Basarab I a fost în ultimii ani subiect de aprinse controverse în spațiul public – controverse care mai degrabă reflectă problemele noastre actuale decât să fie cu adevărat o dezbatere istorică.
Dar să vedem ce știm cu siguranță despre Basarab I. Prima oară apare într-un document din 26 iulie 1324 al regelui maghiar Carol Robert de Anjou care amintește mai multe solii trimise la Basarab – ceea ce înseamnă că acesta domnea în Țara Românească de mai mulți ani. Dar de când era Basarab I voievodul Țării Românești nu se poate spune cu precizie. Nici măcar nu este primul voievod atestat din regiunea dintre Carpați și Dunăre, înaintea lui mai sunt amintiți cu 100 de ani alții, la fel aflați în relație de vasalitate cu regele Ungariei.
Referitor la statutul de vasal al lui Basarab I: acesta era modul de organizare al epocii. Vasalitatea avea limite: Basarab I l-a înfrânt pe Carol Robert în bătălia de la Posada, care a durat mai multe zile, 9-12 noiembrie 1330. Conflictul a pornit după ce Basarab I a cucerit în 1327 cetatea Severinului. Regele a recucerit cetatea și Basarab I a preferat să cedeze și i-a transmis regelui o solie prin care îi oferea și 7.000 de mărci de argint drept despăgubire. Carol Robert alege să-l pedepsească pe voievodul român și intră cu o oaste în Țara Românească – Basarab I evită o luptă în câmp deschis și organizează o ambuscadă în munți (nu știm exact unde, ipoteze sunt practic pentru fiecare trecătoare dinspre Țara Românească spre Transilvania). După trei zile de lupte armata ungară a fost zdrobită, regele s-a schimbat în hainele unui nobil și a reușit cu greu să scape cu viață.
Eu unul nu sunt de acord cu ideea că victoria lui Basarab I asupra regelui Ungariei ar însemna „câștigarea independenței” Țării Românești. În primul rând nu prea exista ideea de „independență” în epocă; perioada feudală a fost o perioadă a interdependențelor mai mult decât a independențelor. Voievozii români se numeau în documente „samodârjeț” – singur stăpânitor – dar impresia mea este că se refereau la teritoriul propriei țări, aici era voievodul „singur stăpânitor”.
Victoria lui Basarab I cred că are altă semnificație: este o primă victorie totală a vasalului din Țara Românească asupra suzeranului din Ungaria. (Anterior avem cel puțin un caz consemnat al unui voievod român pedepsit de suzeran, Litovoi din Oltenia în 1279). Vasalitatea era o înțelegere ce era încălcată în mod frecvent de ambele părți contractante, în funcție de echilibrul de putere existent la un moment dat. Dacă vasalul avea impresia că putea scăpa nepedepsit nu ezita să își atace seniorul; la fel, dacă seniorul credea că va trage mai multe foloase din eliminarea vasalului acționa în consecință. Totul se rezuma la un balans pe limitele proiectării puterii în teritoriu. Cea mai limpede dovadă a faptului că Basarab I nu își dorea să iasă din sistemul politic feudal (nici nu avea cum, nu existau conceptele necesare) este reluarea legăturilor de vasalitate cu regele Ungariei după anul 1344 când s-a produs împăcarea.
Fără să intru în prea multe detalii: Basarab I a condus o țară bine închegată, deținea o forță militară capabilă să îl înfrângă pe cel mai puternic suveran din regiunea, controla un sistem economic capabil să ofere o cantitate serioasă de argint, știm că la curtea sa existau oameni care știau să scrie (trimiterea unui sol cu o scrisoare la regele ungar, data morții sale scrisă pe tencuiala bisericii din Câmpulung).
Țara Românească a lui Basarab I a fost o sinteză a influențelor învecinate: avem mărturii arheologice ale elementelor de civilizație occidentală (în ceea ce privește îmbrăcămintea), din punct de vedere militar avem mărturii privind influența tătărească și cea occidentală, din punctul de vedere al religiei românii erau creștini ortodocși sub păstorirea Constantinopolului (cancelaria maghiară îl desemnează sistematic pe Basarab I drept „valah schismatic”, bisericile de la Câmpulung și Curtea de Argeș care îi pot fi atribuite sunt construite conform stilului bizantin).
Rămâne discuția asupra originii etnice a lui Basarab I. Cât de cuman sau de român a fost? Cum ziceam, ungurii îi spun constant „valah schismatic” (român ortodox) – asta nu exclude 100% să fi fost cuman la origini (dacă acceptăm lectura Thocomerius pentru numele tatălui său + numele Basarab indică o filiație cumană). Dar chiar dacă ar fi fost de origine cumană, Basarab I a trăit ca un adevărat „valah schismatic” și nicidecum ca un nobil cuman migrator.
Basarab I nu a fost primul voievod din Țara Românescă, însă a fondat o dinastie care rezistat pe tron pe filiație directă cam 300 de ani, o moștenire genetică zdravănă. Discuția despre identificarea lui Basarab I sau a tatălui său Tihomir/ Thocomerius cu legendarul Radu Negru Vodă a fost tranșată de istoricii Pavel Chihaia și Nicolae Stoicescu de multă vreme. Până după 1600 voievozii Țării Românești nu și-au pus niciodată problema originii lor, ei erau stăpânii țării și asta le era de ajuns, dreptul la domnie era justificată prin ereditate. Cronicile și ideile vehiculate la 300 de ani de la instalarea dinastiei reflectă mai degrabă dorințele noului regim aflat la conducerea Țării Românești pentru a își justifica originile și a imita narațiunea cronicărească din Moldova. La fel cum dezbaterea din ziua de azi despre același Radu Negru Vodă reflectă obsesiile actuale despre multiculturalism.
Bine ai revenit și mulțam pentru texte!