Manualele de istorie şi istoricii noştri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu şi clar. Ştim când a început, ştim cine este vinovat. Treaba e clară, nu mai avem nevoie de lămuriri suplimentare. Şi dacă e altfel?

Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939?

Păi ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie şi apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk. Şi totuşi Uniunea Sovietică nu are nici o responsabilitate cu privire la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial! Voi recurge la raţionamentul lui Viktor Suvorov din volumul “Spărgătorul de gheaţă” pentru a vedea care a fost rolul Uniunii Sovietice în acei ani.

Care este data intrării Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial? Toată lumea este de acord asupra datei: 22 iunie 1941, când Uniunea Sovietică a fost invadată de Germania nazistă şi aliaţii ei (printre care se număra şi România). Avem de-a face cu o incoerenţă: al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către Germania nazistă, Uniunea Sovietică se alătură invadării Poloniei pe 17 septembrie 1939 şi totuşi… Uniunea Sovietică participă la război abia din 22 iunie 1941! Soldaţii germani şi polonezi morţi în septembrie 1939 au participat la al Doilea Război Mondial, dar soldaţii sovietici morţi în Polonia în septembrie 1939 nu au participat la al Doilea Război Mondial…

Cât de neutră a fost Uniunea Sovietică

În istoriografia rusă (şi nu numai!) în perioada dintre 1 septembrie 1939 şi 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică este considerată… neutră! Aproape doi ani de neutralitate în care al Doilea Război Mondial bântuia prin toată lumea, iar Uniunea Sovietică era NEUTRĂ! A fost atât de neutră în aceşti doi ani Uniunea Sovietică încât a reuşit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva ţări cu adevărat neutre. Dar să vedem în ce a constat neutralitatea Uniunii Sovietice de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941.

Pe 30 noiembrie 1939 neutra Uniune Sovietică (neparticipantă în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial!) a declanşat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi. În timpul luptelor din Finlanda, neutra Uniune Sovietică a înregistrat 126.000 de soldaţi morţi şi dispăruţi plus 188.000 de răniţi.

Tot ca un act de neutralitate, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis ţărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică de neutralitate, Uniunea Sovietică a anexat ţările baltice în iunie 1940. Tot în iunie 1940, Uniunea Sovietică a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia şi Bucovina. România a cedat, dar dacă nu ar fi făcut-o cu siguranţă am fi avut de-a face cu un alt exemplu de neutralitate manifestat sub forma unui război.

Uniunea Sovietică îşi motivează “neutralitatea” spunând că nu au existat declaraţii de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică şi Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca şi Norvegia pe 9 aprilie 1940 Hitler nu a declarat război acestor ţări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.

Practic, acţiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Şi totuşi Uniunea Sovietică a fost neutră, iar Germania nazistă a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial.

53 raspunsuri
  1. teposu
    teposu says:

    “A urmat un război crâncen care a durat până pe 13 martie 1940, război încheiat cu un tratat de pace valabil şi în ziua de azi.” Aici cred ca gresesti – Finlanda – in 22 iunie 1941 – a atacat alaturi de Germania – URSS -ul iubitor de pace! Si a pierdut din nou si a urmat un nou armistitiu in 1944! Ca sa reia Karelia,de asta au pornit iar, normal – ce fraieri! Ca si romanii!
    In alta ordine de idei – Georgele – vezi ca nu prea esti korekt politik! NU MAI PUNE LA INDOIALA ISTORIA SCRISA DE CATRE INVINGATORI! Asa ca ai mare grija! Taica Bukovski a zis ca (M)UE e condusa de mensevici! Si nu e asa? Pai cine a fost Barosso, J. Fischer, CINE A FOST Ashton – ce au fost astia toti in tinerete? Ca si in Romania! Ai grija, nu te mai p … contra vantului! Lagare au mai fost si vor mai fi!
    Taica Adolf a fost un bou – ca si Antonescu, Mannerheim, Mussolini si Hirohito! Daca aveau niste cunostiinte elementare de GEOGRAFIE ECONOMICA, isi lasau c … jos! RAZBOIUL ERA PIERDUT DIN START!
    P.S. Hai sa vad daca ai cojones sa publici comentariul!

    Răspunde
    • george damian
      george damian says:

      Tratatul de pace cu Finlanda din 1940 a rămas valabil pentru că Stalin a pus condiţia revenirii la graniţele din 1940 (ca şi în cazul Basarabiei).

    • Observator
      Observator says:

      Se stie ca oficial al doilea razboi mondial a inceput la 1 Sept 1939 prin atacarea Poloniei de catre Germania. Se mai stie ca la 23 August 1939, cu o saptamana inaintea atacarii Poloniei, URSS si Germania au semnat un Pact (germano-sovietic) prin care-si imparteau Europa de Rasarit jumatate-jumatate.Nimic despre acest Pact de AGRESIUNE SI CUCERIRE, nu este mentionat in cartile de istorie.
      Ori, urmare acestui pact, URSS a atacat si ocupat intreaga Europa de Est. S-a inceput cu razboiul sovieto-finlandez, apoiocuparea tarilor baltice, atacarea si ocuparea Poloniei de Rasarit la 17 Sept 1939, conform intelegerii cu Hitler, care-o atacase la 1 Septembrie 1939, apoi ultimatumul din 26 August 1940 impotriva Romaniei, dupa care a urmat ocuparea Basarabiei, si ca o slaba compensatie pentru ceu 22 de ani de “ocupatie romaneasca (1918-1940)” si anexarea Bucovinei de Nord de catre aceeasi hrapareata URSS a calaului Stalin.
      Acestea sunt fapte istorice, si nimeni nu le poate nega, ale caror consecinte se vad si astazi.

  2. CZC
    CZC says:

    „La 19 august 1939 Stalin a început mobilizarea secreta a Armatei Rosii, dupa care al doilea razboi mondial a devenit inevitabil. Începerea mobilizarii secrete însemna practic intrarea în cel de-al doilea razboi mondial. 19 august 1939 este ziua când Stalin a început al doilea razboi mondial. Mobilizarea secreta trebuia sa se încheie prin atacarea Germaniei si României, la 6 iulie 1941. Concomitent, în Uniunea Sovietica trebuia decretata Ziua ,,M”, ziua când mobilizarea se transforma din secreta în deschisa si devenea totala. Mobilizarea secreta a fost orientata în sensul pregatirii agresiunii. Pentru apararea tarii nu s-a facut nimic. Mobilizarea secreta a fost atât de colosala, încât nu s-a izbutit ascunderea existentei sale. Lui Hitler i-a ramas o singura sansa: sa se salveze printr-o lovitura preventiva.” Victor Suvorov – Ziua M

    Răspunde
  3. Giurgiu Crişan
    Giurgiu Crişan says:

    1) Aşa este . Războiul mondial a început la 3 sept 1939 odată cu declaraţiile de război contra Germaniei date de Marea Britanie şi de Franţa.Ceea ce Germania a făcut poate fi considerat un război local.Era normal să ceară acel coridor care lega Germania de teritoriul Danzig.Nu era normal ca Polonia să refuze acest lucru mai ales că Hitler nu a cerut înapoi tot teritoriul fost german ci doar un mic culoar.
    2) Mobiliozarea generală nu era un motiv ca URSS să fie atacată. Oricum nu din acest motiv a fost atacată.CZC eşti mai mult decît comic cu salvarea lui Hitler printr-o lovitură preventivă. La acea dată înarmarea de care dispuneau ruşii nu ar fi permis acestora un război de agresiune contra Germaniei. Ei s-au pierdut în Finlanda iar în cursul războiului deşi susţinuţi logistic de americani nu s-au descurcat pe teritoriul german şi au fost necesare bombardamente atroce aliate pt ca ruşii să poată intra în oraşe. Rusia nici în vis nu-şi putea închipui că ar putea ataca Germania la acea dată, aşa că ipoteza ta e mai mult decît hilară.

