Londra: ”noi nu ne dorim o flotă comercială românească”

Pe 15 noiembrie 1938 regele Carol al II-lea debarca la Londra îmbrăcat într-o superbă uniformă de amiral, înfășurat în pelerina de cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Uniforma modestă a regelui Angliei George al VI-lea nu era nici măcar pe măsura eghileților de sublocotenent de vânători de munte ai viitorului rege Mihai.

Regele Carol al II-lea, primit la Londra de regele George al VI-lea. Captură video

În vagonul din spate se găsea și guvernatorul Băncii Naționale a României, care cumula la acel moment funcția de ministru al Economiei – Mitiță Constantinescu. În mapa acestuia se găsea memoriul redactat în franceză „Schema resumatif des secteurs plus importants d’une collaboration economique Anglaise en Roumanie”. Românii veniseră la Londra să ceară bani și tehnologie, armament și garanții împotriva tendințelor expansioniste ale Germaniei, Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei – toți vecinii în afară de Iugoslavia și Marea Neagră. Dincolo de fastul unei vizite regale, ciucuri, eghileți și dineuri cu țuică de Văleni situația era albastră spre vinețiu pentru regele Carol al II-lea.

În acel moment Carol al II-lea era un fel de Ilie Moromete la nivel european: avea podul plin de grâu și n-avea cui îl vinde. Sau avea cui îl vinde, vecinului Bălosu – dar nu voia asta. România se afla într-o dilemă politico-economică din care nu găsea ieșire: pe de o parte se găsea într-un fel de alianță politică și militară cu Franța și Marea Britanie, pe de alta principalul partener comercial era Germania nazistă. ”Put your mouth where your money is” ar fi spus un englez, însă e mai ușor de spus decât de făcut.

Mai mult, mecanismul colaborării economice cu Germania nazistă era unul de natură să se permanentizeze și să sugrume economia românească. Comerțul României cu Germania se derula în mărci germane și se găsea sub controlul Ministerului Economiei de la Berlin. Practic germanii cumpărau din România materii prime – petrol, grâne, lemn – pe care le achitau în mărci blocate în Banca Centrală, mărci al căror curs față de leul românesc era stabilit prin negociere între cele două părți. Aceste mărci blocate nu puteau fi folosite decât pentru achiziționarea de produse germane puse la dispoziție de Ministerul Economiei de la Berlin, românii nu puteau cumpăra ce doreau – ci doar ce li se oferea, creioane și cremă de ghete. Mărcile blocate nu puteau fi transformate în alte valute, nu puteau fi folosite pentru garantarea altor credite. România (alături de toate celelalte state din Europa de Est) a devenit creditor silit al Germaniei naziste prin acest mecanism.

România nu prea avea unde să-și vândă producția. Britanicii nu aveau nevoie de petrolul, grânele sau lemnul românesc – Imperiul le asigura toate materiile prime de care aveau nevoie. În aceeași situație se găseau și ceilalți mari jucători pe piață (SUA, Franța, Uniunea Sovietică). Singurul cumpărător mare era Germania nazistă – doar că era un fel de comerț pe caiet cu Hitler. România avea nevoie de valute convertibile și de armament, iar Carol al II-lea s-a dus la verișorul lui să ceară.

În rândurile de mai jos vă spun povestea proiectului de colaborare economică anglo-română înaintat de Mitiță Constantinescu în noiembrie 1938 și ce părere au avut britanicii despre acest proiect.

Mitiță Constantinescu, guvernatorul Băncii Naționale a României și ministru al Economiei
Continuarea acestui articol poate fi citită doar de abonații Patreon. Vrei să susții Historice.ro cu un abonament Patreon?

Ai ceva de spus?