Meniu Închide

Țiganii au avut noroc că au fost robi în Țările Române

Încerc să fac puțină ordine în discuția despre robia și istoria țiganilor din Țările Române. În primul rând: așa cum este purtată acum discuția aceasta se bazează exclusiv pe elementele propagandei aboliționiste din prima jumătate a secolului al XIX-lea și nu prea are legătură cu fenomenul istoric al robiei. Ceea ce încerc eu în articolul de față este să demontez această zgură a unui raționament propagandistic vechi de două secole.

 

Încă o notă preliminară: acest articol nu este o apologie sau o justificare a robiei/ sclaviei. Este doar o încercare de a așeza discuția într-un cadru istoric susținut de documente și cercetări profesioniste, dincolo de elemente de propagandă ideologizată. Regimul robiei/ sclaviei a fost unul abuziv și nedrept – însă vreme de milenii a fost regimul juridic dominant în toate societățile umane. Repudierea sclaviei este de dată recentă, mai puțin de 300 de ani – ceea ce la scară istorică este o perioadă redusă.

Revenind la discuția robiei țiganilor în Țările Române: avem în prezent o argumentare care blamează vechiul regim juridic și încearcă să transfere o presupusă vină veche de sute de ani asupra românilor contemporani. Principalii piloni ai argumentării:

  • Românii din secolul al XIV-lea ar fi vinovați de înrobirea țiganilor, vină colectivă transmisă peste aproape 700 de ani asupra urmașilor contemporani. Vina este împărtășită de Biserica Ortodoxă Română care a avut robi țigani în proprietate.
  • Regimul robiei a fost unul al arbitrariului absolut (stăpânii își puteau ucide robii țigani, puteau viola roabele fără să fie pedepsiți, familiile erau despărțite după bunul plac al stăpânilor etc.) – și nu doar atât, a fost vorba de o exploatare a muncii țiganilor pe sute de ani care cumva ar trebui compensată acum.
  • Țările Române au fost unele dintre cele mai înapoiate țări din lume, care au menținut legalitatea robiei până în 1856.

Să le luăm pe rând.

Cum au ajuns țiganii robi

Traseul migrației țiganilor din India în Europa este stabilit în linii generale pe baze lingvistice: Persia, Armenia, Imperiul Bizantin. Urmele lăsate în limba țigănească de aceste spații sunt profunde, este atestat faptul că grupurile de țigani au petrecut cel puțin câteva generații în fiecare din aceste zone lingvistice prin modificările semnificative ale idiomului lor. Atestările documentare din Persia/ Armenia sunt fragmentare și nu permit o înțelegere clară a situației lor juridice: erau oameni liberi, erau sclavi, nomazi? Abia pentru perioada petrecută în Imperiul Bizantin avem izvoare documentare care ne permit să înțelegem mai bine situația țiganilor.

(O remarcă paralelă: venirea țiganilor în Țările Române a constituit multă vreme un subiect dificil pentru istorici. Astfel au apărut diverse teorii, unele abracadabrante, două mai serioase: ipoteza lui Nicolae Iorga conform căruia țiganii ar fi venit împreună cu tătarii prin nordul Mării Negre este lipsită de o bază documentară și deși explică oarecum statutul de robi, nu oferă o explicație pentru cuvintele grecești din vocabularul țigănesc. Ipoteza lui Iorga este dovedită deja ca falsă. A doua variantă este venirea țiganilor de la sudul Dunării.)

În Imperiul Bizantin țiganii au avut un statut de sclavi ai statului, datori să plătează o taxă periodică visteriei imperiale. Ocupațiile lor erau în aceleași zone marginale pe care avem să le regăsim mai târziu în Europa: dresori de animale, ghicitori, mici meșteșugari. Deja din secolele XII – XIII în Bizanț țiganii erau acuzați de vrăjitorie și hoție, aveau o imagine extrem de proastă reflectată în opere literare bizantine. Tot aici și-au primit și exonimul: din grecescul athinganous (de neatins), transferat în primele documente românești ca ațigan, redus mai apoi la țigan (Zigeuner în germană, Zingari în italiană – denumirea de egipteni sau faraoni din alte limbi europene vine pe altă linie, pe care o voi explica mai jos).

Disoluția Imperiului Bizantin sub presiunea otomană începută în secolul al XIII-lea a provocat o serie de dislocări de populații, inclusiv țiganii. Secolul al XIV-lea este momentul în care țiganii încep să apară menționați în documente, mai întâi în spațiul balcanic și apoi treptat în restul Europei.

Două documente de la sudul Dunării din secolul al XIV-lea explică statul de robi al țiganilor din Țările Române. Este vorba de două donații de sclavi țigani către mănăstiri: una în Serbia pentru Mănăstirea Prizren (Ștefan Dușan, 1348) și a doua în Bulgaria pentru Mănăstirea Rila (Ivan Șișman, 1378). La sfârșitul secolului al XIV-lea (Dan I, 1385) robii țigani apar în spațiul românesc, într-o donație către mănăstirea Vodița. (În 1362 țiganii apar în Ragusa/ Dubrovnik, oraș aflat sub stăpânire venețiană, cu un statut asemănător cel al robilor). Apropierea cronologică și geografică, alături de situația juridică de robie cvasi-identică indică un transfer de populație împreună cu statutul juridic în spațiul periferiei Imperiului Bizantin. Sclavii statului bizantin se transferă cu tot cu statut în statele vasale/ clientelare / vecine.

Pe scurt: românii nu i-au robit pe țigani cu forța în secolul al XIV-lea. Țiganii erau deja robi, ocupau o nișă specifică la periferia societății și aveau parte de o imagine negativă încă din secolul al XII-lea. Disoluția Imperiului Bizantin a împins grupuri de țigani spre periferia imperiului, în zone neafectate de destructurarea provocată de otomani.

Regimul robiei

Propaganda aboliționistă din Țările Române din prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost una sincronă cu ceea ce se întâmpla în țările occidentale. Și aici s-a mers pe ideea creării unei imagini a arbitrariului absolut în relația stăpân/ rob, extrem de falsă. Evul mediu – inclusiv cel românesc – nu a fost o epocă a anarhiei, dimpotrivă, domeniul juridic a fost unul dintre cele mai dezvoltate. În cazul spațiului românesc au existat mai multe faze de dezvoltare a regimului juridic:

  • secolele XIV – XVII a fost folosită legislația bizantină (Syntagma lui Matei Vlastares din 1335, atestată în Țara Românească și Moldova, transmisă de Alexandru Lăpușneanu în copie țarului Ivan cel Groaznic) în paralel cu obiceiul pământului (cutuma);
  • secolele XVII – XVIII a fost fixată în scris legislația locală (Cartea Românească de Învățătură în Moldova, Îndreptarea Legii în Țara Românească – coduri legislative practic identice), cutuma a rămas sursă de drept;
  • sfârșitul secolului XVIII modificări legislative fanariote la codurile amintite mai sus, mai degrabă adaptative, fără modificări esențiale;
  • începutul secolului XIX cu tentativa dezvoltării unui sistem legislativ propriu (Regulamentele Organice), eșec rezolvat cu adoptarea modelului francez în vremea lui Cuza (model valabil până în ziua de azi)

În ceea ce privește regimul juridic al robiei țiganilor mă voi referi la prevederile legale din Pravila de la Govora și legislațiile fanariote, din păcate nu am acces la o traducere completă a Syntagmei lui Matei Vlastares. Propaganda aboliționistă a pașoptiștilor a apăsat câteva butoane care să activeze o serie de sensibilități profunde, susținând că regimul robiei țiganilor permitea o serie de abuzuri de neconceput:

  • arbitrariul absolut al voinței stăpânului asupra robilor, care puteau fi bătuți, mutilați sau chiar uciși, deoarece nu beneficiau de protecție legală;
  • violarea roabelor țigănci;
  • despărțirea familiilor de țigani cu prilejul vânzării;
  • țiganii robi nu erau considerați oameni, ci erau asimilați vitelor

Să le luăm pe rând. Dar mai întâi o altă notă explicativă – de câte ori încerc să corectez percepții greșite despre evul mediu românesc făcând apel la legislația vremii mi se aduce următorul argument: da, poate că prevederea legală era cum zici tu (?!?) dar în realitate legea nu era respectată și știm noi că abuzurile reclamate aveau loc! Argumentul este perfect inutil. În primul rând norma legală atestă faptul că societatea respinge respectiva faptă și prevede o sancțiune pentru cei care o încalcă. Este irelevant că faptele se petrec. Violul este o faptă pedepsită de legea penală contemporană – faptul că se produc violuri nu este un argument pentru a susține ideea absurdă că societatea de azi permite violul. Partea cu ”știm noi că faptele se petreceau” este la fel de inutilă câtă vreme nu sunt aduse dovezi documentare. Din păcate evul mediu românesc nu este atât de bogat în izvoare scrise pe cât ne-am dori, dar în cazul robiei țiganilor există unele documente care să ateste că norma legală era pusă în practică.