    Răspunde
    • Victor Suvorov
      Victor Suvorov says:

      Prietene, Stalin voia sa cucereasca lumea, el nu se gandea la Germania, Mongolia etc. TOATA LUMEA – el visa la Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Mondiale (!!).

      Si, culmea e, ca era cat pe ce sa-i iasa, doar ca a intarziat nepermis de mult atacarea Germaniei.

      Ce a urmat, stim – englezii au rezistat, nemtii au trebuit sa lupte pe 2 fronturi, americanii le-au aratat pisica sovieticilor (cele 2 bombe atomice aruncate la Hiroshima & Nagasaki nu erau nicidecum destinate psihologic japonezilor – care oricum erau decimati de razboi la momentul ala).

      Luarea la misto a lui Suvorov e tertip clasic post-sovietic, a la agentii de influenta aia care vorbesc dubios de bine limba romana.

    • Giurgiu Crişan
      Giurgiu Crişan says:

      Da,şi? Mulţi vor să cucerească. Cu ce să fi cucerit Stalin. URSS abia a făcut faţă nemţilor.A primit ajutor masiv american plus intervenţia directă în război a SUA.NU contează ce voia Stalin ci ce ar fi putut să facă.Prea mult nu ar fi putut, de ex nu ar fi cîştigat singur un război contra Germaniei.

    • alin
      alin says:

      Rusia a fost ocupata pana aproape de moscova de catre nemti si in mod sigur ar fi pierdut tot teritoriul daca nu ar fi fost ajutata de alte tari.

  4. moldovan din romania
    moldovan din romania says:

    nu ti-e rusine putin sa dezinformezi asa? Te-ai uitat pe harta sa vezi ce “polonie” a invadat urss-ul? aia plina de ucrainieni, iar despre moldova si statele baltice stim din istorie ca apartineau rusiei in urma razboaielor cu turcii si suedezii parca. Pune mana pe carte papagalule si dup-aia scrie…sau dezinformezi special.
    Tu si ceilalti looseri de la timpul nu stiti cum sa mai faceti propaganda antirusa si proromaneasca. Daca te-as vedea pe strada te-as scuipa in gura

    Răspunde
    • Observator
      Observator says:

      Bine-ai zis ca esti “moldovan” asa spun si rusii… In Romania se spune “moldovean”
      “Moldovan” din Romania, nu exista.
      Moldova nu apartinea Turciei, ci era teritoriu OCUPAT de Turcia, la fel cum erau toate popoarele din peninsula balcanica (Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenia si Moldova).
      Dar moldovenii vorbesc limba romana, si sunt tot atat de romani, de la Alexandru Ioan Cuza incoace (fost si el roman – moldovean), ca si toti ceilalti romani, fie ca sunt din Bucovina, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia sau Dobrogea.
      Dar tu, tu nu esti roman, nu esti roman in cuget si simtire, chiar daca vorbesti foarte bine romaneste…
      Ce sa-i faci, fiecare neam isi are lepadaturile sale…

    • Florin Croitoru
      Florin Croitoru says:

      în Romînia se spune şi moldovan. Ruşii spun MALDAVAN. Vezi şi nume de persoană; Angela Moldovan (celebră cîntăreaţă de muzică populară), Ovidiu Iului Moldovan (regizor).
      Nu te mai grăbi.

    • MySt
      MySt says:

      Mãi, moldovene, din pacate ultima propozitie iti reflecta IQ-ul si Kultura!
      Despre restul…. Arcam trebui matale sa studiezi mai multã istorie si nu numai cea csrisa de politrucsii vremelnici slujbasi ai puterinicilor zilei si acre serveste de bine si nevolnicilor ce stau sub pulpana lor sugindusi prea-binele din sudoarea semenilor lor.

    • Florin Croitoru
      Florin Croitoru says:

      IQ înseamnă cantitatea şi calitatea cunoştinţelor, nu grad de inteligenţă.
      2) Ai dreptate în privinţa moldoveanului. El crede teza rusească cum că Rusia ar avea drepturi asupra Moldovei.

    • Protestataru platit
      Protestataru platit says:

      Deci daca o tara ataca alta tara, chiar daca in a doua locuiesc si etnici ai primeia, atunci nu se mai cheama invazie? :) Genial rationament!

    • Florin Croitoru
      Florin Croitoru says:

      Vaiiiii!! Să-mi fie ruşine că nu ştiu nici acum că statele baltice aparţineau Rusiei de drept, adică ei au drept de stăpînire asupra altora.
      După 1944 cînd milioane de polonezi au fost dizlocaţi din Vestul Ucrainei fost polonez ucrainienii si ruşii au rămas majoritari.
      Toţi papagalii să puie mîna pe carte şi să înveţe că şi Moldova tot Rusiei aparţinea! Aşa zice căcăciosul ăsta care zice că e moldovean din Romînia. Dacă m-ar vedea pe stradă şi m-ar scuipa ar lua de la mine o lopată moldovenească originală pe spate şi nişte scatoalce.
      Zevzecul ăsta zice că e normal ca în urma unui război cu Turcia să aibă drept asupra teritoriului moldovenesc….Rusia. Ăsta a venit să provoace sau e chiar tîmpit?

    • Giurgiu Crişan
      Giurgiu Crişan says:

      Ieşti prost informat. Acolo au fost mulţi polonezi. Stalin i-a mutat după război în Polonia în parftea de Vest, unde au fost germani pr care Sralin i-a trimis peste Oder.
      Moldova aparţinea Turciei? Era ocupată de Turcia!
      Moldovene, după ce ieşti prost te mai caci şi în drum.

    • rodrigo diaz
      rodrigo diaz says:

      mai vodkca-n c.a.p., scuip-o pe ‘ma-ta ca mie mi-a facut orale destule!!! cartile in limba rusa le folosim la closet, dar cam zgaraie!!! ar fi mai buna limba ta, ca si asa ai experienta cu rusii!!!

    • alin
      alin says:

      Moldova a apartinut Romaniei dintotdeauna si a fost cedata de Carol al 2 lea Rusiei in anul 1940 ca sa nu intre Romania in razboi cu Rusia,iar pana in 1944 a revenit din nou Romaniei ca mai apoi in 1944 regele Mihai sa o cedeze iar Rusiei. Deci prin urmare Moldova a apartinut mereu Romaniei si cedata de 2 fricosi Rusiei.
      Sa nu uitam nici ca Romania si-a mutat tot tezaurul de aur in Rusia pentru a nu cadea in mainile nemtilor,pentru ca mai apoi jegosii de rusi sa nu ne mai dea aurul inapoi pentru ca nu au mai recunoscut cum nu recunosc nici in prezent!

