Meniu Închide

Silviu Brucan, omul care a comandat execuţia lui Ceauşescu

Silviu Brucan

Mulţi l-aţi uitat, alţii nici nu aveţi cum să vi-l amintiţi, însă mie Silviu Brucan mi s-a întipărit în memorie: cu privirea aia a lui de peşte mort şi figura de reptilă cu bale otrăvitoare, nomenclaturistul comunist care şi-a tuns blana stalinistă şi a predat democraţie românilor în direct la ProTV, după ce le-a băgat mai întâi teroarea în suflete.

Silviu Brucan (nume real Saul Brucăr Bruckner) a traversat cu succes toate perioadele istorice ale României: comunist ilegalist, stalinist înfocat şi redactor şef adjunct al ziarului Scânteia, diplomat în America, director la TVR, apoi marginalizat de tiranul Ceauşescu într-un post de profesor universitar (deşi nu a absolvit vreo facultate!), conspirator de frunte în lovitura de stat din 22 decembrie 1989 (şi autor al ideii de lichidare a lui Nicolae Ceauşescu), iar până la moartea sa din 2006 mare manipulator al scenei politice şi profet al democraţiei.

Anul trecut, în volumul „In memoriam Florin Constantiniu”, istoricul Ioan Chiper a scos la iveală un nou document surprinzător despre Silviu Brucan din arhivele de la Moscova. O notă de convorbire dintre Silviu Brucan şi Vadim V. Zagladin (consilier al lui Mihail Gorbaciov), convorbire purtată la Bucureşti în septembrie 1990. Profesorul de democraţie Silviu Brucan îi reproşa sovieticului că Moscova pierde iniţiativa în faţa Washingtonului şi că ţările Europei de Est vor cădea sub dominaţie americană. În buna tradiţie kominternistă, tovarăşul Brucan atrăgea atenţia rusului care nu se aştepta la aşa ceva: „a opune rezistenţă ofensivei imperialismului este mai important decât principiile dreptului internaţional, decât respectarea hotărârilor O.N.U.”.

În sfârşit, sunt multe pete albe în biografia lui Silviu Brucan (mai ales pentru anii 1988-1989) însă un lucru este cert: el este cel care a venit cu ideea lichidării lui Nicolae Ceauşescu. Dictatorul fugar fusese capturat la Târgovişte încă din seara zilei de 22 decembrie şi era ţinut sub pază. Pe 24 decembrie Silviu Brucan i-a sugerat lui Ion Iliescu să-l lichideze pe Ceauşescu, ca soluţie pentru „liniştirea teroriştilor”. Brucan nu a dorit să vorbească niciodată despre acest moment, însă s-au păstrat mai multe relatări asupra evenimentului, dintre care cea mai savuroasă îi aparţine lui Petre Roman, făcută sub jurământ pe 8 martie 1994 în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. O puteţi citi în rândurile ce urmează:

P. Roman: (…) domnul Brucan a avut ideea că trebuie să facem ceva pentru a anihila imaginea lui Ceauşescu. Deci trebuia făcut ceva pentru a-l anihila, adică să putem spune, să ştie cei care terorizau punctele din Capitală că nu mai au pentru ce lupta, că Ceauşescu e eliminat într-o formă sau alta. S-a emis ideea … domnul Iliescu a optat pentru un proces, a decis că va fi un proces. Şi atunci s-a început constituirea echipei sub comanda lui Stănculescu, pentru a se realiza acest proces la faţa locului.

(…)

Gabrielescu: Hotărârea asta de proces şi de execuţie – cine a luat-o?

P. Roman: V-am spus puţin mai înainte; deci în seara zilei de 24 a fost acea sugestie a domnului Brucan – care constata că nu mai avem nici o ieşire, din cauză că armata nu putea fi eficientă în această chestiune. S-a spus: „Domnule, trebuie să arătăm – cum v-am spus – că n-au pe cine apăra!” Că Ceauşescu nu mai reprezintă o valoare politică de apărat. Şi aici domnul Iliescu a spus: „Domn’e, trebuie să facem un proces!”