Arbitrariul stăpânului față de rob

Începem cu arbitrariul absolut al stăpânilor față de robii țigani. În cazurile de omor se practica în general compoziția după pronunțarea condamnării la moarte – achitarea unei despăgubiri în bani către familia celui ucis, alături de o amendă plătită voievodului. Însă răscumpărarea era posibilă doar cu acordul voievodului (singurul deținător al dreptului de a pronunța/ anula condamnări la moarte). Uciderea unui țigan rob era tratată la fel ca uciderea unui om liber. De exemplu în 1539 un anume Lepădat (fratele unui mic boier oltean) a ucis un țigan al său și a fost spânzurat pentru fapta sa, voievodul Radu Paisie motivând astfel: ”Iar domnia mea întru acestea am cercetat şi am judecat cu cinstiţii dregători ai domniei mele, ca să fie moarte pentru moarte, iar plată să nu fie nicicum.” În alte cazuri de țigani robi uciși de oameni cu diverse stări sociale (alți țigani robi, țărani dependenți, boieri) ale căror decizii ne sunt cunoscute s-a recurs la răscumpărare, de obicei fiind dat un alt țigan rob în locul celui ucis.

Un caz interesant este cel al boieroaicei Marica din Albești, fiica marelui ban Mihalcea Caragea: a omorât doi copii țigani robi, iar voievodul Radu Mihnea a condamnat-o la moarte și a insistat pentru execuția ei, chiar dacă aceasta achitase despăgubirea. ”Jupanița Marica a ucis doi copii de țigan, de au murit de mâinile ei. Întru aceea Radul voievod, domnia lui a trimis de au adus pe Marica la divan și a stat să piară pentru moartea acelor copii de țigan. Și a plătit Marica și deșugubina deplină și tot a stat Radul voievod să facă Maricăi moarte” (DRH XXIV, p. 438). Deși Marica din Albești nu a fost executată până la urmă pentru omorârea a doi țigani robi, cazul indică faptul că boierii stăpâni de robi erau răspunzători în fața legii în cazurile de omor și riscau pedeapsa cu moartea, însă până la urmă se recurgea la practica curentă a achitării unei despăgubiri. Însuși achitarea despăgubirii se constituie în pedeapsă.

Cazurile de mai sus sunt mai înainte de Îndreptarea Legii (1653) al cărei text spune clar la glava 243 zacealele 1,2: ”Pedeapsa ucigătoriului nu iaste alta fără numai moartea. De-ar fi neştine boiaren sau de-ar fi fămeae, nemică nu se va folosi cu aceaia să poată scăpa de pedeapsa uciderii, ce tot se va pedepsi boiarenul şi muiarea, deaca vor face ucidere, ca şi fieşcine de în cei mai proşti oameni”. Repet: pedeapsa cu moartea era echivalată în despăgubire – însă pedeapsa exista, indiferent dacă era vorba de boier sau om prost. Cazurile de mai sus atestă faptul că uciderea unui țigan rob nu trecea nepedepsită (la nevoie exemplele pot fi mai multe).

Un efect interesant al robiei este că țiganii robi scăpau de obicei de pedeapsa cu moartea în cazul unor fapte care prevedeau această sancțiune. Sunt menționate documentar multe cazuri de țigani condamnați la moarte pentru furt sau omucidere și care sunt scăpați în ultima clipă de execuție, fiind cumpărați de o persoană gata să achite despăgubirea datorată. Extrem de plastică este descrierea unui caz din 1650, când iuzbaşa Danciu din Bârza „luatu-l-<au> <pe> acel ţigan hoţ … de la spânzorătoare, de au tăiat ştreangul şî mi-u dat cal pentru cal mieu şi mi-u datu şi chieltoiala la ce-am chieltoit”, după cum atestă egumenul Mănăstirii Seaca. Țiganul scos de la moarte devenea robul celui care achita despăgubirea – care bineînțeles avea un interes să-și mărească averea prin cumpărarea unui rob, în aceasta consta avantajul statutului juridic de rob.

De asemenea Îndreptarea Legii îi avantaja pe țiganii robi în cazul furturilor mărunte: glava 348 zaceala 6 „Ţiganul sau ţiganca lui sau copilul, de va fura o dată, sau de doao ori sau şi de trei ori, găină, gânscă sau alt lucru micşor, atunce să se iarte.” Pentru restul locuitorilor Țării Românești legea nu era așa de blândă: ”Cela ce va fura găini, gânşte şi alte păsări dumeastece, acela de va fura o dată, de doaă ori, a treia oară să-l spânzure” (zaceala 9).

Bătaia era legiferată și permisă în cazul robilor, ca și în cazul membrilor familiei (aici am detaliat limitele legale ale violenței domestice în evul mediu românesc). Așa cum dreptul bărbatului de a-și bate soția era limitat, la fel bătăile aplicate robilor erau limitate prin lege: „Însă de să va afla că acei mai mari trec peste măsură şi-şi es di în obiceae, de-i bat de-a pururea şi foarte cumplit şi vine lucrul de stă în cumpănă de moarte să şi-i ucigă de tot … atunce cei mai mici vor putea sta împotriva celor mai mari, şi de să va tâmpla vreuna ca aceaia, atunce pot să-i ucigă şi de tot şi să n-aibă nici o certare” (Îndreptarea Legii, glava 246, zaceala 14).

Violarea roabelor țigănci

Syntagma lui Matei Vlastares în vigoare în Țara Românească până la apariția Îndreptării Legii prevedea expres că stăpânul nu are voie să întrețină relații sexuale cu roabele sale. Îndreptarea Legii prevede o situație în care eliberarea robului este automată: atunci când stăpânul își prostituează roaba – ”Cela ce-ş va da roaba să se dezmiarde neştine cu dânsa pentru dobândă, acela-şi piarde putearea ce are asupra roabei şi rămâne roaba slobodă” (glava 128, zaceala 1).

Violul propriu-zis era o chestiune tratată diferit în evul mediu față de ziua de azi, exista o diferențiere între ”răpire” (ducerea cu forța a femeii dintr-un loc într-altul urmată de un act sexual neconsimțit) și ”silă” (actul sexual neconsimțit). Îndreptarea Legii nu face diferențe în cazul răpirii, indiferent din ce categorie socială făcea parte victima: ”Certarea răpitorilor iaste nu numai spre cela ce răpeaşte fată cucoană, ce încă şi spre cela ce răpeaşte muiare cu bărbat, sau şi despărţită de bărbat, sau văduo, sau roabă, sau fată de suflet, veri bogată, veri săracă, veri cinstită, veri fără cinste, tot într-un chip şi cu o certare se vor certa” (glava 259, zaceala 12).

