Articole despre Republica Moldova, un stat independent format pe cioburile furturilor teritoriale rusesti,al doilea stat romanesc

Articole

Pentru ca subiectul din titlu să devină controversă este nevoie de mai multe rafturi de cărți, zice maestrul Eftimie. Așa că m-am apucat să scriu și eu o carte (există deja mai multe volume pe tema asta, una în plus n-are cum să strice).

Deci planul cărții:
Pornesc de la neo-marxiștii Hobsbawm și Gellner, care în prezent domină discursul public în România. (Despre Hobsbawm vreau să spun că serviciile secrete britanice l-au monitorizat toată viața și la doar doi ani de la moartea lui au desecretizat o parte din dosarul de urmărire, partea puțin spectaculoasă, am documentele, n-am apucat să le citesc integral și să scriu ceva). Revenind: Hobsbawm și Gellner spun că în evul mediu națiunea etnică nu exista și nu avea importanță, teza asta fiind considerată literă de lege în România de azi. Nu contează că prin alte părți Hobsbawm și Gellner sunt combătuți, la noi nu îți poți permite să îi contrazici. Și asta spune multe despre universitățile românești (să aibă vreo legătură cu dominația numerică a absolvenților Central European University finanțată de George Soros la Budapesta? Pe acolo Hobsbawm și Gellner sunt alfa și omega, dar ăsta este un alt subiect).
După ce vedem validitatea tezelor lui Hobsbawm și Gellner trecem la documente. Cum îi numeau alții pe locuitorii Moldovei medievale, cum se numeau ei înșiși, ce limbă vorbeau, ce limbă credeau ei că vorbeau. Avem destule surse pentru asta. (Aici am prezentat nucleul demonstrației pe care am de gând să o extind în volum).
În ultima parte a cărții aruncăm o privire asupra importanței subiectului în ziua de azi. De ce ne interesează ce limbă vorbea Ștefan cel Mare? Are legătură cu Republica Moldova și Uniunea Sovietică, vă spun de la bun început. Cam așa.

P.S. Cum spune maestrul Eftimie, Dan Alexe și poveștile lui nu prea merită luate în seamă, despre orice ai discuta cu Dan Alexe tot la limba albaneză ajungi. Există un termen german pentru disfuncția asta: ”Fachidiot”, pe românește ”când ai un ciocan în mână, toate lucrurile din jur ți se par cuie”.

stefan-cel-mare

La Moscova a murit ultimul conducător sovietic al Republicii Moldova: Ivan Bodiul. Ca orice bolşevic adevărat omul nu a avut nici un fel de regrete, ba chiar a avut tupeul în ultimul interviu să vorbească despre „libertatea cuvântului” (detalii aici). O istorie concisă a perioadei în care Ivan Bodiul a fost ţar la Chişinău a fost făcută de analistul Petru Bogatu:

  • A transformat RSS Moldovenească într-un cap de pod al KGB-ului în războiul subversiv purtat de URSS împotriva României;
  • A eliminat în totalitate “limba moldovenească” din spaţiul public încă la începutul anilor ’60, când în Ucraina, de exemplu, Piotr Selest a luat măsuri pentru a aduce măcar parţial ucraineana în instituţiile statului;
  • A încurajat căsătoriile tinerilor nomenclaturişti cu rusoaice, acest fapt fiind un bilet de intrare în saloanele puterii sovietice;
  • În 1968 a interzis literatura românească şi ziarele de peste Prut, acestea fiind tăinuite în fondurile speciale ale bibliotecilor.
Ivan Bodiul faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu la Chişinău, Fototeca online a comunismului românesc, cota 340/1976

Ivan Bodiul faţă în faţă cu Nicolae Ceauşescu la Chişinău, Fototeca online a comunismului românesc, cota 340/1976

Socialistul fost comunist moldovenizator Igor Dodon vrea o stradă cu numele lui Ivan Bodiul în Chişinău. Dragoş Galbur zicea că vrea şi el o stradă „Mareşal Ion Antonescu” la Bălţi.

Eu mă tem de circul care va izbucni la moartea lui Ion Iliescu.

