Istoria medievală a românilor în cifre și grafice

Un grafic care pune istoria medievală a românilor într-o altă lumină arătând mecanismul economic al transformărilor din secolul al XVI-lea și cotitura spre ceea ce avea să urmeze: îndepărtarea de lumea occidentală, stagnarea de la periferia Imperiului Otoman.

Să explicăm puțin despre ce este vorba. Registrele vamale ale Brașovului permit o analiză detaliată a schimburilor economice cu Țara Românească între anii 1500 – 1550. În graficul de mai sus exporturile se referă la mărfurile aduse din Țara Românească la Brașov, importurile – cele aduse de la Brașov în Țara Românească, iar tranzitul este reprezentat de mărfurile orientale (mătase, bumbac, mirodenii etc.) care ajung la Brașov, dar merg mai departe până la Budapesta și Viena. Graficul este alcătuit în baza valorii mărfurilor, exprimată în aspri de argint (1 aspru = 1,2 gr argint).

Fluctuația balanței comerciale de mai sus reflectă întreaga istorie a perioadei în detaliu – din punctul de vedere al banilor. Punctul cel mai înalt înregistrat în anul 1503 (7,46 milioane aspri sau 149.300 florini aur) trebuie comparat cu ceea ce se întâmpla prin alte părți: doar exportul de metale prețioase al Veneției către Orient în aceeași perioadă avea valori de peste 100.000 de florini. Întreaga balanță comercială anuală a Țării Românești cu Brașovul în anul cel mai bun pe care îl cunoaștem reprezintă doar o fracție din comerțul Veneției cu Orientul Mijlociu. Asta ne dă măsura reală a poziției țărilor românești: o periferie a marilor trasee de schimburi comerciale.

Ca să ne dăm seama de echilibrul dintre puterea comercială față de cea militară și politică mai trebuie indicată o cifră: prin anul 1511 pretendentul Mircea Miloș avea nevoie de 300.000 de aspri pentru oastea cu care se pregătea să-l alunge de pe tron pe Neagoe Basarab. Altfel spus: o sumă egală cu 4% din balanța comercială era suficientă pentru schimbarea domnitorului de la sud de Carpați.

Din păcate registrele vamale ale Brașovului s-au păstrat fragmentar și nu putem vedea evoluția pentru fiecare an, dar ceea ce avem ne permite să vedem efectele politicii asupra economiei. Căderea brutală marcată în anul 1529 este explicată prin atacul dat de voievodul Moldovei Petru Rareș asupra Brașovului – războiul a alungat comerțul. Recuperarea este lentă în 1530, însă până în 1550 nu se mai atinge nici măcar parțial nivelul anului 1503. Aici avem 2 explicații. Prima ar fi șocul resimțit în regiunea Carpați – Dunăre – Marea Neagră de mutarea rutelor comerciale dinspre Marea Mediterană către Oceanul Atlantic în urma marilor descoperiri geografice ale epocii. Descoperirea Americii, ruta către Indii prin sudul Africii lipsesc Imperiul Otoman de poziția de placă turnantă a relației dintre Europa și Orientul Îndepărtat. Ruta comercială periferică pe relația Marea Neagră – Dunăre – Carpați încasează șocul mai devreme și mai acut decât rutele comerciale maritime din Mediterana. Republicile comerciale italiene au mai avut o perioadă de profituri ridicate, dar nu pentru multă vreme.

A doua explicație este legată de modificarea peisajului politic în urma dispariției regatului Ungariei după anul 1526. Țara Românească și Brașovul funcționau ca o curea de legătură comercială între Imperiul Otoman și Europa Centrală via regatul Ungariei. Accesul la piețele Europei Centrale a fost tăiat brusc prin apariția pașalâcului de la Buda. Tranzitul produselor din Orientul Mijlociu scade de aproape 4 ori de la 3,75 milioane aspri 7-800.000 de aspri pe an. Iar tendința generală este de reducere constantă. La fel, importurile Țării Românești de la Brașov (care erau reprezentate majoritar de produse occidentale după cum vom vedea mai jos) scad tot cam de 4 ori – de la 2,8 milioane aspri la cca 700.000 de aspri anual. Revenirea comercială din anul 1543 pare mai degrabă o excepție, nu reușește să egaleze nivelul schimburilor din anul 1503. Țara Românească și Brașovul sunt rupte încet-încet de Europa Centrală.

Schimburile la distanțe mari cunosc o scădere extraordinară fără nici o șansă de revenire – însă exporturile Țării Românești către Brașov cunosc o creștere mică, dar constantă. Economia regiunii se contractă fiind scoasă de pe marile trasee, comerțul continuă cu mărfurile locale, dar la un volum și valori mult mai mici.

Graficul de mai sus ne spune de ce după anul 1500 nu au mai existat voievozi de talia lui Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare. Circuitul banilor se mută din Mediterana în Atlantic – iar periferia Mediteranei are cel mai mult de suferit. Treptat regiunea este înglobată în circuitul economic al Imperiului Otoman, profiturile se scurg către centrul noii puteri regionale, dispar profiturile generate de poziția de intermediar. Zvâcnirea lui Mihai Viteazul de la sfârșitul acestui secol de înglobare a spațiului românesc în orbita otomană a fost făcută în condițiile ofensivei Habsburgilor care au încercat să răstoarne efectele dispariției Ungariei. Zbaterile confruntării dintre Habsburgi și Imperiul Otoman aveau să transforme pe termen lung zona locuită de români într-o periferie tampon. Abia când în secolul al XIX-lea puterile atlantice revin în regiunea Mediteranei avea și spațiul locuit de români să cunoască un nou set de schimbări, deși tot din poziția de periferie.

În continuare voi intra în detaliile schimburilor comerciale ale Țării Românești cu Brașovul între 1500-1550, cu mai multe grafice și cifre.

CONTINUAREA ACESTUI ARTICOL POATE FI CITITĂ AICI