Gabrielescu: Şi Brucan ce propunea?

P. Roman: Brucan propunea orice formulă, inclusiv… Dar în principal, în principal, ideea era de eliminare a Ceauşeştilor, într-o formă sau alta.

Săndulescu: Eventual, „formula Pătrăşcanu”!

P. Roman: Nu, nu, haideţi să nu exagerăm!

(…)

P. Roman: (după ce relatează execuţia Ceauşeştilor) Am vizionat caseta şi s-a hotărât atunci, bineînţeles, era obligatoriu, să dăm un comunicat. Care comunicat a fost elaborat de Brucan. Aici, la elaborarea acestui comunicat au intervenit nişte deosebiri de păreri. Adică Silviu Brucan insista să se exagereze vinile lui Ceauşescu – adică chestia cu morţii revoluţiei. Pe urmă cu sumele în străinătate. Aici ştiu că domnul Iliescu s-a opus: „Domnule! Stai puţin! E o sumă uriaşă! De unde ştii?” În fine … până la urmă a prelevat şi într-un caz şi-n celălalt părerea domnului Brucan.

(…)

A fost frumos la lovitura de stat din 22 decembrie 1989: eroii au murit, Brucan a tras sforile.











Alătură-te celorlalți 242 de abonați.


Articole similare

39 de comentarii

  1. Ţăranu

    Un băiet deosebit taica Brucan, Ţuţea zicea despre acest intelectual rafinat că : „număra pâna la 10 cu ajutorul familiei „, de unde se vede treaba că pe şacalii politici şcoala şi caracterul îi cam încurcă în drumul lor către desăvârşire.

  2. ozzy77

    Mda, niciodată nu l-am înghițit pe acest boșorog stalinist. Și o mică muie pe acestă cale ProTv-ului care, așa cum spuneai și tu, ni l-a prezentat ani în șir ca pe un maestru al democrației.

  3. maria

    excelent articolul,dar, pe de alta parte iata in 24 de ani am ajuns „coate goale” -le Europei, slugi in tara noastra, pt ca la vremuri noi tot ei, vezi iliescu, nastase, basescu si toata sleahta lor de golani.

  4. Marian

    Daca nu ma însel, Brucan a fost unul dintre cei care, prin ziarul Scânteia, instiga populatia în „procesele tradarilor nationale”.
    PS: Eu stiam de Brucjner, nu de Brucär, care nu suna evreieste.

  5. Costel Munteanu

    Franta nu e condusa de francezi,SUA nu sunt conduse de americani,Romania nu e condusa de romani,Anglia e sub dominatie straina de 2000 de ani.Concluzie:planeta nu e condusa de oameni.Cineva care nu se poate arata la fata conduce din umbra.Pentru a putea manipula masele are nevoie de oameni cu inteligenta limitata sau cu dosare penale.

