Meniu Închide

O dezbatere juridică transilvană de la 1371: spânzurați, incendieri și distrugeri

În noaptea de 20 martie 1371 românii din satul Budacu au atacat moșia învecinată, Iwlak în document. Au incendiat două case, într-una dintre ele aflându-se în gazdă Nicolae de Buda, trimisul episcopiei catolice de la Alba Iulia.

arcasi
Sursa foto

Nu a murit nici un om, însă în incendiu au murit doi ”cai buni” ai nobilului amintit prețuiți la 60 de florini, de asemeneau au ars mai multe lucruri ale acestuia: o cingătoare de 80 de florini, o platoșă, o cămașă de zale și un coif. Atacatorii români au mai ucis cu săgeți 8 cai obișnuiți ai lui Nicolae de Buda și încă unul al nobilului Toma.

Ce a stârnit furia românilor? Cu o zi înainte, pe 19 martie, Nicolae de Buda îl judecase și spânzurase pe un român din satul Budacu (nu-i știm numele și nici cauza pentru care a atârnat în ștreang, documentul este deteriorat). După condamnarea la spânzurătoare s-a încercat răscumpărarea vinovatului, însă Nicolae de Buda a respins cererea și sentința a fost dusă la îndeplinire. Fiul celui spânzurat, un anume Ladislau (Vladislav?) ”împreună cu obștea românilor de pe aceeași moșie Budacu” au fost cei care au realizat atacul din noaptea de 20 martie.

Câteva observații: în primul rând atacatorii au avut grijă să nu provoace victime omenești. Echipamentul militar al lui Nicolae de Buda (platoșă, cămașă de zale, coif) a fost distrus aproape în întregime – ni-l putem închipui ieșind în toiul nopții îmbrăcat sumar în cămașă și izmene dintr-o casă în flăcări, doar cu sabia în mână (ce nu apare în lista obiectelor distruse, dar trebuie să fi existat) ca să-i înfrunte pe mai mulți români înarmați cu arcuri și săgeți. Românii au procedat metodic și nu s-au grăbit – cel mai probabil au dominat fără drept de apel scena atacului cu ajutorul surprizei nocturne, intimidând prin măsura radicală a incendierii și ținându-și adversarii la distanță cu ajutorul arcurilor. Spun că românii nu s-au grăbit pentru că și-au permis răgazul să ucidă cu săgeți nouă cai, dar nu au omorât pe nimeni altcineva. În mod evident intenția lor principală a fost să intimideze și să provoace pagube materiale.

Cazul mi se pare grăitor pentru conflictul dintre sistemele juridice aflate în vigoare în Transilvania. Sistemul de drept românesc, jus valachorum, permitea răscumpărarea vinovatului chiar și în cazuri de omucidere (singura excepție era violul, unde nu era acceptată înțelegerea între părți). În dreptul românesc destul de rar se ajungea la pedeapsa capitală pentru furt sau omucidere, doar în cazul recidivelor repetate (viclenia, infracțiune politică, nu prea beneficia de clemență). Din păcate nu știm fapta (faptele?) pentru care a fost spânzurat tatăl lui Ladislau (documentul este deteriorat cum spuneam), știm doar că ”l-au pedepsit cu atârnarea în spânzurătoarea, ca răufăcător cunoscut”.

Asta ar putea însemna că tatăl lui Ladislau era recidivist, probabil beneficiase de clemență pentru o faptă (fapte?) anterioară. În orice caz nu era un om oarecare, faptul că fiul său reușește să mobilizeze comunitatea pentru un atac ni-l arată pe condamnat drept cineva cu influență în rândurile românilor din Budacu. Fapta (faptele?) lui trebuie să fi fost destul de grave, pentru că a fost judecat de mai mulți nobili, unii trimiși special de episcopia catolică de Alba Iulia, precum Nicolae de Buda și Toma. Singura indicație cu privire la fapta lui este că ”a cutezat să intre în hotarele moșiei numite Iwlak a pomenitului capitlu din Alba Iulia…” după care documentul este ilizibil. A mutat hotarele moșiei? A furat niște cai de pe acea moșie? A ucis pe cineva? (Cam astea ar fi fost faptele care să-l ducă la spânzurătoare.)