    • Radu Lazăr
      Radu Lazăr says:

      Cei care își permit să facă propagandă rusească pe teritoriul României ar trebui să se gândească că Rusia va rămâne dușmanul natural al acestei țări deci sarcina lor va fi foarte grea și fără izbândă …

    • Dacul Roxolan
      Dacul Roxolan says:

      Daca m-ai vedea pe strada,ai cadea in genunchi si m-ai suge ,spurcaciunea dracului,de rus sau rusofil imputit care te dai “moldovan” !!!

  5. MySt
    MySt says:

    Nu am comentarii…..
    Din Pacate Istoria se scrie de “invingatori”, iar cei ce nu si-au aparat interesele, având conducatori (maresal I.A.) care s-au dat de ceasul mortii de grija natziunii si …. unde am ajuns?!
    Invadati de alte plosnite (dupa cele brune, cele rosii si acum porticalii),
    -cu o tzara ciuntita,
    -cu conationali pribegiti, de intelepta conducere a klasei politicse, si altii ridsipiti de urgiile verzi, rosii ori portocalii in toate cele patru vânturi,
    -cu o natie inscadere in propria-i tzara, atâta cât ne-a mai rãmas, dar in care cei ce-si zic rromí se declara la recensaminte drept ROMÂNI.
    Si are cine sa ne miste într-o’co-va?!

    Răspunde
  6. Diana
    Diana says:

    Sunt curioasa… pe langa datele acestea care arata cand s-au incheiat diferitele tratate din perioada aceea, sau chiar data inceperii si incheierii respectivului razboi mondial, nu se poate spune cum a fost posibil ca o intreaga masa de oameni sa creada cu tarie ca rasa lor este superioara si ca milioane de alti oameni, (inferiori, desigur), trebuie exterminati?
    Este logic ca s-au folosit anumite tehnici de manipulare, dar sunt curioasa care anume si in ce fel.Ce-mi puteti spune despe ce s-a intamplat cu exactitate in timpul celui de-al doilea razboi mondial?
    In fine, ca raspuns la intrebarea lui George Damian, vreau sa spun ca Germania este acuzata ca a declansat acest razboi mai ales datorita atrocitatilor pe care le-a facut. Eu cred ca acest razboi nu era pierdut inca de la inceput si ca din contra, totul putea sa decurga mult mai drastic pentru noi, oamenii de rand. Daca ei nu erau impotriva U.R.S.S. si faceau in asa fel incat sa nu fie nici impotriva Americii, reuseau sa isi atinga orice scop posibil. (Singurul motiv pentru care America a intrat in acest razboi a fost pentru ca ea insasi fusese atacata de catre un aliat al Germaniei, Japonia).
    Hitler ajunsese sa controleze mai mult decat ne putem imagina noi acum, si mai mult decat atat, multimea din randul Germaniei si nu numai, chiar credea cu tarie in el, si mai ales in ideile lui.

    Răspunde
    • Protestataru platit
      Protestataru platit says:

      Ceea ce s-a intamplat in WWII a fost mult mai complex….Germania nu a fost acuzata de toate relele doar pentru ca a comis atrocitati….Ea a fost acuzata inca de inceperea razboiului de toate relele pamantului. Situatia a fost cam asa: Germania si Italia s-au vrut a fi un fel de “varianta 3” intre compromisurile si cosmopolitismul occidental si comunismul sovietic…

      Va dati seama ca nimeni nu a dorit asa ceva. Nu apar pe nimeni, ci doar exprim un punct de vedere pe care l-am format dupa mii de pagini citite si marturii ascultate.

    • Florin Croitoru
      Florin Croitoru says:

      Corect! Propaganda americană şi sovietică spune altceva.Sînt sătuzl de minciunile lor neruşinate. Ruşii au avut neruşinarea să condtruiască o cameră de gazare după război şi să spună că acolo nemţii gazau pe evrei. Camera e încă în picioare şi e arătată şi azi turiştilor

    • Florin Croitoru
      Florin Croitoru says:

      CE logică! Dacă a fost atacată de Japonia, America atacă şi Germania că e aliată cu Japonia dar Germania nu a atacat America. Ăsta e motiv??
      Ce ştii tu despre ideile lui Hitler? Ştii aiureli că doar atît ţi s-a predat.

  7. Silviu
    Silviu says:

    Pana cand nu se va avea acces la arhivele PCUS si KGB din acea perioada , vom continua sa ne dam cu parerea ca tatele ! Va sugerez,totusi, sa va documentati cu privire la inzestrarea cu tehnica de lupta a Armatei Rosii in anii 40. Veti avea mari surprize ! Numai tancuri aveau peste 24.000 de bucati ! Nu toate erau ” la zi ” , dar macar 30% din ele erau net superioare celor germane(calibru,blindaj,manevrabilitate).In plus, tancurile sovietice aveau motoare DIESEL,mai puternice decat motoarele tancurilor germane,precum si senile mai late,care le marea sfera de operabilitate(rusii nu au avut tancuri impotmolite precum nemtii).Abia pe la sfarsitul lui1942 germanii au reusit sa se apropie de performantele tancurilor rusesti ! SUPERIORITATEA germana a fost adusa ,initial,de trinomul ” aviatie de asalt-tancuri-infanterie+artilerie”precum si de faptul ca foloseau tancurile in grupuri masive , autonome , spre deosebire de rusi , care le foloseau ,la inceput, doar in sprijinul infanteriei.O alta carenta mare a rusilor a fost lipsa mijloacelor de radiocomunicatii pe majoritatea tancurilor (la inceput chiar si pe avioane)(doar comandantii de plutoane,companii si batalioane aveau).Era greu sa le conduci in lupta cu fanioane.
    Inca o data , consultati dotarea tehnica a Armatei Rosii din acea perioada si o sa va schimbati multe pareri ! Un mare minus , la rusi , era pregatirea de specialitate a trupelor !

    Răspunde
  8. Shadow
    Shadow says:

    In opinia mea conflictul dintre Germania si Polonia era unul care privea doar aceste doua tari,cel care a facut din acest conflict unul mondial si cel care a izbucnit de fapt WW2 a fost instigatorul W.Churchill care a declarat razboi Germaniei fara a avea un motiv solid.Poate pt faptul ca era evreu si aparuse un pericol international pt intreaga miscare evreiasca si masonica.Inainte de venirea lui la putere in Marea Britanie era un curent pro-german si pro-Hiltler.Scopul principal al lui Hitler cand a venit la putere a fost rectificarea tratatului de la Versailles,unul nedrept care aruncase Germania in haos si distrugerea comunismului.In perioada 1918-1938 inflatia era atat de mare incat 1$ valora aprox 5 milioane marci,acesta fiind un prilej pt evreii oportunisti de a deveni oameni de afacere prosperi peste noapte,furand munca de-o viata a altora in schimbul unui maruntis.Bancile private erau in totalitate evreiesti precum si o buna parte din Reichsbank,controlau mass-media,in principal ziarele cu tiraj crescut..aveau oameni infiltrati in toate posturile cheie..se urmarea inca de pe atunci sovietizarea Germaniei,lucru combatut de venirea la putere dupa 20 de ani de chin,a unui partid nationalist german.

