Firea românilor de-a lungul timpului. Călători străini despre ţările române (2)

Continui  aici serialul dedicat firii românilor aşa cum a fost ea văzută de diverşi străini care au ajuns prin ţările române cu mai multă vreme în urmă. Rândurile de mai jos îi aparţin italianului Franco Sivori, care a fost alături de voievodul Petru Cercel în timpul domniei sale şi a locuit vreme de doi ani în Ţara Românească (1581-1583) astfel că a avut destul timp să se lămurească asupra firii românilor.

“Muntenii sunt prin firea lor oameni nestatornici, îndrăgind norocul şi mai degrabă se lasă pe tânjală fără a se îngriji să deprindă un meşteşug sau să practice vreo artă. Populaţia mijlocie şi ţăranii se îndeletnicesc cu munca câmpului, iar boierii cu slujba la curte, cu călăritul, cu întreceri ostăşeşti şi cu vânătoarea. Sînt mai curând neinimoşi şi de aceea de mică ispravă la război. (afirmaţia aceasta este contrazisă de evenimentele din 1583, când italianul a fost luat sub protecţia unei cete de români în condiţiile fugii voievodului Petru Cercel)

Sunt oameni fără carte şi altă învăţătură şi de aceea foarte închipuiţi, crezând că nu mai sunt alţii pe lume mai mari ca ei şi când pot se poartă destul de autoritar.

(…)

Felul îmbrăcăminţii bărbaţilor este frumos şi impunător, cu haină lungă întocmai ca a polonilor, ungurilor şi turcilor, totuşi mai aleasă. (…) Bărbaţii sunt de statură falnică, mai curând decât altfel şi poartă bărbile lungi. Femeile se îmbracă aproape toate după moda turcească, cu rochii lungi, fuste, iar pe cap poartă nişte năframe de bumbac foarte albe, încât par a fi turbane turceşti care le stau foarte bine; sunt femei cu pielea frumoasă şi fermecătoare la vorbă.

(…)

Muntenii obişnuiesc mult să facă mese mari cu multă mâncare şi băutură şi la banchetele lor e multă muzică după obiceiul lor, mai curând barbară decât altminteri. Mâncările lor sunt alese şi bine gătite, cu toate acestea principele obişnuia să mănânce totdeauna feluri gătite italieneşte şi ţinea în acest scop servitori italieni şi francezi foarte iscusiţi.

Muntenii sunt oameni foarte atenţi la lucrurile mărunte; cred în visuri şi în prevestiri; nu se îngrijesc prea mult de conştiinţa lor, deoarece trăiesc mai curând după legea firii decât după religie. Şi ca oameni lipsiţi de ştiinţă de carte şi care n-au cine să-I înveţe cum trebuie să trăiască creştineşte, ei nu socot drept păcat multe lucruri grave sau se prefac şi consideră că nu le ştiu. În schimb sunt foarte grijulii cu posturile mici şi mari, astfel că s-ar lăsa mai bine să moară decât să calce o zi de post, chiar dacă ar fi siliţi la acest lucru şi de foame şi de boli necruţătoare.

(…)

Limba lor este ca şi aceea din Moldova, ţara vecină. Este un amestec în parte de latinească, în parte de italiană, în parte de greacă şi în parte de slavonă, totul împreună făcând o limbă barbară. Ei scriu cu litere sârbeşti, adică slavone şi actele cele mai importante le scriu în limba sârbească, aşa cum le scriem noi în limba latină. Sunt un neam care învaţă repede orice limbă şi se găsesc mulţi dintre ei care vorbesc patru sau cinci limbi. Şi fiind vorba de aceasta nu voi lipsi de a arăta minunata inteligenţă a principelui, care vorbea minunat şi scri alimba latină, italiană, franceză, greacă, turcă, sârbă, polonă şi română.”

(Călători străini despre ţările române, vol. III, p. 16-19)

 

Câteva gânduri despre filmul „Dacii – adevăruri tulburătoare”

… înainte de a-l vedea. Deocamdată nu m-am hotărât dacă să îl văd sau nu. Însă câţiva prieteni m-au întrebat ce părere am despre acest film „şocant”. Aşa că am scris câteva rânduri pe blog.

