O expresie respinsă: ”mândru că sunt român”

De 1 decembrie s-au înmulțit de la an la an supărările pe ideea ”mândru că sunt român”. La americani încă este valabilă expresia ”my country, right or wrong”.

De acord că eu personal nu am de ce să fiu mândru de realizările unor personaje istorice, până la urmă nu am avut nici o contribuție. Nu este vorba de mândrie, mai degrabă respect față de cei care au reușit să realizeze ceva – și poate tragem și niște concluzii.

De fapt furia asta publică împotriva apartenenței la națiunea română este îndreptată împotriva clasei politice. Politicienii își motivează existența printr-un fel de ”tradiție”, ce vor să ne spună este că ”nu se poate fără noi” și încearcă să se legitimize prin recursul la istorie, fără să aibă vreo legătură cu personajele și faptele istorice.

Ba chiar dimpotrivă, actuala clasă politică din România a declanșat exodul masiv al românilor din ultimii ani. Nici pe vremea fanarioților sau în timpul războaielor mondiale nu s-au produs asemenea deplasări de populație, milioane de oameni care au fugit de corupția și incompetența clasei politice unde au văzut cu ochii.

Impresia mea este că toți cei plecați ar vrea să se întoarcă acasă – însă le este mai frică și scârbă de politicienii români decât de condiția de imigrant, oricât de dificilă și umilitoare ar fi.

Iar românilor rămași în țară li se suie sângele la cap când îi aud pe politicieni declamându-și patriotismul și mândria de a fi români. Astfel că, decât să aibă în comun cu tagma jefuitorilor fie și cea mai mică chestie, românii rămași în România devin cei mai aprigi anti-naționaliști.

O evoluție istorică stranie. De la entuziasmele colective din trecut s-a ajuns la o imensă scârbă colectivă în prezent.

2 comentarii


Ai ceva de spus?