    Răspunde
  9. Gogu
    Gogu says:

    Al doilea razboi mondial a fost gindit de un mason pe la 1860 cu scopul de a intari puterea URSS si de a infiinta statul ISRAEL. Asta o spune fostul sef al masonilor din Romania Eugen Ovidiu Chirovici in cartea MISTERELE ISTORIEI , partea a treia. In prima parte povesteste despre adevaratele motive si desfasurarea cruciadelor, in a doua despre revolutia franceza care are ca punct de plecare imprumuturile bancherilor si in a patra despre Licio Gelli si Propaganda Due.

    Răspunde
    • dufu
      dufu says:

      1860…. Uniunea Sovietica, statul Israel… Sunteti oare constient ca la 1860 suntem inca la 57 de ani de apariti URSS si problema evreiasca inca nu exista, nici macar miscarea sionista nu exista!!! Ca sa nu mai vorbim ca teritoriile din Orientul Mijlociu inca apartineau Imperiului Otoman…
      Domnu’ Damian, pareti istoric serios… Cum nu amendati domnule bazaconiile de genul asta?!?

    • Marian
      Marian says:

      Mai citeste Dufule despre miscarea sionista, Alianta Israelita si celelalte.
      Problema evreieasca exista, a existat dintotdeauna, si oriunde au existat evrei în contact cu alte neamuri – o spune un evreu Bernard Lazare.
      Nu stiu daca scopul WW2 a fost ceea ce spune Chirovici, mi mi s-a parut pe dos (nu exclud posibilitatea ca intentia sa fi fost alta însa rezultatul nu a fost tocmai cel dorit) – Stalin a urmarit transformarea întregii lumi în colonie sovietica, în primul rând pentru ca SUA “ratase” momentul, si apoi pentru ca avea posibilitatea sa o faca. 20 de ani s-a pregatit pentru asta (imediat dupa ce rezultatul razboiului civil devenea evident).
      Si ca sa ating si punctul anacronic al “URSS înainte de URSS”, luati va rog creionul în mâna si socotiti atentatele contra tarilor, când s-au produs, câte victime au fost si mai ales cine au fost autorii. Etnia acestor nihilisti este “fara zecimale”, pur 100%. Efectuati acelasi exercitiu simplu si cu conducatorii republicilor aparute imediat dupa razboi, când tarile erau sleite si simtul civic nu se putea opune unei structuri organizate, bine instruite si gata de orice. Ele au disparut imediat ce natiunile s-au redresat. Unele au lasat urme sângeroase, vezi Bela Cohen în Ungaria. Altele au fost pasnice, chiar într-o tara ca Irlanda.
      Israelul a fost dintotdeauna un tel, câteodata pe fata, ca azi, câteodata ascuns, ca pe vremea cruciadelor. Pentru ca acolo se gaseste templul. Si cred ca am spus totul. Mai zic ca sionismul este schizofrenic, întocmai cum era si comunismul, pe de o parte elitele împing prostimea sa emigreze în Israel, mai cu binele, mai cu forta, pe de alta parte aceste elite emigreaza în SUA dar propovaduind emigratia în Israel. deh, cineva trebuie sa apere Ierusalimul.

    • dufu
      dufu says:

      Domnule Marian, cu scuzele de rigoare, dar pareti un pic incoerent. Il amestecati pe Stalin, pe Bela Kuhn, in momentul in care vorbim despre anul 1860. Putem sa fim un pic atenti la perioade? Daca aveti dreptate cu Alianta Israelita (aparuta in 1860, deci anul la care ne referim) , ce lagatura are asta cu restul? Primul congres sionist a fost daca nu ma insel in 1867, Lenin s-a nascut in 1870, Stalin in 1878, Trotsky in 1879. Deci, la 1860, despre ce “URSS înainte de URSS” vorbim?
      Cat despre Stalin si “Stalin a urmarit transformarea întregii lumi în colonie sovietica” eu stiu ca Stalin era mai degarba adeptul “socialismului intr-o singura tara” (ce urmarea cu impunerea regimurilor socialiste in tarile ocupate in timpul celui de-al doilea mondial, formarea acelui “cordon sanitar” in jurul URSS e alta poveste). Poate ati vrut sa spuneti Lenin. Sau Trotsky, astia doi era adeptii “revolutiei mondiale a proletariatului”.
      Si din nou, nu inteleg ce amestec are Irlanda in toata povestea.

    • Marian
      Marian says:

      Sper ca nu sunteti atât de naiv încât sa credeti ca o miscare, de orice fel, ia nastere în momentul în care se pun bazele unei asociatii, organizatii, partid sau mai stiu eu ce forma legala sau ilegala.
      Dimpotriva, formarea acestora din urma este rezultatul acelei miscari, care are nevoie de o organizare, care se coaguleaza, se aduna din subteran si emerge spre exterior. O miscare neorganizata se pierde asa cum vântul devine uragan daca este canalizat dar aceeasi energie nu face nimic daca se pierde ca miscare browniana.
      Razboiul dintre Stalin si Trotki a plecat de la modul în care au încercat sa implementeze acelasi sistem: Stalin dorea mai întâi sa fie sigur pe URSS, pe când Lenin si apoi Trotki aveau impresia ca “acum” trebuie actionat pentru a nu se pierde momentul prielnic, chiar daca existau probleme în URSS. O chestie de abordare.
      Cordonul sanitar cum îl numiti a fost planul de repliere, pentru ca n-au pus mâna pe Europa. Nepunând mâna nici macar pe Europa, au dat înapoi, mai ales ca nici în est nu reusisera prea multe.
      Exemplele cu 1917-1922 doreau doar sa evidentieze aspectul mondial al problemei. Nu cel cronologic. Trotkistii s-au refugiat prin Amecirca Latina, de aceea am avut acolo, într-o perioada în care Rusia/URSS nu intrase acolo, acele miscari care s-au transformat ulterior în ceea ce stim cu totii si a “sucit” Cuba, ca un exemplu binecunoscut.
      URSS înainte de URSS – ati ratat prilejul de a întelege ca încercarea de transformare a Rusiei în URSS începuse dinainte de URSS, dar ca tarismul rezistase înca tuturor atentatelor si razmeritelor. Va cadea doar în 1917. A fost doar o amânare.
      Si iarasi gresiti daca va imaginati ca Stalin si Lenin sau altii au fost exponentii unei conceptii. Nu, conceptia exista, iar cei doi si ceilalti nu au fost decât niste unelte. Stalin mai puternic, Lenin mai slab. Nu ei au definit miscarea de care vorbeste Chirovici. La fel cum prim-secretarii reprezentau partidul dar nu faceau ei ideologia (de baza). Caderea lui Stalin, a lui Lenin, a lui Trotki, a lui Kuhn, a lui Eber si mai stiu eu câti nu a schimbat nimic, asa cum se schimba soferii de autocar, iar acesta merge mai departe. Si nu un sofer anume defineste ruta ci foaia de parcurs, oricare alt sofer ar duce autocarul în acelasi loc respectând orarul. Soferii ies la pensie, autocarul continua cursa a doua zi, anul urmator, secolul urmator.
      Luati biblia si o cititi – în special VT. Veti gasi planul acolo. În clar. Trebuie doar sa-l întelegeti. La fel ca doctorul care vede o radiografie. Ca istoricul care vede un ciob.

