O istorioară cu români și gorile la Muzeul Antipa

Mătușa mea m-a dus la Muzeul Antipa din București prin 1980 și puțin, nu eram la școală încă. De la intrare m-au izbit cele două vitrine imense cu familia de gorile: în dreapta scheletele lor, în stânga animalele împăiate. Imaginea asta mi-a rămas întipărită pe retină tot restul vieții.

Vă închipuiți șocul suferit prin 2000 și ceva când am ajuns iar la Muzeul Antipa și am văzut după mai bine de 20 de ani aceleași vitrine, în aceeași poziție. Nici o schimbare, nimic, muzeul înghețase.

Dar nu vă puteți închipui șocul pe care l-am suferit azi, când scobind prin arhive și biblioteci pentru proiectul Saecularia am găsit într-o revistă germană din februarie 1918 imaginea de mai jos.

Holul Muzeului Antipa arăta în 1918 la fel ca în 1980, la fel ca 2000 și ceva. Vreme de un secol nimeni nu a făcut nici o schimbare în muzeul ăsta, exponatele au rămas aceleași, puse în aceleași poziții de fondatorul muzeului. Abia în 2009 a fost renovat muzeul și au fost mutate exponatele de ici-colo (deși dioramele au rămas aceleași!). Și tămbălău au mai făcut posedații bezbojnici cu renovarea asta!

Am avut noroc cu Grigore Antipa (foto mai jos), ce a făcut el în 1908 la înființarea muzeului așa a rămas până în ziua de azi. Vreme de 100 de ani muzeografii nu au îndrăznit să schimbe ceva, cel mult mai scuturau de praf coama leului. Muzeologia a fost o știință înghețată vreme de un secol în București. Și nici după 100 de ani nu s-a reușit ceva ieșit din comun: o simplă zugrăveală, o desprăfuire și câteva permutări de exponate. Și cred că au scos gorilele din holul de la intrare – repet, după 100 de ani! Mai bine le lăsau acolo și peste un alt secol muzeografii de la Antipa se puteau lăuda: suntem singurul muzeu din întreaga lume care de 200 de ani nu am făcut nici o schimbare, suntem atât de vechi că muzeul nostru este un muzeu al propriului muzeu. Suntem un sarcofag al științei unde timpul a înghețat.