Manualul e clar: România a intrat în Primul Război Mondial pe 27 august 1916. Dar ce ne facem cu cei 150.000 de români transilvăneni şi bucovineni morţi în acelaşi conflict sub culorile austro-ungare?
Românii din Imperiul Austro-Ungar au intrat în Primul Război Mondial din momentul în care acesta a început, adică de la 28 iulie 1914. Şi au luptat de la început până la sfârşit păstrându-şi onoarea, nu precum cehii, care treceau regimente întregi de partea ruşilor. Încă lipseşte o istorie coerentă a românilor din Imperiul Austro-Ungar în timpul Primului Război Mondial.
Revenind în ziua de azi, majoritatea statelor europene şi-au pregătit pentru acest an (şi cei ce vor urma) strategii coerente, au fost create suprastructuri interdepartamentale care au ca obiectiv promovarea propriei istorii, organizarea de evenimente etc. Va fi o adevărată fierbere diplomatică vreme de patru ani de acum înainte, va dudui internetul de articole, filme şi fotografii. Liniile fronturilor au rămas aceleaşi ca în urmă cu 100 de ani, iar asta se va vedea din plin.
Şi România este pe nicăieri, ca de obicei. Am auzit că au fost ceva discuţii, dar s-a preferat varianta „mai aşteptăm”. Pe de-o parte nu este clar cine va fi „şeful” care să coordoneze „parada” (candidaţi sunt mulţi, slavă Domnului! nu de şefi ducem lipsă) şi aşa s-a ajuns la concluzia simplă: România a intrat în Primul Război Mondial din 1916, noi ne ocupăm de manifestări şi comemorări din 2016, până atunci nu ne interesează. Pentru că românii din Transilvania care au murit în Primul Război Mondial nu au fost români.
Dar să vedem ce fac alţii. Tom Gallagher ne-a anunţat că în Marea Britanie urmează o perioadă de revenire a naţionalismului – iar comemorările Primului Război Mondial vor fi în următorii ani prilejuri excelente pentru relansarea naţionalismului britanic. Arhivele Naţionale de la Londra au digitizat TOATE jurnalele de luptă ale marilor unităţi care au participat la conflict, 1,5 milioane file. Şi nu doar le-au digitizat, le-au şi suit pe internet unde oricine le poate citi gratis şi chiar mai mult decât atât. Cineva de la Londra a avut ideea unui „crowdsourcing project” – oricare cititor al jurnalelor de luptă poate contribui la inventarierea acelor multe file digitizate. Fiecare britanic are ocazia să ia parte la „refacerea istoriei” Imperiului şi să se simtă mândru de faptele înaintaşilor. (detalii aici)
P.S. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cu ce se ocupau românii în 1914 vă recomand cartea lui Lucian Boia „Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”, ebook (aici) sau varianta tipărită (aici).
Când a intrat România în razboi nu este subiect de disputa. Si asta dintr-un motiv foarte simplu: notiunea de România este bine definita, si conceptul nu cuprindea românii din Austro-Ungaria. Acestia erau supusi austro-ungari.
Daca românii au intrat într-adevar în razboi pe 28 iulie, nu cred ca ar fi prea greu de demonstrat, se ia ordinele de lupta cu unitatile militare si se studiaza originea combatantilor. Este extrem de plauzibil sa fie asa, deoarece politica Austro-Ungariei era sa trimita soldatii departe de locurile natale.
Dar românii din Basarabia, când au intrat în razboi? La 1 august, odata cu Rusia? Nici ei nu erau parte a conceptului politic de România. Nici astazi nu sunt, ei au doar nationalitatea nu si cetatenia (unii au obtinut-o între timp, o situatie care a încurcat mult si întârziat planurile de aderare la NATO si UE).
Corect, am uitat de românii din Basarabia.
Cum ar suna interpretarea asta : romanii au fost niste blegi lipsiti de coloana vertebrala, care au urmat imperiul pana s-a prabusit, in vreme ce cehii si-au urmarit interesul national? Ca cica si noi ne-am urmat interesul national, ceva ani mai tarziiu. Ca nu m-am simtit stralucit cand, la o bere in Ulm, am auzit Verräter referitor la performanta noastra in al doilea razbel ?
Conceptul politic de Romania – asta chiar suna tare. Sunt convins ca Balcicul, de exemplu, se incadreaza perfect in conceptul respectiv :) Ca veni vorba de cehi, „grozav imi place mie cand oamenii se prostesc la patrat”
Am fost „tradatori” si în primul razboi, asta au cam uitat nemtii, pentru ca Ferdinand a intrat de partea Ententei, ignorând un pact (secret) de alianta cu Reichul familiei sale.