    • mercurie
      mercurie says:

      Daca zici de VT si planul de acolo nu crezi ca ar trebui si sa detaliezi un pic, asa ca pt necunoscatori ? Nu stiu zic si io !!!

  10. Marian
    Marian says:

    Eu am aflat din scoala (facuta pe vremea lui Ceasca) ca razboiul a început în 1931, odata cu invazia Japoniei în Manciuria. Daca ne referim la fortele Europei, atunci o alta data sara în ochi, invazia Abisiniei de catre Italia din 1935. Am putea avansa si data de 17.iulie.1936, data începerii razboiului civil din Spania, unde au participat efective armate ruse si germane deghizate în voluntari. Razboiul a devenit mondial abia în momentul în care toate aceste focare (Spania a ramas totusi neutra) s-au unit în 7.dec.1941 (ulterior în 1942 când Hitler si apoi Antonescu au declarat razboi USA).

    Răspunde
  11. Florin Croitoru
    Florin Croitoru says:

    Deci oricum am socoti Hitler e de vină. Beţivul ăla de Chiurchil nu are nici o vină? A atacat Germania cu declaraţie de război pe 3 septembrie 1939 şi nu a vrut să cedeze nici dacă aceasta s-ar fi retras din Polonia. A pus aşa nişte condiţii grele încît Germania nu le putea accepta.Mai tîrziu a cedat Uniunii Sovietice toată Polonia, ţară pt care guvernul englez susţinea că luptă.Ruşii nu au luat de la Polonia un mic culuar, cum a cerut Hitler; au luat toată partea ei de Răsărit! Chiurchil a fost de acord.Cum să cred eu că Chiurchil s-a bătut pt Polonia? Îmi e clar că a vrut doar să distrugă Germania pt că devenise puternică. Şi cu asta şi-a tăiat şi craca de sub picioare; imperiul colonial englez a dispărut pt că în urma războiului SUA a devenit o forţă şi a impus unei Anglii slăbite desfiinţarea imperiului colonial. Cu Hitler nu a vrut să se înţeleagă. După război cu americanii nu a avut vreo şansă.Lui Hitler englezii nu au vrut să îi acorde un culuar în Polonia.Americii a trebuit să îi cedeze intreg imperiul şi nici măcar să măcăne nu a avut voie!!Acum sînt precum curvele acelea care după ce li s-a întîmplat ceva ce ele nu au vrut se prefac că ele au vrut aşa.

    Răspunde
  12. Bogdan
    Bogdan says:

    Al al Doilea Război Mondial nu a fost pornit de Germania !!!
    Când oare vă va intra în cap că a fost pornit de Japonia ??????????
    Japonia rupea tot în Asia în momentul când Hitter se lupta pentru putere în Germania !!
    Și un apropo evreilor : numărul de Chinezi (civili) omorâți de Japonezi este mai mare decât așa zisul ”HOLOCAUST”

    Pace și Trăiască România Mare !

    Răspunde
  13. Novac
    Novac says:

    La scoala invatam , ca cel De-al Doilea Razboi Mondial a inceput pe 1 septembrie1939 , cand Germania ataca Polonia, cautand un motiv , Germania, isi ataca unul din propriile sale studiouri radio , de langa granita cu Polonia, deoarece, avea nevoie de un motiv. In urmatoarele 6 zile Polonia cedeaza , insa, pe de alta parte alti istorici, sunt de parere ca razboiul incepe in 1937, cand Japonia ataca China. Astfel, cel De-al Doilea Razboi Chino-Japonez incepe… Adevarul este undeva la mijloc.
    Si mai este ceva .. Australia si Noua Zeelanda intra in razboi inaintea Frantei si Marii Britanii , din cauza diferentei de fus orar.

    Răspunde
  14. Bogdan
    Bogdan says:

    Aș avea o precizare de făcut.

    Din câte știu eu războiul Chino-Japonez (7 iulie 1937 – 9 septembrie 1945).
    Războiul chino-japonez a durat 97 de luni și 3 de zile (din 1937 până în 1945).

    Răspunde
  15. surena
    surena says:

    Corectă analiza d-lui Novac. Dacă avem în vedere faptul că Al Doilea Război Mondial s-a terminat odată cu capitularea Japoniei și nu a Germaniei. Obiceiul tipic european de superioritate și de a privi istoria numai din perspectiva noastră ne face să considerăm începutul războiului odată cu agresiunea Germaniei, în realitate războiul mondial a început în Extremul Orient și tot acolo s-a terminat.
    Dacă avem în vedere că Războiul de succesiune la tronul Austriei și Războiul de 7 ani a fost veritabile Războaie Mondiale cu operațiuni militare în Europa, America de Nord și Asia, ar trebui să reconsideram denumirea de Al Doilea Război Mondial, oricum Războiul Mondial din 1914-1918 rămâne cu denumirea de Marele Război.
    Victor Suvorov a cam fost demontat într-o lucrare mai bine documentata și mai puțin speculativa, “Butoiul și cercurile” de Mark Solonin. În fapt sovieticii nu au fost surprinși, nu în modul văzut de Suvorov, surpriza era de altă natură.

    Răspunde
  16. totedati
    totedati says:

    Eu am o singură nelămurire vizavi de această perioadă. A mai apucat guvernul polonez să declare război și Uniunii Sovietice după ce a atacat mișelește, pe la spate, din 17 septembrie!? Ar trebui să nu uităm contextul general, Germania nazistă atacă Polonia, campania militară e fulgerătoare și pentu naziști un succes răsunător, guvernul polonez n-are altă alternativă decît să își trimită tezaurul prin romînia în occident iar armata poloneză e într-o continuă retragere spre est fără a reuși să stabilizeze frontul. Cînd atacă sovieticii practic atacă singurul punct forte al armatei poloneze, îi atacă pe la spate! E clar că orice rezistență devine inutilă și în cîteva zile se pulverizează și guvernul civil și conducerea armatei. Un moment extrem de greu pentru polonezi eu știu că deruta, confuzia și dezorganizarea au fost atît de mare încît n-a mai fost nimeni care să declare război și uniunii sovietice. De asta au profitat englezoii cei ipocriți care după ce au declarat razboi germaniei naziste cu mult tam-tam au uitat să mai declare război și uniunii sovietice deși guvernul din exil polonez, exilat în Marea Britanie, sic, la început a cerut asta, să fie corecți și să trateze la fel și pe naziști și pe sovietici. După care au trebuit să pună batista pe țambal, Marea Britanie, pragmatică, deja făcea manevre subversive susținute pentru a convinge pe naziști că un război fulger contra Uniunii Sovietice era fezabil și că pericolul comunist era mai mare decît bietul imperiu britanic care în acea perioadă n-avea probleme doar în Europa ci și cu japonezii în extremul orient

