Meniu Închide

Câţiva atei vestiţi şi crimele lor

Nu ştiu de unde își iau ateii de Facebook puținele idei ofilite. Un raționament considerat de ei imbatabil curge cam așa: toate religiile din lume sunt rele, deoarece conțin germenii extremismului, deci toate religiile ajung la crime și războaie.

Asta în vreme ce ateii – împăcați cu lumea așa cum este ea, conștienți că nu există nimic dincolo de atomi – deci cum spuneam, ateii sunt niște persoane suave, relaxate, incapabile să ucidă o muscă. Impresia asta poate fi contrazisă privind orice fotografie a lui CTP sau a profesorului acela de la Buzău care se luptă de 15 ani cu religia din școli. Ateii români au fervoare de zeloți când propovăduiesc ateismul. Dar să-i lăsam pe ateii noștri și crizele lor de calm, să vedem ce au făcut niște atei vestiți ajunși la putere.

1. Adolf Hitler. Un om cu o viziune asupra lumii în care creștinii nu prea încăpeau. A declanșat un masacru la scară planetară, este drept că creștinii nu au intrat pe un loc fruntaș în agenda lui, dar omul a avut ghinion și a pierdut războiul. Cine știe ce ar fi făcut după ce termina cu evreii, țiganii și homosexualii.

2. Iosif Stalin. Alt om cu altă viziune despre o lume fără creștini. El s-a ocupat special de exterminarea creștinilor din Rusia. Când a dat necazul peste el a făcut ce face orice ateu lovit de cancer: s-a întors spre biserică (s-a folosit de preoțimea scăpată cu viață în timpul războiului cu Hitler). Și tot ca orice ateu, după ce a scăpat de cancer s-a luat iar de creștini. Ocupația lui favorită: să-i facă pe niște oameni să omoare alți oameni, după care să-i pună pe alți oameni să-i ucidă pe primii omorâtori. Și tot așa.

3. Pol Pot. Nu a avut șansa să ajungă la putere într-o țară de anvergură, precum Germania sau Rusia. Însă și-a dat toată silința în Cambodgia: într-un termen record a căsăpit un sfert din populația țării.

Deci cum vă spuneam: ateii sunt niște tipi deosebiți. Vă explic altădată de ce orice ateu are în el sămânță de ucigaș.

adolf_hitler

 
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]











Alătură-te celorlalți 243 de abonați.


Articole similare

35 de comentarii

    • Mihai S

      Haha…ce incercari amuzante de a ne convinge ca de fapt Stalin si Pol-Pot credeau in ceva si nu erau „chiar” atei. Documentele vorbesc de la sine, politicile explicite.
      „The Khmer Rouge also classified people by religion and ethnic group. They banned all religion and dispersed minority groups, forbidding them to speak their languages or to practice their customs. They especially targeted Buddhist monks, Muslims, Christians, Western-educated intellectuals, educated people in general, people who had contact with Western countries or with Vietnam, disabled people, and the ethnic Chinese, Laotians, and Vietnamese.”. Scurt pe doi.

      Hitler s-a sinucis ca un crestin adevarat, iar de Stalin…nu mai amintim. Sunt simpatici ateii: cand se ia de numarul mare al celor declarati religiosi, aduc argumentul ca sunt doar de fatada, faptele lor contrazicandu-i. Cand e vorba de atei, e invers: faptele lor nu mai conteaza, conteaza doar ca intr-un anumit moment al vietii au mentionat cuvantul Dumnezeu, religie, etc.

      Pomul se judeca dupa fructe.

