Sven Hassel, din copilărie până în ziua de azi

Când eram puştan înghiţeam pe nemestecate volumele lui Sven Hassel. Apărea pe bandă rulantă, erau multe, abia aşteptam să cumpăr cea mai recentă apariţie. După ce mi-a trecut febra asta, când am recitit un astfel de volum peste ceva ani mi s-a părut de-a dreptul stupid. Multe din detaliile istorice nu prea coincideau cu realitatea cunoscută (crucea verde de pe căciulile comisarilor NKVD! o cruce pe o uniformă sovietică?!?!), batalioane disciplinare dotate cu tancuri Tiger (cea mai performantă armă a epocii dată pe mâna unor puşcăriaşi?!?!?). În sfârşit, după ceva documentare m-am lămurit care e treaba cu Sven Hassel şi am comis un articol pe care l-am pus pe Dosare Secrete.

Galerie foto: Uzinele Malaxa în imagini în 1940

Uzinele Malaxa într-o reclamă din perioada interbelică
Uzinele Malaxa într-o reclamă din perioada interbelică

Nicolae Malaxa a fost unul dintre cei mai mari industriaşi din România, creatorul industriei grele româneşti. În dosarele Societăţii Anonime Române Malaxa păstrate de Arhivele Naţionale se regăsesc proiecte majore pentru România (unele dintre ele realizate de Nicolae Malaxa, altele de comunişti, altele rămase încă în suspensie): industria de armament proprie, canalul Dunăre-Marea Neagră, un combinat siderurgic la Brăila sau Galaţi pentru a beneficia de transportul pe Dunăre, modernizarea căilor ferate, aprovizionarea cu gaze naturale pentru uz casnic a marilor oraşe, electrificarea oraşelor, centralele hidro-electrice de la Bicaz şi Porţile de Fier, clădirea unei industrii de automobile româneşti, realizarea unei reţele de autostrăzi etc. Am fost uimit să văd amploarea proiectelor lui Nicolae Malaxa. Continuă lectura „Galerie foto: Uzinele Malaxa în imagini în 1940”

Cu trenul de la Bucureşti la Constanţa. În 1938 şi în 2011

Automotorul Malaxa, fabricat în România în 1938, care făcea două ore şi jumătate de la Bucureşti la Constanţa.

Citesc şi mă crucesc în memoriile lui Constantin Argetoianu pentru anul 1938:

28 martie. Petrecut ziua de ieri (duminicã) la Constanţa. Plecat dimineaţa la ora 9 1/2 m-am înapoiat în Bucureşti la ora 10 1/2 seara. Fãcut drumul cu automotorul cumpãrat de Franasovici (7 milioane, la „Astra”) în douã ore şi jumãtate, la dus ca şi la întors. Zi luminoasã, vreme de toata frumuseţea şi mare idem. Eram 14, numai tineret în afarã de mine. Vizitat la Mamaia noul hotel pe care-1 ridicã Oficiul de Turism împreunã cu C.F.R. Foarte frumos, foarte confortabil, foarte luxos.

Deci în urmă cu 73 de ani trenul de la Bucureşti la Constanţa făcea DOUĂ ORE ŞI JUMĂTATE. În ziua de azi, conform Mersul Trenurilor de la Bucureşti la Constanţa trenul face aproape patru ore (3 ore şi 55 minute). Asta pe hârtie, în realitate durează între 5 şi 6 ore. Sincer, nu cred că aş avea regrete dacă CFR ar fi închise şi toţi angajaţii lăsaţi pe drumuri, de la director la acarul Păun. Nu am nevoie de CFR.

Poeţii români sub dictatură. Când a început cultul personalităţii?

Carol al II lea, un rege de operetă îndrăgostit de uniforme

În iunie 1940 se împlineau zece ani de domnie a regelui Carol al II lea. Poeţii României se înghesuiau să îi dedice versuri, aşa că au alcătuit un volum de vreo sută de pagini cu poezii scrise chiar de mâna lor. Multe din numele poeţilor care au scris pentru preamărirea lui Carol al II lea aveau să se regăsească în odele închinate comuniştilor pentru ca mai apoi să intre în manualele de limbă şi literatură. Dacă ar fi să ne păstrăm poeţii doar după considerente morale am rămâne cu foarte puţini. Din păcate, boala versurilor omagiale pentru regimuri dictatoriale nu a început de la – să zicem – Ana Blandiana, este mult mai veche. Aş vedea o antologie de versuri de genul acesta, laudative la adresa dictatorilor (şi nu doar versuri, şi proza a fost destul de productivă) care să acopere 100 de ani de literatură română. Boală lungă, moarte sigură…

