Despre Iuliu Maniu se pot spune multe, mai puțin că a căutat să facă avere. Pur și simplu omul nu era interesat de bani și se mulțumea cu foarte puțin. După o carieră politică întinsă pe jumătate de secol a rămas la fel de sărac ca la început. Nici măcar înscenarea lui Carol al II-lea cu scandalul Skoda nu a putut să dovedească că Maniu a luat o șpagă. De asta articolul apărut în Adevărul este o mizerie.

Iuliu Maniu în anul 1946. Sursa foto

În baza unor documente prost citite și rău interpretate se ajunge la titlul ”Câți bani a primit Iuliu Maniu de la guvernul britanic ca să-l aresteze pe Ion Antonescu”. O aiureală demontată punctual de Petrișor Peiu aici.

Eu mai pot adăuga ceva context. Ion Antonescu a fost un dictator militar, omul și-a asumat conducerea unei Românii dezmembrate, incapabile să se apere, lipsită de aliați în stare să facă ceva pentru ea și a navigat cum a știut el mai bine în apele unei conjuncturi tulbure. Iuliu Maniu s-a păstrat drept ”rezervă politică” pentru momentul în care dictatura militară urma să fie înlăturată și puteau veni politicienii la masa negocierilor. Și Antonescu era de acord cu acest scenariu (cel puțin inițial), tocmai de aceea l-a protejat pe Maniu în fața naziștilor și i-a răspuns punctual la scrisorile în care Maniu îi enumera greșelile politice. (O scenă tipic românească: dictatorul atotputernic își bate capul să-i răspundă în scris șefului opoziției ilegale.)

Una din acuzațiile aduse lui Maniu care stau în picioare este iezuitismul lui politic. Negocierile nesfârșite, condiționările complexe, insistența pentru angajamente formale care să aibă portițe manipulatorii – ăsta era arsenalul lui Maniu. Perfect pentru situații normale, total inadecvat pentru Al Doilea Război Mondial. Un iezuit ca Maniu știa foarte bine diferența dintre spionaj și colaborare politică, iar relația lui cu Marea Britanie reflectată de documente o dovedește din plin. Maniu nu a fost nici un moment agentul guvernului britanic, ci un partener de dialog politic, liniile au fost clar demarcate permanent. Că Maniu s-a întâlnit și a discutat cu agenți ai guvernului britanic este altă discuție – acesta este rolul agenților unui guvern, să țină legătura. Petrișor Peiu explică clar că banii transmiși de britanici nici măcar nu au ajuns la Maniu (care îi acceptase sub formă de împrumut), banii au fost sustrași pe traseu de un pungaș turc.

Problema lui Maniu și Antonescu a fost că nu au înțeles (sau au înțeles prea târziu) magnitudinea schimbărilor abute în vedere de sovietici pentru Europa de Est. Memoriile generalului american Schuyler atestă faptul că abia prin 1946 Maniu a înțeles cu adevărat că România a fost lăsată pe mâinile sovieticilor. Antonescu a înțeles asta la proces.

Maniu a fost stăpânul Vienei în 1918, nu-l cumpărau britanicii cu 10.000 de lire și cîteva diamante.

7 raspunsuri
  1. dufu
    dufu says:

    Am aruncat si eu un ochi pe “articolul” din “Adevarul”. Tema nu este noua, aceleasi acuze ca si la procesul din 1947, cel instrumentat de comunisti. Si aceleasi povesti legate de Lucretiu Patrascanu si mai nou, IG Maurer, spioni britanici. Luam si rostogolim niste mituri propagate de comunisti, care se legau de asta in lipsa altor probe de condamnare.
    Dar altceva mi-a atras atentia:” „În anul 1940, cei doi s-au întâlnit în casa lui Rică Georgescu, un inginer petrolist care era membru al reţelei britanice de spionaj. Prin intermediul acestui inginer, s-au realizat toate schimburile de informaţii până când a fost arestat pentru spionaj în vara anului 1941“, spune istoricul.”. serios?
    Eu nu sunt istoric. Asa ca nu deranjeaza pe nimeni daca folosesc formulare “in anul 1940”. Dar anul 1940 a fost unul foarte bogat in evenimante pentru Romania.
    1.) cu toate ca era oarecum evident ca Romania avea sa intre in “siajul” Germaniei lui Hitler inca din martie 1939, odata cu semnarea acordului economic romano-german (si atentie, razboiul inca nu incepuse la acea data!), tara noastra in 1940 era inca neutra, chiar prietena cu Marea Britanie. Marea Britanie si chiar Franta, asa invinsa, se bucurau de o simpatie mult mai mare decit invingatoarea Germanie in randul politicienilor si opiniei publice.
    2.) in 1940 la conducerea Romaniei se aflau 2 dictatori: pina in septembrie 1940 Carol al II-lea, din semptembrie 1940 si pina in august 1944 Ion Antonescu. Nici unul dintre ei nu avea o atitudine negativa la adresa Marii Britanii (Antonescu chiar a fost daca imi aduc bine aminte la un moment dat atasat militar pe langa ambasada romana din Londra, si considerat in cercurile diplomatice engleze ca un apropriat al Londrei. Mai mult, pina la 1 iulie 1940, Romania s-a bucurat de “garantiile’ franco-britanice (fapt ce nu a ajutat-o prea mult, Franta capituland in iunie 1940, la nici 2 saptamini dupa aceea sovieticii invadand Basarabia si Bucovina de Nord, cu girul germanilor). Din nou, formularea “in 1940…” din acest punct de vedere este nepermisa pentru un istoric, deoarece cel care a renuntat la aceste garantii la 1 iulie, dupa cum am spus mai sus, sef al statului la acea vreme fiind Carol al II-lea.
    3.) Romania a intrat in razboi la 22 iunie 1941, impotriva Uniunii Sovietice, care cu un an inainte invadase (cu girul germanilor) Basarabia si Bucovina de Nord. Romania nu a declarat razboi Marii Britanii. Nici Marea Britanie nu a declarat razboi Romaniei imediat, ci, doar la presiunile sovieticilor, a facut-o undeva foarte tarziu, in octombrie-noiembrie 1941.
    Ce am vrut sa spun cu toate aceste elucubratii? Ca, pentru un istoric, sa folosesti atit de vag situarea unui evenimant intr-o anumita perioada, extrem de tulbure, da dovada de, hai sa-i spunem, neseriozitate, si lipsa de profesionalism.