Fără să văd filmul nu prea am cum să îmi exprim părerea. Însă am fost cumva mirat de publicitatea care i s-a făcut acestui film – eu sunt cumva reţinut faţă de ipotezele şocante. În plus m-am obişnuit de multă vreme să citesc izvoare istorice. Astfel că înainte de vizionarea filmului „Dacii – adevăruri tulburătoare” (eventual după) recomand călduros lectura a trei cărţi.

În primul rând este vorba de primele două volume ale colecţiei „Izvoare privind istoria României” editate de Academia Română în anul 1964 (le puteţi descărca aici şi aici, cărţile au fost digizate în cadrul unui proiect al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti). În aceste volume un colectiv de specialişti au adunat toate textele antice despre daci şi le-au tradus în limba română. Astfel oricine poate avea acces la cele scrise despre daci şi geţi de către chiar contemporanii loc. Interpretarea izvoarelor antice nu este o chestiune simplă, astfel că vă recomand a treia carte „Practica nemurii. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi” de Zoe Petre care poate fi descărcată gratuit de aici, de pe pagina Editurii Polirom. Ar mai merita citite şi studiile lui Mircea Eliade despre daci şi lucrările arheologilor care au făcut săpături. După aceste lecturi sunt sigur că oricine ar privi cu alţi ochi filmul „Dacii – adevăruri tulburătoare”.

După ce văd filmul revin cu ceva păreri mai aplicate pe subiect.

Să demitizăm puţin istoria Ungariei

Îmi place că foarte mulţi demitizează masiv la istoria românilor, în timp ce vecinii noştri se promovează intens. Eu zic să începem cu istoria Ungariei şi cu regii de la Budapesta.

Primul rege al Ungariei a fost Ştefan. Cât de catolică a fost coroana lui şi dacă a venit de la Papa de la Roma este o poveste separată (pe coroană scrie clar în greceşte că este un cadou de la un împărat bizantin, dar dacă ungurii vor să fie de la Roma asta este, ei să fie sănătoşi). De la regele Ştefan din anul 1000 până la regele Andrei al III lea care şi-a încheiat domnia în anul 1301 a durat dinastia Arpadienilor: prima, ultima şi singura dinastie maghiară. După moartea ultimului arpadian Andrei al III lea, pe tronul Ungariei nu au mai urcat etnici unguri. Carol Robert de Anjou s-a născut la Neapole în Italia, Sigismund de Luxemburg s-a născut la Nurenberg, Iancu de Hunedoara era român (a fost doar regent al Ungariei) şi tot aşa. Am mari îndoieli că vreunul dintre aceştia vorbea limba maghiară.

După 1526 regatul Ungariei a încetat practic să existe: capitala sa Buda a devenit paşalâc turcesc. Pretenţiile la coroana Sfântului Ştefan au fost preluate de dinastia germană de Habsburg care a şi reuşit să elibereze teritoriile fostului regat maghiar de sub stăpânirea turcească. Până în 1918 regii Ungariei au fost membri ai familiei de Habsburg.

Regatul medieval al Ungariei a avut regi unguri vreme de 300 de ani, următoarele două secole pe tronul de la Buda s-au suit nobili de alte naţionalităţi până în anul 1526, după care a urmat o lungă dominaţie austriacă. Cam asta este istoria Ungariei şi a regilor ei.

Limba română la Chişinău în 1815

„Moldoveniştii” gen Nicolae Pascaru alături de alte lifte păgâne îşi pot răspândi otrava pe internet şi pentru că li se permite. Blogul Tipărituri Româneşti face o treabă excelentă: pune online dovezi imposibil de combătut de cei care susţin că există o limbă moldovenească diferită de limba română.

O astfel de dovadă este Liturghierul tipărit la Chişinău în anul 1815 (la doar trei ani de la anexarea Basarabiei de Rusia!) Să vedem ce scrie în această carte presupus „moldovenească”:

Înştiinţându-ne că Bisericile într-aciastă Oblastie, într-altele, sânt lipsite şi de cărţile trebuincioase, ne-am silit a aşăza Tipografie, în Mitropolia Eparhii noastre, ce este în Chişinău, pentru a căruia punere în lucoare căştegând Blagoslovenia Prea Sfintului îndreptătoriului Sinod a toată Rossiia, iată că întâiu cia mai trebuincioasă Bisericilor carte, de care într-aciastă Eparhie este prea mare lipsă, Slujebnicul, care în limba Rumânească să zice Liturghie, cu ajutoriul lui Dumnezeu o am tipărit-o, urmând întru toate întocma tălmăcirei Slaveneşti, şi aşăzării Liturghiilor ce să tipăresc în Rossiia, pe care noi din cele Slaveneşti îndreptându-o, cât s-au putut mai bine, am adaos-o cu Sinaxariul celor 12 luni cu toate prochimenile trebuincioase preste tot anul, şi cu alte folositoare învăţături spre povăţuirea Preoţilor, care învăţături în cele mai denainte tipărite Rumâneşte Liturghii, nu să află.

