Articole

Corespondența păstrată dintre Vlad Țepeș și brașoveni este una absolut normală, nu sunt proferate amenințări și nici nu sunt amintite mari probleme. Cronica de pe peretele Bisericii Negre amintește doar că Drăculea vodă a ars Amlașul – nimic despre suferințele brașovenilor, ceea ce este cel puțin ciudat. Citește mai mult

Am impresia că orice manuscris ar trimite Lucian Boia, editura Humanitas l-ar publica fără o minimă intervenție a unui redactor de carte. Cam așa stau lucrurile cu recenta apariție ”În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități” – carte rămasă la nivelul unui referat studențesc care a avut norocul să fie transformat într-o lucrare de licență. Citește mai mult

Am zis să vă pun la dispoziție un curs scurt de istoria românilor, cu tot ce trebuie să știți ca să fiți civilizați și europeni, să intrați în rândul lumii cu alte cuvinte și să terminăm naibii cu naționalismele și ceaușismele astea care nu mai merg într-o Europă unită. Să purcedem.

Citește mai mult

Aceasta este o teză discutată inutil la nesfârșit. Mai nimeni nu știe exact de unde vine și care este rostul ei, de aceea voi încerca să lămuresc aici esența acestei dezbateri, măcar parțial. Citește mai mult

În primul rând pentru că este un film ideologizat. Aferim! este un film pretins istoric cu mesaj politic contemporan, nu văd nici o diferenţă faţă de filmele ceauşiste cu ingineri care respectă etica şi morala socialistă.

Probabil pentru acest mesaj ideologic a primit premiul al doilea la Festivalul de film de la Berlin. Dacă chiar ar fi fost un film bun, poate lua premiul întâi. Însă este prost regizat şi prost jucat, nu avea cum să ajungă mai sus de locul al doilea. Firul poveştii este întrerupt de scene înghesuite pentru a completa mesajul ideologic, actorii joacă de parcă au fost obligaţi cu pistolul la ceafă să îşi accepte rolurile. Voci sparte, neconvingătoare. Totuşi, este primul film românesc în care se pot înţelege dialogurile, felicitări celui responsabil de coloana sonoră.

În rest nimic nou: românii au fost nişte brute barbare, ipocrite şi laşe, habotnici acoperiţi de un strat gros de jeg. Este refăcută pe invers seria istorică a lui Sergiu Nicolaescu, de la daci la Al Doilea Război Mondial – Aferim! ne prezintă antecedentele istorice pentru „De ce bat clopotele Mitică?”, „4, 3, 2” şi „După dealuri”. Mă aştept să apară cât de curând la un film biografic cu Ştefan cel Mare, varianta „interzis minorilor”.

Fără să ţină seama de faptul că insistenţa pe mesajul ideologic distruge filmul, în mod automat a fost lăudat de toţi aderenţii corectitudinii politice extreme şi mulţi alţi rătăciţi pe Internet. Substratul ideologic merită un comentariu mai amplu, rămâne să-l fac data viitoare.

AFERIM_layered_28_Ianuarie_domestic

ciubar

Din puţinele izvoare scrise care se referă la acest subiect reiese că nu se fereau foarte tare de apă şi săpun. Pe la 1500 şi puţin, voievodul Radu cel Mare îl trimitea la Braşov pe boierul Oancea să-i cumpere săpun în valoare de 35 de florini (aproximativ 280 grame de aur) – o cantitate zdravănă, iar cu săpunul nu prea ai ce face altceva decât să te speli sau să speli hainele.

În aceeaşi perioadă, principele Mircea, fiul domnitorului Mihnea cel Rău, îşi trecea în catastiful de cheltuieli de la Braşov achiziţionarea de săpun, dar şi achitarea unor servicii ce ţin de igiena personală: „pentru spălat” sună o însemnare, deşi nu e clar ce anume; în altă loc notează că a trimis perne la spălat sau cămăşi. Principele Mircea şi-a cumpărat şi „un ibric pentru spălat”, dar şi „verigi pentru ieşitoare” – iar nu e foarte limpede despre ce a fost vorba, în orice caz, avea de-a face cu groapa din fundul curţii.

