M-am apucat să scriu despre acest subiect după ce am văzut o creştere a căutărilor pe cuvintele cheie “penisul regelui Carol al II lea”. Aşa că am luat hotărârea să satisfac curiozitatea cititorilor care au ajuns pe acest blog cu această căutare şi nu au găsit mare lucru. Penisul regelui Carol al II lea a devenit element de folclor urban încă din perioada interbelică, după cum o atestă scriitoarea britanică Olivia Manning care a trăit la Bucureşti prin 1940:

“Întoarse o monedă de un leu pe partea imprimată cu un cocean de porumb şi spuse: – Un portret al Măritei şi Glorioasei sale Majestăţi, regele Carol al II lea! Dumneata, draga mea, s-ar putea să nu recunoşti asemănarea, dar sunt multe alte doamne pentru care nu ar fi o problemă.”

Dincolo de glume şi folclorul urban al epocii trebuie să vedem ce ne spun sursele istorice.

[ppp_patron_only]

Ce dimensiune avea penisul regelui Carol al II lea?

Mare. Foarte mare, spun oamenii informaţi ai epocii. Constantin Argetoianu (om serios, senator, ministrul de interne care a distrus mişcarea comunistă, ministru de justiţie, ministru de finanţe, prim ministru) spune în memoriile sale că din acest punct de vedere Carol al II lea era “un fenomen al naturii”. Dimensiunea lui Carol al II lea a traumatizat-o profund pe soţia sa principesa Elena: “Intimile principesei Elena lăsau să se înţeleagă că motivul principal al fobiei acesteia pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor ei conjugale”. Tot Constantin Argetoianu nota că Alexandru Davila i-a povestit cum s-a petrecut iniţierea sexuală a lui Carol al II lea. Regele Carol I l-a rugat pe Alexandru Davila să găsească o damă de consumaţie pentru tânărul prinţ când acesta avea 16 ani. Reacţia femeii după noaptea petrecută cu Carol al II lea: “M-a omorât nene Alecule!” (cf. Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Memorii, vol. VII, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1996, p. 234-235)

Viaţa sexuală a regelui Carol al II lea

La o primă vedere o chestiune intimă, despre care nu ar trebui să ştim foarte multe lucruri. Însă datorită faptului că monarhia şi viaţa politică românească au fost afectate de viaţa privată a acestui rege foarte mulţi contemporani au fost extrem de interesaţi de comportamentul regelui în pat. Inclusiv serviciile de informaţii. În perioada exilului său în Franţa Carol al II lea şi Elena Lupescu au fost urmăriţi pas cu pas de agenţii Poliţiei de Siguranţă, sau Siguranţa. Au fost detaşaţi zeci de agenţi de la Bucureşti care ştiau tot despre Carol, Elena Lupescu şi intimii lor (în majoritate cartofori, aventurieri şi oameni de afaceri dubioşi). Pe 9 martie 1928 agenţii de Siguranţă trimiteau la Bucureşti un raport în care spuneau că la cazinoul din Cannes Puiu Dumitrescu a pierdut 10.000 de franci, iar Carol al II lea a câştigat 25.000 de franci după care “s-a retras câteva momente cu d-na Lupescu, chiar în automobilul său, apoi s-au reîntors foarte obosiţi” (cf. Petre Ţurlea, Carol al II lea şi Camarila regală, Editura Semne, Bucureşti 2010, p. 63). Pe lângă această exprimare camuflată, agenţii Siguranţei au dovedit şi simţ al umorului: o porecliseră Roaiba pe Elena Lupescu.

Nici după ce a ajuns rege Carol al II lea nu a scăpat de supravegherea agenţilor de Siguranţă. Până la urmă trebuiau cunoscute obiceiurile şefului statului, mai ales cele care erau în stare să îl facă de râsul lumii. Nu că restul lumii nu ar fi ştiut ce poamă era Carol al II lea: în perioada exilului său în Franţa a fost urmărit îndeaproape de serviciile secrete britanice, franceze, italiene şi sovietice. Belgienii, olandezii şi spaniolii se interesau şi ei de obiceiurile viitorului monarh al României. Iar agenţii de Siguranţă ştiau că “concurenţa” făcuse rost de informaţii complete cu privire la viaţa intimă a lui Carol al II lea (v. Petre Ţurlea, Carol al II lea şi Camarila regală…)

