Lipsa patriotismului și a elitelor – cauzele lipsei de entuziasm pentru Centenarul României

Am mai primit trei răspunsuri la întrebarea mea despre lipsa de entuziasm față de aniversarea a 100 de ani de la constituirea României Mari. Sunt răspunsuri pe care trebuie să le public, chiar și cu întârziere și să-mi recunosc erorile din formularea întrebării.

A fost foarte greu să găsesc o imagine de dimensiuni mari pentru logo-ul Centenarului.

Cum vă explicați lipsa entuziasmului, lipsa dezbaterii publice în legătură cu împlinirea a 100 de ani de existență a României în forma actuală?

Elitele lipsă

Mai întâi, vreau să atrag atenția că, în 2018, nu se împlinesc 100 de ani de la constituirea României și nici de la existența României în forma actuală, ci de la Marea Unire.

În al doilea rând, românii de azi nu au făcut niciodată jertfe de sânge pentru construirea țării, cum au făcut făurarii unirii, nu și-au cheltuit viața și energia ca să poată avea o țară, să poată vorbi și scrie românește, să scape de umilințe și de jigniri.

În al treilea rând, comunismul a cam tocit ideea de patriotism și chiar ideea sănătoasă națională, din moment ce eram declarați (mai ales de prin 1980 încoace) cel mai important popor, cu o istorie imaculată și conduși de „geniul Carpaților”. Ca pandant, după 1989, am devenit pentru unii o masă gelatinoasă, ființe patibulare, fără istorie, demne de milă, fără idealuri și fără viitor, cu o istorie plină de mituri naționaliste.

În fine, compromiterea sistematică a tuturor instituțiilor de stat din România (partide, guvern, parlament, școală, sănătate, biserică, armată etc.) – odinioară „stâlpii societății”, vorba lui Ibsen – urmată de accederea în elita conducătoare a unor personaje fără calități intelectuale, morale, profesionale și chiar politice, a unor indivizi agramați și interesați mai ales de câștigul personal, fără nicio priză la public, fără har, se conjugă toate (dar și altele) ca să inducă această „lipsă de entuziasm”, despre care vorbiți.

Pe ce să-și bazeze românii entuziasmul, din moment ce li se spune sau sugerează mereu – prin viața lor cotidiană – că locul lor nu mai este în această Românie, la construirea căreia moșii lor au pus sudoare, sânge, jale, durere și, mai ales, multă speranță? Entuziasmul nu se cumpără și nici nu se obține la comandă, ci se clădește pe încredere, muncă, dreptate și speranță. De aceea, elita intelectuală responsabilă ar trebui să reclădească, măcar acum, ceasul al doisprezecelea, speranța în România. Cum? Prin exemplul personal, prin oferirea de modele autentice, modele de muncă stăruitoare, de cinste, de profesionalism, de adevăr, dreptate și bunătate.

Ioan Aurel Pop

Dispariția patriotismului

Părerea mea este că lipsa entuziasmului este în directă conexiune cu lipsa oricărui sentiment patriotic. Din păcate și la noi in breasla istoricilor acest sentiment se regăsește tot mai rar, iar noile generații de cercetători nici nu-si mai pun vreo întrebare legată de rolul patriotismului în istoria noastră recentă! Cu alte cuvinte, centenarul sărbătorit de o generație pragmatică (a se citi fără dragoste de țară) prinsă între graba spre afirmare și lipsa totală a timpului pentru reflecție și studiu temeinic, nu se poate face la modul entuziast!

Liviu Țăranu

Un nou proiect pentru România – inclusiv minoritățile naționale

Unirea din 1918 a fost un moment foarte important în istoria națiunii române care a marcat profund soarta și viitorul, locul și statutul românilor și al statului român în Europa de Est. În opinia mea o sărbătoare națională, o comemorare are cel puțin două laturi.

Prima este una festivă, de sărbătoare, de comemorare a eroilor neamului, a evenimentelor din trecut. A doua latură este una subiectivă, complexă, de a realiza un fel de inventar al anilor care au trecut, o autoevaluare, de unde am pornit, unde am ajuns și unde am dori să ajungem în următoarea perioadă.

După părerea mea această a doua latură lipsește totalmente din discursul oficial și public, nu sunt nuanțate realizările și eșecurile veacului trecut și nu în ultimul rând, nu sunt enunțate scopurile, țelurile comune ale României. Societatea românească, elita politică și culturală românească sunt fragmentate, în acest moment nu există un proiect național comun (cum a fost schimbarea de regim de după 1989, integrarea în structurile Euro-Atlantice) în jurul căruia s-ar putea realiza un consens național, inclusiv și pentru minoritățile naționale.

Novak Csaba Zoltan

Prima serie de răspunsuri o puteți citi aici.

7 comentarii



  1. Pertinente toate 3 răspunsurile. De-acum rămâne întrebarea: ce facem fraților?
    Răspunsul cred că se poate deduce din cele 3 viziuni realiste de mai sus….