Ar trebui cumva sistematizate descoperirile arheologice de conducte şi săli de baie, care nu sunt chiar puţine şi puse laolaltă cu relatările scrise despre obiceiurile de igienă ale românilor din evul mediu. S-ar mai împrăştia impresia falsă că medievalii erau nişte nespălaţi plini de râie pe care ţopăiau păduchii.

Adolf-Hitler

Ideea transformării cu orice preţ a României într-o ţară agricolă nu le-a venit prima dată sovieticilor. Este o idee mai veche şi a avut-o şi Adolf Hitler. Din păcate se pare că a dispărut sămânţa românilor care au fost în stare să se opună acestei idei: România de azi este o ţară agricolă, iar cei care au adus-o în situaţia asta le reproşează românilor că sunt ţărani. Dar să vedem ce spunea Hitler despre România pe 25 iulie 1941 (perioadă în care soldaţii români luptau pe frontul de est şi România era aliată cu Germania nazistă fără să existe un tratat de alianţă). Părerile lui Hitler exprimate în timpul meselor au fost notate din ordinul lui Martin Bormann şi recuperate după război.

[blockquote source=”Hugh Trevor Roper, Hitler’s table talk 1941-1944. His Private conversations, Enigma Books, New York City, 2000, p. 14″]

Vineri 25 iulie 1941, la prânz

România trebuie să devină o ţară agricolă. România ar face bine să renunţe pe cât posibil la ideea de a avea o industrie proprie. Îşi va direcţiona bogăţia pământului ei către piaţa germană. Va primi în schim de la noi bunurile fabricate de care are nevoie. Basarabia este un adevărat grânar. Astfel, proletariatul român care este contaminat de bolşevism va dispărea şi ţara nu va mai duce lipsă de nimic. Trebuie să recunosc că regele Carol a acţionat în această direcţie.

[/blockquote]

„Leat 6860 la Câmpulung a răposat marele Basarab voivod”. Un singur rând scrijelit în tencuiala bisericii de la Curtea Domnească din Argeş, autorul fiind cel mai probabil chiar pictorul bisericii. Un pictor venit de prin sudul Dunării, din lumea bizantină de limbă slavă, de prin Macedonia sau din zona mănăstirilor din Kosovo, atras de monzile de aur promise de un mare voievod. Iar moartea patronului său l-a făcut să scrie un rând, un singur rând care dă azi atâtea bătăi de cap istoricilor.

După Henri Stahl şi Damian P. Bogdan, "Manual de paleografie slavo-română"

După Henri Stahl şi Damian P. Bogdan, “Manual de paleografie slavo-română”

Harta cu variantele de graniţe ale Ucrainei în 1939

Harta cu variantele de graniţe ale Ucrainei în 1939

Proclamarea „Republicii Populare a Doneţkului” arată că Rusia nu se mulţumeşte cu Crimeea şi că procesul de dezmembrare a Ucrainei va continua. De când au început tulburările din Ucraina am spus că pentru a înţelege ce se întâmplă acolo trebuie să privim la istoria locurilor şi mai ales la războiul civil din timpul revoluţiei bolşevice (aici).

Dar şi evoluţia interbelică a Ucrainei este cât se poate de relevantă pentru evenimentele din ziua de azi. Iar aici vă propun spre lectură un raport despre Ucraina alcătuit de Serviciul Secret de Informaţii de la Bucureşti în ianuarie 1939. Este un fragment dintr-o analiză mai amplă care se referea la intenţiile Germaniei faţă de Europa de Est, iar Ucraina juca un rol extrem de important în ofensiva germană. Aşa că analiştii S.S.I. au făcut o istorie a teritoriilor ucrainene din cele mai vechi timpuri, inclusiv o relatare a războiului civil ucrainean de după Primul Război Mondial. Analiza continuă cu o prezentare a intenţiilor politice ale Poloniei faţă de Ucraina, ca şi cele ale Germaniei în oglindă cu dorinţele naţionaliştilor ucraineni.