Tudor Arghezi

“Ca să-nţeleg mai bine cum de putură trece

Atât de iute anii aceştia, siguri zece,

Am întrebat condeiul şi mi-a răspuns hârtia,

Că timpul se măsoară la Rege cu vecia”

(Cu mai mulţi ani în urmă am avut ocazia să văd nişte dedicaţii ale lui Tudor Arghezi pentru Gheorghe Gheorghiu Dej, la fel de bombastice, însă nu am avut inspiraţia să mi le notez. Aici Tudor Arghezi, marele rebel interbelic, îl ridică pe bietul Carol al II lea la dimensiuni cosmice, sărmanul priapic era destinat eonilor…)

Ion Barbu

“Triumf târziu de lujer de aloe

Şi steag floral climatelor fierbinţi

Al plantei înţeles în rod şi foi e

Iar sensul seminţiilor, în Prinţi”

(Despre versurile lui Ion Barbu nu prea ştiu ce să cred. Având în vedere pasiunea pentru femei a lui Carol al II lea aş înclina să văd aceste versuri ca pe o ironie ascunsă. Sensurile falice ascunse (lujer, steag) şi biologia insistentă din catren sunt legate de rolul lui Carol al II lea ca purtător al “sensului seminţiilor”. Dusă la extrem, interpretarea ar fi că regele Carol al II lea a fost “o pulă de om” cum zice înţelepciunea populară despre cei care nu sunt în stare de altceva decât de perpetuarea speciei)

Otilia Cazimir

“Ne-om irosi în colb de brocuri

Şi toţi, pe rând, ne vor uita

Ci-n luminos adânc de veacuri

Tu vei trăi Măria Ta!”

(Otilia Cazimir cam ar dreptate aici. Despre ea nu mai ştie nimeni nimic, însă Carol al II lea mai apare pe ici pe colo)

Ion Minulescu

“Eşti Domnul celor vecinic înfrăţiţi prin jurământ

Celor înfrăţiţi pe apă

Celor înfrăţiţi pe vânt

Celor înfrăţiţi prin versuri

Prin icoane

Şi prin cânt – celor înviaţi ca Lazăr de domnescul Tău cuvânt”

(Ion Minulescu sare calul rău de tot: îl compară pe Carol al II lea cu Iisus Hristos, gata-gata să scoale morţii din morminte!)

Mihail Sadoveanu

“Bucură Doamne, de puterea Ta pe Regele nostru

Cu biruinţele Tale înveseleşte-l

Doniţa buzelor Tale nu i-o respinge

Strălucire peste el revarsă”

(Destul de greu de împăcat acestă rugă a lui Mihail Sadoveanu din anul 1940 cu ateismul său ulterior, dar şi cu colaborarea dusă la extrem cu regimul comunist).

Galerie foto: ţăranii români din 1964

Am mai postat aici ceva imagini de prin România anului 1964, realizate de fotoreporterul Carl Mydans pentru revista Life (parada de 23 august, cum arăta Bucureştiul în acel an, plaja de la Mamaia). De data aceasta am făcut o selecţie a imaginilor lui Carl Mydans cu ţăranii români din anul 1964, după încheierea colectivizării. Încă nu începuse sistematizarea satelor, se mai puteau găsi case tradiţionale, duminica ţăranii se îmbrăcau în costume populare, de un alb orbitor (deşi este vorba de bătrânii satului, care par identici cu ţăranii fotografiaţi în 1938). Continuă lectura „Galerie foto: ţăranii români din 1964”