La fel, în cazul actului sexual neconsimțit (”silă”) nu se fac diferențe în funcție de categoria socială a victimei, însă pedeapsa depinde de mai multe circumstanțe: ”Un fel de pravile zic să se cearte după voia judecătoriului; altele zic să-i trimiţă la ocnă, altele zic să li se facă moarte” (glava 252, zaceala 9); printre circumstanțele agravante se numără recidiva „Cela ce să va fi pedepsit o dată sau de doao ori după cum va fi fost voia judecătoriului şi el nu se va fi pocăit, ce iară va fi făcut silă şi alţiia, atunce se va certa cu moarte” (glava 259, zaceala 16) sau violența extremă „Cela ce va face silă vreunii feate sau vreunii mueri văduo şi de va fi cu arme şi cu soţii, aceluia să i se facă moarte; iară de va fi fost fără arme, atunci să se cearte după cum va socoti judecătoriul” (glava 259, zaceala 5).

Documentele păstrate nu atestă vreun caz de viol al unei țigănci roabe (răpire sau silă) care să ne permită să vedem exact care erau urmările unei astfel de fapte. Ceea ce vreau să subliniez este că legea nu permitea violul roabelor – ce se întâmpla în realitate este o altă discuție, destul de dificilă în lipsa unor izvoare documentare. Însă ideea este că norma legală prevedea pedepsirea violului roabelor.

Despărțirea familiilor și țiganii ca niște vite

Documentele sunt cât se poate de clare aici, de exemplu la 1696 pe vremea lui Constantin Brâncoveanu se spunea că ”după obiceiul țării n-am putut despărți sălașul” – aici cu sensul de familie de robi țigani. Obiceiul cerea să fie păstrate întregi familiile de țigani, însă nu exista o interdicție legală expresă însoțită de o sancțiune. Tendința generală a mers însă spre menținerea familiei. În 1743 ”Așezământul” lui Constantin Mavrocordat interzicea expres stăpânilor să despartă pe soții țigani care aparțineau unor stăpâni diferiți.

În 1766 interdicția legală expresă de despărțire a familiilor de țigani robi a fost introdusă și în Moldova, iar argumentarea acestei norme arăta că ”deși se numesc ei țigani, dar a lui Dumnezeu zidire sunt, fiind un lucru făr de cale a se împărți ei ca niște dobitoace”. Ideile iluministe au ajuns în Moldova și avem în Codul Callimach de la 1817 descrierea următoare a robiei ca fiind ”împotriva firescului drit al omului” – dar instituția robiei a fost menținută cu justificarea că exista din vechime.

Să înțelegem puțin feudalitatea

Evul mediu a fost o epocă a dependențelor personale. Boierii erau dependenți de suveran, iobagii și robii erau dependenți de boieri. Robia era o situație juridică întâlnită în toată lumea – respingerea ei a început să fie argumentată în epoca iluministă, când a apărut ideea că ”toți oamenii se nasc liberi”. O idee într-adevăr revoluționară, acum ni se pare naturală, dar în evul mediu sau epoca antică ar fi fost considerată absurdă.

Desființarea sclaviei a fost un fenomen care s-a întins pe mai multe secole – în China a fost desființată legal abia în 1909 de exemplu – și care a provocat Războiul de Secesiune din Statele Unite. Circulația ideilor și transpunerea lor în normă legală a fost dintotdeauna un fenomen complicat. Ideile aboliționiste au ajuns relativ repede în Țările Române (e drept că la pachet cu propaganda anexată). Desființarea robiei țiganilor a fost un fenomen care s-a întins pe 2 decenii, nu a fost o idee strălucită aplicată dintr-o dată în 1856. Foarte puțini știu, dar eliberarea țiganilor din robie a început în anul 1834 când guvernele de la Iași și București au început un program de achiziție de robi țigani de la particulari care au fost eliberați treptat. În 1856 doar s-a încheiat acest program. Ce vreau să spun: după ce ideile aboliționiste au ajuns în Țările Române (la începutul secolului al XIX-lea) nu a fost nevoie de foarte multă vreme ca ele să fie puse în aplicare.

Românii nu au inventat robia țiganilor și nici nu au ținut cu dinții de ea. Per total regimul robiei așa cum se desprinde din legi și practica juridică era destul de îndepărtat de propaganda aboliționistă a pașoptiștilor. Statutul de rob nu era ceva de invidiat, dar nu era așa cum este prezentat în vulgata neo-pașoptistă de azi.

Norocul țiganilor

Pentru justificarea titlului trebuie să mai spun câteva lucruri de încheiere. Țările Române s-au constituit într-un rezervor genetic pentru țigani. Aici au avut parte de un regim juridic stabil pe o durată lungă – de fapt singurul loc din Europa unde au primit un regim juridic propriu și li s-a permis încadrarea socială într-o formă care le-a lăsat libertatea de a-și conserva identitatea.

În Imperiul Otoman țiganii au trecut în masă la Islam și au fost asimilați extrem de rapid. În Europa Occidentală au început să pătrundă după anul 1400 sub legenda că ar fi pelerini penitenți din Egipt – ceea ce le-a dat numele de ”egipteni” cu variantele derivate. După o scurtă perioadă de simpatie, țiganii nomazi din Europa au fost supuși unui adevărat regim de exterminare în secolele XVI-XVIII. Pur și simplu țiganii au fost scoi în afara legii, în statele germane se organizau vânători de țigani, când pur și simplu cetele de nomazi erau masacrate. Dacă Țările Române ar fi fost încadrate mai strict într-unul din Imperiile medievale învecinate (Otoman sau Habsburgic) țiganii ar fi dispărut pur și simplu ca etnie. (Nu mai lungesc povestea cu legislația habsburgică privitoare la țigani care avea ca scop asimilarea lor rapidă).

Regimul robiei din Țările Române a menținut de-a lungul a sute de ani o populație compactă de țigani care au beneficiat de o protecție legală – spre deosebire de toate celelalte spații juridice învecinate unde țiganii au dispărut.

[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]

50 comentarii

    • dan

      Stimata d-na Surena, caci asa pare dupa nickname, despre ce teorie vobiti?
      Cumva a “marelui istoric” Neagu Djuvara, cel care n-are nici un fel de pregatire istorica la baza?
      Cel care pana in decembrie 1989 n-a scis nici un rand despre vreun subiect istoric, acolo prin Europa pe unde a locuit, iar dupa ce s-a intors in tara “l-a lovit” asa, deodata, specializarea?
      Cel care denatureaza si inventeaza, VOIT, istoria acestui popor, fara nicio proba concreta sau demonstratie stiintifica?
      Cel care afirma ca Basarabii erau de origine cumana, desi s-au facut studii genetice care au demonstrat, fara dubii, ca acestia apartineau haplogrupului genetic caracteristic populatiei din arealul carpato-danubiano-pontic? Studiul s-a publicat inainte de decesul “istoricului”.
      Si-a cerut, cumva, scuze pentru ideile sale aberante, sau nu am aflat noi?
      Apropos. El a spus vreodata ce origine are? Peceneg sau cuman?
      N-ati vrea dvs. sa nu mai propagati toate aberatiile lui Djuvara prin toate blogurile pe unde cu sirg postati astfel ce comentarii: blogul Ion Coja, blogul Gabriela Dobrescu si, posibil, altele?
      Sau, daca Djuvara nu mai poate sa scrie, slava Domnului, se gasesc alti romani de bine (pecenegi sau cumani?) care “se simt datori” sa ne lumineze, pe noi cei inapoiati, cu “marile teorii” ale acestui “mare istoric”?

    • Adevaruri despre dacisti

      Dan, maestre, şi generalul part Surena care i-a zdrobit pe romani în lupta de la Carrhae, tot femeie era? Sau toate persoane cu nume precum Sava sau Preda tot reprezentante ale sexului frumos sunt?
      Ca fapt divers.