Raportul de care vă vorbesc s-a aflat pe biroul regelui Carol al II-lea, dar şi cel al premierului Armand Călinescu. Cel puţin concluziile acestui raport mi se par valabile şi pentru ziua de azi, indiferent dacă numele unor ţări trebuie înlocuite:

În general, faţă de problema ukrainiană, Germania a adoptat un plan amănunţit şi unitar conceput, pentru a cărui realizare sunt prevăzute următoarele etape:

1. Constituirea pe teritoriul Ukrainei Subcarpatice a unor puternice organizaţiuni naţionaliste ukrainiene, prin concentrarea elementelor extremiste din rândurile emigraţiei şi minorităţii ukrainiene de pretutindeni.

2. Provocarea de tulburări şi răscoale printre cei 7 milioane de ukrainieni din Polonia, care să fie îndemnaţi să ceară sprijin din afară pentru obţinerea autonomiei.

3. Somarea guvernului din Varşovia, pe baza principiului autodeterminării popoarelor, să admită creearea unui Stat Ukrainian independent, care să înglobeze teritoriile ukrainiene din Ceho-Slovacia şi Polonia şi

4. Întrebuinţarea aceluiaş sistem pentru deslipirea Ukrainei Sovietice de URSS şi formarea finală a Statului Ukrainei Mari.

Raportul merită citit, fie şi pentru sinteza istoriei Ucrainei.

Raportul Serviciului Secret de Informaţii despre Ucraina, ianuarie 1939

scarba

Mă amuză să găsesc în trecut documente care se potrivesc perfect situaţiei actuale. Este şi cazul unei analize făcute de experţi din Ministerul de Externe al Germaniei naziste în februarie 1940, cu doar câteva luni înainte de prăbuşirea României Mari.

Este vorba de o analiză pe 42 de pagini care cuprinde tot ce avea nevoie să ştie un om ca Hitler pentru a învârti România pe degete, de la istorie şi demografie, la economie şi sistemul politic intern, până la poziţia geopolitică şi dinamica relaţiilor internaţionale din zonă. Cele mai savuroase sunt paragrafele care se referă la politica internă românească. Dacă scot pasajele specifice epocii, ce rămâne este perfect valabil şi în ziua de azi.

Structura politică actuală a României nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea sistemului partidelor dinainte de aprilie 1938. La fel ca în toate statele balcanice, în majoritatea cazurilor cultura partidelor politice din România se reduce la dorinţa unei personalităţi de a-şi asigura un sprijin parlamentar, programele politice reale lipsesc. Pe lângă sprijinul parlamentar, toate partidele se străduie să obţină o dictatură proprie şi excluderea celorlalte partide. Numele partidelor din România nu trebuie luate ca o indicaţie a orientării lor, deoarece în multe cazuri acţionează chiar împotriva spiritului propriu denumirii.

La fel ca în ziua de azi şi în perioada interbelică se mima cu succes democraţia. În realitate ţara era condusă de o mână de şmecheri:

Forţele active ale politicii româneşti nu sunt constituite de programe sau principii, ci de anumite personalităţi sau grupuri de persoane. Conducerea statului se găseşte în mâinile unei mici pături de politicieni, a căror origine poate fi găsită în rândurile intelectualilor de stat, birocraţilor şi oamenilor de afaceri. Influenţa lor dominatoare este restrânsă de conducerea autocratică a regelui Carol care în ultimii ani a devenit factorul hotărâtor al deciziilor politice; Coroana se sprijină pe conducerea armatei şi pe cea a Bisericii. În spatele acestori factori vizibili trebuie luată în considerare acţiunea forţelor indirecte, mai ales rolul pe care îl joacă banii în politica românească. Ţărănimea română şi marea masă a poporului, ca şi mai înainte, deţine o foarte mică influenţă asupra deciziilor politice.

Fragmentele de mai sus fac parte dintr-un articol pe care îl pregătesc pentru Magazin istoric. Deşi mă amuză astfel de documente, în realitate este trist că nu învăţăm nimic din propriile greşeli. Pe lângă aprecierile de mai sus, analiza de care vă povestesc conţinea şi liste precise cu oamenii politici şi interesele lor în marile firme ale epocii. Naziştii ştiau exact pe ce pârghii să apese pentru a îngenunchea România. Credeţi că unul ca Putin este mai prost informat decât era Hitler?

Sursa: „Politik und Wirtschaft Rumäniens” din 21 februarie 1940. Fondul Microfilme SUA, rola 258, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti