Ofițerii britanici au folosit cu entuziasm pistolul german Mauser C96 înainte de Primul Război Mondial, însă neoficial. Conducerea militară de la Londra nu era foarte încântată de armele semiautomate, însă nici nu putea rămâne în urma evoluțiilor din celelalte armate ale lumii – dar conservatorismul era extrem de puternic.
Toate acestea au devenit evidente în pistolul semiautomat Webley&Scott model 1910. O armă originală, cu o soluție de înzăvorâre proprie, dar în același timp bizară.
Ciclul de operare al acestui pistol cuprinde următorii pași: înzăvorârea este realizată printr-o buză practicată în partea superioară a camerei cartușului (care are o formă paralelipipedică), această buză blochează manșonul-închizător lipit de camera cartușului; după ce glonțul părăsește țeava armei aceasta sub forța reculului se mișcă spre înapoi împreună cu manșonul închizător; pe părțile laterale ale camerei cartușului există câte două rânduri de came oblice care se potrivesc în lăcașuri din rama armei, mișcarea spre înapoi și poziția acestor came fac ca țeava să coboare și buza din partea superioară să elibereze manșonul închizător; țeava se oprește, manșonul își continuă cursa spre înapoi, extrage cartușul tras; sub presiunea arcului recuperator manșonul-închizător revine, culege un nou cartuș din încărcător pe care-l introduce în camera cartușului, mișcarea spre înainte a manșonului-închizător acționează și țeava iar camele laterale ridică camera cartușului și buza din partea superioară realizează din nou înzăvorârea manșonului închizător.
În clipul de mai jos puteți vedea funcționarea acestui mecanism de înzăvorâre original.
Mecanismul s-a dovedit a fi unul extrem de rezistent, caliburul acestei arme fiind de .455 inci. Chiar dacă pistolul Webley&Scott model 1910 folosea un cartuș extrem de puternic și avea un mecanism eficient, armata britanică s-a dovedit rezervată. Arma a fost adoptată doar de Marina Regală și unitățile de artilerie, infanteria rămânând în dotare cu revolvere. O ciudățenie a acestui pistol este faptul că poate fi deconectat încărcătorul, iar arma să fie reîncărcată manual, cartuș după cartuș – o mărturie a reticenței conducerii militare britanice față de armele semiautomate cu tragere rapidă. Și în esență o negare a însăși ideii de pistol semiautomat.
„O ciudățenie a acestui pistol este faptul că poate fi deconectat încărcătorul, iar arma să fie reîncărcată manual, cartuș după cartuș”.
Magazine cut-off-ul nu este o ciudățenie a acestui pistol în particular. Foarte multe modele de arme de la sfârșitul secolului XIX, începutul de secol XX îl au. La englezi apare începând cu Lee-Metford-ul Mk I (?) de pe la 1890 și continuă să fie prezent până după WWI. Da, permitea încărcarea individuală a cartușelor după fiecare foc. Dar motivația pe care o oferi pare un pic contra intuitivă. Nu ar fi fost mai simplu să nu folosească arme cu magazie sau să introducă magazia doar la un ordin explicit?
Mai degrabă ar permite controlarea mai ușoară a tirului și reducea consumul de muniție în cazul unui inamic aflat la distanță și, mai ales, asigură o magazie plină atunci când situația făcea necesară o reîncărcare rapidă – ceea ce mai ales în cazul unui mic război colonial sună poate destul de rezonabil. O altă funcționalitate permisă de acest mecanism – și cea care i-a conferit ‘longevitatea’ mai sus menționată – era aceea de a oferi posibilitatea descărcări cartușului din armă fără detașarea magaziei/încărcătorului – poate, din nou, o opțiune de dorit într-o vreme în care aceste componente erau produse în niște limite de toleranță destul de largi.
Corect, la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul XX exista ideea asta în mințile militarilor, că armele automate/ semiautomate ar fi creat o risipă a muniției. Din punctul de vedere contemporan pare o ciudățenie.