Răzvan Theodorescu ne aruncă fără drept de apel în ”Europa Orientală” sau ”Răsăritul Europei”, acolo unde nu se aplică regulile democrației de factură occidentală. Problema e că Răzvan Theodorescu vede această situare ca un continuum istoric, un destin de care nu putem scăpa.
Găsiți principalele declarații ale lui Răzvan Theodorescu sintetizate de Agerpres – probabil s-au spus mai multe, dar nu am acces la toată discuția. Interesant este că ideile astea au fost lansate la o dezbatere moderată de Adrian Năstase în cadrul Fundației Nicolae Titulescu, coordonată de același Adrian Năstase. Fundamentarea teoretică a lui Răzvan Theodorescu are un scop practic și imediat: problema condamnărilor lui Adrian Năstase. Dacă românii sunt destinați istoric unui model autocratic de guvernare specific răsăritului european atunci este clar că nu poate fi decât o greșală adoptarea modelului occidental care l-a aruncat pe Adrian Năstase în pușcărie – românii nu pot merge împotriva propriului destin istoric!
Europa cu două viteze
Titlul conferinței este și el unul care lansează o idee periculoasă: ”Între unitate și contradicție: cele două Europe”. Din nou o chestie cu relevanță practică – un alt fel de a vorbi despre ”Europa cu două viteze” atât de populară în unele cercuri ale Uniunii Europene. Ideea este de acceptare a faptului că țările Europei de Est (din punct de vedere geografic) au un specific ”răsăritean” ce nu poate fi schimbat (din punct de vedere mental și pe cale de consecință administrativ, legal, economic, politic etc.) Până acum teza intelighenției românești a fost de respingere a ”Europei cu două viteze” – sub acoperișul lui Adrian Năstase acum Răzvan Theodorescu aruncă în balanță greutatea sa de academician și istoric al civilizației bizantine pentru a fundamenta din punct de vedere istoric acceptarea existenței a ”două Europe” mentale – și implicit administrativ, legal, economic, politic etc.
Ideea principală lansată de Răzvan Theodorescu: românii au un ”mental răsăritean”, puțin iubitor de democrație, mai degrabă înclinat spre autocrație, se plasează pe o hartă mentală a Europei Orientale, în același timp diferită de tradițiile Europei Centrale (fosta monarhie austro-ungară) și apropiată de fostele (?) imperii rus și turc. Cu lumea occidentală trebuie să rămânem în relații bune, dar suntem mai apropiați de periferia răsăriteană. Merită observată grija cu care Răzvan Theodorescu s-a ferit să ne bage în ”Balcani” – atât geografic cât și mental.
Concluziile imediate sunt evidente: ”Europa cu două viteze” este o consecință practică a ”celor două Europe”. Există deja modelate câteva viziuni despre ”Europa cu două viteze” – paradoxal este faptul că abia prin legitimarea și legiferarea acestui concept România va deveni cu adevărat o colonie a Europei Occidentale, paradoxul provenind din faptul că eforturile intelectuale ale cercurilor din jurul lui Adrian Năstase sunt destinate la nivel declarativ tocmai scoaterii României din rușinosul statut de colonie a UE.
Autocrație vs democrație
Conform lui Răzvan Theodorescu diferența dintre ”răsăriteni” și ”occidentali” este legată de înclinația către ”autocrație”, respectiv ”democrație”. Aici avem o mică păcăleală din cuvinte: democrația este un termen destul de larg, câtă vreme există dreptul de vot orice regim se poate pretinde ”democratic”. În realitate confruntarea este între ”autocrație” și ”statul de drept”.
Cu autocrația lucrurile sunt destul de clare: sistemul politic în care guvernarea este concentrată în mâinile unei singure persoane. Statul de drept este o chestiune mai complexă și în esență cuprinde separarea puterilor în stat (executivă, legislativă și judecătorească), egalitatea tuturor în fața legii și respectarea drepturilor omului. Nu știu cine și-ar dori cu tot dinadinsul să trăiască într-un stat în care întreaga putere este concentrată în mâinile unui singur om sau a unei asociații de băieți (oligarhie).