    • Canadian

      Sa vrei sa demonstrezi ca Stalin era crestin depaseste stupizenia normala; in 1929, la al XV-lea congres al partidului bolsevic, el a impus legea care interzicea orice activitate religioasa; rezultatul: numai in 1937, 85 000 de preoti au fost lichidati in numele comunismului ATEIST ( http://fr.wikipedia.org/wiki/Politique_anti-religieuse_soviétique ); ca sa fiu clar: genocidul a fost facut in numele ATEISMULUI si a fost practicat contra CREDINCIOSILOR. Concluzia logica este ca UNII ATEI nu ezita sa recurga la crime ca sa-si impuna „crezul” lor adversarilor; cu ce sunt ei mai buni decat inchizitorii? Dar Stalin n-ar fi reusit in politica sa daca nu s-ar fi sprijinit pe un NUMEROS aparat de partid – erau acesti oameni religiosi? Sa fim seriosi: ei sunt partasi la genocidul anti-crestin din Rusia comunista si e sigur ca-si gaseau justificarea crimelor in ATEISMUL COMUNIST.
      Dar lista ateilor genocidari sau numai criminali e departe de a fi completa: cumva MAO ZE DONG se califica? Sau ateii l-au descoperit si pe asta cripto-budist?
      Ar mai fi un fapt putin cunoscut, prezentat in filmul CRISTIADA -FOR GREATER GLORY (din 2012!) – cu Andy Garcia, Eva Longoria, Peter O’Toole – deci actori cunoscuti; de ce n-ati auzit de el? – pentru ca ideologia dominanta in Occident este ANTI-CRESTINA; filmul trateaza crimele anti-catolice ale guvernului lui Elias Calles (1917) – preoti si tarani omorati si spanzurati de stalpi ca exemplu, biserici arse, etc.
      Dupa parerea mea, crimele in numele ATEISMULUI au inceput odata cu Revolutia franceza (masacrele din Vendeea sunt un bun exemplu) si au reusit repede sa ajunga din urma si chiar sa depaseasca crimele in numele religiei.

    • Alex

      Eu realizez ca materialul din link e cam stufos asa ca o sa incerc cu un alt argument, mult mai succint a lui Sam Harris. Acesta a zis: „Problema cu fascismul si comunismul nu e ca se opuneau religiei. Problema e ca acestea se asemanau prea mult cu religia”. Vezi tu, si religia la fel ca si fascismul, nazismul si comunismul sunt dogme. Toate iti cer sa crezi in niste principii care nu pot fi false, de care nu ai nici macar dreptul sa te indoiesti. Si in numele unei dogme, fie ea religioase, rasiste sau politice se pot foarte usor naste fanatici. Care sunt capabili de cele mai odioase crime in numele ideologiei lor.

      Ateii moderni pe care ii critici tu nu au absolut nimic in comun cu de-alde Hitler, Stalin sau Pol-pot. Ei se bazeaza pe logica si pe evidente. De aceea nu pot sa creada in existenta unui Dumnezeu pentru care nu avem nicio evidenta si a carei religii este atat de plina de afirmatii ilogice.

      De asemenea nu o sa intalnesti niciodata vreun ateu din asta care sa-ti puna pistolul la cap daca nu te lepezi imediat de Dumnezeu. Lupta se duce la nivel ideatic. Si aici din pacate religia pierde teren. Ateii nu fac altceva decat sa umple golul.

      Ideea ca exista undeva acolo sus o fiinta supranaturala care vegheaza asupra noastra, si contabilizeaza tot ce facem ca sa ne rasplateasca dupa moarte nu mai convinge decat pe putini oameni. Nu se potriveste cu ceea ce stim despre univers. Pe plan moral de asemenea religia pierde adepti pentru ca se bazeaza pe concepte invechite stabilite acum 2000 de ani.

      Atentie ca am zis „din pacate”. Religia fie se reformeaza, se adapteaza timpurilor noastre, fie va ajunge la cosul de gunoi al istoriei. Din pacate, ateii nu prea vad ca se chinuie sa puna altceva in loc. Am vazut cateva incercari timide insa majoritatea timpului se chinuie sa critice religia. De asemenea pierd mult timp cu batalii inutile precum toata tevatura cu ora de religie. Ce avea daca o lasau in pace. Daca citesti Biblia fie devii credincios fie devii ateu. Oricum ar fi, tot iesi mai castigat decat daca nu ai face-o.

    • Muad'dib

      Bre, Alex, bre, tălică auziși de Eliade? Că de cetit văz că cetești doar site-uri… Da’, mno, tăt îi bine că cetești ceva, alternativă la fro bebleotecă de Cotnar?

