Xenofobia și istoria: Ahtum, Gelu și Menumorut

Xenofob merge alături de rasist, fascist și nazist în constelația înjurăturilor din prezent folosite de oameni care vorbesc cuvinte pe care nu le cunosc. Xenofob este ”cel care se teme de străini”, iar vreme de mii de ani xenofobia a făcut parte din elementele de bază ale supraviețuirii oamenilor.

Toți știm de la școală de voievozii Ahtum, Gelu și Menumorut. Cât de români erau ei este secundar în chestiunea de față, ideea este că înainte de / la venirea ungurilor prin părțile astea existau formațiuni statale și o populație. Povestea lui Gelu și ce a lui Menumorut sunt cunoscute, primul e folosit ca exemplu de conducător care a murit apărându-și pământurile, al doilea este exemplul de rezolvare a conflictului prin negociere. Dar despre Ahtum nu se spun prea multe în școală – deși există o mulțime de detalii – pentru că povestea lui este +18.

După nume Ahtum pare să fi fost ceva turcic, cuman sau peceneg. S-a botezat creștin ortodox în jurul anului 1002 la Vidin, punându-se sub protecția Imperiului Bizantin. Voivodatul lui Ahtum acoperea Banatul de azi și controla confluența Mureș – Tisa – Dunăre, impunând taxe pe transportul sării din Carpați către Câmpia Panonică – sursa averii, puterii și problemelor lui Ahtum. Personajul nostru nu era un creștin foarte convins, a continuat să țină șapte neveste și după botez, ceea ce nu era chiar foarte ciudat pe vremea aceea pentru căpeteniile păgâne proaspăt botezate. Prin voievodatul lui se pare că hălăhuiau netulburați pe lângă ortodocși și catolici și eretici bogomili, probabil alături de păgâni.

Unul din comandanții militari ai lui Ahtum era un anume Csanad, ungur după neam și chiar puțin înrudit cu regele Ștefan, războinicul după o vreme a revenit din cauza unei supărări la curtea maghiară. Când regele ungurilor a fost deranjat de taxele pe sare impuse de Ahtum, l-a trimis pe capul acestuia pe Csanad împreună cu un anume Gyula, bineînțeles însoțiți de o oaste serioasă. Prima bătălie a fost câștigată de Ahtum, în a doua Ahtum și-a pierdut capul. Eroul principal a fost Csanad, însă Gyula a încercat să se laude în fața regelui cum că el i-ar fi retezat capul lui Ahtum pe care l-a prezentat drept trofeu. Doar că vicleanul Csanad a pus o întrebare cheie: dacă tu l-ai decapitat pe Ahtum spune unde e limba care lipsește din gura căpățânii? Csanad bănuia că Gyula va încerca să-l tragă pe sfoară și preventiv i-a tăiat și limba lui Ahtum pe care a pus-o în buzunar, numai bună drept dovadă în fața regelui despre cine e adevăratul erou. Înțelegeți acum de ce povestea asta nu apare prin manualele de școală generală și liceu. Revenind la problema noastră: dacă Ahtum s-ar fi temut mai zdravăn de străini poate ar fi avut o șansă.

Alt exemplu. Un sârb ajuns ienicer în oastea lui Mahomed al II-lea ne povestește că după ce turcii au văzut în 1462 pădurea de țepe de la Târgoviște au prins vreo 300 de țărani valahi pe care i-au tăiat în două cu fierăstraiele. Asta era o trebușoară complexă și dureroasă: valahul era legat de un trunchi de copac și tăierea se efectua cu un joagăr din laterală, cumva să prindă mai mult din copac și mai puțin din valah, astfel încât procesul să dureze mai mult. După un eveniment de genul acesta, cu 300 de valahi tăiați în două la fierăstrău xenofobia devenea o condiție a supraviețuirii. Adică în calitate de valah când vedeai un otoman nu mai așteptai să afli dacă vrea să te întrebe de drumul spre Viena sau dacă vrea să te spintece: te mișcai în pas alergător către cel mai apropiat ascunziș. Dacă erai împreună cu mai mulți valahi și aveați arme făceai astfel încât turcul să priceapă sensul ideii de xenofobie.

Pe scurt: xenofobia a fost folositoare omenirii vreme de mii de ani, a făcut diferența dintre viață și moarte. În general tătarii decorează gardurile cu mațe de țărani – când văd tătari în zare devin xenofob și mă tem pentru mațele mele. Nu cred că sunt 100 de ani de când xenofobia a devenit ceva rău, asta în balanță cu mii de ani în care xenofobia a fost folositoare.