    • je suis

      Impresia ca nici macar statele dezvoltate nu sunt conduse de oameni care fac parte din populatia avand cetatenia statului respectiv este cat se poate de corecta. De statele mai putin dezvoltate nici nu se mai pune problema.
      Explicatia cea mai plauzibila, din cate am inteles pana acum despre functionarea lumii e ca majoritatea statelor lumii sunt conduse de cei care detin puterea la Vatican (iezuitii–jesuits– si cavalerii din Malta–Knights of Malta– fiind cei mai puternici dar mai sunt si alte bande) si de zionisti care sunt un fel de evrei dar au niste concepte total diferite fata de evreul clasic. Astia impreuna au capacitatea materiala si intelectuala sa creeze din nimic diferite conflicte mai mici sau mai mari. Cele mai mari conflicte din ultimii o suta de ani au fost cele doua razboaie mondiale. Marele „castig” a lor ca urmare a primului razboi mondial, a fost ca au distrus imperiile(adica i-au aruncat de pe „tron” pe imparati si regi, sau oricum le-au slabit mult puterea) iar ca urmare a celui de al 2 lea razboi, au avut un asa zis motiv pentru a crea statul Israel, care de fapt este condus de evrei zionisti dar este populat in majoritate de evrei clasici carora le-au dat pamantul luat cu forta de la populatia bastinasa din palestina a caror pamant e tot mai restrans. Bineinteles ca au mai fost si alte castiguri materiale, ca de pe urma oricarui razboi, adica tot ce s-a produs(de la imbracaminte si pana la armament, etc) in timpul razboaielor si s-a construit dupa aceea(cladiri, infrastructura, etc) un numar mic de oameni au facut profituri imense, si de platit au platit tot aia distrusi de razboi prin imprumuturi pe multi zeci de ani la camatarii internationali, aa pardon bancile internationale.
      Asta cu reptilienii e inca o vrajeala ca si aia cu extraterestrii, pentru ai disculpa pe anumiti oameni de crimele si mizeriile pe care le-au facut direct sau indirect altor oameni de pe aceasta planeta Pamant.

  6. Marian

    @Costel Munteanu: Serpilieni sau Reptilieni? :)

    Acuma, ca Franta nu e condusa de francezi se stie, o carte a unui istoric demonstrând ca toata aristocratia actuala a Frantei e de origine evreieasca declasând un mic scandal la vremea ei.

  7. mariusmioc

    Posibil să fie cum scrieţi, dar posibil să nu fie. De unde convingerea că ce a spus Petre Roman reprezintă un lucru „cert”? Este Petre Roman o persoană credibilă şi eu n-am aflat? De unde îi vine credibilitatea – de la mineriadele organizate cînd era prim-ministru?
    Deci Petre Roman care era prim-ministru nu are responsabilitate pentru guvernarea FSN, Ion Iliescu care era preşedinte iar n-are responsabilitate, dar vinovat e Brucan care n-a avut vreo funcţie prin care să aibe efectiv frîiele puterii. Nasol pentru cei care mor mai repede, se poate arunca vina pe ei mai lesne.

  8. George Damian

    @ Marius Mioc: declaraţia lui Petre Roman este confirmată de mai multe surse independente şi cred că este important de ştiut cine a venit cu ideea, asta nu îi dezvinovăţeşte pe ceilalţi.

  9. mariusmioc

    Ar fi bine de ştiut care sînt sursele alea independente. Eu pînă nu văd nu cred, mai ales din partea dv., care într-o discuţie a noastră mai veche aţi mai spus că o să veniţi cu surse pe altă problemă, dar n-aţi mai venit. Adică păreţi tipul de istoric care pretinde că are surse fără să le aibă. (cu alte cuvinte, istoric de tip majoritar în România)
    Eu: „Guvernul ungar însă nu a folosit niciodată expresii de tip “genocid” sau care să facă aluzie la asta” [cu privire la regimul Ceauşescu]
    George Damian: „Când voi avea timp mă voi ocupa şi de declaraţiile oficialilor de la Budapesta în legătură cu minoritatea maghiară din România. Sunt sigur că vă pot contrazice cu argumente”.
    http://www.george-damian.ro/replica-lui-marius-mioc-propaganda-maghiara-si-bomba-nucleara-a-lui-ceausescu-4690.html#comment-8432
    Revenind la tema articolului, am remarcat în 2010 că se încearcă rescrierea istoriei şi cu privire la execuţia lui Ceauşescu, lansîndu-se pe piaţă teoria că Iliescu nu ar fi dorit acea execuţie.
    http://mariusmioc.wordpress.com/2010/12/10/o-dezvaluire-dubioasa-pretinsa-anulare-a-condamnarii-la-moarte-a-lui-ceausescu-explicatii-pe-care-asociatia-21-decembrie-le-datoreaza/
    „Documentul” prezentat atunci puţea a fals de la o poştă.

