În anul 2000 arheologii italieni descopereau o frescă surprinzătoare: un copac cu 25 penisuri în loc de fructe (original posibil mai multe, porțiuni mari sunt șterse). O frescă zdravănă – 5×6 metri – deasupra unei fântâni publice, pictată în anul 1265 în orașul Massa Marittima cu o imagine ciudată și greu de explicat.
Și nu doar fructele copacului sunt bizare, ci întreaga scenă desfășurată sub crengile sale (sau ce se mai vede din ea), de la stânga la dreapta: o femeie de sub fustele căreia se ițește un penis; o altă femeie care cu un băț fie alungă păsările ce puneau recolta în primejdie, fie încearcă să scuture ceva roadă; două femei care se păruie în vreme ce țin cu nădejde de un penis proaspăt recoltat; în stânga patru femei care par destul de mulțumite de ce se întâmplă.
Decaparea stratului de tencuială care a acoperit câteva sute de ani această imagine a stârnit ceva senzație mediatică, urmată de o redescoperire a motivului medieval a ceea ce în studii și articole științifice a fost denumit ”copacul vieții”. Erau cunoscute în spațiul european – dar puțin băgate în seamă – cel puțin alte două fresce asemănătoare, plus mici basoreliefuri și miniaturi din manuscrise datate între secolele XIV – XVI.
Explicațiile date acestor reprezentări grafice s-au îndreptat către politică sau au fost căutate soluții în zona vrăjitoriei. Mie unuia ideea provenienței vegetale a penisului mi-a adus aminte de ”Povestea pulii” a lui Ion Creangă și înclin să cred că în zona aceasta, a anecdotei vulgare, trebuie căutată sursa acestor desene. Voi încerca să recapitulez principalele reprezentări grafice medievale ale ”copacului vieții” cunoscute și să le pun față în față cu anecdotele de acest tip contemporane, din perspectiva poveștii lui Ion Creangă – să vedem cam ce puncte comune există și către ce concluzie ne putem îndrepta.
CONTINUAREA ACESTUI ARTICOL POATE FI CITITĂ AICI