În presa de la Chişinău şi Bucureşti s-a strecurat ştirea că 73 % dintre cetăţenii Republicii Moldova nu sunt de acord cu introducerea cursului de istorie a românilor şi doresc să studieze istoria Moldovei.

Aşa o fi, dar ca de obicei trebuie să ne întrebăm cine a făcut acest sondaj de opinie, şi mai ales cum l-a făcut. Pe Privesc.eu am aflat că sondajul a fost făcut de „Garda Tânără”, organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor de la Chişinău (condus de fostul comunist Igor Dodon).

Aşa zisul sondaj a cuprins 1700 de persoane din raioanele Chişinău, Orhei, Călăraşi, Bălţi, Edineţ, Drochia, Comrat, Cahul şi Vulcăneşti. (Pentru cei care cunosc situaţia politică din Republica Moldova nu este greu să vadă că „sondajul” a fost făcut majoritar în fiefurile electorale ale comuniştilor). Am mari îndoieli că „sondajul” făcut de Garda Tânără respectă nişte minime standarde sociologice (gen reprezentativitate, grupuri de vârstă, nivel de studii etc.) Cel mai probabil membrii din „Garda Tânără” şi-au întrebat prietenii ce părere au de istoria românilor – normal că a ieşit că 73% doresc „istoria Moldovei”.

P.S. Garda Tânără – Molodaya Gvardia a fost o organizaţie de partizani a tineretului comunist din Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îmi place atenţia pentru simboluri: oamenii lui Dodon se consideră nişte partizani care luptă împotriva ocupaţiei naziste.

 

Jurnal de Chişinău anunţă apariţia unei producţii cinematografice ruseşti care ne explică istoria noastră – din punctul de vedere al ruşilor, bineînţeles (aici). Vedeta filmului: solistul trupei Zdob şi Zdub, Roman Iagupov.

E tare filmul aşa cum este descris de Jurnal de Chişinău. Românii din Basarabia habar nu au de istoria lor şi trebuie să vină un rus ca Roman Iagupov să le-o explice. Eu m-am trezit cu nişte supărări când am scris aici că imaginile promovate de Zdob şi Zdub nu sunt tocmai cele mai cuşere (mitul ţiganilor din Moldova, moldovenii băutori de vin etc.)

Deocamdată aştept să văd şi eu filmul în care un rus îi explică unei românce de la Chişinău istoria românilor.

Volumul „Istoria Moldovei” al lui Vasile Stati este mai puţin cunoscut, mult mai vestit este Dicţionarul Moldovenesc-Românesc de acelaşi autor. Ca toate scrierile lui Vasile Stati, şi „Istoria Moldovei” este înţesată de minciuni şi răstălmăciri (cât de curând o să scriu un text despre această carte).

Minunea de volum a lui Stati are pe copertă harta „Moldovei Mari” şi este promovat mai nou în şcolile din Republica Moldova de Mihail Garbuz, preşedintele organizaţiei Patrioţii Moldovei. Mihail Garbuz şi Patrioţii Moldovei au mai comis nişte vitejii împotriva României, am scris aici şi aici.

Mihail-Garbuz-Istoria-Moldovei-Vasile-Stati

Am fost săptămâna aceasta la Chişinău şi am căutat  noua ediţie a dicţionarului moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Eram tentat să îl cumpăr, am deja ediţia din 2003 şi mă gândeam să îmi completez colecţia. Până la urmă m-am răzgândit: nu-şi merită banii. Introducerea la ediţia din 2011 a dicţionarului moldovenesc-românesc este o ciorbă reîncălzită după introducerea de la prima ediţie din 2003. Aş zice chiar mai slabă, tovarăşul Stati a scos din text unele accente polemice la adresa hoţilor de români care au furat cuvinte cu hurta din sfânta limbă moldovenească. În introducerea ediţiei din 2011 tovarăşul Vasile Stati recunoaşte că nu este vorba de un dicţionar, ci de un lexicon. În sfârşit, curată pierdere de vreme. Am preferat să îmi cheltui banii pe alte cărţi tipărite la Chişinău care chiar merită să fie citite şi pe care le voi prezenta aici în zilele următoare.

