Meniu Închide

De ce bulgarii urăsc marțipanul și cum au răbdat bulgarii de foame în timpul comunismului

coacere ardei bulgaria 1980
Dispozitiv electric improvizat pentru coacerea ardeilor, Bulgaria 1980. Sursa foto: Albena Șkodrova Communist Gourmet

După căderea Cortinei de Fier riscai să fii înjurat dacă îi ofereai marțipan unui bulgar care a apucase să trăiască în epoca materialismului științific. Pentru bulgari marțipanul era o chestie lipicioasă, de culoare maro și cu o vagă aromă de benzină care se vindea drept înlocuitor de ciocolată înainte de 1989; avea ce-i drept o vagă legătură cu ciocolata, fiind făcut din resturile rămase după prelucrarea boabelor de cacao.

Pe la noi în epoca materialismului științific „bomboanele cu tărâță” sau „bomboanele de pom” ar fi trebuit să conțină marțipan învelit în ciocolată, însă aia era o pastă vag texturată ce avea același gust cu lipiciul care se găsea în librării (lipici vândut în niște cutii cilindrice care aveau și o spatulă, eu îmi amintesc de colegi din școala generală care mâncau lipici cu spatula și chiar le plăcea de vreme ce avea același gust cu chestiile pe care ei le știau drept bomboane și oricum lipiciul ăla nu lipea nimic niciodată). Povestea alimentației publice în Bulgaria comunistă a fost aproape identică cu cea din România (cel puțin conform cărții scrisă de Albena Șkodrova „Communist Gourmet. The Curious Story of Food in the People’s Republic of Bulgaria”, Central University Press, 2021).

Este vorba de un eșec al statului să-și hrănească cetățenii după ce și-a asumat controlul total asupra producției și distribuției alimentelor, o poveste a ingeniozității și supraviețuirii. Bulgarii făceau ca și noi cârnați de casă pe care-i uscau în balcoanele blocurilor muncitorești. Toamna pregăteau conserve de legume la borcan pe care le sterilizau în cazane puse pe pirostrii și clocotite la foc făcut pe asfaltul din spatele blocurilor. Cozi imense de sute de persoane la banane pe timpul iernii (e și o relatare a unei femei care povestește că a divorțat în urma unei astfel de cozi la banane). La ceva expoziție cu realizările materialismului științific a apărut un stand cu produse alimentare, multe și apetisante – toți întrebau când se pun în vânzare? Răspunsul fiind „după ce trece tovarășu!”, adică Todor Jivkov care trebuia să vadă că bulgarii sunt hrăniți bine. O scenă identică s-a petrecut la București cu prilejul vizitei lui Gorbaciov, magazinele din centru s-au umplut brusc cu produse care nu erau vândute, după ce a trecut Gorbaciov și a văzut ce pline sunt magazinele din București gestionarii pur și simplu au pus lacătele pe uși și au vândut marfa „prin spate”. Altă experiență bulgărească asemănătoare cu ce s-a întâmplat pe la noi se referă la un fenomen ciudat: țăranii care aveau mici gospodării nu puteau să facă rost de cereale să-și hrănească animalele din curte – așa că le hrăneau cu pâine cumpărată de la oraș. Și da, și în Bulgaria comunistă studenții, elevii și militarii în termen erau trimiși toamna să culeagă fructele și legumele de pe câmpurile patriei (o formă de muncă forțată neremunerată care acoperea incapacitatea întreprinderilor agricole comuniste).

Dar ca și în România, relatările despre eșecul alimentației publice se rezumă la anecdotică, la rememorarea unor situații. Nu am găsit încă un studiu care să analizeze cauzele acestei înfometări. La o primă vedere avem în primul rând incapacitatea sistemului comunist de a produce și distribui bunurile de bază. Apoi vine corupția sistemică a tuturor regimurilor comuniste: funcționarii și administratorii se acopereau reciproc astfel încât „să nu fie probleme”, informările transmise mai sus erau falsificate astfel încât una era imaginea din hârțogăria birocratică, alta era realitatea din teren. O formă de schizofrenie socială care persistă până în ziua de azi, doar că la lat nivel și sub alte forme.


Alătură-te celorlalți 247 de abonați.

Articole similare

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.