Biserica ortodoxă și epidemia acum 300 de ani – cazul ciumei de la Brașov din 1718-1720

Preotul Radu Tempea din Șchei (1691-1743) ne-a lăsat o amplă descriere a epidemiei de ciumă de la Brașov din anii 1718-1720, cred importantă pentru noi, mai ales că vine din partea unui preot ortodox.

Relatarea lui Radu Tempea atinge toate punctele importante ale unei epidemii: sursa primelor îmbolnăviri, traseul infectărilor, frica de boală, încercările de ascundere a infectării care nu fac altceva decât să răspândească boala, măsurile de carantină sub pază armată, evitarea carantinei și fuga din fața molimei, foametea și suferințele oamenilor. Nu este o relatare sub semnul disperării sau a lamentației religioase, dimpotrivă, este o povestire închegată, oarecum distantă, a unui observator rece care încearcă să păstreze în memoria comună principalele evenimente și erorile care ar fi putut fi evitate. Popa Radu Tempea nu este un cinic, ici și colo lasă să se simtă propria suferință și empatia cu suferințele altora, dar încearcă să nu permită emoțiilor să-i copleșească relatarea. Cumva povestirea popei Radu Tempea vine să completeze din punct de vedere sociologic studiul epidemiologic făcut de medicul Johannes Albricht pentru ciuma de la Brașov din 1718-1720

Radu Tempea pur și simplu notează ca pe un fapt necesar închiderea bisericilor în luna septembrie, la două luni de la apariția primelor cazuri de ciumă. Relatarea sa nu consemnează nici o notă de protest față de această măsură a suspendării serviciului religios în biserică. Asta nu înseamnă o abandonare a credincioșilor, preoții rămân alături de românii din Șchei pentru înmormântări, iar biserica se manifestă ca un stâlp al comunității: salariile cioclilor și cheltuielile legate de înmormântarea celor morți de ciumă sunt acoperite de biserică, de asemenea biserica cumpără alimente pentru cei săraci în timpul foametei provocate de molimă. Suspendarea serviciilor religioase de Crăciun în 1718 și Paști în 1719 este acceptată, însă se simte o ușurare în cuvintele lui Radu Tempea când amintește de redeschiderea bisericilor pentru slujba de Crăciun în iarna anului 1719.

Singurul conflict de natură religioasă între românii din Șchei în timpul ciumei a fost legat mai degrabă de o chestiune de prestigiu între preoții români. Autoritățile săsești ale orașului au cerut românilor să aplice în timpul molimei soluția Pest-Prediger (pastor de ciumă): un singur preot care să se ocupe de cei bolnavi și de înmormântarea lor, preot care să se izoleze de comunitate pentru a limita riscul răspândirii bolii. Preoții români nu s-au înțeles cine să fie cel care să ocupe acest post și nici nu doreau să se izoleze de familii, refuzând în același timp să aducă un preot din afara orașului. Până la urmă comunitatea credincioșilor a luat decizia să fie adus un preot din afara orașului care să se ocupe de nevoile lor în timpul ciumei.

Popa Radu Tempea mai notează și atitudinea românilor în timpul molimei în chestiuni religioase. Având activă memoria comunitară a unor epidemii recente de ciumă, românii ortodocși s-au spovedit și cuminecat în primele săptămâni de la apariția primelor cazuri, fiind gata să înfrunte ”moartea neagră”. Problema slujbei de înmormântare au rezolvat-o aducând un popă din Turcheș atunci când nu s-au înțeles cu preoții locali și au obținut de la autorități permisiunea înființării unui nou cimitir pentru ciumați.

Una peste alta avem o relatare rece și intenționat obiectivă a unui eveniment care zguduit comunitatea Brașovului – ciuma de la 1718-1720 a ucis cam jumătate din populația orașului, revenirea demografică producându-se abia spre sfârșitul secolului (și cel mai probabil acest eveniment a provocat decăderea accelerată a Brașovului în secolul al XVIII-lea). Preotul Radu Tempea a văzut limpede că măsurile de carantină și izolare erau singurele soluții în fața unei boli pentru care nu exista tratament și le-a acceptat ca atare, iar biserica și-a continuat misiunea în condițiile create de molimă.

***

Anul Domnului 1718. Fiind în cetatea Brașovului județ măria sa Gheorghius Draut și în Șchei protopop popa Florea Băran și popa Ion fiul popei Pătru Cărăușu și popa Radul fiul popei Radul Tempea și popa Todor fiul protopopului Florea era și gocimani la sfânta biserică a Șcheilor Pătru Vătaf și Petcu Șetrariu, luna iulie 25 s-au început a muri de ciumă în Brașov și într-acest chip s-au întâmplat: că murind în Săcuime înlăuntru în vre-o două-trei sate de ciumă fost-au mers un sas din cetate la scânduri într-acolo și viind acasă numaidecât au murit.

