Meniu Închide

Despre anti-comunism în România

Să vorbim despre comunism în România, mai bine zis despre comunism după anul 1989. Ideea e că am avut parte de un paradox: Partidul Comunist Român avea 3 milioane de membri și peste noapte toți au dispărut. Brusc în România nu mai exista niciun comunist, asta după 50 de ani în care în România existau doar comuniști. Chestiunea este foarte simplă: clasa politică a fost alcătuită din membri ai Partidului Comunist Român.

Au fost tolerați și câțiva intelectuali, așa cum Partidul Comunist Român a tolerat câțiva intelectuali de modă veche – asta după ce i-a trecut prin închisori câțiva ani astfel încât să fie lămuriți cine conduce în realitate. Au mai fost tolerați și cei din partidele istorice, însă nu pentru multă vreme. Din punct de vedere biologic cei care își mai aminteau cum arătau partidele politice înainte de venirea comuniștilor erau la sfârșitul vieții, după ce mulți dintre ei făcuseră zeci de ani de închisoare. Pur și simplu au dispărut foarte repede de pe scena politică românească, au fost și ajutați în direcția asta. Chiar nu exagerez când spun că întreaga politică românească de după 1989 a fost dominată fără drept de apel de comuniști. Restul au fost tolerați: intelectualii, partidele politice istorice și orice alte idei opuse comunismului.

În anii 90 și la începutul anilor 2000 a fost foarte vie dezbaterea privind îndepărtarea comuniștilor din viața politică. Însă din poziția dominantă pe care o aveau în politică ar fi fost culmea ca comuniștii să accepte măsuri prin care ar fi fost îndepărtați de la putere. Toate discuțiile despre lustrație, despre dosarele securității, despre mineriade, despre procesul Revoluției – toate aveau ca țintă îndepărtarea comuniștilor din politică. Și toate au eșuat.

Între timp foștii comuniști și-au consolidat pozițiile în toate domeniile cheie: economie, administracție, politică. Au fost păstrate și extinse rețelele de corupție create în anii comunismului. Corupția din ziua de astăzi este continuatoarea celei din anii 80, atunci când a fost fundamentat actualul sistem, o istorie în sine, nu mai intru aici în detalii.

Ideea este că s-a reușit transferul către a doua generație. Foștii comuniști din România au reușit să transfere pozițiile cheie din economie, administrație și politică în folosul urmașilor lor biologici sau ideologici. Nu au avut niciun fel de problemă cu renunțarea la simbolistica comunistă și chiar la ideologia comunistă. Problema lor principală a fost păstrarea pozițiilor de putere, menținerea controlului. Structurile de clan create în anii 80 nu aveau o ideologie în spate, așa se explică ”dispariția” bruscă a comuniștilor din România, așa se explică lipsa oricărei ideologii în clasa politică românească. Există curente ideologice, însă ele sunt false, nu au niciun fel de importanță, cel mult au rolul de a diferenția clanurile. În esență politica românească este medievală, grupări de boieri care leagă alianțe temporare, fără niciun fel de motivații ideologice, singurele probleme reale sunt reprezentate de păstrarea puterii și transmiterea ei în interiorul clanului.

Curentele și ideile politice care ies din această schemă majoritară sunt tolerate până în momentul când pun în pericol structurile clanurilor și baza lor de putere. Respectiv până când un lider de clan este tras la răspundere pentru faptele sale politice sau până când este afectat unul din mecanismele care asigură bunăstarea clanului. Anticomunismul este tolerat în România câtă vreme nu are efecte directe asupra urmașilor și beneficiarilor comunismului. Orice măsură, orice inițiativă care tulbură în mod real bazele de putere ale clanurilor postcomuniste este sancționată foarte rapid.

De aceea avem un anticomunism de paradă. Un fel de ”culoare” a altor clanuri și de multe ori găsim urmașii direcți ai foștilor comuniști chiar în rândurile anticomuniștilor, de la copii de nomenclaturiști până la pionieri care recitau strofe dedicate lui Ceaușescu.

3 comentarii

  1. Marian

    Încep sa cred, impresie bazata si pe articolul anterior, ca se face o confuzie între “comunisti” si “membrii PCR”.
    Acestia care sunt descrisi în cele doua articole n-au fost comunisti, ci doar jigodii, traseisti (ar fi patruns ei mai multe partide si pe vremea comunistilor daca ar mai fi fost si alte partide), pentru ca nu pentru ideologie s-au înscris ci pentru bani, functii, importanta. Eaxct pentru lucrurile pentru care-i critici matale acum. Si ceea ce se naste din pisica… tot functii si bani si traseism face.

  2. Marian

    Matale poti sa întelegi ce vrei…
    Faptul ca-mi stâlcesti numele ca sa aduca cu al unuia agramat, reprezinta un atac ad hominem (la persoana, adica) ceea ce înseamna ca matale nu ai nici un alt argument.
    Dar ca sa-ti explic ce anume am vrut sa spun, repet:
    se face confuzie, intentionata sau din prostie, între carieristi si idealisti, numai si numai pentru ca au avut acelasi tip de carnet rosu.
    As fi în stare sa bag mâna în foc ca nici matale nu-ti place sa-ti spuna vreun strain ca românii fura, înseala, mint, sunt putori si nespalati… si cumva ai vrea sa faci o diferenta macar între tine si restul “jegosilor” si “hotilor”. Chiar daca ai exact acelasi pasaport rosu ca si aceia de care vrei sa te delimitezi.
    Poate acum întelegi mai bine ce am scris acolo.

    Câta vreme ghiorlanul de rând nu e în stare sa priceapa nuantele si sa reactioneze în consecinta, România nu va face niciun milimetru înainte, pentru ca întotdeauna se va gasi un astfel de Razboinic al luminii care va afla, ajutat de instigatori ca’ singur nu e în general în stare, vreo pata neagra, mica sau mare, pe dosarul de cadre al cuiva si indiferent de “cât de 99%” ar fi respectivul de pur, tot va urla ca posedatul biblic: Huo comunistul, huo sörösistul, huo basistul, huo … Nu ne vindem tara (asa este, i-am platit noi ca sa ne fure codrii, fabricile, santierele, autostrazile…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.