ale URSS, care până la urmă au fost eliberate de Armata Roşie în 1944.

Conform actualei poziţii oficiale a României, împărtăşită de suporterii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români” şi limba moldovenească este „română”. Conform recensământului oficial din 2004 alcătuit de Biroul Naţional de Statistică 2,2% din rezidenţii Republicii Moldova se numesc români, 75,8% se numesc moldoveni; 78,4% au spus că limba lor maternă este moldovenească şi 18,8% au spus că limba lor maternă este româna.

Punerea chestiunii de la Bucureşti în termenii că Moldova şi părţi din Ucraina ar fi „româneşti” este artificială de vreme ce identitatea românească a apărut după cea moldovenească şi formarea naţiunii române s-a produs în părţile actualei Românii – Valahia şi Moldova – în secolul al XIX lea când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus şi Bucovina din cel Austro-Ungar. Dincolo de aceasta ocuparea acestor teritorii între 1918-1940 şi 1941-1944 încă serveşte drept pretext pentru ca Bucureştiul să îi declare pe locuitorii moldoveni ai acestor teritorii drept români şi să pretindă un grad de influenţă şi prezenţă în regiune.

 

Istoricul Ion Bulei conferenţiază la Teatrul Naţional din Bucureşti

Istoricul Ion Bulei va vorbi duminică 12 februarie orele 11:00 la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti despre “Elita politică modernă a românilor”. Cei care i-au fost studenţi profesorului Ion Bulei ştiu că este vorba de un eveniment care nu trebuie ratat.
Pentru cei care nu au avut plăcerea să-l asculte pe profesorul Ion Bulei pot să spun că vor avea ocazia să audă răspunsurile istoricului la următoarele întrebări: ‘Ce este o elită politică?’, ‘Istoria e o succesiune de elite sau doar o succesiune de generaţii?’, ‘Care a fost cadrul geopolitic de manifestare a elitei româneşti şi care a fost evoluţia acestei elite de la 1848 încoace?’, ‘Cine sunt oamenii care formează elitele?’ sau ‘În ce măsură afirmaţia lui P.P.Carp din 1918, potrivit căreia ‘România are atâta noroc încât nu are nevoie de oameni de stat’, este şi reală?’