    • Canadian

      Deci, Alex, argumentul tau e ca si comunismul e un fel de religie; in regula, hai sa urmam acest rationament – e clar ca ateismul e tot un fel de religie, cu Dumnezeu mascat: stiinta. Sa analizam putin stiinta asta: cosmologia si stiinta particulelor atomice; ce afirma ele: A) in lumea subatomica (universul cuantic): 1) pozitia si viteza unui obiect NU POT FI CUNOSCUTE simultan; 2) timpul si spatiul isi pierd sensul din lumea asa cum o cunoastem noi – adica un eveniment-efect poate avea loc INAINTEA evenimentului cauza; 3) doua particule, produse de acelasi fenomen, se comporta identic, CHIAR DACA sunt despartite de milioane de km; etc. B) in domeniul macrocosmosului: 1) Universul a luat nastere din NIMIC acum 14 miliarde de ani; 2) ca sa explice comportamentul Universului, cosmologii au nevoie de notiunea de „materie neagra”, care ar constitui 90% (NOUAZECI LA SUTA!) din Univers, dar care, deocamdata, NU A PUTUT FI DETECTATA! Cam comica stiinta asta! Bineinteles, fundamentele multor religii sunt absurde si socheaza bunul simt; Dar la fel de socante sunt si unele din afirmatiile stiintifice (nu sustin ca nu ar fi adevarate, cel putin partial). Stiinta nu poate demonstra ca Dumnezeu nu exista; exista chiar oameni de stiinta care sustin existenta lui Dumnezeu – vezi fratii Igor et Grichka Bogdanov – La pensee de Dieu; deci stiinta si implicit ateii nu au raspuns la orice, ba chiar afirma ei insisi ca NICI NU VOR PUTEA VREODATA sa raspunda tuturor intrebarilor; pana si in matematica, cea mai precisa dintre stiinte, s-a demonstrat ca sunt afirmatii despre care NU SE POATE SPUNE DACA SUNT ADEVARATE SAU FALSE (Cantor).
      Asadar, mai multa modestie n-ar strica ateilor.

    • alexnicolae

      #Canadian stinta nu „spune”, ci doar propune teorii; absolut orice este o „teorie” si faptul ca existi, ca pamantul exista sau ca universul exista, e doar o teorie. Deci nu incearca sa „convinga” prin enunt ci adauga argumente in sprijinul teoriei. E important de inteles ca asta implica automat un nivel inalt de empatie (iubire fata de apropoape) – sa poti sa intelegi argumentele aduse; in acelasi timp implica un nivel inalt de renuntare, sacrificiu – abilitatea de a renunta la solutia propusa de tine si de a accepta alta teorie cu mai multe (mai valide) argumente. Implica abilitatea de a fi mai bun, de a nu face rau – simpla credinta in evolutie si minime cunostinte despre echilibrul entropic (universul se exitinde, informatia ramane constanta, inseamna ca calitatea/complexitatea informatiei trebuie sa creasca); o persoana care e cu adevarat motivata de argumente e incapabila sa faca rau, sa nu fie aproape de semenii sai. Intelege extrem de bine conceptul „trateaza-l ca pe tine insuti” pentru ca intelege cat de apropiati suntem genetic de exemplu. Suntem o specie noua cu un bottleneck evolutiv relativ recent, deci suntem extrem de apropiati genetic. Cum ar putea cineva sa impuna pe baze rationale o anumita „miscare”, „reforme” ca in Rusia sau Cambodgia? E logic ca orice lucru pozitiv se poate face doar in timp, evolutiv, pe baza unor try-an-error method. Doar cineva care „crede” poate sa incerce sa impuna acea credinta. O persoana „ateu” care incerca sa impuna „credinta” e tot o persoana religioasa, la fel ca o persoana care isi construieste o religie personala centrata pe sine, le fel cu orice persoana care „crede” intr-un set de norme. In momentul in care absolut totul e fluid, citat „supus greselii”, exista posibilitatea „mantuirii”, aparitiei unei teorii bazate pe argumente valide, in orice domeniu; faptul ca aceasta teorie e considerata valida nu inseamna ca nu trebuie testata in continuare si propuse noi argumentari si/sau contrargumente. E doar un proces evolutiv permanent :)