Agenţia Regnum este una dintre agenţiile ruse care transmite destul de multe ştiri despre ce se întâmplă în Republica Moldova. De fiecare dată când vine vorba de Republica Moldova, Transnistria, Ucraina şi România, în ştirile Regnum se strecoare nişte precizări „istorice”. Asta ca să ştie tot cititorul care este adevărul. Redau mai jos una din aceste „precizări” preluată din acest articol, ca să ştiţi cum ne văd ruşii, să ştiţi cum este prezentată istoria românilor în presa de la Moscova. Pe scurt:

1. Basarabia a făcut parte din Rusia Kieveană, cea de pe vremea lui Rurik, secolul X-XI.

2. Termenul de „român” a apărut în secolul al XVIII lea, fiind o invenţie a unor învăţaţi transilvăneni.

3. România a apărut abia la 1880.

4. Limba română este diferită de limba moldovenească.

Mă întreb dacă vreunul din actualii absolvenţi de liceu ar fi capabil să contrazică argumentat tezele de mai sus. Până la proba contrarie vă las să vă delectaţi cu minciunile agenţiei Regnum.

 

Transnistria a devenit parte a Imperiului Rus în urma victoriei în războiul ruso-turc din anii 1787-1792 care s-a încheiat prin Pacea de la Iaşi dintre Rusia şi Turcia. În ceea ce priveşte originea istorică a acestui teritoriu, Transnistria a făcut parte din Rusia Kieveană, Marele Ducat al Lituaniei, Hoarda de Aur şi Hanatul de Crimeea. În anul 1924 teritoriul Transnistriei şi regiunile ucrainene învecinate au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pe 28 iunie 1940 URSS a ocupat Basarabia care făcea parte din România din decembrie 1917 şi ca rezultat al aderării ei la RASSM s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Basarabia – al cărei teritoriu în mare parte alcătuieşte actuala Republică Moldova fără Transnistria, partea de sud a regiunii ucrainene Odesa ca şi Bucovina a cărei zonă nordică formează actuala regiune ucraineană Cernăuţi – a făcut parte în secolele X-XI din Rusia Kieveană, în secolele XII-XIII din principatul Galicia-Volhinia şi la mijlocul secolului al XIV lea a făcut parte din Moldova. Din a doua jumătate a secolului al XVI lea Basarabia s-a aflat sub jugul otoman şi a fost eliberată în 1812 de trupele ruseşti, iar prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia din 1812 s-a alăturat Imperiului Rus. În anul 1775 Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar şi a rămas aşa până la împărţirea acestui imperiu din 1918.

Drept rezultat al înfrângerii Rusiei în Războiul Crimeei din 1853-1856, prin decizia Congresului de Pace de la Paris 3 judeţe din sudul Basarabiei, care făceau parte din Imperiul Rus au fost date principatului Moldovei, iar prin decizia Congresului de la Berlin din 1878 au fost înapoiate Rusiei. Principatele Moldovei şi Valahiei s-au unit în 1859 ca vasali ai Imperiului Otoman şi au devenit viitorul Regat al României, proclamat în 1881. Conceptele de „români”, „popor român” şi „limbă română” au fost create de lingviştii transilvăneni la sfârşitul secolului al XVIII lea în Transilvania care pe atunci era parte a Imperiului Austro-Ungar (limba moldovenească cu litere chirilice există încă din secolul al XVI lea, însă în Basarabia în anul 1989 a fost trecută la alfabet latin în vreme ce Transnistria a păstrat alfabetul chirilic original; alfabetul latin a fost introdus cu forţa în timpul ocupaţiei româneşti a Basarabiei în anii 1918-1940, 1941-1944).

Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut independenţa României căreia i-a fost acordată permisiunea să anexeze teritoriul Dobrogei, Insula Şerpilor (teritoriu al Ucrainei actuale) şi Delta Dunării, însă recunoaşterea Regatului României de către Germania şi Franţa s-a produs abia în 1880. În decembrie 1917 România a ocupat Basarabia, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică. După revenirea Basarabiei la Uniunea Sovietică şi formarea RSS Moldova în 1940 România a ocupat-o în 1941 alături de alte teritorii ale URSS, care până la urmă au fost eliberate de Armata Roşie în 1944.