    Răspunde

  2. Poate cuvântul “rusina” este prost ales.
    Poate “lehamite” ar fi fost mai indicat.

    Cineva spunea de un partid nationalist, sau ma rog, poate nu am înteles eu bine, poate ca era vorba de un partid care se folosea de sloganuri nationaliste – în fine, ideea era ca acel partid n-a intrat nici macar în parlament, unde au intrat pâna si basestii si taricenii.

    La fel s-a întâmplat si cu România mare a lui Vadim, si cu mai vechea Vatra româneasca a lui (printre altii) Funar.

    Prea multa gargara pe idealuri nationale strica, mai ales când dând la o parte spoiala vezi dedesubt tuciul.

    Câta vreme n-o sa ne linistim, câta vreme n-o sa mai pendulam între extreme, darâmând stânga ce-a construit dreapta si invers, un fel de mesteri Manole – vom avea mereu aceeasi soarta, sa vina altii sa ne “îndrume” (si nasolia este chiar ca au si dreptate). Dar nu ne vor îndruma unde am vrea noi, ci unde vor vrea ei. Si tot asa. Pâna când ne vom stabiliza. Daca ne vom stabiliza.

    Uite si un exemplu: dupa revolutie a venit moda sa criticam absolut totul, desi dupa nici 10 ani am cam început sa regretam ca s-a furat din tara (pai ce sa se fure, nu ne plângeam ca erau prost facute? na! au furat lucruri proaste, ghinionul lor :-) ). Apoi a venit moda sa ne criticam si generatiile mai vechi, am descoperit ca voda Stefan golea cramele si umplea casele cu copii, ca nenea Cuza juca de cu seara pâna dimineata carti si le fuma ca turcii, cu amanta si nevasta, ca pe bravul de Mihai nu-l interesa deloc unirea ci numai puterea, ca pe orice aventurier – sigur, în esenta, informatii corecte, dar folosirea lor era incorecta. Putini straini au fost mai “viteji si mai drepti” (si asta un citat falsificat prin omisiune) decât ai nostri în conditii si vremuri similare, dar numai noi i-am târâit prin noroi… pe altarul istoriei exacte…

    Istoria a fost, ca si arta, dintotdeauna victima a sponsorului… uneori pe fata, alteori putin mai discret. Trebuie sa acceptam asta si sa valorificam si binele din afacerea asta, nu numai raul…

    Poate atunci cuvântul “rusina” chiar nu mai avea ce cauta în acest context….

    Răspunde

  3. Ioan Aurel Pop face parte din altă ligă față de majoritatea celorlalti istorici. Pentru că dincolo de faptul ca este erudit are conștiință. Pentru el istoria (Transilvaniei) este patria lui – vb lui Nichita.
    Realitatea este că istoricii mor de foame in general iar cei care ii plătesc sunt cei care dictează muzica. Tonele de maculatură semnată de Lucian Boia, cel priceput la toate subiectele și care are un stand dedicat in orice librărie Humanitas din tara asta este exemplul cel mai relevant.

    Răspunde

  4. Fara sa citesc numele istoricilor, un comentariu mi-a sarit in ochi si m-a facut sa cercetez si autorul, si anume cel semnat de distinsul academician Ioan Aurel Pop. Nu voi comenta nimic despre trecutul (sau prezentul) dansului, intrucat persoanele care urmaresc acest blog cu siguranta inteleg la ce ma refer. Consider total neinspirata afirmatia ca multi oameni nu mai simt ca locul lor e aici pentru ca acesta este mesajul transmis de societate, cum de-asemenea consider neinspirata invitatia la introspectie si promovarea de modele. Eu si multi tineri alegem sa parasim aceasta tara pentru ca ne uitam la generatia parintilor nostri, generatia ce s-a sacrificat la revolutie, generatia care ar fi meritat mai mult decat sa se resemneze ca e una de sacrificiu pentru cei tineri. De-asta suntem lipsiti de entuziasm si de iubire de tara, pentru ca tara inca e condusa de acesti nemernici girati de domnul Pop, conducatori de carton care au distrus mintile si sanatatea parintilor nostri. Eu mi-am vazut un parinte consumat de acest sacrificiu, vreau sa ofer copiilor mei altceva. Si e clar ca actuala clasa politica, in anul centenarului, ne-a dus atat de mult inapoi incat vor mai fi necesare decenii de jertfa.

    Răspunde

    1. Puteti pleca linistit domnule john, nu va vom simti lipsa ! Patriotismul se invata in primii ani de viata de care sunt raspunzatori in principal parintii . Judecati cu superficialitate pe academicianul Pop, care nu gireaza guvernul de nemernici, ci judeca la scra istoriei destinul tarii, avand cunostintele si disponibilitatea necesare, care va lipsesc dumneavoastra. Sunteti foarte grabit sa nu ratati ocazia vietii, fara sa va ganditi cate sute de mii de romani si-au dat viata ca dumneavoastra sa aveti o tara pe care aveti dreptul sa o parasiti. Intr-o tara unde nivelul de trai este de necomparat cu al nostru si la care probabil tanjiti sa accedeti, presedintele a spus : Nu te intreba ce a facut tara pentru tine ci intreaba-te ce ai facut tu pentru tara ! Repet, patriotismul si sacrificiul de sine se invata de mic si se masoara in pretul pe care esti dispus sa-l platesti pentru tara ta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.