    • Canadian

      @Alex si/sau Alexnicolae – A) Deci exista atei „buni” si atei „rai” („care au intinat nobilele idealuri ale ateismului…”); pai acelasi lucru este valabil si pentru religiosi, ca doar n-o sa sustineti ca toti credinciosii sunt rai, nu-i asa? V-a pus vreun credincios CRESTIN pistolul la tampla? Problema este ca ateii „rai” au ajuns la putere si au comis genocide; nu incercati sa ocoliti problema: revolutionarii francezi, Stalin, Mao, Pol Pot, stanga republicana din anii ’30 1) s-au DECLARAT atei, 2) au MASACRAT intre cateva zeci de mii si zeci de milioane de oameni, dupa posibilitati, in NUMELE ATEISMULUI. V-am dat trimiteri la informatii care atesta aceste lucruri; Negati aceste surse? Aduceti argumente bazate pe lucrari istorice credibile si mai discutam.
      B) Acum, despre alt aspect al discutiei: am observat ca ignorati unul din rezultatele practice ale ateismului si deviati catre discutia teoretica: 1) „stinta nu „spune”, ci doar propune teorii” – Ia sa vedem ce teorii propune stiinta: toate teoriile artei razboiului si ale torturii astfel incat cel torturat sa fie mentinut cat mai mult in viata, de exemplu, asa e? nu stiinta a stat la baza bombei de la Hiroshima? etc. – o sa spuneti ca nu stiinta, ci oamenii rai care … bla, bla – pai atunci nu religia e responsabila pentru razboaiele religioase, ci oamenii rai care … bla-bla; si cel putin religia crestina a evoluat moral (nu se mai fac executii publice, sclavii au fost eliberati, etc. – cel putin in tarile crestine, va amintesc ca sclavia a fost interzisa in Arabia Saudita abia in 1962, in Mauritania prin anii ’80; oribilul obicei din India de a arde sotia odata cu sotul mort a fost interzis de catre englezii CRESTINI, etc.); 2) „o persoana care e cu adevarat motivata de argumente e incapabila sa faca rau, sa nu fie aproape de semenii sai” – si Stalin era sensibil la argumente rationale: desi il trimisese in Siberia pe generalul Rokossovski, cand a vazut ca este infrant de nemti, l-a rechemat pe acesta si bine a facut; chiar si decizia lui de a ucide ucraineni si bielorusi a fost „rationala” – pur si simplu se temea ca in caz de invazie anumite populatii nu vor fi fidele „maicii Rusia” – vezi Thimothy Snyder – Taramul mortii; sau hai sa mergem mai departe de zonele sensibile ale istoriei: Cezar, cuceritorul Galiei, se confrunta cu neincetatele revolte ale galilor; si atunci a luat o hotarare „rationala”: a taiat ambele maini a 4 000 de prizonieri gali si i-a trimis in toate orasele Galiei sa cerseasca; astfel a curmat razvratirile; 3) „Intelege extrem de bine conceptul „trateaza-l ca pe tine insuti” pentru ca intelege cat de apropiati suntem genetic de exemplu” – pai suntem apropiati genetic si de Stalin, Hitler, Mao, Jeffrey Dahmer, Saddam … – la ce ne foloseste? – devii mai bun cand stii asta? 4) „exista posibilitatea „mantuirii”, aparitiei unei teorii bazate pe argumente valide, in orice domeniu” – deci exista posibilitatea demonstrarii existentei unei Fiinte Superioare, dat fiind ca toate teoriile sunt „fluide” dupa cum ati afirmat; semne ar fi, i-am dat deja exemplu pe fratii Bogdanov; sau poate se va demonstra ca existenta lui Dumnezeu nu este o problema cu solutie definitiva (vezi teoriile matematice ale lui Cantor) si „crede si nu cerceta” va capata intr-adevar o baza stiintifica. 5) „Doar cineva care „crede” poate sa incerce sa impuna acea credinta” – pai daca nu vreti sa impuneti ateismul, ce rost mai are discutia care o purtam: mai asteptati putin si ateismul se va impune datorita superioritatii sale intrinseci; sau poate ca nu.

    • Marian

      Ca o mica paranteza – niste crestini i-au pus pistolul la cap lui Cuza, sculându-l de lânga amanta si punându-l sa-si semneze abdicarea.

    • Marian

      Englezii CRESTINI au facut un sacrilegiu.

      Nevasta indianului mort ajungea cu el în paradis sa-l serveasca asa cum a facut toata viata ei pâna atunci.

      Cu alte cuvinte, i-au anulat biletul numai-dus spre raiul indian.

      Pentru ca problema este ca tu esti crestin (te-au botezat atunci când nu puteai sa iei singur decizii), si atunci privesti acest lucru prin prisma crestinismului. Daca erai indian o vedeai ca mai sus.

      Indienii, chinezii, japonezii se pare ca rezista bine la crestinizare. Oare de ce?

