Meniu Închide

O victorie puțin cunoscută a lui Vlad Țepeș, în Bosnia

În istoriografia sârbă nu se prea spune că Vlad Țepeș a participat la cucerirea Srebeniței din februarie 1476, este amintit doar despotul Vuk ”Zmeul” Brankovici. Porecla ”Zmeul” este interesantă, pare a face trimitere la ordinul Dragonului care a generat porecla Dracul pentru tatăl lui Vlad Țepeș.

Cunoaștem detaliile acestei campanii din Bosnia de la episcopul Gabriel de Verona, care ne spune că după ce l-a eliberat din captivitate, regelei Matei Corvin l-a trimis pe Vlad Țepeș asupra turcilor ”care au mare spaimă de el”. După ce a participat la asediul cetății Șabaț alături de regele Matei Corvin, în februarie 1476 Vlad Țepeș a pornit o expediție pe care a condus-o alături de Vuk Brankovici. Trupele creștine au efectuat un marș forțat în timpul căruia nu și-au dezvăluit prezența (au ocolit localitățile pe timpul nopții) și au ajuns în apropierea orașului Srebenița. Înaintea grosului trupelor au fost trimiși în oraș 150 de călăreți îmbrăcați turcește care au stârnit panică în momentul asaltului. Orașul a fost incendiat și locuitorii au fost uciși. A urmat localitatea Kuslat, unde oastea condusă de Țepeș și Brankovici a fost întâmpinată de un corp turcesc care baricadase cu trunchiuri de copaci drumul ce trecea printr-o pădure. Întăritura a fost asaltată de pedestrași, în vreme ce cavaleria a făcut o manevră de învăluire ocolind pădurea și i-a atacat pe turci din spate. Toți turcii au fost uciși și înfipți în țepe. Apoi a urmat un lung șir de localități distruse și locuitori uciși, precum în campania din februarie 1462 de la sudul Dunării.

Episcopul Gabriel de Verona își încheie relatarea astfel: ”Nu voi trece cu vederea cruzimea lui Dracula, pentru care toată lumea îl cunoaște. Căci, rupând cu mâna lui pe turcii prinși, punea în țepe bucățile zicând: Când vor veni turcii și vor vedea acestea, de spaimă vor fugi. El este cel care a făcut păduri de oameni trași în țeapă.” Recunoaștem cu ușurință stilul de luptă al lui Țepeș, atacurile prin surprindere, deghizarea în soldați turci, cruzimea ca formă de război psihologic (practicată și de fratele său mai mare Mircea care înșira mațele turcilor pe malul Dunării).

dracula


Prima variantă a povestirilor germane despre Vlad Țepeș tradusă în română


 
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]











Alătură-te celorlalți 249 de abonați.


Articole similare

2 comentarii

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.