    Răspunde
    • George Damian
      George Damian says:

      Pe net nu știu să fie, cred că le-a publica Gh. Buzatu, dar nu știu acum detalii precise.

  2. Petre
    Petre says:

    El nu s-a imbogatit, dar si-a imbogatit toate neamurile. Daca un alt politician avea cu rusii relatiile pe care le-a avut el cu britanicii, ziceam ca-i tradator, vandut. De legaturile lui cu lordul rothermere…un alt „prieten” al romanilor, ce sa mai zicem.

    Răspunde
  3. Marian
    Marian says:

    Datele din Adevarul sunt corecte, interpretarea lor însa putin cam exagerata. Cât la % i se datoreste istoricului (toate informatiile erau deja cunoscute din alte surse, respectiv carti deja publicate la noi, nu traduceri) si cât redactiei Adevarului nu stim decât daca-i citim operele istoricului.

    Sa revenim la Maniu.
    Limitele dintre colaborare politica si tradare sunt cam subtiri.
    Parerea mea este ca Maniu a fost folosit de catre englezi ca oricare alt guru local din provinciile lor – talentul lor este dublat de experienta capatata pe tot globul.
    Maniu era rigid în gândire si, desi nu superficial, oarecum nepregatit pentru acea perioada.
    Ce exemplu mai bun poate fi readucerea lui Carol pe tron, când acesta l-a refuzat de 3x, de 2x pentru aceeasi roaiba – atâta obtuzitate ca sa nu-i spun “wishful thinking” nu s-a mai întâlnit în istoria recenta a RO, iar în politica aceastea sunt greseli capitale (si am vazut ce si cât ne-a costat).

    Într-adevar, daca a luat bani, nu i-a folosit pentru el, ci pentru partid sau pentru apropiati.

    Articolul lui Peiu mi se pare mult mai manipulator si mai neadevarat în esenta decât cel din Adevarul.

    Eu îl consider pe Maniu cel mai distrugator om politic al României moderne. Trei episoade sunt folosite pentru a justifica “preamarirea” lui: Viena, Unirea si dizidenta postbelica. La Viena nu avem acelasi om, ci un militar dotat cu toate atributiile tineretii incluzând curajul si micsorarea timpului de gândire în favoarea reactiei rapide. La Unire ni se spune ca n-a ajuns decât a doua zi, fiind ocupat cu Viena, remember? Iar propunerea lui prevedea o asteptare de 10 ani, stiati asta? Iar privind dizidenta se poate spune doar ca nu vad în ce consta curajul unui om care se lupta eroic cu flacarile casei caruia i-a dat singur foc.
    De altfel Maniu a luat teapa si de la Mihai, a carui mama nu i-a iertat lui Maniu cei 10 ani de umilinte la care a fost supusa în lumea buna (ironia sortii face ca Elena sa fi fost “suntata” de Lupeasca interbelic, de Maria Maresal Antonescu în razboi, si a doua oara de Lupeasca postbelic).
    Exista un document de arhiva prin care un diplomat englez informeaza (daca mai era cazul) Londra ca Maniu îsi ascunde incapacitatea de a decide sub masca gânditorului profund care are nevoie de timp pentru a lua decizia corecta. Înca o data englezii au stiut sa-l aprecieze la adevarata lui valoare. Nu reusesc sa descopera nicio decizie corecta a lui Maniu.

    Răspunde
  4. Perkele
    Perkele says:

    Petrișor Peiu e o mizerie de om: in loc sa inceapa cu demontarea cu argumente si explicatii, incepe cu vreo 2-3 ecrane de atacuri ad-hominem asupra celor care au scris articolul din Adevarul. Cand o sa am timp si rabdare, o sa citesc si restul demontarii lui (e posibil sa aiba dreptate), dar articolul lui mi se pare o razbunare profesionala si e de un provincialism si micism feroce.

    Răspunde
    • Perkele
      Perkele says:

      pe scurt, nu ma intereseaza daca autorii din Adevarul sunt lepre sau nu, ma intereseaza daca au dreptate, ca si o lepra poate avea dreptate cateodata

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.