  1. Spike

    Fiecare dintre cele doua parti religioasa, respectiva antireligioasa poate fi invoca numeroase exemple de atrocitati comise de membri ai celelalte. Mie mi se pare ca toate aceste atrocitati (comise de antireligiosi sau religiosi) spun mai multe despre imperfectiunile universale speciei umane in general decat de pacatele vreunei ideologii.
    PS: Sunt chiar curios sa aflu de ce am in mine samanta de ucigas….

    • Belle dImagination

      Eu mă declar credincioasă. Însă am descoperit că în ciuda creştinismului meu, aşa un pui de criminal zace şi în mine… Iar partea proastă e că ceea ce mă opreşte nu sunt considerentele morale, am ajuns la concluzia că aş sărbători ziua aia, ci frica simplă de consecinţele legale.

  2. A.D.D.

    Eu sunt tare curios sa aflu despre cateva exemple de atrocitati comise de Biserica Ortodoxa a romanilor si nu din ultimii 100 de ani ci de pe vremea lui Nicolae Alexandru pana in prezent.Astept domnu ‘ Spike.Si sa nu ma luati cu cruciade si inchizitii.

    • Ozzy

      Păi să ți-o zic pe cea mai recentă: bagă miliarde într-un căcat de catedrală, când în țara asta sunt oameni care mor de foame.

    • Marian

      Problema este ca multa lume foloseste cuvântul „atrocitati” pentru a se referi exclusiv la crima produsa cu bâta-n mâna, care este evidenta chiar si ultimului cretin.

      Stalin a înjumatatit populatia Ucrainei în anii ’30 si cea a Moldovei în anii 40′ si dupa ’44 fara a omorî niciunul – pur si simplu comisarii veneau în sate si confiscau mâncarea taranilor, pe unii i-au deportat (si au murit pe drum). Dupa mine si asta este o atrocitate, doar ca nefiind evidenta, lumea superficiala trece usor peste ea.

      În toate perioadele vladicile au fost de partea stapânirii. Iar atunci când un regim statea sa cada, alti vladici se repezeau la partida adversa. Asa s-a întâmplat totdeauna, si cei care nu cred asta sa cerceteze diversele poze cu guverne si revolutii si mai stiu eu ce, si vor gasi totdeauna în mijlocul grupului si câte un episcop, patriarh sau mai stiu eu ce grangure. Daca acuzam stapânirea ca a fost rea cu populatia, prin reflexie trebuie sa atribuim si sutinatorilor acesteia acelasi epitet.

      Nu este exemplul meu favorit, dar elibererea tiganilor în timpurile regulamentului organic s-a lovit de refuzul bisericilor care se vedeau private de acesti lucratori pe de gratis. Iar reforma agrara din 64 (bazata pe etatizarea din 63) este un alt exemplu, biserica refuzându-i cele crestinesti lui Cuza (iar Carol I cele pamântesti).

      Nu sunt exemple de executii à la inchizitie în biserica ortodoxa, nici nu era nevoie, o facea statul, iar proetii predicau mereu prin biserici ca mireanul sa asculte de boier.

      Si ca sa închei, în manastirile închinate (deci grecesti), care erau aproape la paritate cu cele „nationale”, singurele unde se facea carte pâna la desteptarea nationala si regulamentul organic, elevii erau obligati sa învete greaca si erau pedepsiti daca vorbeau româna.

    • AZ

      Dovada pt complicitate a BOR cu partidul ateist comunist.
      https://www.youtube.com/watch?v=-MYlxop8PZw#t=18
      Patriarhul Justinian Marina:
      Noi nu vom uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru; nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n’ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-ar fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui Iosif Vissarionovici Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţii Partiei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi.–
      Viaţa fericită pe care şi-au făurit-o popoarele sovietice, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, s-a revărsat deopotrivă şi asupra credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse; libertăţile largi pe care le-au dobândit oamenii sovietici, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, s-au răsfrânt în egală măsură şi asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, care abia în anii puterii sovietice a putut să-şi împlinească fără nici o stânjenire lucrarea ei sfântă. Este un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta: o reală libertate religioasă nu a existat în Rusia, înainte de instaurarea regimului sovietic.

      Crime BOR + PCR pt ca au lucrat in tandem.
      DECRET Nr. 358 din 2 decembrie 1948 (e pe google).
      Apoi arestarea episecopilor uniti care nu s-au convertit la ortodoxie. Cei convertiti au scapat cei neconvertiti nu. Vasile Aftenie mort la ministerul de interne, Valeriu Traian Frentiu mort la Sighet, Alexandru Rusu mort la Gherla. Mai doresti?