  10. George Damian

    @ Marius Mioc: pe lângă Petre Roman mai este şi Gelu Voican Voiculescu care spune că ideea lichidării i-a aparţinut lui Silviu Brucan (după care Voican încearcă să se scoată că el ar fi fost promotorul). Şi mai sunt şi alţii, nu am la îndemână toate sursele acum.
    Dacă nu m-aş fi lămurit mai demult că sunteţi bănăţeanul tipic poate că aş fi luat drept jignitoare caracterizarea Dvs.

  11. Marian

    @Marius Mioc
    Si eu am surse despre activitatea ungara, la nivel de presa, si sustin punctul de vedere al lui George. Principalele surse pentru miile de morti si alte exagerari pot fi în primul rând atribuite sârbilor (la urma urmei, nu consulatul yugoslav a promis protectia diplomatica anumitor „fruntasi” ai revolutiei? ia derulati casetele :) ) si apoi presa maghiara. Nu degeaba, maghiarii au fost calul troian, prin agentul L Tokes. Eu, ca moldovean, n-am crezut în ruptul capului, ca revolutia a plecat de la faptul ca 26 de enoriasi au protestat contra mutarii disciplinare a unui preot la „tara”. Sursele mele includ moldoveni care au fost în armata în acea perioada, ardeleni care au fost în trupele speciale în acea perioada, timisoreni care-mi sunt prieteni samd.

  12. mariusmioc

    @George Damian, deci pe lîngă Petre Roman mai e o sursă, dar care se contrazice pe ea însăşi.
    @Marian, ai o mulţime de surse dar nu le poţi arăta. Ca şi George Damian. Sau moldovenii ăia care au fost în armată sînt surse credibile pentru declaraţiile guvernului maghiar despre regimul Ceauşescu?

  13. George Damian

    @ Marius Mioc
    Avem următorii oameni care au afirmat că Silviu Brucan a venit cu ideea lichidării lui Ceauşescu:
    1. Petre Roman (la Comisia senatorială din 1994)
    2. Gelu Voican Voiculescu (a încercat să se pună pe el în centrul atenţiei, un fenomen specific multor revoluţionari, nu se contrazice)(tot la Comisia senatorială din 1994)
    3. Victor Atanasie Stănculescu (în mai multe interviuri şi cărţi citate de Alex Mihai Stoenescu, ştiu de belele lui AMS, însă aici e vorba de declaraţiile lui Stănculescu)
    Brucan a refuzat să vorbească despre subiect. Sunt sigur şi că Iliescu a spus pe undeva ceva de ideea executării lui Ceauşescu, dar nu am cercetat problema. Cred că sunt de ajuns mărturiile acestea.
    Sincer, discuţiile cu Dvs devin inutile şi o pierdere de vreme. Vă agăţaţi de câte un detaliu şi când vi se demonstrează că nu este cum susţineţi, găsiţi un alt detaliu pe care să îl scoateţi în faţă. Mă gândesc serios să vă blochez comentariile.

  14. mariusmioc

    @George Damian, Victor Stănculescu are şi nişte belele proprii, nu e vorba doar de belelele lui Alex Mihai Stoenescu. Belelele lui VAS au fost dovedite şi în faţa instanţelor judecătoreşti.
    Victor „ai grijă de copii” Stănculescu e de fapt suspect principal în toată afacerea asta. Cine avea interes mai mare să dispară un martor precum Ceauşescu, care ştia exact cine a condus represiunea de la Timişoara? Se mai ştie că VAS s-a ocupat personal de toată organizarea procesului şi execuţiei. Dovezi inclusiv video cu prezenţa sa la proces.
    Nu-mi amintesc ca dv. să-mi fi demonstrat ceva vreodată. Nici măcar în cazul ăsta n-aţi dat nişte citate exacte, ci aţi făcut doar nişte afirmaţii.
    Oricum, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Victor Stănculescu nu sînt „surse independente”. Toţi sînt surse FSN.
    Dacă îmi blocaţi comentariile e alegerea dv. Probabil a băga pumnul în gură timişorenilor cînd subiectul de discuţie e revoluţia din 1989 e o necesitate. Pagubă mare nu ar fi, căci veţi găsi o mulţime de moldoveni dispuşi să povestească, cu lux de amănunte, cum a fost la revoluţie.