    Răspunde
    • Marian
      Marian says:

      Nu, Polonia nu a declarat razboi URSS.
      Daca ar fi declarat, Anglia ar fi avut o problema imensa în raporturile cu URSS.
      Parerea mea, bazata pe tot ceea ce am citit, în special corespondenta diplomatica, este ca Anglia a dorit cu orice pret razboiul contra Germaniei, care începea din nou sa devina o amenintare pentru ea în Europa. Chiar daca (sau poate de aceea) a sprijinit-o încât sa contrabalanseze Franta.
      Angia (ma rog, aia care decideau pentru Anglia în spatele usilor închise) a facut pâna si sacrificiul regelui, obligându-l pe pro-germanul Eduard sa abdice si aducându-l pe anti-germanul George în loc. De asemenea au obligat Polonia sa ignore Germania, asa cam cum sâcâim noi Rusia astazi, tot la îndemnul unora de peste mari si tari, vorba lui Djuvara: “neprieteni” dar mai ales “nevecini” Rusiei. Si exista si teoria ca Pilsudski a fost asasinat de englezi, tot pentru un astfel de motiv.

      Oricum, foarte interesant ramâne si faptul ca Polonia, de la care chipurile a plecat WW2, nu a declarat razboi, nu a primit vreo declaratie de razboi si nici nu a semnat vreun tratat de pace “ca toata lumea”. Exista tratate de “buna vecinatate” cu URSS si Germania reunita (adica dupa 1989) care stabilesc inter alia si granitele.

    • dufu
      dufu says:

      Stimate Domnule Marian…. Am si eu o rugaminete: puteti sa-mi dati si mie un link, un titlu de carte, ceva legat de “teoria” cum ca Pilsudski ar fi fost asasinat de englezi? Cum, cand si mai ales… de ce? Va multumesc foarte mult.

    • Marian
      Marian says:

      Nu am. Nu sunt istoric si nu retin numele cartilor, articolelor sau autorilor.
      Însa tipul mortii, tipul de politica dus de Pilsudski înainte, de Beck dupa, precum si schimbarea brusca a politicii Angliei în acel an, converg spre aceasta teorie. Englezii nu prea au folosit tactica asasinarii oamenilor politici incomozi, da, acesta este punctul slab al teoriei. Ei au preferat manipularea acestora.
      Dupa cum si accidentul lui Sikorski, parca în 43, si el un nationalist convins, a generat controverse inclusiv astazi.

      Sa observam ca Polonia de azi nu prea coincide cu Polonia de pe vremea lui Stefan cel Mare, fiind una dintre putinele tari europene care nu prea stau în fagasul lor initial. Polonia a fost recreata de câteva ori în istorie, niciodata între aceleasi granite.

  17. totedati
    totedati says:

    Exact cum bănuiam și eu! Dezorganizarea și confuzia au fost atît de mari în acel moment încît atacul URSS a pulverizat orice formă de guvern legitim, care se chinuia să facă o rezistență în adîncime, prin retrageri repetate în adîncime spre teritoriul URSS, chiar dacă la la un moment dat ar fi ajuns, la fel ca în cazul Regatului Romîniei Mici în 2017, să lupte complet pe teritoriul unui stat străin, existau planuri de continuare a rezistenței armate chiar și dacă trebuia să ne retragem inclusiv din Basarabia, maximul ce au mai putut face a fost să salveze tezaurul iar armata, soldații, fiecare pe barba lui să salveze ce mai putea fi salvat, adică persoana proprie sau a plutonului de soldați de sub comanda directă. Majoritatea au ales să se predea sovieticilor iar urmarea acum o știm toți, au fost executați en masse, preventiv de tătucul Stalin.

    Și așa avem misterul lămurit, statul polonez n-a declarat război URSS, nu mai avea cine, englezoii s-au făcut că plouă aproape un an de zile timp în care au transpirat serios vizavi de turat motoarele propagandei că URSS si comunismul sunt marii inamici, Hitler & comp au înghițit gălușca, între timp bătălia Angliei bătea pasul pe loc, nimic interesant pe frontul de vest, și așa le vine ideea naziștilor dacă cucerim complet și URSS-ul nici nu mai e nevoie să ne luptăm cu pițifelnicii ăștia de englezoi, capitulează în secunda doi după ce cade URSS-ul cum a căzut Polonia în cîteva luni de zile de război fulger și total! Ar fi fost o încununare măreață a victoriei finale asupra Europei a celui de-al treilea Reich, capitularea Marii Britanii fără un război semnificativ și de durată cu aceasta!

    Să nu uităm că erau argumente puternice pentru o astfel de variantă! Churchill nu era nici pe departe marele sfînt la care se închinau toți, simpatizanții naziști erau mult mai mulți decît acceptă propaganda oficială astăzi, și mulți dintre ei erau dintre aristocrați, chiar membrii ai casei regale britanice, iar o Europă unită nazistă era un argument extrem de puternic pentru a arunca mănușa, a înceta orice rezistență inutilă și a accepta inevitabilul, că Reich-ul Nazist a cîștigat zdrobitor lupta pentru hegemonie în Europa. Se putea face pur și simplu ca în Germania, prin jocul democratic, la urne. Partida care sprijinea rezistența slăbită de războiul la foc mic, în scurt timp va urma expansiunea Japoniei în Pacific și pierderea rușinoasă a aproape tuturor coloniilor Britanice din această zonă, dacă cîștigau Naziștii în războiul fulger cu URSS probabil că japonezii atacau/invadau inclusiv Australia și Noua Zeelandă deci partida care favoriza rezistența pierdea teren cu cît trecea timpul iar Europa Unită sub conducerea de fier a naziștilor își revenea din punct de vedere economic, singurul punct slab al întregii strategii naziste, n-au avut nici o clipă destul timp la dispoziție să refacă/reorganizeze economic europa cucerită și unificată sub conducerea nazistă pentru a o aduce la nivelul de productivitate și eficiență necesar unui război mondial care a ajuns să se ducă pe trei fronturi militare principale.

    Dacă reușeau ce au reușit SUA în timpul războiului alții erau cîștigătorii și alții învinșii din cel de-al doilea război mondial.

    Răspunde
    • Marian
      Marian says:

      Mici observatii
      – Ca Hitler n-a vrut razboiul cu Anglia o dovedeste ordinul dat la Dunkirk. Daca cei 110000 (IIRC) britanici o încurcau acolo, si o încurcau rau de tot, atunci Anglia nu avea cu ce sa lupte nu numai contra nemtilor, ba chiar contra italienilor în Africa aveau probleme mari. Nu mai vorbesc de japonezi. Nu pierdeau apoi Africa, Italia chiar slaba cum era nu “întorcea armele” în 43, se putea obtine accesul la petrolul saudit iar coloana a treia se putea duce la Moscova (iar daca si finlandezii blocau Leningradul, se puteau debloca forte importante si poate ca URSS cadea înca din 1941 cum se preconiza de catre toti! Ipoteze, daca, parca, a fost odata ca-n povesti…
      – O a doua enigma o reprezinta Hess, care a încercat din rasputeri, era al doilea om totusi, sa preîntâmpine catastrofa URSS încercând sa medieze în ultima secunda pacea cu Anglia.
      – Oare cum explica istoricii situatia razboiului în conditiile în care URSS si Germania încheiasera un tratat de pace?
      – Nu a vrut nici razboiul cu URSS, dar putea fi mult mai rau pentru Germania daca nu atacau primii.
      La avalon exista pentru datele 1-2-3 septembrie 1939 discursurile oficiale ale Angliei, Frantei si Germaniei. Merita citite.