Panait Istrati, de la kominternist la Cruciada Românismului

panait istratiDespre Panait Istrati nu se ştiu foarte multe, nu am auzit să existe o biografie a sa cât de cât completă. Anii trecuţi Stelian Tănase ne promitea că va publica integral dosarul de la Siguranţă al lui Panait Istrati, însă evenimentul editorial nu a mai avut loc (mă îndoiesc că ar fi adus cine ştie ce dezvăluiri, dacă este să mă iau după volumele de documente ale Siguranţei despre avantgardişti şi Cristian Rakovski, publicate tot de Stelian Tănase). Fără îndoială, Panait Istrati a avut un dosar voluminos la Siguranţă dată fiind calitatea lui de susţinător al comunismului în România interbelică. Pe lângă romanele lui cu tentă socială (conform comandamentelor Kominternului) Panait Istrati se mai ocupa şi cu înjurarea permanentă a României prin presa franceză. Nimic nou, vedem fenomene de acest gen şi în prezent. Continuă lectura „Panait Istrati, de la kominternist la Cruciada Românismului”

Satul basarabean în 1940

Alte imagini din seria fotografiilor realizate de Margaret Bourke White în Basarabia anului 1940.

Casă ţărănească din Basarabia anului 1940

Casă ţărănească din Basarabia anului 1940

Ţăran basarabean în 1940

Ţăran basarabean în 1940

Baciul moldovean în 1940

Baciul moldovean în 1940

Interiorul unei case ţărăneşti din Basarabia

Interiorul unei case ţărăneşti din Basarabia

Femei şi icoane din Basarabia

Femei şi icoane din Basarabia

Copii după cuptor

Copii după cuptor

Călugări din Basarabia în 1940

Călugări din Basarabia în 1940

Galerie foto: Chişinăul în anul 1940

Fotografa americană Margaret Bourke White a călătorit şi prin Basarabia (alte imagini din România realizate de Bourke White aici şi aici) unde a făcut o serie de fotografii care ne-au păstrat chipuri de români dintre Prut şi Nistru din luna februarie a anului 1940. Am adunat aici mai multe imagini şi aş avea nevoie de sprijinul unor chişinăueni pentru a identifica soarta unora din clădirile de mai jos.

Continuă lectura „Galerie foto: Chişinăul în anul 1940”

Galerie foto: Armata română în drum spre Budapesta. Iulie-august 1919

O imagine face cât o mie de cuvinte. Am adunat aici 35 de imagini din timpul campaniei din vara anului 1919, când Armata română a eliberat Ungaria de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun.

UPDATE: Imaginile le-am pus într-un fişier pdf pe care îl puteţi descărca de aici.

Mihail Sebastian, Steaua fără nume şi serviciile secrete

mihail sebastian
Premiera piesei de teatru “Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian a avut loc în anul 1944 – însă la acea dată numele autorului a fost altul, anume Ştefan Enescu, un prieten al dramaturgului. Mihail Sebastian nu şi-a putut asuma paternitatea operei la momentul premierei datorită originii sale evreieşti, însă prietenul său Ştefan Enescu i-a sărit în ajutor. Cine era acest Ştefan Enescu? Era fiul fostului director al Băncii Naţionale din Constanţa, iar tatăl său fusese prieten în tinereţe cu Mihail Moruzov – cel care avea să ajungă temutul director al Serviciului Secret de Informaţii de la Bucureşti din anii ’30. Ştefan Enescu a fost şi el angajat al SSI, din august 1934. De la bun început a lucrat la secretariatul SSI sub directa îndrumare a lui Mihail Moruzov, iar din 1937 a fost numit şeful secretariatului. Ştefan Enescu a părăsit SSI în toamna anului 1940, după ce Mihail Moruzov a fost asasinat de legionari în închisoarea de la Jilava, iar conducerea SSI a fost preluată de Eugen Cristescu. Poziţia deţinută de Ştefan Enescu în cadrul secretariatului SSI era una de foarte mare importanţă: prin acest departament Mihail Moruzov îşi coordona întreaga corespondenţă şi îşi transmitea instrucţiunile către celelalte departamente. După 1940 Ştefan Enescu a lucrat în cadrul Băncii Naţionale – unde s-a ocupat şi de achiziţionarea de valută pentru SSI, de aceea este greu de crezut că legăturile sale cu serviciul secret au încetat cu totul în anii războiului.

După 23 august 1944, Mihail Sebastian şi Ştefan Enescu au publicat o scrisoare în care au dezvăluit adevărata paternitate a piesei de teatru “Steaua fără nume”. Pe 29 mai 1945 Mihail Sebastian murea călcat de un camion în Bucureşti.

Apud N.D. Stănescu, Întâmplări şi oameni din Serviciul Secret, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2002