Meniu Închide

Fitness medieval: antrenamente vechi de 500 de ani

În ciuda propagandei actuale, medievalii nu erau deloc tâmpiți, chiar dimpotrivă. Ca și în ziua de azi, cine avea resursele și cunoștințele necesare (și avea nevoie de asta) practica sportul, nu foarte diferit de ce se întâmplă în ziua de azi.

Să-l luăm ca prim exemplu pe cavalerul francez Jean Le Maingre poreclit Boucicaut (1366-1421), un bătăuș de talie europeană la vremea lui. A ajuns și pe meleagurile noastre, posibil chiar să fi stat la masă cu Mircea cel Bătrân, deoarece a participat la bătălia de la Nicopole din 1396, a fost luat prizonier de turci, dar a scăpat cu viață.

Cronica ne spune în detaliu cum se antrena Jean Le Maingre: ”Apoi sărea dintr-o dată pe cal îmbrăcat cu toată armura. Apoi mergea sau alerga îndelung îmbrăcat în armură ca să aibă suflu și să îndure eforturile îndelungate. Apoi lucra îndelung cu un topor sau un ciocan la fel îmbrăcat în armură ca să-și întărească brațele și mâinile. Urca în mâini pe o scară sprijinită de un zid în brațe fără să-și folosească picioarele, de jos în sus și de sus în jos, sărind în brațe de la o treaptă la cealaltă. Dacă două ziduri erau apropiate și înalte cât un turn, fără nici un alt ajutor decât brațele și picioarele urca până sus și cobora fără să cadă. Cu aceste munci și-a întărit într-atât trupul încât în vremea lui nici un alt cavaler nu putea face ce făcea el. Se dădea peste cap în armură, fără coif. Și toate acestea sunt adevărate. Cu multe alte exerciții și-a pregătit corpul încât nu era posibil să-i găsești un egal. Iar când dansa, făcea asta îmbrăcat în armură”.

În cazul ăsta clar avem de-a face cu un profesionist. O armură din acea vreme cântărea cam 25 kg și deși avea greutatea distribuită în mod relativ egal pe tot corpul (nu era ca și cum ar fi cărat o ganteră de 25 kg) totuși e vorba de o masă suplimentară care trebuia mișcată din loc. Iar exercițiile erau destinate creării unui fizic funcțional, ideea era să se miște cu eficiență maximă în echipamentul de luptă pe o perioadă cât mai lungă de timp. Aici puteți vedea o refacere contemporană a exercițiilor lui Boucicaut.

Dar să-l lăsăm pe militarul profesionist. În 1536 apărea prima ediție a cărții The Castle of Health scrisă de englezul Thomas Elyot, o carte de popularizare a medicinei, cu un mare succes la public, atestat de cele 17 ediții succesive.

Pentru menținerea unui corp sănătos Elyot propunea practicarea constantă de exerciții fizice. Antrenamentele erau împărțite pe vârste și categorii umorale (sangvinici, colerici, melancolici și flegmatici conform teoriilor medicale ale vremii). Iată lista de exerciții ”violente” recomandate pentru tinerii de acum 500 de ani:

  1. Săpatul în lut greu și tare.

2. Purtarea de sarcini grele.

3. Urcarea unui deal abrupt.

4. Atârnarea în brațe fără să atingi pământul.

5. Cățăratul pe sfoară.

 

Elyot nu spune nimic de serii, repetări și antrenamente pentru grupe de mușchi, dar sunt sigur că practicarea regulată a exercițiilor din listă duce pe oricine la un fizic de invidiat. Vorba poetului: toate-s vechi și nouă toate.

***

Abonare pe email

Alătură-te celorlalți 52 de abonați

4 Comments

  1. enzo

    Ar fi interesant de comparat sistemul european si cel asiatic de antrenament.
    Pe “discovery” am mai vazut comparatii intre katana si longsword (castigatoare – longsword).
    Pana la urma si sistemul de antrenament (documentat si optimizat stiintific) european si-a dovedit superioritatea inaintea celui asiatic – anii 70, olandezii au inceput sa ii bata pe japonezi la judo.

    • George Damian

      Obsesia europenilor cu exotismul japonez provine din faptul că au descoperit în secolul al XIX-lea o societate ”înghețată” la anul 1600. Și europenii avuseseră tot ce aveau japonezii, doar că le-au ”uitat” pentru că nu au mai avut nevoie de ele. După ce au văzut tunurile și mitralierele s-au grăbit și japonezii să uite de katane.

    • ventidius

      Păi japonezii cunoșteau deja tunurile si archebuzele de la portughezi încă din sec. XVI. Le-au adoptat si fabricat singuri în masă la câțiva ani de la primul contact cu ele. La 1600 erau singurii care si-au adaptat practicile de luptă integrând arma de foc, cu excepția europenilor. Superioritatea europeană nu a constat în armele de foc, dacă ar fi fost asa nu ar fi tras cine știe ce foloase, acestea fiind adoptate rapid de adversari, în câțiva ani. Superioritatea a constat în integrarea lor într-o tactica eficienta, care transforma o companie de mușchetari într-o mitralieră umană, compensand uriașele deficiențe ale armei. Fără aceasta tactica, arma de foc era un handicap, nu un avantaj. Aveai toate sansele sa pierzi lupte pe care, fără ea, le-ai fi castigat ușor. Asa cum au pățit indienii înarmați modern la Panipat în fața afganilor inarmati medieval.

  2. ventidius

    Armura din sec. XV nu cântarea decât vreo 15 kg. La 25 de kg s-a ajuns abia la sfârșitul sec.XVI odata cu armura plată completa. Daca ne gandim ca legionarul roman marsaluia carand pana la 40 de kg în spate, cele 15 kg distribuite uniform pe corp nu erau cine știe ce. Ar fi afectat oarecum performanțele la 100 de m garduri, dar altfel nu.

Ai ceva de spus?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.