  15. Don Pedrino

    Bre rumani, nu va mai sfaditi atata, ca Briuckan a fost Tartorul. El, care a facut pelerinajul ala la Moscova si Washington inainte de decembrie era zalogul intelegerii de la Malta privind Romania.El a tronat in CFSN o buna bucata de timp. El e a respins Varianta Cojocaru (privind economia) si Varianta Rugina (privind finantele) si a initiat Legea 15/1990 prin care „avutia intregului popor” recunoscuta de constitutia socialista era trecuta in proprietatea privata a statului,, ca sa poata fi vanduta pe mai nimic strainilor.

    • je suis

      Mi se pare corect ce ati spus. Se pare ca Silviulica a cam facut „naveta” intre Moscova si Washington, in cativa ani inainte de 1990. Mie mi s-a parut toata chestia asta cu darea loviturii de stat din 89 si actiunile(sau lipsa lor) la nivel inalt in Romania, ceva de genu:: <>.
      De vandutul pe nimic au mai profitat si cativa romani, majoritatea, daca nu chiar toti activand in asa zisele structuri de securitate romanesti. Bineinteles ca osul lor a fost mai mic decat al strainilor, adica au luat si ei pe nimic, ce nu a mai trebuit la strain.
      Asta cu…”cine a avut ideea” este mai putin important, ceea ce conteaza e ca nici unul din acel comitet de criminali ai familiei Ceausescu, nu a iesit imediat dupa aia in public sa spuna ca el nu a fost de acord cu crima, ba chiar si-a dat „demisia”. Asa ca nu are rost sa ne certam pe baza marturiilor unora din complotisti, fiindca oricum ei au preluat puterea dupa 90, unii mai mult, altii mai putin in functie de cat le-a permis „sefu”(sau poate ca sunt mai multi sefi, dar oricum exista si peste ei un sef) de peste alte hotare.

  16. George Damian

    Trei oameni din cercul intim al autorilor loviturii de stat spun că ideea lichidării lui Ceauşescu i-a aparţinut lui Silviu Brucan (a cărui activitate de complotist este binecunoscută). Fără îndoială că (inclusiv Iliescu) fiecare dintre ei avea instrucţiunile şi interesele proprii în această direcţie. Nu ştim foarte multe despre ce şi cum s-a discutat referitor la soarta lui Ceauşescu între 22 (data capturării) şi 24 decembrie (data deciziei de lichidare). Faptul că au trecut 48 de ore între capturare şi decizie arată că s-a discutat mult, probabil şi cu diversele ambasade de la Bucureşti. Informaţiile sunt evident partizane şi provenite de la oameni puţini înclinaţi spre obiectivitate şi sinceritate. Însă TOŢI TREI spun că Brucan a venit cu ideea lichidării. Tot ceea ce afirm provine din surse tipărite indicate (audierile Comisiei senatoriale din 1994 şi cărţile lui AMS care citează alte cărţi şi interviuri, le puteţi verifica şi singur).
    Dacă nici asta nu mai este demonstraţie atunci ce înseamnă demonstraţie din punctul Dvs. de vedere?!?! Dvs. mi-aţi spus că acuzaţiile referitoare la intenţiile agresive ale lui Ceauşescu venite din Ungaria ar fi provenit din „surse tabloide”, v-am demonstrat că nu este aşa. Referitor la acuzaţiile de genocid provenite de la Guvernul Ungariei am o mare problemă: nu cunosc limba maghiară (şi nici nu am timp). Dar sistemul Dvs. se bazează pe principiul vinovăţiei: ce nu vă place spuneţi că nu este adevărat şi cereţi să vi se demonstreze că este adevărat. Apoi spuneţi că demonstraţia nu este valabilă şi cu asta m-aţi făcut să-mi pierd timpul şi răbdarea şi vă puteţi lăuda că aţi câştigat. Ideea ar fi atunci când spuneţi că ceva nu este adevărat să şi oferiţi demonstraţia sau sursele în acest sens, nu să mă obligaţi să îmi demonstrez eu „nevinovăţia”.
    Acestea fiind spuse să revenim la problema Dvs personală. Am tot respectul pentru curajul Dvs. şi ceea ce aţi făcut în decembrie 1989. Iertaţi-mă că vă spun, însă sacrificiul Dvs a fost degeaba, aţi fost un „idiot util” şi lovitura de stat ar fi avut loc cu sau fără sacrificiul Dvs şi al altora. Morţii din decembrie 1989 au fost decor, scenografie pentru o dramoletă jucată între nomenklaturişti şi securişti. Existenţa „revoluţionarilor” a fost necesară, dar nu obligatorie. Asta este problema Dvs: undeva ştiţi că aţi fost folosit şi manipulat, însă nu puteţi trece peste asta. Şi atunci încercaţi să construiţi un scenariu în care şi revoluţionarii să încapă, să fie revoluţie, nu lovitură de stat.
    Acestea fiind spuse vă mai acord dreptul la un singur comentariu, după care vă banez.
    Succes!