  18. totedati
    totedati says:

    Eu am opinie separată vizavi de URSS. Hitler în etapele inițiale de cucerire a Europei, invadarea Cehoslovaciei, anexarea Austriei, partiționarea Poloniei, pînă la înfrîngerea Franței republicane și începutul bătăliei Angliei n-avea în plan războiul cu URSS. Așa cum era logic si rațional după unificarea Europei istorice, inclusiv cu integrarea țărilor balcanice, urma o etapă de consolidare și reorganizare economică ca să poată merge cu planurile care de la început aveau ca obiectiv distrugerea URSS și eliminarea comunismului mai departe. Lucru pe care îl bănuiau și sovieticii, unul din motivele expansiunii lor teritoriale era tocmai extinderea teritoriului necesar apărării în adîncime, strategia de bază a armatei sovietice sau a celei tariste din toate timpurile. Ce au reușit englezoii e că într-un an de propagandă și subversiune, împreună cu victoriile neașteptat de ușoare contra Franței și celorlalte țări germanofone, Belgia, Olanda, Danemarca, Norvegia șamd au reușit să îi convingă pe naziști că sunt atît de superiori restului Europei și nu numai, SUA erau în 1940 zero barat din punct de vedere militar comparativ cu naziștii și chiar cu britanicii, încît pot cuceri URSS-ul înainte de a reorganiza din punct de vedere economic și administrativ Europa Unită! Cum au reușit asta nu vom afla niciodată din propaganda oficială!

    Doar un mic exemplu din ograda noastră! Prima cedare de teritorii a fost către sovietici prin cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord! În toată țara isterie en-masse contra rușilor … și evreilor care cu această ocazie și-au arătat dragostea de țară … ceva normal nu? Însă peste doar o lună vine și a doua cedare, a Ardealului de Nord către unguri ca urmare a diktatului de la Viena! Însă în mod absolut ciudat nu mai avem aceeași isterie și ură contra naziștilor sau ungurilor ci doar contra evreilor, la fel de patrioți și cînd s-a cedat ardealul ca și cazul bucovinei și basarabiei! Iar în tot acest timp sabotajele britanicilor care aveau ca scop întărîtarea și întreținerea urii contra comuniștilor, și evreilor să nu uităm acest aspect esențial, se țineau lanț peste tot prin Europa inclusiv la noi. Rezultatul? Naziștii pe zi ce trece deveneau tot mai convinși că pericolul comunist devine tot mai mare și că nu se mai poate amîna soluția finală, nici în cazul URSS nici în cazul evreilor.

    În cazul evreilor soluția finală era expulzarea lor din Europa, purificarea rasială, nu genocidul. În cazul URSS soluția finală era războiul fulger și capitularea necondiționată a acesteia cu integrarea economică completă ca sursă de materii prime și forță de muncă ieftină în Europa Unită.

    Ca strategie globală eforturile englezilor de a forța pe naziști să pornească războiul cu URSS înainte de ai obliga pe englezi să capituleze era ceva absolut normal și logic! În bătălia Angliei și bătălia Atlanticului pe vremea aia Împeriul Britanic lupta singur cu ceva ajutoare simbolice din partea SUA, și orice alt front militar deschis de naziști în altă parte însemna o presiune mai mică pe insulele britanice! Nu trebuie demonizați nici englezii, era o situație absolut disperată după capitularea Franței, o catastrofă inimaginabilă pe care nimeni n-a anticipat-o nici măcar naziștii, că puternica Franță va pierde războiul într-o lună de zile!

    Englezii mai aveau o singură soluție de avarie, să împingă Germania nazistă spre un război cu URSS cu orice preț și cît mai repede înainte de a se prăbuși și Imperiul Britanic la fel ca Franța republicană. Pe americani era imposibil să îi atragă în război, erau prea pragmatici și ipocriți, singurul lor obiectiv era expansiunea în Pacific și numai în Pacific chiar cu prețul sacrificării Europei, deabia după ce au văzut că în campania fulger contra URSS lucrurile nu mai mergeau așa bine pentru naziști plus greșeala de a le declara război în mod absolut gratuit i-a forțat să intre în război de partea Marii Britanii

    Iar SUA au reușit ce n-a reușit Europa Nazistă … să își multiplice de cîteva ori productivitatea, să își crească enorm capacitatea industrială, să multiplice exploziv producția industrială pînă la un nivel la care i-au compleșit cu tancuri, avioane, nave de război și soldați și pe japonezi și pe naziști! Fără sutele de mii de tone de material de război pe care le-au trimis americanii și sovieticilor și britanicilor, plus sutele de mii de soldați în cazul britanicilor, războiul din Europa era cîștigat de naziști!

    În 1940 SUA aveau o armată în jurul a 100k trupeți …. Peste cinci ani erau 14 milioane! Producția industrială și PIB-ul între 1940 și 1945 s-au multiplicat de cîteva ori în timp ce în cazul Japoniei a bătut pasul pe loc iar în cazul Europei Unite Naziste a crescut marginal

    Deaia au pierdut războiul și naziștii și japonezii

    Răspunde
    • Marian
      Marian says:

      Un punct de vedere bine argumentat la care ma alatur, dar cu unele observatii:

      este adevarat ca SUA nu era înarmata, dar portretizarea ei ca insignifianta este putin puerila. SUA era ca si Anglia, separata de un ocean periculos, si putea ramâne la adapostul acestuia asa cum au facut-o de nenumarate ori si englezii. Apoi, spre deosebire de Anglia, dar la fel ca URSS, Germania era prea mica pentru a o cuceri (si mentine) chiar presupunând ca ar fi putut sa debarce ca Mayflower.

      cedarea Ardealului (apoi a Cadrilatorului – de care putina lume vorbeste) a venit pe fondul unei campanii enorme – astazi s-ar numi razboi propagandistic. Era greu de justificat o schimbare de atitudine odata ce tot ai cedat fara lupte Basarabia. Mai mult, în multe tari europene, în SUA, unirea din 1918 era privita ca si cum ar fi creat o Românie de tip Frankenstein, cârpita cu teritorii care nu-i apartineau. Arhiva SUA ne spune clar ca SUA priveau pretentiile României ca “iredentiste” si au acceptat cu greu aceasta solutie. Atentie, nu ma refer la Ardeal, ci si la Basarabia.
      Un lucru mai putin stiut este si ca recurgerea la Arbitraj (nu a fost un Diktat ci un arbitraj între doua tari judecat de mai marii Europei din acea vreme) a fost vazuta ca o solutie fericita în acel moment de multi politicieni. Aceiasi politicieni care s-au vazut pusi în fata altor rezultate decât cele scontate (Italia a preferat sa voteze cu ungurii decât cu verii latini, Germania a ales pe motive politice).
      Cadrilaterul s-a dat pe cale pasnica, a fost efectuat un schimb de populatie, stramutatii au fost despagubiti. S-a întâmplat pe vremea lui Antonescu, dar nu el este de vina decât pentru semnatura, tratatul fiind negociat cu mult înainte.

      problema nu ar trebui sa o avem cu vecinii sau minoritatile – dupa cum spunea Orban al nost’: treaba opozitiei este sa dea jos guvernul – ci cu cretinii, santajabilii si lingaii nostri, ajunsi în functii de decizie si a ceror decizii, incompetente si partinice, distrug tara pe termen lung.