Ideea asta mistică și nebuloasă a ”autocratului luminat” care ”rezolvă întrebările” (cum se zice la Chișinău) este unul din punctele centrale ale propagandei ruse care justifică domnia îndelungată a lui Vladimir Putin, mai nou se lipește perfect pe ceea ce face Erdogan în Turcia. Însă toate autocrațiile (indiferent cât de eficiente și de succes sunt) au o mare problemă: transferul puterii. De obicei se lasă cu lovituri de palat, asasinate, lupte de stradă. Rar se ajunge la acorduri în spatele scenei – poziția de autocrat este mult prea atractivă, toată lumea o vrea.
Și puțin rasism
Nu neapărat pe ultimul loc am lăsat rasismul inclus în ideea asta a ”mentalului răsăritean românesc”. O ”specificitate” românească prin care este justificată transformarea României în colonie (pentru că asta înseamnă Europa cu două viteze!) nu poate fi decât rasistă, mai ales în formularea asta a unui destin istoric de care nu putem scăpa. Umanismul renascentist a relansat în spațiul european ideea că omul se poate auto-perfecționa prin studiu și muncă, nimeni nu este destinat unui rol de care nu poate scăpa. De asta mă scot din sărite toate justificările astea ale unei specificități care nu pot fi schimbate – teoretic cel puțin oricine poate face orice.
Pornisem să scriu acest articol cu gândul să arăt erorile istorice ale raționamentului lui Răzvan Theodorescu, însă mai importante mi s-au părut efectele imediate ale lansării acestor idei. Las pentru altă dată discuția istorică. În orice caz, dacă această idee are câștig de cauză problema nu este doar justificarea și fundamentarea la un nivel profund a acțiunilor politice recente. Problema cea mai mare este că avem de-a face cu o schimbare profundă de paradigmă: renunțarea la perceptele generației de la 1848, cea care a demarat procesul de re-apropiere a românilor de civilizația europeană occidentală.
`Problema cea mai mare este că avem de-a face cu o schimbare profundă de paradigmă: renunțarea la perceptele generației de la 1848, cea care a demarat procesul de re-apropiere a românilor de civilizația europeană occidentală` – problema pentru cine? Pentru romani, in niciun caz.
Conceptul de Europa cu doua viteze s-a suprapus, probabil dintr-o coincidenta istorica, cu Estul si Vestul Europei. Ideea, din câte am înteles-o eu, la nivel oficial, ar fi ca tarile din est, ce cuprind si alte tari, pe vremuri parte a vestului, cazute fiind timp de 50 de ani într-o situatie despotica, si-au pierdut „democratia” si au nevoie de timp sa se adapteze la modul în care vestul a înteles democratia. Si în unele state, ciar functioneaza.
Domnul academician a uitat probabil ca originea democratiei nu este deloc vestica.
Cât de periculoasa este acordarea de drepturi depline unor cretini, au dovedit-o multe situatii necunoscute probabil în România (ea a cunoscut altele), prin care noii „imigranti” au distrus multe sisteme de valori în tarile în care si-au gasit adapost, printre care Germania.
Asa cum nimeni, nici academicianul resepctiv, nu se plâng ca drepturile civile, deci democratia, încep de la 18 ani, unele intervenind si mai târziu (dreptul de a fi ales in Parlament, de exemplu), copilul având timp sa învete regulile democratiei, tot asa vad si eu cele doua viteze, la modul ideal.
Ce se ascunde în spate e mai greu de banuit, daca nu esti în cercul acela special de intimi.
Si nenea Djuvara încerca pe vremuri sa induca aceeasi idee.
Oricum, este evident pentru multi ca exista o deosebire fundamentala între modul analitic occidental si cel sintetic oriental. Se vede clar si la abordarea religioasa, ortodoxa vs. catolica/reformata a conceptelor.
Presupunând ca Theodorescu este doar acel savant cu capul în nori, care nu stie cum sta de fapt treaba în occident, unde o gasca de baieti isteti creeaza carteluri peste carteluri (care cad în definitia de oligarhie, deseori transnationala si transfrontaliera), atunci poate ca ar avea dreptate. Dar RT nu este cu capul în nori.
PS: Pentru ce ai pus-o pe englezoaica aia? Sa arati integrarea rasaritului în apus?
Nu știu care este soarta și destinul nostru dar știu care ne este blestemul: plafonarea.