Meniu Închide

Obsesia ungurilor cu Tratatul de la Trianon

Când s-a dus să semneze Tratatul de la Trianon, ministrul maghiar Bernard Agost avea o figură de condamnat la moarte care merge sfidător către ștreang. Restul delegației maghiare mergeau ca în urma coșciugului.

Bernard Agost (centru) merge să semneze Tratatul de la Trianon. Sursa foto

Și într-adevăr Tratatul de la Trianon a fost o înmormântare: îngropăciunea unei părți din Imperiul Austro-Ungar. De atunci clasa politică și intelectuală maghiară nu a fost în stare să își revină, a rămas blocată în obsesia revizuirii Tratatului de la Trianon. Vă recomand interviul de aici cu istoricul Ablonczy Balasz, coordonatorului proiectului de la Budapesta legat de împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. (Treceți peste traducerea atroce în limba română, mai mult ca sigur că nu a fost făcută de un maghiar transilvănean.)

M-a surprins să aflu că în Ungaria este răspândită în spațiul public ideea că Tratatul de la Trianon ”expiră” după 100 de ani și, cumva, nu e clar cum, ar fi posibil ca Transilvania și restul teritoriilor Imperiului Austro-Ungar ar intra în componența Ungariei. Cel mai probabil este un artificiu de PR al unor capete înfierbântate de la Budapesta care reîncălzesc o zeamă stricată. Aflu că se strâng semnături pentru ”expirarea” Tratatului de la Trianon la 100 de ani – din nou nu-mi este clar ce ar putea face aceste semnături. Fiecare societate cu problemele ei până la urmă.

Altă chestie care mi-a atras atenția din spusele lui Ablonczy Balasz: Ionel Brătianu avea un ”caracter certăreț” și nu s-a înțeles cu nimeni la Conferința de Pace de la Paris, chiar Clemenceau l-ar fi urât. Eu am cam citit stenogramele ședințelor de la Paris la care a participat Brătianu și numai certăreț nu mi-s apărut, mai degrabă extrem de relaxat și pe alocuri miștocar și ironic. Dar este adevărat că nu prea era dispus să cedeze și era extrem de creativ în a imagina moduri diferite ca să exprime aceeași idee, ceea ce probabil îi scotea pe mulți din sărite. Poate o să reiau povestea cu Brătianu la Paris cu o altă ocazie.

Încă una: în vreme ce românii spun despre diplomația românească din 1919-1920 că era praf, Ablonczy Balasz are doar cuvinte de laudă față de români, că nu au cedat niciodată pe ceea ce se numea interes național, s-au bătut până în pânzele albe, chiar și când erau în pierdere. Ablonczy se dovedește un om rațional: spune că o Ungarie în hotarele Imperiului Austro-Ungar nu ar fi fost posibilă, într-o formă sau alta s-ar fi ajuns la dezmembrare.

Una peste alta o serie de declarații decente.

***

***

Ne vedem și pe Facebook?

4 Comments

  1. Tudor

    „Dar este adevărat că nu prea era dispus să cedeze[…]”

    Eu știu altceva, Sever Bocu nu ar fi căzut de acord cu afirmația asta: „Frontiera cea mai rea e pentru mine cea mai bună.”

  2. Petre

    Cred că dacă se făcea o reforma agrară in Austro-Ungaria înainte de război, șansele unirii ar fi fost mult diminuate. A contat foarte mult la suportul pentru România promisiunea Regelui Ferdinand pentru reforma

    • surena1

      De ce nu ar fi fost relaxat Bătrianu? Nu spulberaseră România visul Revoluției bolșevice maghiare și ocupase Budapesta?

  3. Cosmin M.

    Totusi,un lucru trecut cu vederea:ungurii au ramas pe meleagurile,,ardelenesti strabune,,si dupa 1920.Normal ar fi fost sa fie trimisi dincolo de Tisa.Vedeti doar problema de acum cu Valea Uzului-,,pamantul sfant al maghiarilor,,.Mai vorbesc cu tineri maghiari si sunt foarte determinati.

Ai ceva de spus?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.