    • AZ

      Patriarhul credea că atitudinea lor este o încăpăţânare şi că după vreo patru luni vor ceda. A venit aici Patriarhul Ortodox Iustin Marina şi le-a propus să treacă la Biserica Ortodoxă, căci dacă nu vor trece, el, Patriarhul, îşi va lua braţul ocrotitor de pe ei şi vor fi duşi la închisoare. Atunci Episcopul Ioan Bălan de Lugoj a zis:
      „Preafericite, dacă noi, Episcopii greco-catolici, am crede că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Cristos, în acest moment ne-am da semnătura, căci noi vrem să fim cu Cristos! Dar dumneavoastră nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţi creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Cristos! Dacă nouă, Episcopilor uniţi, Guvernul ne-ar fi propus şi promis că ne dă toată Biserica Ortodoxă pe mână, cu condiţia să-i arestăm şi să-i întemniţăm pe Ierarhii ei, sau numai pe unul din ei, noi ne-am fi dat viaţa, dar nu am fi acceptat. Deci viaţa ne-o puteţi lua, dar credinţa nu! Atâta vreme cât suntem în edificiile Bisericii Ortodoxe, suntem prizonierii ei.”

    • Muad'dib

      Hristos a înviat!
      Șerpeșșște sssarsailă sssâsssâi… Ești mic, bre, ΆΏ pe invers… cam ca martorii ceia ai lui Iehova, care scot câte o frază din Biblie și o răstălmăcesc cum pot și ei, după mintea cea slabă a lor. De suferit sub comuniști au suferit și preoți ortodocși, laolaltă cu cei catolici și cu cei greco-catolici, cu legionari și cu țărăniști, că lăbăralii fură mai versatili și djugașvili îi folosi prin papagalul de tătărăscu, da’ tălică ai temă dată și doar goagălele lu’ marean care este la’ndemână. Ia pune tălică mâna pe Filocalie, apoi pe „Exercițiile spirituale” ale lui Ignațiu de Loyola, pe niscai cărți de istorie adevărată, din care vei afla cum papistașii cărora le pupi picioarele și care au încercat a converti, mai cu forța, mai cu zăhărelul, ortodocșii din Ardeal, bombardau mănăstiri ortodoxe cu credincioși cu tot înlăuntrul lor, apoi, de ești de bună credință, revino la comentat pe temă.
      Altfel, Dumnezeu să te aibă în paza Lui, la fel ca pe toți ceilalți!

  3. Florin Ungureanu

    Domnule Damian, faceti ce faceti si bagati si cate un articol din asta fara sens, mai mult de facut trafic, contrazicand orice argument, ca sa va demonstrati dumneavoastra, desi nu va cere nimeni, ca aveti dreptate ca ati ales tabara corecta si majoritara. Sunteti un aparator al religiei ca institutie mai fervent decat unii angajati ai godporatiei BOR. Citesc cu placere articolele dumneavoastra istorice si din cand in cand imi dati cate un pumn inteligentei. Nu ma convingeti decat de faptul ca habotnicia odata instalata, nu are leac, oricata stiinta sau rational se poate adauga peste. Pentru ca acest articol este pura habotnicie ascunsa sub masca de rationalului. I-ati facut atei pe cei mai celebri criminali din istorie (existand documente ce demonstraza contrariul) si cu asta ati demonstrat ca ateii au samanta de criminali in ei. Jignitor si inutil demers. Se poate numi „hate speach” ce faceti aici si nu va face onoare.

    • AndreiD

      Pana si in articolul de pe wikipedia referitor la viziunile religioase ale lui Hitler se arata ca diferenta intre ce a scris in Mein Kampf si ce a pus in practica e enorma. Hitler a fost crestin cam cat a fost si Ponta in campania electorala. Daca Hitler inca mai fraiereste prosti prin ce a scris acolo…e grav.