    • DanySo

      Domnule Damian sunt de acord cu dumneavoastră că revoluționarii au fost un decor pentru cei care au împărțit puterea după 22 decembrie, dar nu ar fi avut curajul să şi îi exectute pe soţii Ceauşescu dacă nu ar fi fost lumea în stradă.
      Amintiți-vă cum se rugau cei din „balconul acela” şi chiar de la televiziune ca lumea să NU PLECE ! Şi lumea NU A PLECAT !
      E clar că au fost foarte mulţi interesaţi ca Ceauşescu să nu vorbească. Dar vă spun eu ca timişorean care am fost pe stradă din 15 decembrie 1989 …. lumea o vrut să-l judece.
      Iar la noi în Timişoara s-a strigat până la aflarea veştii că a fost executat
      că ” Să fie judecat, aicea în Banat !”. Domnule Damian, eu vă declar public, s-a strigat începând din 20 decembrie până în 24-25 decembrie 1989, ” Să fie judecat, aicea în Banat.” Şi nu unu – doi au strigat ci mii şi mii de oameni. Şi vă spun sincer că era cam unul din cele mai des strigate slogane!

  17. UnUL

    Ma bucur sincer , da dl. Damian hystorick de renume mondial a gasit , in sfarsit vinovatul.
    Si cu niste , dovezi indubitabile, ce mai irefutabile .

  18. Marian

    @Dan G.
    Considerând ca în ultimii 300 de ani (socotiti din 1920) românii au fost guvernati numai de straini (cu o exceptie de 7 ani), iar ca regele (strain) Carol I a vrut sa-si dea demisia de 2 ori, tu ce concluzii ai trage, daca ai fi „impartial ca tot românul”?

  19. MMP

    @George Damian

    1. Care e varianta corecta: Bruckner sau Brucăr?
    2. Alex M Stoenescu spune ca a fost „proces revolutionar”, in cadrul caruia a avut loc (si) o lovitura de stat, printre revolte si diversiuni. Dumneavoastra insistati ca a fost doar o lovitura de stat. Care dintre dvs, istoricii, are dreptate? :)

  20. Giku

    Q: La ce ar putea visa un batran stalinist inainte de a muri?
    A: Sa realizeze o mini revolutie din Octombrie in Micul Paris. Vezi:
    a) ocuparea palatului de iarna –> ocuparea CC
    b) executarea Tarului –> executarea lui Ceausescu. (cu aceeasi justificare – eliminarea unui posibil pct de raliere a inamicilor)
    c) constituirea Sovietelor– > constituirea FSN (organisme apolitice, alese (teoretic) ierarhic, de jos in sus)

    Brucan a stat pe langa Iliescu precum Trotki pe langa Lenin.Ambele perechi au reprezentat (si) interese straine, ba chiar ale unor inamici: Bolsevicii au fost ajutati de germani, iar ai nostri de rusi.