    • Tudor

      Asta cu „panseluțe progresiste” sau „liberale” sunt exprimări americanocentrice. Scrieți mai pe românește…

  1. Marian

    Totusi legea este una, practica era alta.
    Nu spun asta ca sa infirm anume judecati elaborate mai sus, dar ca sa precizez ca daca au existat încalcari ale acestor legi si cutume, a fost doar pentru ca se putea întâmpla si asa ceva.
    La urma urmei, boierul era destul de suveran pe teritoriul sau, iar calea justitiei, daca îndraznea vreounul s-o pasesca, era, de altfel ca si astazi, complicata, periculoasa si fara un rezultat previzibil la capat.
    În rest, bun articolul.
    Ar trebui sa aiba o vizibilitate mai mare pe net.

    • Tudor

      La urma urmei, boierul era destul de suveran pe teritoriul sau, iar calea justitiei, daca îndraznea vreounul s-o pasesca, era, de altfel ca si astazi, complicata, periculoasa si fara un rezultat previzibil la capat.

      Eu asta niciodată n-am putut să pricep: cum naiba erau boierii „mai suverani” decât voievozii, cneazii, domnitorii și alte titluri din ăstea? Foarte ciudat. Sigur, aveau boierii între ei meciurile lor, treburile lor, când și când cu jupânul care era la conducere și decideau să-i dea în gât… dar imaginea boierului suveran, în comparație cu voievodul contemporan subaltern, ceva-ceva tot nu se leagă.

    • Marian

      Daca nici Dumnezeu atotvazatorul nu vede ce se întâmpla în gradina Patriarhiei, cum se poate crede ca voievodul putea sti ce se întâmpla în adâncul mosiei unui boier? Comparatia cu “baronii locali” de azi este mult favorabila boierilior de altadata (medievali, nu fanarioti).

  2. Pingback:MIT și PROPAGANDĂ în istoria ROBIEI ȚIGANILOR. Întoarcere la origini în epoca Țărilor Române – ȘTIRI ZILNIC

  3. Dan Olteanu

    Poate citati ceva si din calatorii apuseni prin spatiul romanesc in secolele premergatoare dezrobirii ca sunt relatari destule si relevante. Pe de alta parte , fara sa vreti, aveti dreptate cand legati situatia actuala a tiganilor de felul cum au fost tratati in Moldova si Valahia dar nu cred ca este o fericire faptul ca nu am fost asimilati intre timp. Ar fi interesant sa vedem ce spuneti de situatia tiganilor din Ardeal in perioada feudala cum se compara cu situatia de la sud si est de Carpati. Puteti sa citati ceva surse referitor la situatia juridica a tiganilor in Imperiul Bizantin. Faptul ca plateau o taxa periodica este nerelevant. Daca asta ar fi argumentul suprem atunci toti platitorii de taxe ar fi fost robi. Sclavii fiind in proprietatea altcuiva nu puteau dispune de bunurile aflate in posesie si deci nu puteau plati taxe. Ca o concluzie, sclavia a existat atat cat s-a justificat din punct de vedere economic
    argumentele de ordin moral nefiind factorul hotarator, sclavia fiind de fapt doar una din formele extreme prin care cei puternici i-au subjugat pe cei slabi si lipsiti de aparare. Faptul ca a fost abolita mai intai in vestul Europei acolo unde au aparut primele constitutii scrise, renasterea , umanismul si mai apoi iluminismul nu este este intamplator.

    • George Damian

      Călătorii apuseni în țările române de la începutul sec XIX: oameni care ajungeau aici din societăți unde Iluminismul devenise sau era pe cale să devină noua ordine socială și juridică. Natural că au o părere foartă proastă față de ce găseaua aici.
      Situația țiganilor din Ardeal: iobagi, ai nobililor sau orașelor, foarte puțini iobagi ai principatului. În Ardeal a fost în vigoare interdicția Bisericii Catolice pentru robie, dar la origini țiganii de aici sunt tot robi (de exemplu țiganii iabagi ai orașului Brașov provin din țiganii robi cu care Mircea cel Bătrân a înzestrat cetatea Branului). Iobăgia din Ardeal, din punctul de vedere al prevederilor juridice, nu este cu mult diferită față de robia din Țările Române.
      Surse despre situația țiganilor din Imperiul Bizantin: George C. Soulis și Ilse Rochow, au studii speciale, dar nu se găsesc pe net (și nici în bibliotecile românești).

  4. Marius Oprea

    Excelent acest mic studiu. Conservarea etnica a mers de fapt pina la posibilitatea ca in rindul comunitatilor de tigani sa se pastreze propriile cutume cu valoare de lege, cit si diferentele intre “triburi”, marcate in special prin diferentierile ocupationale. Practic, prin specializarile lor mestesugaresti tiganii au devenit un fel de liber-profesionisti, care lucrau pe diferite mosii, in beneficiul diversilor comanditari si plateau de fapt stapinilor lor o taxa anuala, de multe ori singurul mod in care se marca robia lor. E cazul robilor aurari ai minastirii Bistrita, care veneau anual de Sfinta Maria (traditie pastrata pina azi) si isi aduceau obolul minastirii ai carei robi erau, dar lucrau de fapt pentri o larga gama de “beneficiari”. Robia lor era una formala. In mod paradoxal, tocmai acesta robiie le-a asigurat si conservat statutul de a-sociali, ceea ce inseamna un soi de autoexludere privilegiata de sub domnia legii, atit de vizibila astazi. Am stat vreme de cite o saptamina-doua in doua satre de tigani in tineretea mea, ambele de caldarari si am avut de pilda ocazia sa aud de la o tiganca foarte batrina un fel de mit fondator. Se spune ca atunci cind tDumnezeu a facut lumea, a chemat la el neamurile, pentru a le da diferite insusiri. Nemtilor le-a dat precizia, italienilor vinuri bune, francezilor femei frumoase, romanilor o tara bogata etc. si cind a venit tiganul de departe, cu un catir la cotiga, Dumnezeu nu mai avea nimic in traista, asa ca i-a spus tiganului ca el poate sa fure de la ceikalti, ceea ce explica propria interpretare tiganeasca a Decalogului si scuza pentru furturil, care nu sint vazute ca un pacar, ci drept un merit, o abilitate, o intreprindere privata, intre altele, tot un fel de mestesug. Legile statului au pentru tigani caracter facultativ, singurele de care se tin sinr ierarhiile de tip gentilic si un set de norme interne, aplicate de o instanta proprie.Au o economie bazata pe acumularea bunurilor de prestigiu, care ii ierarhizeaza. Pot spune ca viata de tigan mi s-a parut, chiar in anii de dictatura a lui Ceausescu, mult mai libera decit a majoritatii romanilor. Ei nu se integreaza nu pentru ca nu li se ofera sansa, ci pentru ca nu vor. De fapt, au transformat trecuta robie intr-un privilegiu si in sinea lor se considera superiori populatiei majoritate, cu care nu se prea amesteca. In fapt, in tiganeste ruman are o nuanta intodeauna peiorativa, mi s-a explicat, dupa ce le-am cistigat bunavointa, ajutindu-i a doya oara (in satra de la Matasaru – Dimbovita) sa-si elibereze bulibasa din arestul politiei. Pentru ei, nu mai eram dintr-o data chiar asa de ruman.

  5. Luke

    Reciteste-ti fraza asta: “În alte cazuri de țigani robi uciși de oameni cu diverse stări sociale (alți țigani robi, țărani dependenți, boieri) ale căror decizii ne sunt cunoscute s-a recurs la răscumpărare, de obicei fiind dat un alt țigan rob în locul celui ucis.” O data, de doua ori, de trei ori, de cate ori este nevoie, pana iti dai seama ca ti-ai demontat singur intregul articol cu ea.
    Intrebare ajutatoare, ca la gradinita: daca SI-L ucidea singur trebuia sa SI-L dea singur inapoi?

    • George Damian

      Am prezentat cazul boieroaicei care și-a ucis doi țigani aflați în proprietate, pedeapsa a fost răscumpărarea în bani (dușegubina) achitată voievodului. Ideea nu era de ”înlocuire” a celui ucis, despăgubirea era pentru iertarea de la executarea pedepsei cu moartea.