Deci nesimțindu-se de acea boală mers-au rudele și l-au îngrijit de s-au îngropat cum le era obiceiul și dintr-acela s-au umplut rudele și au început a muri, unul azi, altul mâine, și deși cunoșteau ce boală este, ei tot o acoperea și se tăgăduia, până ce au ciumat și o săsoaică a cantorului în curtea bisericii sașilor; acela îndată cum au priceput au dat veste și trimițând domnii l-au închis să nu iasă, așijderea deci unde s-au mai priceput i-au închis până la septembrie 1. Deci îngrijindu-se domnii s-au sfătuit să iasă din cetate și tot ațâțându-se, până la septembrie 27 au ieșit și septembrie 28 duminică s-au închis cetatea, deschisu-s-au și luni septembrie 29 de au mai ieșit cine au vrut ca un ceas-două, dintr-această zi s-au oprit și de a merge la biserică și de a trage clopotele după obicei, numai ce băteau de trei ori în clopotul cel mare de câte 3 ori în zi.

Iară moarte prea mare n-au fost, numai 2-3 de zi și 5-6 și 1, până s-au ostoit de a muri. Iar de îngropat nu s-au îngropat la biserică din ceasul când au priceput, ci i-au dus cioclii din jos despre Blumăna într-o baște și acolo i-au îngropat. Iară porțile tot s-au deschis, dar nu ieșea, nici intra nimeni, numai ce scoteau sacii cu bucate și-i puneau înaintea porții și se da îndărăt și așa mergea morarii de lua bucatele și le măcina și când le aduceau așijderea făceau, că nemții (soldații imperiali austrieci) sta cu puștile asupra unora și altora să nu se amestece, ci vorbea de departe cine ce avea cu cineva și de 2 sau 3 ori în săptămână se deschidea.

Într-această vară au fost multă secetă, cât primăvara era grâul cu 2 florini găleata, iar dacă au văzut oamenii că nu e ploaie să se poată face bucatele de primăvară, până la iulie s-au suit găleata de grâu la 3 florini, iar la septembrie s-au suit la 5 florini, iar de la septembrie, de când și cetatea s-au închis, s-au vândut găleata cu 6 florini și bani 60 și mălaiul tot ca grâul într-această vreme, de la noiembrie sărăcimea mânca turtă de in de la piua de ulei, turta la ianuarie 8 s-au dat cu 8 bani și unii avea și câte puțin mălai de amesteca, iar alții goală o mânca.

Iară în Șchei s-au început ciuma într-acest chip. August 3 au murit în Ciocrac Mihai ginerele căldărarului Radul, care nu s-au ivit, socotind cine l-au scăldat că sunt niște gâlci altele, din care tocma la septembrie 11 au murit tot într-acea casă o femeie străină și simțind puțin n-au cutezat vecinii să intre, până ce au dat de știre și au trimis domnii pe bărbieri să vază de e ciumată au ba, care cum în urmă s-au spus să fie luat oarece bani, să zică că nu e de la ciumă și așa au zis, deci auzind vecinii așa au intrat și o au grijit și s-au îngropat cum se cade cu preoți 2 slujind, deci dintre aceia iar s-au umplut vre-o câțiva, ci n-au prea murit într-acea parte de oraș afară vre-o 15 de toți, până la ianuarie 1 anume 230 și până la februarie 1 alți 81.

Iar în septembrie 7 au murit pe Tocile vre-o 3-4, care temându-se i-au îngropat acolo pe unde au putut, noaptea pe ascuns și-ntr-aceia s-au încins colea-colea, de tot au murit unul de zi, care 2-3, care 5-6, până la ianuarie 1 până la 7-8 pe zi, prin postul Crăciunului s-au suit cu puțintei de pe Cacova ce au murit și acolo, dar au murit copiii mai mulți, că cei mari mai mulți s-au întors.

Iar când au fost septembrie 16 dat-au de la Sfat poruncă, cum tot omul să auză și să știe, că le-au dat voie tuturor să meargă, cine încotro va putea, până nu se închide, că începuse și în Brașovechi a muri și în Blumăna, până s-au ostoit ar fi murit 16.000 în tot Brașovul. Deci au poruncit aici la Șchei cum să caute să pună oameni ciocli, care unde s-ar simți că au murit să meargă numai ei să-i îngroape în curte sau în grădina unde va muri, iar altul nimeni să nu se afle dintre rude acolo, ci unde murea îi oprea să nu iasă din casă sau din curte, numai această pruncă nu o prea ținea, ci tot ieșea, dar noaptea mai cu seamă se duceau cei ce puteau unde aveau treabă.

Deci tânjind oamenii, căci nu-i lăsa să-i îngroape la biserică la locurile lor, le-au zis să afle o grădină în care să-i îngroape și până la noiembrie 10 tot pe unde au putut i-au îngropat, apoi de multă supărare și rugăminte au îngăduit domnii de au închis locul de la Slon în sus pe Ciocrac și acolo se îngropa, zicând că nici domnii nu pot îngădui să se îngroape la locurile lor nici pentru nemți, că zice că de vor scoate vre-un om din groapă mort de ciumă și peste 3-4 ani dintr-acela încă se vor ciuma și alții.