În orice caz, refuzul răscumpărării (percepută drept o practică obișnuită în dreptul românesc) a fost detonatorul care a declanșat reacția violentă a românilor conduși de fiul condamnatului. Capacitatea de mobilizare, pe lângă eventualitatea ca cel spânzurat să fi fost un om influent în comunitate, a fost generată și de percepția că sistemul de drept românesc este scos din uz, că românii nu vor mai beneficia de clemență și de posibilitatea răscumpărării. Exercitarea violenței și distrugerea de bunuri fără să fie uciși alți oameni a fost o formă de semnalare a nemulțumirii privind anularea jus valachorum.

Nu întâmplător din aceeași perioadă sunt păstrate numeroase acte prin care regele Ungariei le permite nobililor maghiari să aplice pedepse capitale pe moșiile lor fără drept de apel la instanțe superioare – și nu doar pedepse capitale, ci și torturi sau mutilări. Este perioada în care sistemul juridic românesc este scos din funcțiune în Transilvania.

Sursa: DRH C, vol. XIV, doc. 16

***

***

Ne vedem și pe Facebook?

4 Comments

  1. alexandruzaharia27

    Foarte interesant, descopar cu placere blogul dumneavoastra! Sunt student de istoria artei cu specializare in carte veche. As dori sa ma uit la documentul original – DRH C inseamna Documenta romaniae historica, seria C – adica Transilvania?

  2. Sorin FORȚIU

    Bună dimineața/ziua,

    De obicei nu intervin prin corecții la ce apare pe net, dar acum am să fac o excepție pentru că blogul a fost recomandat public pe un grup de FB de moderatorul acestuia (ENDA – Enciclopedia Dacica, 8.02.2020) …
    În primul rând, trebuia să citați DRH C, vol. XIV, doc. 21, care este raportul adresat de către conventul mănăstirii fericitei fecioare din Cluj-Mănăştur voievodului transilvan, care conține doc. 16 (reclamația), dar mai oferă și informații suplimentare interesante*.
    Nu înțeleg de ce nu ați menționat faptul că cel spânzurat era “un iobag de pe moşia magistrului Frank, fiul răposatului ban Konya, numită Budacu” (azi, Budacu de Sus (ori Jos? ori …?), jud. Bistriţa Năsăud) … informația este chiar importantă …
    “Ladislau (Vladislav?)” nu este “Fiul celui spânzurat”, ci mult probabil fiul unui voievod numit Pop** … nu el conduce atacul, ci “Gylian cnezul” (sunt și voievozi/cneji pe moșiile nobiliare!), care era și rudă cu cel executat.
    Păgubitul “Nicolae de Buda” (ungur, nu-i așa?), este, în fapt, Nicolae de Buda Veche, mai corect Nicolae de Vechea (com. Chinteni, jud. Cluj) … și parcă nu-i mai așa de ungur, nu-i așa!?! … și el nu este “trimisul episcopiei catolice de la Alba Iulia” (după cum spuneți), ci “slujbaşul domnilor din capitlu [transilvan]”. Documentul nu-l menționează drept nobil (putem citi și Nicolae din Vechea), ci doar drept officialis/slujbaș … în schimb, Toma este fratele magistrului arhidiacon Nicolae, iar din titulatura de magistru putem trage concluzia că ambii erau nobili.
    Nu “Nicolae de Buda îl judecase și spânzurase”, ci “ei” (fără a ști cine sunt aceștia!) făcuseră asta … Nicolae de Buda Veche şi Toma doar “n-au îngăduit obştei românilor de pe moşia Budac[u] – la cererea acestora – să-l răscumpere cu bani din sus-zisa moşie Iwlak, ci l-au dat să fie spânzurat” … sunt aceștia și cei care-l judecă? … nu reiese cu claritate (poate de aceea nici nu au fost omorâți Nicolae de Buda Veche şi Toma, ci doar păgubiți) …
    Faptele care l-au condus spre ștreang pe iobag nu sunt “A mutat hotarele moșiei? A furat niște cai de pe acea moșie? A ucis pe cineva?” (trebuia să rămâneți la ) … un iobag nu se apucă să mute de capul lui hotarele unei moșii, iar stăpânul său nu este reclamat în vreun fel … dacă ar fi fost vorba de un simplu furt nu s-ar fi ajuns la spânzurătoare … dar documentul este destul de clar (cel puțin pentru mine) … iobagul este un (hoț***) recidivist, am spune noi azi … era vorba de un “răufăcător cunoscut, osândit [deja] de lege”, care fusese prins, din nou, “răufăcător în acea moşie Iwlak****” … oricât de mică era valoarea furtului, la a treia abatere hoțul era spânzurat … la primele două abateri își putea răscumpăra vina, dar la a treia primea direct ștreangul … și dacă condamnatul este un recidivist (cum zice documentul), chiar jus valachorum spuneți că “prevedea pedeapsa capitală pentru furt sau omucidere, doar în cazul recidivelor repetate” (ce pleonasm frumos!) … dar jus valachorum nu este amintit de către document și nu toți valahii și nu în toate cazurile erau judecați după acesta … poate că revendicarea răscumpărării s-a făcut în baza dreptului regal/nobiliar, care și acesta prevedea această posibilitate (chiar și pentru omor) … este deranjant faptul că trageți grăbit concluzii***** … apoi, unum argumentum, nullus argumentum!
    BTW, “din aceeași perioadă sunt păstrate numeroase acte prin care regele Ungariei le permite nobililor maghiari să aplice pedepse capitale pe moșiile lor” … eu am numărat doar 5****** astfel de documente transilvane în DRH între 1351 și 1384 (8.07.1363, 30.05.1365, 1.06.1365, 15.05.1366/25.09.1373, 24.06.1369), și 4 sunt acordate în timpul unor campanii militare chiar pe câmpul de luptă (Bosnia, Bulgaria), ori sunt legate de acestea (Bulgaria) … o fi doar o întâmplare? … nu cred! … DAR problema este irelevantă în acest caz pentru că Iwlak era o moșie ecleziastică, care se supunea altor reguli (și juridice) decât cele secular-nobiliare! Comparați cu situația prezentată de un document din 7.05.1371 (vide același DRH) …
    În final, o întrebare; cele două curți iobăgești incendiate pe moșia Iwlak credeți că erau ale unor valahi ori ale unor nevalahi (unguri, sași etc.)? …