Drept aceia de trebuinţă am socotit a arăta aicea de obşte la toţi, iară mai ales Preoţilor carii slujesc în limba Rumânească, că aflând într-aciastă Liturghie oareşi care cuvinte într-alt chip tălmăcite, nu precum să află în cele mai denainte Rumâneşte  tipărite Liturghii, să nu se mire de aciasta, nici să socotească a fi greşală, ci mai vârtos să ştie, că iaste îndreptare celor mai înainte făcute graşale: pentru că noi n-am socotit cu cuviinţă a urma greşalelor, ce le-au făcut alţi tălmăcitor, ori pentru neştiinţa limbii, sau pentru necunoştinţa tâlcuirii Dumnezeeşti Liturghii, ori siindu-să a schimba vechile greşale metahirisite de atâta mulţime de vreme […]”

Transcrierea din alfabetul chirilic aparţine blogului Tipărituri Româneşti, la fel şi imaginile filelor unde apare acest text.

Vlad Ţepeş a fost sârb. Sau aşa spun sârbii

Tabloidul sârb Kurir scrie că Vlad Ţepeş a fost sârb. Se bazează pe un citat din cartea lui Bram Stoker, dar frumuseţea vine când îl citează pe istoricul Jovan Deretic. Care Jovan Deretic afirmă cu seninătate că nu doar Vlad Ţepeş a fost sută la sută sârb, dar majoritatea populaţiei actuale a României este de origine sârbă. Argumentul sârbului este că în perioada medievală (el spune că până în secolul al XIX lea) populaţia de pe teritoriul României scria cu alfabet chirilic în limba sârbă (mai degrabă era vorba de slavona de cancelarie, iar scrierea în limba română cu litere chirilice este destul de veche, dar să trecem peste). Frumos este raţionamentul lui Jovan Deretic care spune că „sârbii” din Transilvania au fost denumiţi „vlahi” deoarece se ocupau cu agricultura. Nu ar avea mare importanţă tot delirul ăsta, dar sigur vă veţi întâlni la un moment dat cu un sârb care vă va oferi aceste nestemate, măcar să fiţi avertizaţi.

Cum se răspândeşte o minciună comunistă. Tânăra Gardă şi istoria românilor din Republica Moldova

În presa de la Chişinău şi Bucureşti s-a strecurat ştirea că 73 % dintre cetăţenii Republicii Moldova nu sunt de acord cu introducerea cursului de istorie a românilor şi doresc să studieze istoria Moldovei.

Aşa o fi, dar ca de obicei trebuie să ne întrebăm cine a făcut acest sondaj de opinie, şi mai ales cum l-a făcut. Pe Privesc.eu am aflat că sondajul a fost făcut de „Garda Tânără”, organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor de la Chişinău (condus de fostul comunist Igor Dodon).

Aşa zisul sondaj a cuprins 1700 de persoane din raioanele Chişinău, Orhei, Călăraşi, Bălţi, Edineţ, Drochia, Comrat, Cahul şi Vulcăneşti. (Pentru cei care cunosc situaţia politică din Republica Moldova nu este greu să vadă că „sondajul” a fost făcut majoritar în fiefurile electorale ale comuniştilor). Am mari îndoieli că „sondajul” făcut de Garda Tânără respectă nişte minime standarde sociologice (gen reprezentativitate, grupuri de vârstă, nivel de studii etc.) Cel mai probabil membrii din „Garda Tânără” şi-au întrebat prietenii ce părere au de istoria românilor – normal că a ieşit că 73% doresc „istoria Moldovei”.

P.S. Garda Tânără – Molodaya Gvardia a fost o organizaţie de partizani a tineretului comunist din Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îmi place atenţia pentru simboluri: oamenii lui Dodon se consideră nişte partizani care luptă împotriva ocupaţiei naziste.