Multe cuvinte și gâlcevi făcându-se și de aceasta asupra preoților, căci nu-i slujesc nici merg să-i cuminece, măcar că de cum s-au simțit în vre-o 3 săptămâni toți s-au pricestuit, mers-au la domni și întrebând ce vor face, că ce știu ei vreme cât va ține? Și măcar că sunt cuminecați, tot le trebuie preot să fie când va trebui să-i slujească la moarte și cerând pe unul din preoți, zis-au domnii că de vor vrea vreunul de voie bună să slujească, să nu se amestece cu ceilalți preoți nici cu alți oameni sănătoși, ci să șază deosebit și să fie de acea slujbă. Această vorbă auzind preoții nici vrură să fie așa osebit de alți preoți și de alți oameni, că voiau a sluji toate preoții toți, ci nu-i îngăduiră domnii pe toți și văzând și domnii că oamenii cer preot și pe preoții ce se aflau a-i sili să slujească nu pot, zis-au că vor căuta pe altul și atunci ziseră preoții că alt preot nu vor a aduce, ci să îngăduiască domnii să facă pe unul din dascălii ce se afla preot și îngăduiră și domnii și îndesându-se care va fi, se lăsară orășenii de ei și aduseră pe popa Petcu fiul popei Petcu din Turcheș și au fost de treaba ciumaților.

Și murea în postul Crăciunului când și când câte 2-3 și s-au rânduit cu porunca Sfatului 4 ciocli de aici din Șchei de la octombrie 1 1718, care lua de lună 7 florini unul și într-această ciumă s-au cheltuit de la sfânta biserică mai mult de florini 1.000 cu cioclii, că dacă s-au mai înglodat în moarte s-au mai pus și alți doi și cu scânduri și cuie și săpi ce au trebuit și cu o sumă de bucate ce s-au împărțit săracilor. Iar dinaintea Crăciunului s-au început pe Tocile omor foarte tare, câte 10-15 de zi, până după Bobotează, apoi s-au mai potolit de murea 5-6 de zi, până către Paști.

Și prin postul cel mare începu și foametea a se întări și pe după Paști, că era găleata de grâu florini 8, mălaiul tot așa, turta de ulei bani 10 și în postul cel mare mâncau creștinii sânge de vită cu tărâțe și mâncau rânză și atât se făcuse oamenii negri ca tăciunii și mieuna ca pisicii.

1719 aprilie 25 după Paști iar s-au întărit ciuma de murea de zi câte 10-15 până la Rusalii. Iar în postul Simpietrului s-au încins a muri câte 25-30 și mai bine de zi, atunci și în cetate și în Blumăna și în Brașovechi se întărise omorul, cât se speriase oamenii că nu va mai rămâne nimeni.

Într-acest an s-au făcut bucatele bune și s-au ieftinit de au venit la 3 florini după secere, numai oamenii mureau pe la câmp și la fânuri și la secere și prin munți.

Într-această ciumă au murit și popa Ion Cărăuș 1719 iunie 18 și mai în urmă au murit și Staicu dascălul ginerele meu, fiul diaconului Tudor.

După aceea de la iulie 25 pe la august s-au mai încetat moartea, că cine și ciuma se întoarse și până la septembrie 10 s-au ostoit ciuma de aici și la Crăciun s-au deschis bisericile și s-au deschis și drumurile și au început oamenii cei fugiți a se aduna. Și cei morți de această ciumă din Șchei s-au găsit care s-au știut 3.000, iar în cetate și în Blumăna și în Brașovechi 14.000.

Într-acest an au murit de ciumă în toate satele țării Bârsei și în toată Țara Muntenească și în Moldova și mai în toată Europa. La începutul acestei ciume foarte curând să umplea oamenii unii de la alții, până când au început a se ostoi, iar dacă au început a se ostoi nu se umplea ca întâi.

Într-această ciumă poruncise domnii de deosebiseră case în care strângea pe cei betegi, de-i ducea acolo cu sila dărăbanții în cetate din Brașovechi, din Blumăna, din Șchei și dacă s-au ostoit ciuma au umblat cioclii prin toate casele, de au scos paturi, straie, perini și alte boarfe în care zăcuse ciumații și le strângea la un loc și le ardea.

Scris-am eu mult păcătosul robul stăpânului meu Hristos, popa Radul fiul popei Radul Tempea, care mă aflu la biserica din Șcheii Brașovului.

(Transcrierea textului am făcut-o după prima ediție a cronicii lui Radu Tempea, ”Istoriia beserecei Șcheilor Brașovului”, editor Sterie Stinghe, Brașov, 1899. Mi-am permis o actualizare lingvistică și ortografică a transcrierii pentru a ușura lectura.)