Meniu Închide

Pe când pionierii aruncau cu pietre după popii din Chișinău

revista bezbojnik
Copertă a revistei sovietice Bezbojnik (Ateistul)

Răbufnește la Chișinău câte un puseu de mânie proletară împotriva „pochilor” și sare-n drum ba un octombrel zghihuit de neliniști ateiste, ba o komsomolistă la a treia tinerețe căreia-i tremură gușile de teama misticismului. Avem și noi în România legiunea noastră de atei militanți, dar la Chișinău este o ură mai profundă împotriva credinței, acolo expresia „răutate de bezbojnic” chiar are sens, acolo s-a mâncat ateism științific pe stomacul gol, fără pâine, vreme de trei generații.

Din fericire a apărut recent o carte de natură să explice cum a apărut ura asta fierbinte a unora de prin Chișinău împotriva creștinismului: „Demascarea sau Taina porților zăvorâte”, care cuprinde memoriile preotului Gherasim Păduraru (1922-1983). Cred că este cea mai limpede mărturie a unui basarabean despre ce a însemnat secolul XX pentru românii din stânga Prutului. Biografia preotului Gherasim Păduraru acoperă toate etapele posibile: născut în Basarabia, a experimentat direct ocupația sovietică din 1940-1941, ulterior a fost mobilizat în armata română și luat prizonier de sovietici în 1944, a trecut prin ororile lagărelor de prizonieri și ale lagărelor de muncă din URSS. A reușit să se întoarcă acasă și în 1948 a fost hirotonit preot, în 1952 a fost lăsat fără parohie din cauza predicilor sale care nu respectau indicațiile comuniștilor. În 1959 a solicitat aprobare să emigreze în Canada și a primit în schimb o condamnare la 2 ani de închisoare. După ce a fost lipsit de parohie a continuat să se întâlnească cu credincioși ortodocși și să organizeze discuții pe teme religioase – acțiuni văzute drept ostile de autoritățile sovietice. Cel mai probabil a fost și victima programului sovietic de reprimare a opozanților cu ajutorul psihiatriei, existând mai multe indicii în acest sens. Se pare că KGB-ul a recrutat-o pe prima lui soție de care s-a folosit pentru a încerca să-l reducă la tăcere. A murit în 1983 și familia sa a reușit să salveze manuscrisul memoriilor sale. (Mai multe detalii și documente despre măsurile de represiune împotriva preotului Gherasim Păduraru găsiți aici.)

Mărturiile preotului Gherasim Păduraru ar trebui să intereseze inclusiv istoriografia română. Pe când se afla în lagărul de prizonieri au fost recrutați mai mulși prizonieri români care trebuiau să meargă la București „să dea jos guvernul Rădescu”. Dincolo de prezența în România a diviziei „Tudor Vladimirescu” ar merita explorată și această implicare a Uniunii Sovietice în instaurarea regimului comunist la București cu ajutorul unor „brigăzi de șoc” formate din foști prizonieri îndoctrinați, eu unul cel puțin nu-mi amintesc să fi citit ceva pe această temă. Amintirea aceasta a preotului Gherasim Păduraru este confirmată de documente din Rusia: un anume Eugen Cotae, prizonier român și el, l-a denunțat autorităților sovietice că este născut în Basarabia – și așa Gherasim Păduraru a rămas să se bucure de „fericirile” regimului de la Moscova pentru tot restul vieții. Probabil că arhivele din Rusia păstrează mult mai multe documente legate de folosirea prizonierilor români pentru instaurarea regimului comunist la București, doar că nu-mi este clar când vor redeveni accesibile.

O altă linie de cercetare care ar merita exploatată din perspectiva memoriilor preotului Gherasim Păduraru ar fi legată de folosirea psihiatriei în reprimarea opozanților. Chestia asta este foarte bine documentată pentru Uniunea Sovietică și avem și în România câteva cazuri cunoscute, printre care cel al lui Vasile Paraschiv.

Aventura vieții preotului Gherasim Păduraru reprezintă unul din puținele cazuri de opoziție la regimul sovietic din Basarabia, însă în mod ciudat este trecut sub tăcere. În volumul „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)” Valeriu Pasat se rezumă să citeze părerea oficialilor sovietici despre preotul Gherasim Păduraru (care ar fi „completat rândurile preoților samavolnici și autoproclamați care țineau slujbe ilegale în bisericile inactive”). Valeriu Pasat nu știe ce s-a întâmplat după 1958 cu preotul Gherasim Păduraru, deși cartea lui a apărut în 2019, iar parte din informațiile despre persecuțiile suferite de acesta până la moarte sunt de multă vreme în spațiul public. Și ca de obicei, instituțiile de la Chișinău care au moștenit arhivele sovietice nu dețin nici un fel de documente relevante despre preotul Gherasim Păduraru, asta în mod miraculos câtă vreme acesta a fost anchetat în repetate rânduri și ținut sub observație strictă de serviciile de informații vreme de zeci de ani.

Și mai este o chestie care merită subliniată: mărturia preotului Gherasim Păduraru a fost redactată în timpul perioadei sovietice, cu multă vreme înainte de căderea regimului comunist. Nu este vorba de o rememorare post-factum, este o relatare în direct din acele timpuri – iar asta adaugă mult mai multă greutate mărturiei sale – plus că majoritatea informațiilor din memoriile preotului Gherasim Păduraru sunt verificate cu documente (pe cât a fost posibil accesul în arhive). Faptul că a fost izolat în acei ani și respins până în ziua de azi de clericii de la Chișinău explică foarte multe în legătură cu atitudinea actuală din stânga Prutului. Faptul că pionierii de la o școală din vecinătatea locuinței preotului Gherasim Păduraru erau instruiți să arunce cu pietre după el pe stradă sau să-i spargă periodic geamurile de la casă, colaborarea primei soții cu KGB-ul sau ura celorlalți preoți împotriva lui ne arată până unde mergea regimul sovietic în încercarea de a reprima orice altă opinie – dar și până unde mergea colaboraționismul populației supusă unui proces de dezumanizare conform perceptelor „ateismului științific”. Aici găsim rădăcinile „răutății de bezbojnic” manifestată până în ziua de azi.

(Și-mi amintesc cu ocazia asta de nivelul de dezumanizare din Uniunea Sovietică în anii 70, când cadavrele celor epurați de Stalin erau tocate cu elicele navelor, nimeni nici măcar nu a încercat să-i îngroape, rămășițele unor nevinovați erau tratate drept deșeuri, sovieticii se întorseseră practic înaintea oamenilor din paleolitic care își îngropau morții; puteți citi întreaga poveste aici).

În sfârșit, dacă vreți să citiți memoriile preotului Gherasim Păduraru găsiți aici cartea lui, se poate comanda online.


Alătură-te celorlalți 247 de abonați.

Articole similare

2 comentarii

    • Apatrid

      Logic că apare ca „moldovean”.
      Doar nu voiai să spună că e român…
      Să zicem mersi că nu e trecut ca „european” sau „cetăţean al planetei”.

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.