    Să auzim numai de bine,
    Sorin FORȚIU
    Timișoara

    * de exemplu, paguba este neclar evaluată … în reclamație este vorba de “duo equi boni sexaginta florenos valentes, unus balteus octuaginta florenos”, iar în constatare de “duo equi boni octuaginta florenos valentes, unus balteus sexaginta florenos” … dar sunt și alte amănunte demne de luat în seamă …
    ** vide JAKÓ Zsigmond, Erdélyi okmánytár, 4. (1360-1371), pp. 357-358, doc 915 și 917 / on-line https://library.hungaricana.hu/en/view/MolDigiLib_MOLkiadv2_53/?pg=4&layout=s
    ori direct DL 28089 tot pe hungaricana.hu …
    *** “voleur roumain” zic fără menajamente Antonius FEKETE NAGY, Ladislaus MAKKAI, Documenta historiam Valachorum in Hungaria illustrantia, usque ad annum 1400 p. Christum., Études sur l’Europe Centre-Orientale., 29., Budapest, 1941; p. 230, doc 188.
    **** Dacă JAKÓ Zsigmond are dreptate, și Iwlak / Jwlak (1371) este Újlak / Mezőújlak ‒ Uilacul de Câmpie /azi, Delureni, jud. Bistrița Năsăud, la cel puțin 47,6 km de Budacu de Jos și la cel puțin 50 de km de Budacu de Sus, asistăm la o adevărată expediție militară …
    ***** un alt exemplu; nu știm dacă “Românii au procedat metodic și nu s-au grăbi” pentru că, în fapt, cei 9 cai de hergelie au fost uciși cu săgeţi pe câmp (în drum spre sat, ori la plecarea din sat), iar întregul proces durează mai puțin de un minut dacă au fost implicați doar 3-4 oameni … poate tocmai de aceea au și scăpat cu viață Nicolae de Buda Veche şi Toma pentru că românii nu au zăbovit, după incendierea celor două curți, la vederea primului ieșit “cu sabia în mână … ca să-i înfrunte pe mai mulți români înarmați cu arcuri și săgeți” …
    ****** și Mihai Florin HASAN spunea că “Nobilii [ardeleni] care s-au bucurat de această favoare (i.e. dreptul spadei -n.m.) au fost, însă, foarte puțini la număr” (Hasan, Proscriși și infractori în Transilvania în secolele XIV-XVI, Argonaut, 2017; p. 354).

    • George Damian

      :) Sunt doar niște gânduri după o lectură sumară a unui document, dar corecțiile sunt binevenite.

Ai ceva de spus?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.