Meniu Închide

Istoria Transilvaniei, puțin altfel: confruntarea confesională

Istoria Transilvaniei nu este foarte limpede pentru mulți, mai ales atunci când sunt ignorate conflictele confesionale de aici. Mitul bunei înțelegeri între etniile transilvane nu este decât un mit, în realitate Transilvania a fost un teren de confruntare religioasă pe aproape 500 de ani.

Istoria asta ignorată a început cu edictele regilor maghiari din secolul al XIV-lea care îi puneau în poziție de tolerați pe ortodocși, edicte care i-au scos pe români din politica principatului: starea nobiliară era condiționată de apartenența la catolicism. În doar câteva generații nobilimea românească a fost maghiarizată.

După ce reforma luterană a ajuns pe aici în secolul al XVI-lea conflictul cu autoritatea regală (transferată de la dispărutul regat maghiar la Casa de Habsburg) a început să aibe conotații confesionale. A început și cursa de convertire a românilor la confesiunile protestante – cam fără succes.

Însă după intrarea Transilvaniei în componența Imperiului Habsburgic tot secolul al XVIII-lea a fost o confruntare a catolicilor cu protestanții și ortodocșii din provincie. Ortodocșii au fost trecuți mai cu forța, mai cu promisiuni la greco-catolicism, protestanții au simțit gustul pumnului de fier austriac. Au început să fie anulate alegerile libere din orașele săsești, au fost impuse condiții de genul un anumit procent din funcționarii publici să fie catolici etc. Poveștile astea sunt prea puțin cunoscute, dar sunt consemnate în cronici. Sașii care treceau la catolicism doar pentru a prinde o funcție erau desemnați drept trădători și deveneau paria în societate.

Iezuiții și-au găsit în Transilvania habsburgică a secolului al XVIII-lea un refugiu fertil după experiențele de peste mări și țări. Nu știu să existe o comparație între modul de acțiune al iezuiților prin Asia față de Transilvania. Oricum, simpla prezență a iezuiților este o indicație a faptului că pentru Viena Transilvania nu era foarte diferită de Indiile Orientale. Aborigenii trebuiau aduși la dreapta credință.

Românii au ieșit păcăliți și din afacerea asta. Trecerea la greco-catolicism ar fi trebuit să le permită o reprezentare proporțională în ”toleranta” Transilvanie – din păcate nu a fost așa. Păcăleala s-a văzut cel mai bine în cazul lui Avram Iancu, credința față de coroana habsburgilor nu le-a adus nimic românilor.

Un caz special este cel al lui George Michael Gottlieb von Hermann (v. foto mai jos). Un brașovean de familie veche, protestant. Surd de o ureche, educat acasă, omul a încercat să apere libertățile sașilor cu ajutorul legii – a publicat fără să semneze un tratat de drept tradițional al sașilor transilvăneni, chestie care prin simpla afirmare denunța abuzurile habsburgilor. Cartea a fost interzisă de cenzură și von Hermann nu știa ce să mai facă să nu se afle că el a scris-o.

Ales senator al Brașovului, von Hermann a ajuns  în 1798 villicul Brașovului (un fel de ministru de finanțe) și în 1799 ar fi trebuit să fie judele primar al orașului – însă nu a primit aprobarea curții de la Viena pentru această funcție. Sforile au fost trase de Johann Cloos, un funcționar sas de la Sibiu al cărui frate fusese îndepărtat din funcția de villic al Brașovului în 1784 sub acuzația de corupție și deturnare de fonduri. Frații Cloos au fost convinși că von Hermann a fost în spatele scandalului de corupție din 1784 – și i-au plătit-o în 1799.

Ceea ce a fost foarte bine – rămas fără slujbă publică von Hermann a scris o istorie a Brașovului în 3 volume. Opera asta nu a fost egalată până în ziua de azi, de fapt cam tot ce vedeți pe ici pe colo despre istoria Brașovului pornește de la von Hermann (asta când nu este ceva de la Gernot Nussbächer). Cartea lui von Hermann a rămas în manuscris până în 1883, când au fost tipărite volumele 2 și 3. Primul volum a rămas în manuscris până în 2010 când a fost tipărit în Germania. Bineînțeles că o traducere în română nu există.

Și o imagine cu portretul lui George Michael Gottlieb von Hermann din 1798.