  19. totedati
    totedati says:

    Păi am mers împreună cu Germania nazistă și am adoptat strategia agreată de naziști vizavi de războiul cu URSS. Care avea inclus la pachet războiul fulger care prin definiție sare peste declararea formală a stării de război. Dacă am atacat URSS primăvara și ne-am amintit să declarăm război toamna ce mai contează!? Nici măcar pentru sovietici nu mai era mare lucru bifarea pașilor formali care țineau de cu totul alte perioade istorice, revolute, desuete și primitive, cînd războaiele erau un drept divin al regilor, ce e aia să declari război cînd ataci pur și simplu iar ce ai cucerit e al tău prin dreptul forței nu forța dreptului!

    Chiar și în zilele noastre, a declarat SUA război Siriei!? Sau Serbiei!? Sau Federația Rusă Ucrainei!? Te ștergi la cur cu declarațiile de război în iepoca fake news! Războiul la foc mic sau mai mare se constată pur și simplu de părțile interesate, iar culmea ipocriziei și tembelismului democratic, a dreptului la opinie separată, e să dezbați dacă a fost s-au n-a fost război ani de zile după ce el efectiv a început deja!

    Mai ales în cazul Siriei e deja dezgustător nivelul de fake-news vizavi de subiect

    Răspunde
  20. totedati
    totedati says:

    Citez din wikipedia “În iunie 1941, puterile europene ale Axei au lansat o invazie a Uniunii Sovietice, deschizând cel mai mare teatru de război din istorie, care a angajat cea mai mare parte a forțelor militare ale Axei într-un război de uzură”

    Cea mai mare parte după unii istorici însemna 90% din capacitatea militară și industrială a Reich-ului nazist a fost direcționată spre cucerirea URSS cu orice preț, indiferent de costurile umane sau materiale. În 1940 nici SUA nici Imperiul Britanic nu cred că puteau face față unui asemenea atac dacă erau în locul URSS .

    E corect ce zici vizavi de SUA și asta spuneam și eu, din cauza izolării strategice pînă atunci SUA n-au avut nevoie de o armată masivă și nici de o producție industrială la fel de mare pentru a o susține și înzestra/înarma. Doar de cînd au atacat japonezii china continentală, din 1937?, au început să se înarmeze într-un ritm mai susținut pe partea de forțe navale dar toată puterea lor militară navală era direcționată spre Pacific în perspectiva unui posibil conflict cu Japonia imperială. Pe coasta de est bătea vîntul iar naziștii cu 10 submarine au făcut terci flota SUA pe toată coasta de est într-o lună de zile de campanie stil bătălia Atlanticului. N-au invadat și terestru din cauză că mai erau unii care se încăpățînau să reziste între Europa și SUA, insulele Marii Britanii care în mod logic trebuia cucerite primele. N-au mai invadat Marea Britanie, Bătălia Angliei s-a terminat cu victoria morală a britanicilor, Bătălia Atlanticului fără suportul vital dat de o invazie terestră a insulelor britanice bătea pasul pe loc deci și o posibilă invazie a SUA în 1939, dacă britanicii capitulau iar SUA ar fi continuat să sprijine un guvern “legitim” britanic din exil, în genul guvernului polonez din exil, devenea tot mai puțin fezabilă în 1941, cu tot succesul inițial al submarinelor naziste de pe coasta de est a SUA, sau 1942.

    Răspunde
  21. totedati
    totedati says:

    “Un lucru mai putin stiut este si ca recurgerea la Arbitraj (nu a fost un Diktat ci un arbitraj între doua tari judecat de mai marii Europei din acea vreme) a fost vazuta ca o solutie fericita în acel moment de multi politicieni”

    Păi da, soluție … fericită … cînd pretențiile ungurilor vizau TOT Ardealul! Un arbitraj e tot diktat cînd alții arbitrează pentru tine! Se putea face și în cazul Basarabiei un arbitraj cu URSS și Germania Nazistă pe post de tătuci , rezultatul era același, cedarea Basarabiei poate că salvam Bucovina de Nord, trasa Stalin granița pe hartă cu un pix nu cu creionul neascuțit.

    Iar în cazul Cadrilaterului e tocmai pe dos, pretențiile bulgarilor erau cel mai puțin justificate tocmai din cauză că atunci cînd l-am cucerit de la bulgari am făcut un schimb de populație invers și am strămutat acolo pe machedoni care nu mai aveau loc în balcanii plini de greci vicleni și bulgăroi cu ceafa groasă! În timp ce în Ardeal sau Moldova istorică erau populații compacte de unguri sau de ruși/ucrainieni ( nu era mare diferență intre ei în 1917!)

    Altfel spus n-am luat Cadrilaterul că n-aveam ce face și ne credeam jmecheri ci pentru că exista o problemă reală în Balcani cu o populație romînească pe care vecinii nu vroiau să o ia în considerare decît ca o problemă nesemnificativă, marginală. Atunci romînii au forțat nota și au impus o soluție mai corectă nu ce avem acum în Bulgaria sau Grecia vizavi de aromîni/machedoni.

    Cedarea s-a făcut fără mare tam-tam în cazul Cadrilaterului pentru că la acel moment toată clasa politică romînească era knock-out. Între timp Carol al II-lea a abdicat, aveam o dictatură semi-militară condusă cu o mînă de fier de Antonescu care, conform wikipediei, chiar a arestat pe generalul trimis de Carol II-lea să organizeze rezistența în Cadrilater în eventualitatea unei cedări la fel ca în cazul Basarabiei în fața URSS. Cine să mai protesteze!? Care clasă politică!? Ca și în zilele noastre în cazul Turciei ce pretext minunat a fost puciul ăla militar, s-a potrivit mănușă cu planurile sultanului Erdogan vizavi de moștenirea laică a tătucului Atatürk!

    E ciudat cum o organizație subversivă cu sute de mii de membri, dintre care mulți funcționari cu rang înalt plus mulți militari cu ceva epoleți pe piept, dau naștere unui puci militar atît de fîsîit și anemic. Cu așa mulți susținători ar fi trebuit să fie de mult un război civil în Turcia de amploare la fel ca în Siria dacă ne luăm după numărul celor arestați!

    Răspunde

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] Uniunii Sovietice: jumătate din Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia. Am mai discutat aici despre această nedumerire: Germania a fost ocupantă, iar Uniunea Sovietică a fost eliberatoare […]

  2. […] Cine a început al Doilea Război Mondial? Când a început al Doilea Război Mondial? […]

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.