  6. Dan Olteanu

    Relatarile calatorilor apuseni in spatial extracarpatic descriu destul de amanuntit tratamentul mizerabil aplicat robilor tigani dar mai descriu si saracia extrema in care se gaseau majoritaea locuitorilor ca si puterea discretionara pe care o aveau puternicii zilei situatie care nu s-a modificat substantial intre timp. O explicatie, posibila, ar fi faptul ca clasa conducatoare in perioada premergatoare aparitiei statelor feudale romanesti era formata preponderant din alogeni ( slavi, turanici) care pe langa dispretul fata de cei saraci si lipsiti de putere ii dispretuiau si pe majoritari ca fiind de alta etnie . In timp feudalii locului au fost asimilati dar naravurile s-au pastrat si s-au institutionalizat. Vorbiti de faptul ca legile pedepseau arbitrariul si abuzul. Si astazi avem, inca, legi in ton cu apusul,pe care il maimutarim de vre-o doua secole dar respectul si aplicarea acestor legi lasa mult loc pentru interpretari in favoarea celor puternici si pentru abuzuri nepedepsite. Cand vorbiti despre violuri in contextual perioadei descrise omiteti faptul ca stapanul nu viola el lua doar ceea ce considera ca ii apartinea de drept. Cate roabe aveau curajul sa se opuna sau mai grav sa reclame? Si in zilele noastre in tari mult mai avansate violurile reclamate reprezinta o mica parte din numarul real de violuri. Situatia juridica si materiala a iobagilor, mai ales in Transilvania era mult mai buna decat a robilor tigani. Cred ca titlul articolului este de un cinism infiorator si in incercarea de a va sustine ideile relativizati nepermis . V-as gasi o scuza prin faptul ca ar putea fi doar o strategie de marketing publicistic. Nu stiu , insa, cui foloseste cu adevarat cosmetizarea unui trecut problematic. Poate doar acelor voci retrograde din ce in ce mai vizibile si mai vocale in spatiul public care atunci cand lumea civilizata in care vrem sa ne integram ne cere fapte nu numai vorbe se pronunta deschis pentru intoarcerea in trecut.Bagarea gunoiului sub pres nu a fost nicaieri si niciodata o solutie castigatoare.

    • George Damian

      Nu am de ce să comentez speculațiile din prima parte a comentariului. Cât despre situația materială a iobagilor țigani aflați în proprietatea Brașovului am citit registrele de impozitare, unde în dreptul fiecărui țigan scria ”hat nichts”. Ideea ”da, exista legea, dar eu știu că nu se aplica/ era inutilă etc.” am explicat-o deja în articol.
      Nu este vorba de cosmetizare, folosesc sursele la care am acces pentru a prezenta situația din trecut.

  7. Dan Olteanu

    Sa inteleg ca Bulgaria si republicile din fosta Iugoslavie cu minoritati tiganesti importante nu fac parte din spatiile juridice invecinate sau ca turcii care i-au islamizat si mai apoi asimilat pe tigani le-au facut un mare rau in timp ce la noi tiganii crestinati cum necum si tinuti in robie 500 de ani au avut parte de un noroc chior. Nu stiu cat de mult i-au asimilat turcii pe tigani in imperiul otoman dar va asigur ca in Constanta . in zona Piata Chiliei, mai ales, exista o importanta comunitate de tigani musulmani vorbitori de limba turca, din auzite stiu ca asta este valabil si pentru Medgidia si pentru majoritatea tiganilor din partea de sud a Bulgariei. Daca acestia se pot numi asimilati atunci si tiganii din Romania, crestini si a caror limba materna este limba romana inseamna ca sunt asimilati.

    • George Damian

      Vă voi dedica un articol în care voi prezenta situația țiganilor în Europa Occidentală pentru perioada robiei din Țările Române. Mai apoi un alt articol despre situația țiganilor din Imperiul Otoman în aceeași perioadă.

    • George Damian

      P.S. Creștinarea țiganilor din Țările Române a fost și este nominală, din punct de vedere lingvistic idiomul s-a păstrat cel mai bine aici.

    • gabi_vlad2005@yahoo.com

      Domnule Dan Olteanu, tiganii “turci” din Pta Chiliei nu sunt recunoscuti ca turci de catre turcii insisi! Hai sa nu amestecam lucrurile, acei oameni sunt diferiti de turci, chit ca-s musulmani (atat cat pot fi ei devotati unei religii restrictive ca islamul) si vorbesc un idiom turcic, impestritat cu termeni romanesti acolo unde limba lor proprie n-a facut fata. Sa-l pui pe unul dintre ei alaturi de un turc sadea si sa-i aduci la acelasi numitor comun? Pai iti da turcul in cap, pe buna dreptate!

  8. Vasile Ionescu

    Articolul e tendențios și neprofesionist, prost gândit. Instituția sclaviei (sclav/slave=slav) în Europa a fost desființată în sec. 12-13 (reînființată în colonii), nu și în Orient, de care aparțineau Tările Române, vasale ale Imperiului stepelor (sciți, avari, alani/iași, cumani etc.), apoi Imperiului Otoman. Moldova, Muntenia și Hanatul Crimeii au fost state sclavocrate, care asigurau piata sclavilor, în traficul cu venețienii și genovezii din zona Mării Negre. „În luna martie, în ziua 7 anul 6979 (1471), într-o joi, a pătruns Ştefan voievod în Muntenia şi în aceeaşi zi a avut o mare bătălie cu Radu voievod, pe un cîmp, lîngă un tîrg numit Soci. Acolo a omorît multă oaste şi le-a luat 17.000 de ţigani cu dînsul în robie” (Cronica Moldo-Germană). În 1474 „a luat Ştefan Vodă cetatea Teleajănului şi a tăietu capetele pîrcălabilor, şi muierile lor le-au robitu, şi mulţi ţigani au luat şi cetatea au ars-o” (Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei”). Cronica moldo-germană menţionează că în incursiunea anti-otomană a lui Vlad Ţepeş în sudul Dunării din 1462 acesta a adus ca prizonieri de război/sclavi 11-12.000 de oameni. În fine, tot Grigore Ureche, în „Letopiseţul Ţării Moldovei” referindu-se la Ştefan cel Mare şi atacul fulger întreprins în Polonia, în 1498, menţionează: „Mulţi oameni, bărbaţi, muieri, copii, au scos în robie, mai mult de 100.000”. Cronica Lituaniană evaluează numărul la peste 150.000, vânduţi ca sclavi în imperiul otoman şi la tătari. Deci, țiganii/robii/sclavii erau români, în multe cazuri, sau obținuți prin incursiuni de jaf, cum, de pildă, romanticizatul Vasile Porojan al lui Alecsandri, care era zaporojan (cazac, ucrainean). De altfel, cum nu poate fi determinată o Țigania, ca țară a rromilor, în contextul în care și teoria egipteană, și teoria indiană a originii rromilor este contestată, devine valabilă mai degrabă teoria lui Geremek, Lucassen, Willems că în Occident etnicizarea marginalilor a fost un proces de control. Istoria orientală a românilor, dincolo de teoriile la modă, trebuie legată de Imperiul stepelor nord-pontic. De altfel, secole de-a rândul distincţia „rumân” (şerb, iobag) – ”ţigan” (rob, sclav), devenită mai apoi „ţăran” (român) – „ţigan” (rrom), a fost inoperabilă, ambele categorii având în prelungitul ev mediu românesc un statut social cvasi-similar, de „animal de muncă” (din slavă, rob, robotă, cu sensul de muncitor, muncă). Pierdeți vremea scriind astfel de enormități, prin care reinventați și justificați o istorie tristă și mizerabilă, mai bine re/citiți „Țiganiada”, o alegorie prin care Budai Deleanu vorbea despre români. În fine, nu v-am scris pentru a polemiza, aveți opinii ferm-rasiste, ci doar ca să vă semnalez adevărul.