În orice caz, „tradatori” am fost si în al doilea, iar asta a durut mai tare decât tradarea din primul (în care ne-au facut harcea-parcea în mai putin de un an) din mai multe motive pe care le-am tot expus în acest blog. În Wochenschau 732 din 14 septembrie 1944 regele Mihai e facut pe fata tradator („Verrat des rumänischen Königs Michael” în original). Die Wochenschau era echivalentul „Telejurnalului” sau „Actualitatilor” si era rulat în cinematografe, de obicei ca preludiu la filme (ouvertura).
În orice caz, italienii sunt priviti la fel, daca asta te/ne consoleaza cu ceva.
Un gust amar am simţit citind acest articol. Cum adică, eu nu pot înţelege de fel, cum să glorific eu pe cineva, chiar din neamul meu fiind, care cu forţa a fost trimis pe front în calitate de carne de tun şi nu a refuzat să lupte. Ori se ştie că, din moment ce România a refuzat să intre în război alături de Puterile centrale, deşi a avut un tratat în acest sens, abnegaţia românului ardelean pentru luptă ar fi trebuit să fie nemotivată. Ori el a luptat şi după intrarea României în război, chiar dacă nu direct împotriva trupelor române, totuşi împotriva aliaţilor acestora, ruşii şi italienii. După părerea mea, aceasta nu este o faptă de laudă. Cinste cehilor şi slovacilor că şi-au cunoscut interesul naţional, anume, eliberarea de sub opresiunea imperiului bicefal.
Sigur că pentru românii din Austro-Ungaria trebuie să avem un sentiment de înţelegere, scuzîndu-i că au depus, de voie, de nevoie, un jurămînt faţă de împărat. Dar faţă de felul cum s-a purtat „împăratul” faţă de românii ardeleni acest jurămînt putea fi încălcat. Eu i-aş considera mai degrabă victime decît eroi. Cauza pe care o apăra cu preţul vieţii era jugul sau deznaţionalizarea.
Cît priveşte trădarea regelui Mihai, problema e discutabilă. Aceeaşi anatemă i s-ar fi aruncat şi lui Antonescu dacă ar fi rupt alianţa cu Germania, rupere care ar fi fost necesară pentru păstrarea nordului Ardealului. Soarta războiului era previzibilă şi numai o politică de balans ne mai putea aduce nordul Ardealului acasă. Dacă România ar fi luptat „pînă la capăt” iar Ungaria ceda, pierdeam şi partea de sud a Ardealului.
Iar despre detractorul neamului românesc Lucian Boia, să nu-mi vorbească nimeni. El nu serveşte interesul naţional ci interesul altora.
@Judex:
Logica este imbatabila, dar îi lipsesc niste date de intrare.
Prima este ca ardeleanul nu era supus al lui Carol I, ci al lui Franz Josef. Ardealul n-a semnat nici o alianta cu Hohenzollern, si nici chiar Franzl. Ardeleanul urma sa afle abia dupa razboi ca va face parte din Regat. Întrucât razboiul a început cu 2 ani înainte, ce ar fi trebuit sa faca ardeleanul în tot acest rastimp? Sa se ascunda prin codri sa nu fie luat în armata? Sa dezerteze (o actiune putin demna, indiferent de circumstante) si sa se predea cui? Rusilor? Italienilor? Sârbilor? Sa lupte haiduceste contra ungurilor, tot uitându-se în zare, poate poate vor trece odata batalioanele române Carpatii? Sa „combata” prin cafenele? Sa scrie la gazeta?
Ca supus austro-ungar, românii si-au facut datoria. Unii, cei care au luptat contra rusilor în Galitia, poate ca ar trebui si felicitati, daca tot e sa privim istoria ex post facto.
A, ca n-ar fi dezertat dupa august 1916? Cine-i poate condamna pentru asta? În conditiile în care în câteva saptamâni din „Treceti batalioane române Carpatii” s-a ajuns la „Pe-aicea nu se trece”? Cum sa-si puna familiile în pericol pentru o idee cu un viitor precar?
Soarta razboiului n-a fost previzibila. De aia a durat 4 ani, desi toti prezicatorii declamau ca de Craciun trupele noastre vor defila în (capitala adversa). Nici macar în 1917 n-a fost previzibil, abia dupa intrarea SUA în razboi se putea presupune ca s-a înclinat balanta, redresata însa partial de defectarea Rusiei.
Si nu trebuie uitat, ca prietenii nostri francezi, ne-au înfipt cutitul la negocierile de pace, pentru ca am capitulat separat si am semnat si tratatul de pace (neratificat de rege, dar asta e un chitibus avocatesc). Apoi pentru ca am ocupat Budapesta. Numai printr-o minune am capatat Ardealul. Ce s-ar fi întâmplat cu acei „dezertori” si cu familiile lor daca nu am fi primit Ardealul?
Pingback:Cand a intrat Romania in Primul Razboi Mondial si ce face dupa 100 de ani | FrontPress
Pingback:Cand a intrat Romania in Primul Razboi Mondial si ce face dupa 100 de ani | Lupul Dacic
Pingback:Când a intrat România în Primul Război Mondial şi ce face după 100 de ani | NapocaNews