Conform actualei poziţii oficiale a României, împărtăşită de suporterii unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români” şi limba moldovenească este „română”. Conform recensământului oficial din 2004 alcătuit de Biroul Naţional de Statistică 2,2% din rezidenţii Republicii Moldova se numesc români, 75,8% se numesc moldoveni; 78,4% au spus că limba lor maternă este moldovenească şi 18,8% au spus că limba lor maternă este româna.

Punerea chestiunii de la Bucureşti în termenii că Moldova şi părţi din Ucraina ar fi „româneşti” este artificială de vreme ce identitatea românească a apărut după cea moldovenească şi formarea naţiunii române s-a produs în părţile actualei Românii – Valahia şi Moldova – în secolul al XIX lea când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus şi Bucovina din cel Austro-Ungar. Dincolo de aceasta ocuparea acestor teritorii între 1918-1940 şi 1941-1944 încă serveşte drept pretext pentru ca Bucureştiul să îi declare pe locuitorii moldoveni ai acestor teritorii drept români şi să pretindă un grad de influenţă şi prezenţă în regiune.

 

dictionar moldovenesc romanesc Vasile Stati

Vasile Stati a reuşit să îşi publice o a doua ediţie a delirantului “Dicţionar moldovenesc-român”. Şi nu oriunde – ci tocmai la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. De ce tocmai acolo? Ei bine, măgăria este cu bătaie lungă şi loveşte în românii din Ucraina. Kievul promovează ideea existenţei unei limbi moldoveneşti separate de limba română şi prin aceasta sparge comunitatea românească.

Anul acesta directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru a trimis Comunităţii Româneşti din Ucraina o scrisoare publică în care afirmă clar:

Vă informăm că denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni…

Românii din Ucraina au nevoie de astfel de confirmări ale forurilor ştiinţifice de la Chişinău tocmai în contextul discuţiilor pe marginea unei noi legi a minorităţilor. Ideea ar fi să se oprească despărţirea românilor din Ucraina în două comunităţi. Ediţia a doua a “Dicţionarului moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati vine să anuleze scrisoarea lui Bahnaru. Ucrainenii pot zice: “Uite, la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova a apărut un dicţionar moldovenesc-românesc! Cum puteţi spune că limba română şi limba moldovenească sunt identice?!? Doar există un dicţionar apărut la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova!” Nu mai contează faptul că din punct de vedere ştiinţific “dicţionarul” lui Vasile Stati este doar un lexicon, o colecţie de cuvinte (arhaisme şi regionalisme majoritatea lor) care se regăsesc toate în dicţionarele explicative româneşti. Nu mai contează că dicţionarul lui Stati nu are în realitate girul forului ştiinţific de la Chişinău. Pe el scrie că a apărut la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova!

Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre cum s-a putut întâmpla asta vă recomand ancheta din ziarul Timpul pe această temă. De asemenea, pentru mai multe detalii privind comunitatea românească din Ucraina vă recomand cartea “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”.

 

De multe ori mă întâlnesc cu idei care îi fac pe români să se ruşineze cumva de propria istorie. M-am întâlnit cu astfel de idei şi la dezbaterea organizată la Bucureşti de Clubul Liberal pentru Republica Moldova (dezbaterea din 30 noiembrie). Inevitabil, în contextul discuţiei privind realizarea unităţii naţionale a românilor s-au strecurat şi câteva idei de natură să-i facă pe români să se ruşineze cu propria istorie.

Prima chestiune s-a legat de modul în care Basarabia s-a unit cu România. Cunoaşteţi placa: unirea s-a făcut cu baionetele, nu s-a făcut un referendum etc. Profesorul Ion Bulei prezent la dezbatere a aruncat în discuţie spusele lui Brătianu. Întrebat de occidentali de ce nu vrea să organizeze în Basarabia un referendum cu privire la unirea cu România, Brătianu a răspuns sec: pentru că nici Franţa nu organizează un referendum în Alsacia şi Lorena. Mergând mai departe am putea să ne amintim cum au făcut sovieticii “unirea” cu Basarabia: tot cu baionete şi tot fără referendum. Despre ce vorbim?