 

Film despre veşnica prietenie ruso-moldovenească

Jurnal de Chişinău anunţă apariţia unei producţii cinematografice ruseşti care ne explică istoria noastră – din punctul de vedere al ruşilor, bineînţeles (aici). Vedeta filmului: solistul trupei Zdob şi Zdub, Roman Iagupov.

E tare filmul aşa cum este descris de Jurnal de Chişinău. Românii din Basarabia habar nu au de istoria lor şi trebuie să vină un rus ca Roman Iagupov să le-o explice. Eu m-am trezit cu nişte supărări când am scris aici că imaginile promovate de Zdob şi Zdub nu sunt tocmai cele mai cuşere (mitul ţiganilor din Moldova, moldovenii băutori de vin etc.)

Deocamdată aştept să văd şi eu filmul în care un rus îi explică unei românce de la Chişinău istoria românilor.

Cât de fascişti şi nazişti au fost românii

La Chişinău (dar şi la Bucureşti) se folosesc greşit cuvintele nazism şi fascism. Românii nu au fost niciodată fascişti sau nazişti, însă pentru scopuri propagandistice cuvintele acestea sunt folosite cu insistenţă maximă.

Fascismul reprezintă doctrina politică creată de Benito Mussolini pentru Partidul Naţional Fascist (alcătuit din fascii – echipe paramilitare pe care le-a folosit la cucerirea prin forţă a guvernării din octombrie 1922). Nazismul reprezintă doctrina creată de Adolf Hitler pentru NSDAP – Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani.

În perioada interbelică au existat în România mai multe încercări de imitare a fasciilor italiene însă au rămas total lipsite de importanţă. Un partid nazist a existat la Bucureşti, condus de colonelul Ştefan Tătărescu, fratele premierului Gheorghe „Guţă” Tătărescu (nazism cu voie de la stăpânire). Extrema dreaptă din România interbelică a fost reprezentată de LANC (Liga Apărării Naţional Creştine a profesorului AC Cuza) şi Legiunea Arhanghelului Mihail (care a purtat şi denumirea de Garda de Fier). În general acţiunile şi politicile celor două organizaţii sunt prezentate amestecat (este adevărat că fondatorul Legiunii Arhanghelului Mihail, Corneliu Zelea Codreanu a făcut parte din LANC, însă cele două organizaţii chiar nu trebuie confundate). În perioada comunistă s-au depus eforturi din partea unor istorici pentru a se demonstra faptul că Legiunea Arhanghelului Mihail a fost subordonată Germaniei naziste, însă documentele ne spun altceva despre părerea pe care o avea Adolf Hitler faţă de Horia Sima sau ce gândeau cu adevărat naziştii faţă de legionari. Pe scurt: legionarii nu au fost nazişti şi nici fascişti (deşi au avut legături cu partidele totalitare din Italia şi Germania, ideologia legionară avea multe puncte comune cu fascismul şi nazismul, dar şi destule diferenţe majore).

De multe ori regimul politic al mareşalului Ion Antonescu este descris drept fascist sau nazist. O greşeală: Ion Antonescu a instaurat un regim clasic de dictatură militară, guvernând cu ajutorul militarilor (după o scurtă perioadă de colaborare politică cu Legiunea Arhanghelului Mihail). Ion Antonescu nu a fost nazist şi nici fascist – a fost şeful unei dictaturi militare, ajuns la putere printr-o lovitură de stat, dat jos prin altă lovitură de stat. Mareşalul Ion Antonescu şi colaboratorii lui apropiaţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi pentru crime de război (în principal pentru exterminarea evreilor din Basarabia şi Bucovina de Nord). Guvernarea lui Ion Antonescu nu a avut un program politic şi o ideologie în adevăratul sens al acestor cuvinte – a fost o dictatură militară pe vreme de război care a comis Holocaustul din România.

După al Doilea Război Mondial maşinăria de propagandă sovietică a întipărit în minţile multor oameni echivalenţa falsă „aliaţii lui Hitler= fascişti şi nazişti”. De multe ori s-a mers şi pe ideea „cine este împotriva comunismului este fascist şi nazist”. Propagandiştii sovietici au ştiut să îşi facă meseria: ecuaţiile simple sunt memorate uşor şi au eficienţă maximă.