  4. Spike

    @A.D.D In primul rand argumentul era religiosi/anti religiosi(atei). Hitler exprima in mai multe instante ca si argumente in favoarea antisemitismului argumente folosite de autori crestini, considerandu-l si numindu-l pe Iisus Hristos ca model.
    Nici autorul nici eu nu a mentionat Biserica Ortodoxa Romana, desi aceasta a avut o relatie ambigua cu Garda de Fier (organizatie care avea ca punct de pornire si ortodoxia romana).
    Biserica Ortodoxa Romana are influenta/controleaza un teritoriu relativ mic, asa ca si atrocitatile au trebuit sa fie mai marunte. In schimb pravoslavnicii rusi au avut suficiente ocazii de a demonstra cat de umani sunt in Caucazul de Nord.
    Argumentul meu este ca atat atei cat si religiosii sunt capabili de atrocitati in mod egal pentru ca sunt oameni.

  5. alexnicolae

    din cate am citit exact asta au fost cei numiti: extrem de religiosi, doar ca a fost o religie centrata pe ei, similar cu orice secta, nimic special. aceleasi elemente definitorii, personaj central, ritualuri, etc. Putem eventual sa dezbatem daca au aderat sau nu la o religie main stream la un moment dat (budhism, crestinism, etc) si cat de mult, dar nu mi se pare au fost atei;

    cred ca sunt cateva elemente care daca exista, clasifica o miscare, grup de oameni, ca fiind religioasa, indiferent de ritualuri, concepte, istorie, etc.

    cred ca cu asa ceva ar trebui inceputa lectia de religie (care ar trebui sa apara in scoala probabil dupa varsta de 14-16 ani): in prezent exista cca 4200 religii si culte in lume, in viata voastra veti intra in contact cu cca 10-20 religii, hai sa vedem cam ce au in comun si care e necesitatea psihologica pentru care oamenii s-au organizat cultural in acest fel.

    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_religions_and_spiritual_traditions

  6. Vicus

    Are dreptate domnul Damian. Daca o sa apara vreun crestin care a ucis pe cineva, vreodata, sunt de acord sa il contrazicem, pana atunci…
    Glumim, desigur, dar trebuie sa gasim si astia atei ceva amenintare post-mortem, cum ar fi iadul in acceptiunea crestina, ca altfel iata, omoram oameni si nu simtim nimic. Cel putin io.

    • Marian

      Sf. Paul (pe vremea aceea numit simplu Saul) l-a omorât pe Stefan, primul martir crestin, americanii l-ar clasa „accessory to crime”. El a prelaut locul gol ramas de la Iuda, care a cauzat moartea fondatorului religiei crestine, Yeshu-ben-Yosif.

  7. A.D.D.

    Draga Ozzy,
    Daca pentru dumneata sa omori aproape 2 000 000 de oameni e totuna cu a construi o catedrala foarte scumpa atunci n-are rost sa dialogam.

    Draga Spike,
    Hitler a incercat sa traga foloase din toate directiile.Tot in Mein Kampf vei gasi si destule referiri la doctrina evolutionista.Omu nu era fidel unei ideii anume ci doar planului pe care-l urmarea.Ma indoiesc ca oricare alt om de pe lumea asta l-ar putea folosi pe Hristos ca model impotiva urii de rasa.
    Din cate stiu eu Garda de fier(inaite de dezastru reprezentat de conducerea Horia Sima) s-a opus evreilor doar in masura in care acestia exploatau tara si coalizau cu comunistii.Antisemitismul,repet din cate stiu eu,nu a facut parte din doctrina legionara.Imi amintesc de pilda ca Valeriu Gafencu i-a dat edicamentele sale lui Richard Vurmbrandt (evreu) si i-a salvat viata sacrificandu-si-o pea lui.In timpul guvernului legionar din ’40-’41 la noi a functionat singurul teatru evreiesc din tarile aflate sub influenta Germaniei naziste s.a.m.d.
    Secularistii de la noi din tara nu se bat cu B.O.Rusa sau din alte tari ci cu cea de la noi,asa ca ma refer strica la B.O.Romana.
    Nu vobim despre „daca si poate”,vorbim despre lucruri concrete.Repet:numi-ti-mi cateva atrocitati comise sau sustinute explicit de Biserica Ortodoxa Romana.Nu sunt prea multe domnu’ Spike.De ce nu recunoasteti ca va luptati cu BOR doar pentru ca va displace din cine stie ce motiv si nu pentru ca,vezi Doamne,aparati niste idealuri funadmentale chipurile incalcate de Biserica.

  8. alex

    Ciudat articol, nu prea se potriveste cu majoritatea de pe acest blog, cele mai multe sunt chiar bine argumentate.