    • George Damian

      Trebuia să apară și cineva care să mă acuze de rasism, evident fără să cunoască sau ignorând semnificația reală a unei astfel de acuze. Îmi vine greu să cred că nu înțelegeți diferența dintre etnie și statut juridic, faceți confuzii grave în argumentație. Documentele moldovenești făceau diferența între robii țigani și robii tătari. Lucassen și Willems scriu niște aiureli împachetate frumos, îmi permit să-i ignor. Teoria că țiganii ar fi de fapt români este ridicolă așa cum încercați să o argumentați, ignorând critica izvoarelor.

    • Fren

      Mi se pare mie sau Bronislaw Geremek, Leo Lucassen și Wim Willems reîmpachetează regurgitațiile lui Johann von Engel, Franz Sulzer și Eduard Roesler?

  9. Marginean Alba

    Acest asa zis scriitor si istoric manipulator induce ideea ca Romii ar trebuii sa mulțumească pentru sclavie, ca violul este ok daca fata nu e răpită etc . Nu va e rusine si frica de D-zeu pt ca mințiți in acest hal ordinar ?Sângele robilor tigani care striga din pământ si care au fost schinjuiti si batjocoriti de boieri statul roman si biserica ortodoxă o sa va ajunga ! Pt ca exista o dreptate si o istorie adevarata si nu contrafăcută. Rusine pt mizeriile scrise !

    • Gheorghe H.

      In limba romana nu exista romi/rromi sau altele asemenea. O limba nu evolueaza intr-o noapte sau prin decret ci in sute de ani. In intelepciunea, Maiestatea Sa, Limba Romana a horatat ca o anumita categorie de oameni, c-or fi etnie, c-or fi strat social, se numeste ţigani.
      In limba lor ei isi pot spune cum ii duce capul, om, rom, herr, musetel si nu intereseaza pe nimeni cat nu incearca sa ne-o bage pe gat. In limba romana e hotarat de mult si nu se mai poate face nimic. Propaganda idioata cu “academia” a zis rrom ca sa nu existe accente peiorative ar trebui sa inceteze raspunzand serios si corect la intrebarea de ce a capatat accente peiorative. In sute de ani neamt a capatat accente peiorative? In anii din urma si rrom a devenit peiorativ si urmatorul, oricare, apelativ va deveni la fel.
      Mergand pe logica ta in limba romana ar trebui sa dispara german, olandez, elvetian si sa apara doici, nederland, şviţer şi alte bazaconii.

  10. Dan Olteanu

    Domnule Damian va multumesc si apreciez ca raspundeti comentariilor. Curiozitatea, originile si o anumita inclinatie spre lectura m-au facut sa citesc cartile si articolele care mi-au cazut in mana si au legatura cu subiectul abordat de dumneavoastra. Cartile sunt de fapt doua : cele scrise de Viorel Achim, respectiv Angus Young. Tonul neutru,nepartizan, grija pentru detalii, citarea surselor si expunerea logica a concluziilor fara contradictii intre surse, fapte, concluzii sau idei exprimate in alte parti ale lucrarii ma fac sa le dau credit si sa le iau drept referinta. Nu m-as fi obosit sa port acest dialog daca nu v-as fi citit si alte opinii, cu cele mai multe fiind aproape total de acord. M-a socat insa din capul locului cinismul ca sa nu spun cruzimea si nedrteptatea titlului care se regasesc si in corpul articolului dar mai ales in concluzii. Sunt intru totul de acord ca nu putem judeca trecutul prin prisma abordarilor la moda astazi. Dar de aici pana la a oculta sau trunchia fapte sau surse pentru sustineri care sa nu lezeze sensibilitatile , din pacate, majoritatii conationalilor nostril este cale lunga.
    Nu incerc sa idilizez nici trecutul si nici prezentul dar cred ca putem fi cu totii de acord ca situatia tiganilor, astazi, este o uriasa problema, in primul rand sociala, dar nu numai, pentru tara atat in prezent si poate chiar mai mult in viitor. Eu cred, si v-as fi indatorat sa ma contraziceti cu argumente solide, ca aceasta situatie este in principal rezultatul celor 500 de ani de sclavie. Dumneavoastra spuneti ca in Ardeal a functionat interdictia bisericii catolice in privinta sclaviei si imi pun intrebarea fireasca de ce biserica ortodoxa a procedat altfel. Cel mai la indemana raspuns ar fi ca au primat interesele economice, ispita de care nu este scutit nici astazi o buna parte din clerul ortodox. Cred ca fara cunoasterea cauzelor fenomenului nu vom putea gasi o rezolvare multumitoare. Solutiile simpliste sunt inofensive in postari sau in discutii private, societatea prin elitele responsabile, insa, trebuie sa vina cu abordari multidisciplinare, intinse pe perioade lungi de timp si care sa fie puse in practica cu profesionalism si onestitate. Si noi, publicul larg, putem ajuta macar si numai prin efortul de a empatiza cu celalat, de a incerca sa evadam din cliseele inradacinate in mentalul colectiv. In plus eliberarea de energii negative este utila pentru implinerea personala dar si pentru sanatate, mai ales mentala. Sa auzim de bine.

    • Marian

      Partea deseori ignorata a “Problemei tiganesti”, asa cum George a mai scris si prin alte articole ale d-sale, este ca nici românii n-o duceau mai bine. Iarasi ignorat, deseori cu buna stiinta (presupun ca un self-proclaimed istoric ar trebui sa fie familiarizat cu aceste situatii), este ca nici altii n-o duceau mai bine, chiar în tarile care se considera astazi în “viteza I” a Europei.

      Despre biserica ortodoxa si sclavie trebuie spus doar un singur lucru – le era absolut indiferent de unde le venea belsugul. Nu au facut niciun gest de “eliberare” sau “emancipare” nici a taranilor, nici a tiganilor. Dimpotriva, exista acte (nu tocmai exceptii, datorita numarului lor oarecum ne-nesemnificativ) prin care diversi calugari au falsificat acte de proprietate pentru a pune mâna pe sate, mosii, mori, islazuri. De, cine are carte are parte!

      În zonele dominate de bisercica catolica, situatia era putin altfel. În aceasi perioada temporala, ei se aflau pe o treapta superioara a dezvoltarii – la italieni se terminase Renasterea, la nemti si francezi se finalizasera relatiile sociale dupa diverse tumulturi. Reforma s-a petrecut în mijlocul ultimei rascoale din vest, razboiul taranesc, si – desi pe pozitii diferite – atât Luther cât si catolicii au avut EXACT aceeasi atitudine fata de cei care munceau pentru ca ei sa aiba o viata de huzur.

      La urma urmei, nu conta cum îi numesti, bauer sau serb, rob sau iobag, atâta vreme cât n-aveau voie sa calatoreasca si trebuiau sa presteze claca, diferentele ramâneau doar de ordin filozofic.

      Si ca sa termin cu povestea robilor catolici, nu este lipsit de importanta sa mentionez ca distinctia avea o foarte puternica radacina financiara. Robii, nefiind oameni, apartineau stapânilor lor, precum scaunele. Iar stapâni nu puteau fi decât nobilii, care din câte stiu nu cotizau la biserica. Deveniti oameni, ei plateau impozit bisericii. La fel erau si femeile. Pâna la marea ciuma, n-aveau niciun drept. Disparitia (si a) barbatilor i-a silit pe guvernanti sa le permita niste drepturi civile (mostenire, marturii).

      Da, este adevarat, bisericile ortodoxe n-au ars pe rug ereticii. Daca însa stim ca ereticii erau oameni de o mare învatatura (Bruno, Servetus si altii), problema se schimba radical – ortodocsii n-au avut nevoie sa arda pe nimeni pentru ca în afara de ei nu stia nimeni carte si prin urmare nu putea sa descopere ceva contrar “legii”.