Revenind la urmărirea lui Carol al II lea la Bucureşti: Armand Călinescu (pe atunci secretar de stat la Ministerul de Interne, ulterior colaborator apropiat al lui Carol al II lea şi prim ministru) nota în jurnalul său la 24 iunie 1932 “Cristescu (directorul Siguranţei, viitor director al Serviciului Secret de Informaţii în timpul guvernării mareşalului Antonescu) îmi spune că uneori Regele culege femei de pe stradă. Acestea au aflat şi se adună prin Brezoianu aşteptând”. Acelaşi Armand Călinescu nota pe 5 decembrie 1932: “Siguranţa îmi aduce informaţii că Regele iese tot mai frecvent noaptea şi că merge la piaţa Sf. Gheorghe, pe cheiul Dâmboviţei şi ia femei de cea mai joasă speţă“. Pe 17 decembrie 1932 altă însemnare: “Puiu Iancovescu îmi spune că într-o noapte era pe Sărindar, când Regele, care trecea cu automobilul a oprit pentru a acosta o femeie de stradă” (cf. Armand Călinescu, Însemnări politice, Editura Humanitas, Bucureşti 1990).

Informaţiile lui Armand Călinescu sunt confirmate de Constantin Argetoianu (ministeru de Interne între 1931-1932): “Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat şi după o şedinţămai scurtă sau mai lungă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau 1.000 de lei. La ieşirea din Palat, paţachina era ridicată de agenţii Poliţiei şi dusă la Gavrilă Marinescu care îi mai da 5000 lei şi o ameninţa cu moartea dacă spune ceva. Cu timpul, Gavrilă organizase şi acest serviciu, înlăturând din drumul regelui libera concurenţă şi presărând străzile din jurul Palatului cu clientele lui. Prin discreţia şi dibăcia cu care îndeplinea acest serviciu, Gavrilă Marinescu şi-a asigurat încrederea Regelui şi permanenţa la Prefectura Poliţiei, cu toate abuzurile pe care le-a săvârşit”. (cf. Constantin Argetoianu, Pentru cei de mîine. Memorii, vol IX, p. 77)

De ce ne interesează penisul regelui Carol al II lea?

Pentru că întreaga viaţă politică a României între 1930-1940 s-a învârtit în jurul lui. Elena Lupescu a fost singura femeie capabilă să îl satisfacă pe Carol al II lea şi s-a folosit de acest atu pentru a-şi elimina adversarii care îi cereau regelui să renunţe la amantă. Favorurile regale, ascensiunea politică, numirea guvernelor, marile contracte cu statul – toate atârnau de bunul plac al Elenei Lupescu. Regele era un sclav în faţa ei din cauza dependenţei sexuale – Argetoianu scria că regele “se pierde între cracii damei”. În 1934 acelaşi om politic nota “În ziua de 17 ianuarie 1934 (ţin să precizez data din cauza enormităţii confidenţelor) mareşalul Averescu în cursul unei vizite ce-i făceam, mi-a spus că prinţul Carol i-a mărturisit că numai cu Lupeasca mai putea avea erecţiuni. Duduia, a continuat Averescu, ţine pe rege prin cunoştinţa secretelor lui de anomalie sexuală”.  Ziaristul Pamfil Şeicaru, directorul ziarului Curentul din perioada interbelică scria şi el: “Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile de alcovşi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate” (cf. Ioan Scurtu, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paideia, Bucureşti 1999, p. 244)

Istoricul Adrian Cioroianu consideră că toate aceste detalii nu au relevanţă dacă e să-l judecăm pe Carol al II lea (am scris aici despre articolul lui Adrian Cioroianu publicat în revista Istorie şi civilizaţie). Eu cred că de fapt este vorba de o chestiune centrală a domniei lui Carol al II lea. Dacă ar fi fost un cetăţean oarecare suferind de disfuncţii sexuale nu ar fi fost nici o problemă. Însă Carol al II lea se sfătuia cu Aristide Blank în legătură cu aceste probleme. Iar Aristide Blank a falimentat banca Marmorosch-Blank şi a primit ajutor de la guvernul României în urma poruncii lui Carol al II lea. Şi multe alte mistere ale perioadei interbelice pot fi explicate din prisma penisului regelui Carol al II lea.

[/ppp_patron_only]