Meniu Închide

Galerie foto: A fost Elena Lupescu o femeie frumoasă?

Pasiunea regelui Carol al II lea pentru Elena Lupescu a dat multe bătăi de cap istoricilor. Carol al II lea era în stare să sacrifice orice pentru amanta sa. Ataşamentul său faţă de ea a fost explicat prin cauze fizice: bine dotat de la natură, regele cu greu îşi putea găsi o parteneră care să-l rabde. Când a dat de Elena Lupescu (despre care se zice că ar fi fost mai înainte să-l cunoască pe rege, dacă nu prostituată de bordel, cel puţin damă de consumaţie pentru ofiţeri) Carol al II lea nu şi-a mai dorit altă femeie. Cert este că Elena Lupescu ştia să-l manipuleze pe rege.

Când a fugit din România în 1940, Carol al II lea a luat-o cu el pe Elena Lupescu şi nu s-a mai despărţit de ea până la moarte. Au fost însoţiţi în exilul lor de fostul mareşal al Palatului, Ernest Urdăreanu (poreclit de contemporani Murdăreanu pentru rolul său în marea corupţie). Generalul Gavrilă Marinescu, un intim al camarilei regale, îi spunea lui Constantin Argetoianu că regele, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu „făceau figuri în trei” şi că nu doar regele era infidel şi se culca cu diverse prostituate, dar şi Elena Lupescu îşi înşela regalul amant ori de câte ori avea ocazia.

A fost Elena Lupescu o femeie frumoasă? Greu de spus. Din imaginile pe care le-am găsit nu aş zice aşa ceva despre ea. Probabil că standardele s-au schimbat din 1940 până acum, însă cu siguranţă Elena Lupescu are ceva al ei, care transpare dincolo de clişeele de acum jumătate de secol. Prin 1938 serviciile secrete româneşti au intrat în alertă maximă: la Paris ar fi existat nişte fotografii cu Elena Lupescu nud. Exista pericolul ca aceste imagini să apară în presă, aşa că agenţii de la Bucureşti au împânzit redacţiile şi au plătit din greu pentru a pune mâna pe fotografii. Se pare că au reuşit şi amanta regală a evitat să apară în presă în fundul gol. Voi încerca să dau de urma acestor imagini, cine ştie, poate mai pot fi găsite…

Lecturi recomandate

„Carol al II lea şi camarila regală” de Petre Ţurlea este cartea care spune în detaliu povestea relaţiei dintre Carol al II lea şi Elena Lupescu. Spionajul român i-a urmărit pe cei doi pas cu pas în exilul din Franţa, iar documentele au păstrat o mulţime de amănunte picante. Cartea o puteţi găsi 35,67 de lei la librăria online Elefant.ro (link afiliat).

Dacă vă interesează aventura vieţii lui Carol al II lea alături de Elena Lupescu vă recomand cartea istoricului englez Paul D. Quinlan, „Regele playboy – Carol al II lea al României”. O puteţi cumpăra cu o reducere de 25% de la librăria online Elefant.ro (link afiliat)


Alătură-te celorlalți 250 de abonați.

Articole similare

8 comentarii

  1. Obiectiv

    O pagina extrem de rusinoasa in istorie. Nimfomana, avida de bani, imorala, fara nici un D-zeu, aceasta fiica a lui grünberg (născut evreu, dar ulterior botezat creștin). La fel de nociva ca si ana pauker (pe numele real Hanna Rabinsohn, născută intr-o familie de evrei, undeva prin Vaslui).

  2. Pingback:Penisul regelui Carol al II lea. Pe surse istorice

  3. Pingback:Duduia | Vultureşti

  4. RoseN

    Probabil unii considera ca sunt alte chestii mai importante decat aspectul, cand e vorba despre relatia de cuplu. Frumoasa, e cam mult spus, dar cu siguranta potrivita pentru barbatul care a ales-o…sau mai bine zis pe care ea l-a ales.

  5. Pingback:Incongruentele loviturii de stat “neo-interbelice” din capul istoricului Mihai Razvan Ungureanu. Daca Basescu e Carol al II-lea, Antonescu e Antonescu si PDL e Miscarea Legionara? Sau invers? Si Mihaita cine e? Ponta sau MRU? :) | Victor Ronce

  6. Pingback:Top 10 din anul 2012 | George Damian blog

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.