    • George Damian

      Vă rog să indicați mai precis unde am ocultat sau trunchiat fapte și surse, asta dacă vreți să continuăm dialogul. Articolul acesta poate fi completat în orice moment cu note bibliografice precise, am considerat că nu este locul, am lăsat doar câteva trimiteri pentru cine vrea să se convingă că nu vorbesc aiurea. Puteți încerca să verificați trimiterile existente.
      Și de încheiere: eu nu-i consider pe țigani o problemă.

    • Marian

      Nu la George m-am referit cu self-proclaimed, daca asta a fost înteles gresit, ci la cei care umplu facebook-ul si altele asemenea si plâng de mila saracilor robi tigani.
      Iar prin “Problema” eu m-am referit la sensul filozofic, nu la cel laic. S-o înlocuim cu Controversa, Dilema, Subiectul, Problematica etc.
      Recunosc, recitind dupa un timp ceea ce am scris, anumite pasaje par neclare. La “Problema” m-am referit exclusiv eu, însa George a tratat ideea/conceptul. As rescrie prima propozitie sa evit confuziile dar nu am buton de Edit.

  11. surena

    Istoricul Alexandru Gonta a formulat teoria că au fost aduși de pecenegi și cumani.
    Neagu Djuvara are o altă opinie, cum era de așteptat când auziți de cumani cum vi se pune pata pe Djuvara.

    • dadi

      oamenii fac criz cand le spui ca nu exista dumnezeu! Tot asa fac crize cand le spui ca nu unt daci ! Atata timp cat imperiul bizntin a existat la nord de dunare rau cumanii transdubieni , asa sunt numiti toti locuitorii la nord de imperiul bizantin , in toate sursele Bizantine cat timp ele au fost scrise ! II puteai angaja in diverse atacuri atata timp cat nu era vara cand erau plecati la oierit .Ei i-au adus pe vlahi la nord de dunare impreuna cu bulgarii dupa revolta bulgara.Nu lahii sunt componenta majora natiei noastre , este evident! Djuvara nu are nici o vina , trebuie sa fi prea post si indoctrinat sa nu vezi asta ! Originea noastra cumana se vede nu doar in Numele sau toponimele care se pastreaza inca sau alfabtul chirilic ci si in cuvinte sau obiceiuri ca batutul in lemn 3:) Testul ADN este doar 50 de dolari ! acolo este istoria noastra

  12. Dan Olteanu

    Spuneti ca in Imperiul Bizantin tiganii au avut un statut de sclavi ai statului, va rog sa citati lucrarea, autorul si un pasaj relevant.Singurul loc unde Georgios C. Soulis sustine ca tiganii erau iobagi (serfs) se refera la situatia tiganilor din Corfu dupa trecerea insulei de sub stapanirea bizantina in cea venetiana. Acolo unde se face referire la cei doi frati tigani din Ragusa (Dubrovnik) se spune doar ca erau mestesugari. Viorel Achim sustine acelasi lucru ca si dvs insa adauga ca nu s-au descoperite documente pana la momentul redactarii care sa probeze fara dubiu acest lucru. Ca au existat in Imperiul Bizantin, tigani sedentarizati care sa aiba statutul de paroikos ( tarani dependenti) este foarte posibil dar de aici si pana la a sustine ca toti sau macar majoritatea erau sclavi, nici macar iobagi, e cale lunga. De altfel ar fi fost si foarte greu tinand cont ca tiganii sunt mentionati prima oara cu certitudine in scrierile bizantine la sfarsitul perioadei de calm relativ ce a urmat dupa
    domnia lui Vasile al II-lea si chiar inainte de infrangerea de la Manzikert care a dus la pierderea rapida a aproape intregii Anatolii, ruta cea mai probabila a tiganilor prin imperiul muribund. Cum ar fi putut un imperiu confruntat cu crize aproape permanete ( primele cruciade, rascoala asanestilor, jugul latin, asaltul neintrerupt al turcilor) sa robeasca valurile successive de tigani nomazi care foarte probabil au petrecut primele doua trei secole in Anatolia, unde controlul efectiv al imperiului mai exista doar intr-o portiune mica din nord vest si sunt atestati in Balcani abia catre sfarsitul secolului al XIII-lea inceputul secolului al XIV- lea. Daca nu este bine sa judecam istoria prin prisma paradigmelor actuale nu inteleg de ce trebuie sa aruncam pisica in ograda grecilor atunci cand ne referim la “pacatul originar” al inrobirii tiganilor, ceva de genul romanii au fost cumparatori de buna credinta dar grecii, bulgarii si sarbi au vandut ceea ce luasera cu japca. De ce sa ne ferim sa admitem ca sclavia, foarte probabil adusa de ocupatia mongola, exista ca institutie in tarile romane la momentul respectiv si ca tiganii, care au avut neinspiratia sa scape de marasmul invaziei otomane in balcani trecand Dunarea, au cazut din lac in put.
    Care sa fie motivul pentru care la jumatatea secolului al XVII-lea despartirea sotilor robi ( nu si copiii)
    capata pentru prima data o sanctiune juridica daca fapta incriminata nu avea amploarea unui fenomen? orice noua reglementare juridica vine in intimpinarea unei stari de fapt care necesita o grabnica legiferare.
    Sustineti ca nu aveti acces la o traducere completa a syntagmei lui Matei Vlastares pentru ca ceva mai incolo sa spuneti ca aceasta interzicea expres relatiile sexuale intre stapani si sclavele sale.
    Recititi paragraful unde prezentati prevederile Indreptarii Legilor referitor la siluire si aratai-mi unde se face vorbire despre roabe.
    Intr-unul din raspunsuri sustineti ca iobagia din ardeal , din punct de vedere al prevederilor juridice, nu este cu mult diferita de robia din tarile romane. As fi foarte curios sa vad un document din secolele XV, XVI care sa reglementeze in mod expres situatia juridica a robilor din tarile romane.
    Sustineti ca tarile romane sunt singurele in care s-a pastrat o comunitate numeroasa si compacta de tigani. Cititi va rog orice material care prezinta componenta etnica a Bulgariei, spatiului ex Iugoslav si chiar a Ungariei si Slovaciei despre Spania nu mai vorbesc.
    Sustineti ca imperiul otoman I-a asimilat aproape in totalitate pe tigani, v-am replicat ca in Balcani (Bulgaria, Macedonia, Kossovo, Bosnia, Albania) exista comunitati importante de tigani mahomedani vorbitori de limba turca sau tiganeasca. O vizita la Constanta in Piata Chiliei va va elimina orice dubiu.
    V-am atras atentia asupra relatarilor calatorilor apuseni asupra situatiei jalnice in care erau tinuti tiganii ( copii goi pusca, adulti in zdrente) asupra batailor si torturilor la care erau supusi ( lanturi, coarne grele de fier pe cap, biciuiri, picioare prinse in butuci si afumat cu fum de ardei iute, etc) la care replicati ca respectivii erau sub influenta ideilor iluministe cum ar fi ceva de genul corectitudinii politice si al progresismului actual.
    V-am intrebat cum se explica atitudinea diametral opusa intre biserica catoloica si biserica ortodoxa in privinta sclaviei, probabil ati sarit peste paragraful respectiv.
    In final o observatie: in toata Europa sclavia dispare cu secole bune inaintea iobagiei, in tarile romane insa supravietuieste inca 100 de ani. De altfel a fost nevoie de un grec ca sa puna capat iobagiei in Tara Romaneasca si Moldova. In pofida opiniei impamantenite adevarul este ca modernizarea tarilor romane incepe cu fanariotii.
    Tiganii sunt o problema, in primul rand pentru ca fac parte din marea problema, pana acum fara rezolvare, a saraciei extreme in care se zbate aproape jumatate din populatia tarii. Cu toate pacatele sale regimul comunist prin posibilitatea unui loc de munca , a unui venit stabil , a unei locuinte civilizate, a invatamantului gratuit la toate nivelurile si a accesului la o asistenta medicala minimala a fost singurul care I-a scos pe majoritatea tiganilor din conditia de paria.