Cum ne scriu ruşii istoria

Interpretările date de experţii ruşi istoriei românilor sunt savuroase. Mai nou, postul de radio Vocea Rusiei a fost deranjat de declaraţia preşedintelui Nicolae Timofti că nu există limba moldovenească (la Moscova nu prea contează că Timofti nu a zis aşa ceva, dar să trecem peste). Şi în urma acestui deranj s-a găsit directorul adjunct al Institutului pentru CSI de la Moscova Igor Şişkin care să ne povestească nouă cum stă treaba cu naţiunea română. Şi zice aşa Igor Şişkin aici:

Naţiunea moldovenească a apărut mai devreme, înainte de crearea artificială a naţiunii române. Naţiunea română a fost creată la sfârşitul secolului al XVIII lea pe teritoriile controlate de Austro-Ungaria. Acolo a apărut noţiunea de români.

Frumos, nu? Expertul rus merge mai departe şi spune că pe acelaşi model a fost creată şi naţiunea ucraineană, tot de către Austro-Ungaria.

Igor Şişkin are o pregătire destul de precară, Austro-Ungaria apare ca stat abia prin 1867. El ştie ceva despre Şcoala Ardeleană şi lupta românilor din monarhia habsburgică de la sfârşitul secolului al XVIII lea, dar suceşte faptele până le deformează. Teoria lui Şişkin nu ne explică totuşi de ce voievodul Moldovei Vasile Lupu şi-a intitulat pravila din 1646 „Carte românească de învăţătură” (detalii aici).

Războiul Rece a început în România

Când şi cum a început Războiul Rece constituie încă o dezbatere în lumea istoricilor. Este destul de greu de fixat în timp şi spaţiu momentul în care americanii şi britanicii s-au lămurit cine sunt cu adevărat sovieticii şi că nu le sunt chiar prieteni. Americanii au avut prilejul să se lămurească asupra sovieticilor în România în toamna anului 1944.

Un actor important în acest sens a fost Frank Wisner, ofiţer OSS – Office of Strategic Services, organizaţie care a precedat CIA. În imaginea de mai jos îl puteţi vedea pe Frank Wisner alături de regele Mihai, cel mai probabil la Sinaia.

Frank Wisner si regele Mihai

Frank Wisner s-a aflat în România din august 1944 până în martie 1945. Prima sa misiune în România a fost să organizeze evacuarea prizonierilor de război americani din Bucureşti înainte de sosirea sovieticilor. Apoi Frank Wisner a intrat în contact cu Serviciul Secret de Informaţii (SSI) de la Bucureşti care a pus la dispoziţia americanilor toate dosarele referitoare la Uniunea Sovietică. Serviciile de informaţii româneşti au avut de-a face cu spionajul şi propaganda sovietică de la bun început, astfel că deţineau o colecţie vastă de dosare care se pare că l-au convins pe Frank Wisner că Uniunea Sovietică nu este cea mai bună lume dintre lumi. (Ca o paranteză: Frank Wisner a avut probabil acces la toate dosarele SSI despre Uniunea Sovietică, multe din acestea au fost distruse după ce România a fost ocupată de armata sovietică).

Wisner s-a lămurit foarte repede cine sunt cu adevărat sovieticii şi a cam fost dezamăgit să vadă că rapoartele sale erau ignorate de diplomaţii şi politicienii americani. În arhivele CIA se găseşte un document din 1947 care arată că ofiţerii OSS ştiau foarte bine şi îşi informau superiorii că sovieticii ocupă şi nu eliberează ţările din Europa de Est. Titlul documentului este cât se poate de grăitor “Rumania: the how of enslavement”, document care poate fi citit aici şi conţine o extrem de precisă descriere a comunizării României.

Următoarea misiune a lui Frank Wisner a fost să ţină legătura cu “Organizaţia Gehlen”, reţeaua secretă de spionaj condusă de fostul ofiţer nazist Reinhard Gehlen. “Organizaţia Gehlen” a făcut pentru americani exact acelaşi lucru pe care l-a făcut SSI de la Bucureşti: le-a pus la dispoziţie toate informaţiile despre Uniunea Sovietică. Colaborarea dintre serviciile americane de informaţii şi foştii inamici nazişti împotriva “aliatului” sovietic începută în septembrie 1945 este considerată a fi un punct de pornire al Războiului Rece. Doar că prima astfel de colaborare s-a produs cu un an înainte, la Bucureşti. Din acest motiv spun că Războiul Rece a început în România.

P.S. Frank Wisner a lucrat după război în cadrul CIA, unde a fost şeful Directoratului pentru Planificare. S-a sinucis în anul 1962 după ce a suferit o puternică depresie.