    Teoria (sau doctrina, cum se exprima cineva mai sus) care reiese din articol e mai veche (nu e inventia autorului) si intra in categoria „Ceausescu ne-a facut metroul”. Liderul e singurul responsabil de orice actiune a poporului in ansamblul lui.
    Chiar isi inchipuie cineva ca cei trei enumerati in articol au omorat ei singuri singurei, manati doar de ateismul lor atatea milioane de oameni?
    Adica Hitler nu s-a bazat niciun moment pe antisemitismul de sorginte crestina care exista deja de sute de ani in societatea germana (ca si la multe alte popoare de altfel)? Hai sa ne gandim doar la un alt personaj virulent antisemit din istoria germana: Martin Luther. Si ala tot ateu era? Soldatii germani care au dus la indeplinire ordinele erau toti alesi special ca nu cumva vreunul sa fie crestin? Tot Wermachtul? Si tipul asta din link la fel?
    http://en.wikipedia.org/wiki/Ernst_Bergmann_%28philosopher%29

    In ceea ce il priveste pe Stalin si opresiunea lui contra „crestinilor din Rusia”: tara aia nenorocita a fost tot timpul, este si probabil va fi mult timp de acum incolo una din cele mai religioase si superstitioase tari din lume. Procentele de credinciosi din Rusia se situeaza astazi (dupa 73 de ani de asa zis ateism) la proportii de 80-90%. Care era procentul inainte de a incepe prigoana aia impotriva lor? Ca vad ca nu prea a dat rezultate. Nu imi imaginez cum puteau fi crestinii persecutati in timpul lui Stalin de o minoritate neglijabila de atei. Poate ne explica autorul.

    In toate 3 cazurile e vorba de oameni care au ucis pentru o idee si nu din lipsa unei idei. Nu orice ateu e automat adept/practicant al unei ideologii ca nazismul sau comunismul. Si nu orice nazist/comunist e automat si ateu.

    Articolul are un damf de neoprotestantism de peste ocean, ca de altfel si unele comentarii (cum ar fi ala cu „doctrina evolutionista”, care, intre noi fie vorba, nu exista). Dar una e sa vinzi teorii de astea expirate in Bible Belt unde lumea crede orice le spune evanghelistul TV si alta e sa incerci sa incerci acelasi lucru unor oameni care stiu pe ce lume traiesc.

  9. Jenel

    Ateii sunt foarte rai. Oamenii cu Dumnezei sunt foarte buni. Nu stiu daca ai auzit de insitutia numita Inchizitie, si cum ea a fost pervertita, probabil de niste atei perfizi, sa intineze sfintele idealuri ale crestinismului. Lord’s Resistance Army se ocupa cu taiat manutze de copii, tot asa, pentru ca e condusa de atei mascati in crestini. O sa te las sa ghicesti cat de atei erau cei care agatzau evrei in carlig la abator in Moldova.

  10. dracu

    Ma surprinde sa aud o asemenea idiotenie de la un om altfel inteligent. „Toti ateii au in ei samanta de ucigas”.
    Se poate spune, foarte corect, ca toti OAMENII au in ei samanta de ucigas. Sau , ma rog, imensa lor majoritate. Si asta n-are nici o legatura ca zeul la care se inchina, daca exista vreo unul.

  11. gdobra

    De unde concluzia logico-bisericeasca pe care o putem trage: toti ateii sunt criminali, iar prin contrast, cine nu e ateu, deci crestin, e bunatatea intruchipata.

    Sau nu. Sa nu uitam ca toate razboaiele s-au dus in numele religiei, din evul Mediu, si chiar pana azi, indiferent ca azi religia care foloseste forta nu e cea crestina. Capetele se infierbanta atunci cand sunt pline doar de dogme ‘ca asa scrie in carte’.

    Religia comite atrocitati, oricare ar fi ea. Si nu ai nevoie de constiinta cand ai religie, Mai-Marele te va ierta. Pentru ca poate chiar Mai-Marele ti-a cerut asta. Sau poate e doar in mintea ta, dar macar crezi ca exista o autoritate deasupra omului, asupra careia poti sa-ti proiectezi propriile fobii/nazuinte/dorinte, si sa ai constiinta curata, daca tot ai creierul murat.

Dă-i un răspuns lui A.D.D.Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.