    • George Damian

      Spuneți: ”Viorel Achim sustine acelasi lucru ca si dvs insa adauga ca nu s-au descoperite documente pana la momentul redactarii care sa probeze fara dubiu acest lucru.” Mergem la Viorel Achim, Țiganii în istoria României, Ed. Enciclopedcă, București, 1998, p. 66 și citim: ”Amintim faptul că robia țiganilor a fost prezentă și în alte țări din sud-estul Europei. Nici în Imperiul Bizantin, nici în Imperiul Otoman țiganii nu erau oameni liberi. Ei se aflau într-o condiție asemănătoare cu cea pe care o aveau robii domnești în țările române”. Aceeași lucrare, la p. 33: ”În Imperiul Bizantin sclavia de tip medieval a fost până târziu o realitate pregnantă. În ce-i privește pe țigani, ei plăteau o taxă specială și erau trecuți într-un registru special. Acest sistem de impozitare va fi preluat în secolul al XV-lea de Imperiul Otoman. În fapt, în Imperiul Bizantin țiganii erau un fel de sclavi ai statului”. V. Achim citează în susținerea acestor afirmații pe Ilse Rochow, K.-P. Matschke Neues zu den Zigeuner im Byzantinischen Reich…, Jahrbuch der Osterreichischen Byzantinistik, 1991.
      Pe scurt: citați din amintiri, trunchiat și manipulator. Tot restul litaniei este la fel ca primul caz lămurit aici, nu am nici un motiv să demontez fiecare din afirmații, ar fi o inutilă pierdere de vreme.

  13. Marian

    Cred ca situatia liber/neliber poate fi transata si prin alte dovezi decât înscrisurile.

    De exemplu, dupa atributele “libertatii”.

    Observam ca un atribut fundamental al libertatii este proprietatea, de exemplu cea imobiliara, în esenta casele. Sigur, existau si oameni liberi care umblau de colo-colo, cum ar fi negustorii, dar si tiganii nomazi. Erau nomazi, deci liberi, pentru ca daca erau robi nu aveau voie sa fie nomazi.

    Observam evolutia caselor plebei, nu catedralele, nu palatele/burgurile ci casele talpii tarii. Ele apar si ramân în istorie odata cu “eliberarea” lor, ce le permite sa adune bunuri mobile si imobile (pentru a le tine pe cele mobile la adapost).

    Nu gasim nicio indicatie (mai precis eu nu am cunostinta de nicio situatie) în care tiganii sa fi avut posibilitatea sa îndeplineasca prima conditie.

    Sa adaugam apoi un alt atribut al libertatii, pe care l-am pomenit mai sus, mobilitatea. În afara tiganilor nomazi, putina lume avea dreptul de a calatori în evul mediu. Unii erau legati prin lege de glie (o lege emisa din vechi de Constantin cel Mare), altii erau în imposibilitatea de a o face (taranii care trebuiau sa faca claca pe mosia boierului n-aveau timpul fizic sa plece în excursii).

    Mobilitatea ne spune ca o anumita parte din tigani era libera, o minoritate. Acceptarea lor pe mosiile sedentarilor era conditionata de anumite servicii pe care acestia trebuiau sa le presteze. Mai mult, traversarea podurilor, a anumitor trecatori si vai, toate erau conditionate de “vami” – trebuiau sa plateasca pentru dreptul de a trece. De aceea, nomazii au fost nevoiti sa se specializeze pentru a furniza comunitatilor si seniorilor acele servicii (tinichigerie, aurarie, cazangerie, etc.) fara de care n-ar fi putut migra. Sigur, independenta acestora fata de sistemele juridic, religios si economic al teritoriilor i-a determinat sa aiba propriul lor tribunal (precum evreii), propriul lor sef (bulibasa) etc etc etc. si de asemenea practicarea unor meserii interzise ba de biserica, ba de autoritati, precum ghicitul, vindecatul “naturist” etc etc etc.

    Majoritatea erau însa legati de satul lor, separat etnic de români.

    Generalizarea este daunatoare.

    • Fren

      Majoritatea erau însa legati de satul lor, separat etnic de români.

      Între cagoți (eng. Cagots) și țigani, cine a „câștigat”?

      Generalizarea este daunatoare.

      „Să nu generalizăm” = generalizare.

  14. Pingback:Să facem puțină ordine în discuția despre robia țiganilor din Țările Române: ”Deși se numesc ei țigani, dar a lui Dumnezeu zidire sunt, fiind un lucru făr de cale a se împărți ei ca niște dobitoace”. | Ion Coja

  15. emp

    cei mai multi erau robi ai bisericii ortodoxe care nu se supunea regulilor pamantului.
    Macar cei din vest refuzau sa aiba robi in manastirile lor. Isi produceau singuri “papa”.
    Astia pe care-i cureti acum nu au fost si nici nu sunt in stare sa se sustina fara sprijinul politicului.
    Va trece si vremea noastra si poate va exista un moment de recunoastere a franei care a fost, este si sper ca nu va mai fi : BOR…

  16. Val

    Sunteti un catalizator de ura si discriminare. Blogul asta nu face dacat sa-i atraga aici pe toti iliberalii. Cred ca sunteti si contra corectitudinii politice.

    • dufu

      Asa. Iar problema privind corectitudinea politica ar fi ca…?
      Cat despre restul, e parerea dumneavoastra. Nefondata zic eu. Dar ramane parerea dumneavoastra.

  17. Marian

    Oh, ce bine!
    Exista doar o mâna de “iliberali” care sunt asmutiti de catalizatorul antirom (??? :-) ) si acceleratorul de ura.
    Restul pâna la 22 de milioane sunt oameni corecti.

  18. Cosmin

    Articol care merita tradus in engleza (macar), se face? Merita chiar un mini documentar viral… am vazut asa un video incadrat ideologic “dincolo” si plin de “gamification” pe deasupra, ca sa te si dopaminizezi&co, otrava ideologica si neurochimicale…. grav… vine traducerea?

  19. Cosmin

    traducerea? hai ca am mai facut montaje video / editare audio / dublaj voce… facem un barter…, “Mica recapitulare despre Marea Unire” suna interesant :) daca esti curios, ai mailul…

  20. Cosmin

    … bineînțeles, textul e al tău, montajul video al meu… etc “nu furăm, Tibi, nu furăm!” :P …pentru asta s-au inventat titlurile finale…
    m-am gândit să scriu asta citind un articol în care erai supărat pe furtul de texte și nu vreau să las nici măcar impresia de așa ceva… oricum, pt un asemenea documentar cel mai interesant ar fi un mix între mai multe articole pe tema asta ceea ce numai tu poți face…

    îi criticai pe cei de la Istorie pe șleau în alt articol… despre câtă istorie știu și ce manete trag, nu mă pot pronunța, sunt doar pasionat de istorie, nu am studii, dar mă pot pronunța audio/vizual, unele colaje sunt destul de muncite, altele nu… cea mai grava problemă e că au 2 voci și una e chiar groaznică, pe kishiniov mai demult ziceai că ai face un podcast dar că nu ți-a plăcut ce a ieșit când ai încercat… habar n-am ce nu ți-a plăcut, poate problema oricui care își aude vocea înregistrată… fiecare e obișnuit să și-o audă vibrată de fapt prin oasele craniului și prea puțin prin urechi și e o diferență mare între cele două feluri de propagare…

    pe mine doar mă deranjează cum se caută să se bage un vierme de vină în psihicul oricărui român prin ipocrizia “rob, deci sclav”… deși românul modern nu mai are nici o legătură cu organizarea socială a altor vremuri… discuție lungă… cauți să scoți mulți viermi ipocriți prin articole, perverși ca cea legată de Dumnezeu la modul “crezi, deci ai păreri” și dintr-o dată ajugi la ideea satanică că Bunul Dumnezeu e “părere” ceea ce e foarte grav… când de fapt “a crede” echivala cu “a avea încredere” ceea ce e extraordinar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.