O scrisoare a lui Vlad Călugărul către brașoveni din 1485 ne spune povestea unor femei jefuite în munți, undeva pe drumul dintre Rucăr și Bran cel mai probabil. Voievodul Țării Românești le cerea brașovenilor să îi pedepsească pe tâlharii din Râșnov ”Tatul Duvalmă și Secară și alți robi împreună cu ei”. Însă din povestea asta altceva mi se pare interesant: faptul că niște femei umblau singure, cel mai probabil făcând ceva negustorie.
Scrisoarea amintită, după ce relatează faptele lui Tatul Duvalmă și Secară la modul general (”au venit în muntele mare și s-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat”) se referă la un caz anume: ”și au dat de niște femei sărace cu carul și le-au luat tot ce au avut și le-au dezbrăcat și le-au lăsat numai cu pielea”. Probabil ar fi urmat și un viol, însă ”astfel au dat apoi peste ei niște oameni buni ai noștri și i-au lovit, ca să scoață pe acele femei, atunci ei au săgetat pe un om bun al nostru, pe ginerele lui Voina din Buzău, care acum e mort”. La asta se adaugă altă faptă ”apoi au mai omorât doi turci și acum ni se cere să plătim pentru ei năpaste 50.000”.
Voievodul a fost împins să le ceară brașovenilor anihilarea bandei de tâlhari de moartea ginerelui unuia din boierii munteni (”om bun al nostru”) și de despăgubirile care îi erau solicitate pentru moartea a doi turci. Cazul femeilor jefuite și despuiate în drum este o subliniere a nivelului abuzurilor la care se dedau numiții tâlhari.
Însă Vlad Călugărul nu este deloc mirat că niște femei umblau singure prin munți cu carul. Adjectivul ”sărace” nu se referă la starea materială a femeilor, este o traducere eronată din slavonă, toți supușii voievodului care nu erau boieri erau denumiți în documentele slavone cu termenul ”siromahi” tradus direct prin ”săraci” – de fapt era vorba de oameni liberi care se ocupau cu negustoria, meșteșugurile sau cultivarea pământului. Cea mai bună traducere ar fi de ”supuși”. Cel mai probabil e vorba de un grup de femei care fie mergeau spre fie se întorceau de la Brașov – care aveau ceva mărfuri în car, scrisoarea zice că ”le-au luat tot ce-au avut”. Documentele medievale românești atestă numeroase cazuri de femei implicate în tranzacții imobiliare, aici e prima oară când văd un caz de femei implicate în comerțul cu Brașovul – și încă o dată subliniez: singure! Femeile în evul mediu românesc par să fi beneficiat de un alt nivel de libertăți față de ceea ce se desprinde din discursul public actual.
Din ce îmi amintesc registrele vamale ale Brașovului consemnează mai degrabă bărbați negustori din Țara Românească, poate ar trebui să le revăd cu mai multă atenție la nume de femei. Aici am scris mai mult despre comerțul Țării Românești cu Brașovul.
Abia aştept o carte in care sa poţi detaila lumea relaţiilor Braşovului cu Ţarile Române.
Ca si glumă ( da nu prea) cartea ar putea produce si un scenariu de film decent.
Fifty shades of Brashov :-)
Din câte stiu eu femeile nu prea a avut functii socio-economice pâna hat-târziu, în iluminism. Asta si pentru ca nu aveau dreptul de a detine în proprietate iar cuvântul lor la tribunal nu prea conta. Practic, femeia medievala, trecea direct din proprietatea tatalui în cea a sotului, transfer gresat deseori cu o zestre mai mult sau mai putin consistenta în functie de pozitia tatalui, a mirelui si uneori direct proportionala cu urâtenia ei.
Deci, dupa parerea me de inginer dialectic, acele femei probabil ca se duceau de la o familie la alta, în caruta (nu în caleasca, nici pe cal), pe drumul dintre doua sate (sau, în orice caz, pe o distanta scurta ce nu presupunea înnoptatul pe drum). Singurele femei ce mai aveau oarece drumuri de facut, singure dar în slujba sotului, erau nevestele oierilor, asadar putem presupune ca daca carâta era plina cu ceva, acele lucruri erau brânza si piei.
Numai un orasean îsi permite greseala sa ignore sistemul socio-economic al satului.
Spre surprinderea multora româncele din cele mai vechi timpuri au avut dreptul la proprietate și să depună mărturie la tribunal. Vezi Pravila lui Matei Basarab și cea a lui Vasile Lupu.
Am citit Pravila lui Matei Basarab, versiunea 1952 (probabil cea mai completa).
Singurele informatii privind proprietatea femeilor sunt scrise a fi cele în care ele sunt mostenitoare sau vaduve. În general codexul este scris, ca si biblia, pentru barbati, iar acolo unde este vorba despre femei în particular, acel lucru este specific mentionat (de exemplu: „Copiii, au parte barbateasca, au muereasca,”).
Iata un exemplu de egalitate: Glava 269: De sa va tocmi barbatul cu muiarea lui ca, de va muri, sa-i mosteneasca ce va avea, tocmeala aceaia nu iaste buna, nice se socoteaste; iara de sa va fi fost facut tocmeala de întâi ca, de va muri muiarea mai nainte, atunce zeastrele-i sa ramîe la barbat macara de va fi fost zeastrea si de la tata, atunce iaste acea tocmeala si de-acia nu mai are treaba tata-sau sa faca ceva.
Stalin avea dreptate: cei flamânzi sunt cei mai fideli. Asa si cu femeile: ele sunt cele mai fidele bisericii, desi ele sunt cele mai subjugate.
Marieneee, știi prost.
La ortodocși femeile au avut drept de proprietate și dacă divorțau, își luay zestrea înapoi.
Măcar atâta să fi știut și tu… că de citit, citești, dar nu înțelegi.