5 comentarii

  1. ventidius

    Nu prea inteleg partea cu refugiul iezuitilor in Transilvania. Daca e vorba de prigoana de dupa desfiintarea ordinului in 1773, parca singurele locuri de refugiu au fost Prusia si Rusia.
    Asemanarea cu indiile orientale mi se pare cam fortata. Iezuitii activau peste tot, majoritatea in Europa occidentala si in America, numai o mica parte isi cautau martiriul prin Asia.
    Nu mi se pare ca romanii au iesit pacaliti din afacerea cu grecocatolicismul. Ca nu au obtinut toate avantajele pe care le puteau obtine si le sperau, e adevarat, dar nu mai putin adevarat ca avantajele au fost importante. Daca judecam lucrurile comparativ, alternativa era mai atractiva? La fel de bine se poate spune ca si Habsburgii au iesit pacaliti, neobtinand avantajele pe care le urmareau. Romanii nu s-au unit cu totii cu Roma, ceea ce a scazut valoarea si importanta deciziei celor care au facut-o. Scopul Habsburgilor era intarirea coerentei imperiului. Ungurii erau un pilon important al dinastiei. Au salvat-o de pe marginea prapastiei in 1740, si nu numai. Dar se opuneau intarairii coeziunii si politicii de uniformizare habsburgice. Sansa romanilor era doar una, sa ofere o alternativa mai buna la factorul maghiar. In masura in care puteau oferi asa ceva. Compromisul nu a fost decat urmarea blazarii Vienei in a cauta alte solutii.

  2. gheorghe

    Unirea cu Roma a fost o incercare a casei de Habsburg de a-si atrage sustinatori, in conditiile in care, intre biserica catolica si bisericile protestante contradictiile deveneau tot mai acute. Celelalte nationalitati din imperiu, unguri, slovaci, croati, etc, nu mai erau “tinuti ” nici prin intermediul bisericii catolice, iar casa de Habsburg era vazuta tot mai mult ca un stapan nu ca un protector. Pe de alta parte, chiar protestantii erau vazuti ca niste “de-ai nostri”, in vreme ce ortodocsii, “schismaticii” erau “de-ai lor”, din cealalta tabara. Sa nu uitam ca “uniatia” a fost un proces de durata si a vizat, de-a lungut timpului, nu doar pe romanii din Transilvania ci si alte nationalitati de religie ortodoxa (greceasca sau rasariteana), aflate sub stapanire catolica(ruteni, ucrainieni, sarbi, slovaci, etc.).

  3. Cosmin M.

    Iezuitii au strans semnaturile pentru actul de unire cu Roma.Ce puteau fi ortodocsii care au semnat documentul decat apostati?Sunt de acord ca Avram Iancu a gresit ramanand credincios habsburgilor.Altfel ar fi discutat romanii din Transilvania doar cu Ungaria-rupta de imperiu.Inclusiv ungurii ii reproseaza ca revolutia a esuat si din cauza lui.Doua pacaleli-uniatismul si alegerea gresita a lui Avram Iancu.Cat despre unguri-sunt foarte tari si acum,chiar daca sunt un popor putin numeros.Eu ii admir.,chiar daca imi maghiarizeaza numele cand ma striga.

    • ventidius

      Cum ce puteau fi? Romani de bun simt care si-au vazut interesul. Unirea cu Roma le-a folosit mai mult lor decat imperiului, a fost o sansa nesperata de a-si afirma existenta nu numai de drept, prin posibilitatea de a scapa de statutul de paria tolerati, dar si in fapt, slabind influenta slava care le impiedica maturizarea ca natiune. Nu vad sensul judecatilor morale in istorie. Habsburgii isi urmareu interesele lor, asa cum si romanii ar fi trebuit sa-si vada de ale lor. Loialitatea fata de lumea ortodoxa nu le folosea la nimic, era poate principalul handicap. Nu a pacalit nimeni pe nimeni. Cel mult s-au pacalit singuri atunci cand sperantele le depaseau potentialul real. E o politica realista sa te aliezi cu cei cu care ai interese comune. Ori interesele romanilor se suprapuneau cu cele ale habsburgilor in acele momente. Era firesc ca romanii sa incerce sa isi joace cartile. Succesul nu era garantat, pozitia lor fiind slaba, dar merita incercat.

  4. cutzu

    cine a citit ROMANII LA 1848
    vede ca Tara Motilor era un fel de Kossova astazi. de inteles riposta ungurilor de astazi.

    de neinteles corespondenta continua a lui A Iancu cu revolutionarii unguri, mai ales dupa
    comportamentul barbar caruia i-au cazut victime mii de romani martiri. asta a deranjat
    Curtea Austriaca.

    victoriile le-au obtinut motii si oamenii simpli. daca urmariti cu atentie A Iancu nu a fost
    vreun Napoleon, nici macar vreun Cavour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.