Apoi vine povestea cu “palma grea a jandarmului român”. Da, jandarmii români aveau obiceiul să bată. Însă nu îi băteau doar pe ţăranii basarabeni. Jandarmii băteau şi în Ardeal, şi în Oltenia, şi în Valahia, şi în Moldova. Băteau la fel ca în Basarabia pe tot cuprinsul ţării. Nu este vorba de un tratament specific pentru basarabeni, este vorba de o problemă globală a societăţii româneşti din perioada interbelică. Apoi vine gluma aia cu bunelul basarabean bătut de jandarmul român şi împuşcat de NKVD-iştii sovietici. Mari nemernici jandarmii români…

Invariabil se ajunge la chestiunea “abandonarea Basarabiei”. De ce nu s-au bătut românii cu sovieticii pentru Basarabia? Aici îmi vine în minte o scenă din memoriile lui Constantin Argetoianu referitor la propunerea de armistiţiu din 1917 venită din partea germanilor. La consiliul de coroană de la Iaşi generalii români se întreceau în declaraţii belicoase. Fiecare avea sute de mii de baionete şi toţi clamau în cor “pe aici nu se trece”. La sfârşit a luat cuvântul un colonel de la aprovizionare care a spus scurt: avem gloanţe pentru trei săptămâni de lupte şi obuze pentru o săptămână. Concluzia a venit de la sine, în ciuda voinţei de a lupta a soldaţilor. La fel şi în 1940. Armata ar fi vrut să lupte, poporul sprijinea lupta. Ar fi existat şi ceva rezerve pentru o anumită perioadă. Însă încă din vara anului 1939 oamenii politici de la Bucureşti aveau o puternică bănuială că sovieticii şi naziştii îşi împărţiseră zonele de influenţă din estul Europei. Armand Călinescu o spune limpede în însemnările sale, chiar în ziua semnării tratatului Hitler-Stalin (poreclit tratatul Ribbentrop-Molotov) – asta în condiţiile în care nu era cunoscut protocolul secret prin care sovieticii cereau Basarabia, iar naziştii erau de acord. Se uită şi faptul că în 1940, atunci când sovieticii cereau Basarabia, principalul aliat al României, respectiv Franţa, pur şi simplu dispăruse de pe hartă. Celălalt aliat, Marea Britanie, se pregătea să se bată pentru propria supravieţuire şi chiar nu avea timp să se gândească la soarta unui stat din estul Europei.

De ce nu s-a bătut România pentru Basarabia în 1940? Pentru că orice rezistenţă ar fi fost inutilă. În plus, bătălia pentru Basarabia nu se decide printr-un război sau în două săptămâni. Bătălia pentru Basarabia se poartă de 200 de ani. Ideile de mai sus şi modul de a fi aruncate în discuţie astfel încât românii să se ruşineze de propria istorie fac parte din această bătălie pentru Basarabia, care se poartă zi de zi. Originea ideilor expuse mai sus este uşor de identificat. Perversitatea constă în faptul că ele s-au strecurat în spaţiul dezbaterilor publice româneşti. Orice întrebare este legitimă, doar că trebuie să răspundem corect la astfel de întrebări, nu în direcţia în care şi-ar dori alţii ca noi să răspundem.

Soprana Maria Cebotari este destul de puţin cunoscută în România, de aceea am adunat aici câteva imagini ale ei, imagini provenite din arhiva digitală a Bibliotecii Naţionale. Născută în Basarabia, Maria Cebotari a fost una dintre stelele operei europene în perioada interbelică. Mai multe detalii despre biografia Mariei Cebotari aici. Faptul că apogeul carierei ei a fost în Germania în timpul nazismului a împins-o pe Maria Cebotari într-un con de umbră în vremurile comuniste. Maria Cebotari a jucat şi în filmul anti-comunist “Odessa în flăcări”, co-producţie româno italiană care a câştigat marele premiu al Festivalului de film de la Veneţia din 1942 (filmul a fost recent descoperit în Italia). Cenzurarea Mariei Cebotari a continuat şi în zilele noastre: documentarul lui Victor Druc despre viaţa sopranei a fost difuzat cu greu în anul 2006 la Chişinău în timpul administraţiei comuniste.