  21. Marian

    a) ocuparea Bastilliei
    b) executarea perechii regale
    c) constituirea adunarii legislative (tot un organism apolitic)

    putem, daca vrem sa gasim oricâte exemple în istorie

  22. Giku

    @Marian
    Exista si aceste asemanari(a, b), fiindca bolsevicii s-au inspirat din Revolutia Franceza.Dar adunarea legislativa nu era ca FSN,sau sovietele, organ de conducere in fiecare institutie, in care colectivele isi alegeau pe cei mai buni sa-i conduca.. O alta diferenta: revolutia franceza a fost o ”emanatie” interna, nu a fost sprijinita de forte inamice externe.

    Ideea de baza, care confirma teza din titlu, era ca batranul bolsevic dorea sa imite revolutia bolsevica ( nu neaparat pe cea franceza) , iar un punct principal era uciderea tiranului..
    Inca o asemanare : teroarea (desi la noi sursa ei a ramas in ceata iar in celelalte doua cazuri a fost politica de stat).
    Poate ca unul dintre motivele executiei lui Ceausescu a fost ”sa avem o revolutie ca la carte” .

  23. Marian

    Motivele pentru care Ceausescu a fost executat, mai ales pe ca a executia a fost facuta într-o graba aproape panicarda, sunt destule – nu în ultimul rând pentru ca El stia cine sunt ei, fiecare având dosar la Secu, iar acest lucru s-ar fi aflat la un proces echitabil. Asa nu s-ar fi riscat obtinerea de marturii jenante. Nu îmi aduc aminte exact cine dar cineva, poate Roman, poate Brucan, a afirmat ca FSN a fost constituit cu 6 luni înainte de revolutie, iar Iliescu a intervenit brutal dezmintind categoric.
    Parerea mea e ca americanii au vrut sa-l protejeze de Ceausescu de rusi, tocmai pentru acest scop.

  24. George

    Salut George Damian,

    Scuze, dar sa ii citezi pe post de dovezi pe Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu si pe Stanculescu e ca si cum eu as zice ca aduc dovezi ca exista Mos Craciun citandu-l pe Mikey Mouse si Bugs Bunny. Pe bune, chiar ai vorbit serios.

    • nic

      Nu cumpăr ideea. Persoanele citate de dumneavoastră, domnule Damian, au tot interesul să mintă. Decizia împușcării lui Ceaușescu ori a fost una comună, și atunci Roman & Co încearcă să se delesteze de orice responsabilitate(în ochii justiției și ai istoriei), ori a fost una impusă, venind direct de la Moscova. Să nu uităm că a fost vorba de un puci militaro-kgb-ist, cu propriile urechi și cu propriii ochi am auzit și văzut agenți sovietici(un mic detaliu care se adaugă tuturor celorlalte, știute…).
      Brucan era un pește prea mic – fiindcă tot faceți comparația – ca să impună tuturor celorlalți o hotărâre de o asemenea importamnță. Ce contau propunerile unui individ de teapa lui Brucan în ochii comandanților armatei?

  25. ion

    nu avea cum sa preleveze parerea lui ci poate sa prevaleze, este o mare deosebire ,putem preleva probe de la fatya locului sau putem preleva organe

  26. ISE

    Totul a pornit dupa ani ’76,cine a facut comunism, l-a plantat unde s-a putut ,ca apoi sa-l inlature?Asa este secretul,la securitate?Securitatea golea spitalele din capitala cu peste 12 zile de la evenimente?Deci cine era la c-da?Poate fiecare a cautat voit unele iesiri,rezolvari interne si externe?

Dă-i un răspuns lui GeorgeAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.