Meniu Închide

Regele Mihai, veșnicul pensionar jefuit de copii și nepoți

Monarhiștii români se zguduie: regele Mihai este captivul unor interese obscure! Și asta spune multe despre monarhiști și capacitățile lor – abia acum și-au dat seama că fostul suveran al României este o marionetă.

Mitul fondator al monarhismului de secol XXI în România: regele a fost alungat de comuniști. Așa este, a fost alungat de comuniști. Însă regele nu a făcut nici o mișcare pentru a-și evita soarta. Nimic, absolut nimic. Apar tot felul de articole lacrimogene și explicații trase de păr – dar adevărul este că Mihai a știut ce-l așteaptă, știa că România va fi înghițită de comunism și nu a făcut nimic pentru a-și salva țara.

A făcut în schimb tot ce a putut să-și salveze averile. A ajuns la o înțelegere cu comuniștii și a respectat-o, în vremea exilului s-a ținut departe de orice fel de acțiuni care i-ar fi deranjat pe comuniștii înstăpâniți la București. Alții și-a spart capetele, regele s-a plimbat cu mașinuțele prin Elveția.

Și aici este momentul să spunem lucrurilor pe nume: Mihai a fost pensionar din tinerețe. Cu excepția momentului 23 august 1944 nu a făcut nimic toată viața. Cu o excepție: l-a dat pe Ion Antonescu legat în mâinile rușilor și a profitat tot restul vieții de pe urma acestui act de vitejie. Fostul suveran și-a petrecut toată viața ca pensionar. Sunt vrăjeli poveștile despre cum muncea el prin Elveția ca să-și întrețină familia: Carol al II-lea scria scos din sărite în jurnal că Mihăiță îi vindea pe ascuns colecțiile de timbre, safirul reginei Maria (cumpărat cu banii Guvernului român, nu din banii personali ai reginei) a fost sfeterisit de același Mihăiță și multe altele.

Dar din nou: nu te poți pune cu propaganda. Există niște băieți care plătesc pentru propagandă pro-monarhică, există niște cinici care încasează și niște idealiști care suflă-n trompete. Degeaba, pensionarul nu poate să se transforme în rege.

[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]



Articole similare

7 comentarii

  1. cristian

    I-a trecut de mult timpul; cel mai târziu din ziua semnării abdicării. Și cu aceasta s-a stins dinastia Hohenzollernilor. Au fost și lucruri bune (Carol I, Ferdinand) și mai puțin bune (Mihai) și foarte rele (Carol II). Dar f probabil s-a oglindit și poporul român în cei 4 conducători ai săi! N-am fost nici noi mult mai buni sau mult mai răi decât ei.
    De-acu să vedem noi ca să fim muuult mai buni decât conducătorii actuali, căci altminteri ne vom duce rău de tot în jos spre pierzare…. Așa să ne ajute Dumnezeu!

  2. Marian

    Eu nu-i înteleg pe monarhisti.
    Trebuie sa fii extrem de redus mintal sa lupti pentru ca un om sa aiba niste privilegii care n-ar trebui sa le aiba în virtutea legilor naturii.
    Când lupoaica sefa (conducatoarea turmei) decade din rang nu-i vine la rând fiica cea mare, ci acea lupoaica care are calitatile de conducator. La fel si la bizoni. La fel si la alte mamifere sociale (de exemplu cimpanzei). Sa-i oferi conducerea unui debil mintal (nu e vorba de Mihai, ci de alti regi si seniori din istorie) doar pentru ca s-a nascut într-o familie aparte.
    Si monarhistii nu câstiga nimic. NIMIC.

    Mihai a fost un rege prost si prist sfatuit. Ca om nu a fost rau, dimpotriva, consider ca a fost bine intentionat, dar pur si simplu a fost depasit de situatii.

    „Salvarea” averii nici macar n-a fost initiativa lui, ci a Elenei. Înca mai studiez acest subiect, influenta oculta a Elenei asupra lui Mihai si, indirect dar implicit, asupra României. Soarta lui Antonescu si a lui Maniu au fost decise nu de Mihai ci de Elena, Mihai numai a ascultat de ea. Abdicarea a fost negociata de Elena, Mihai numai a semnat hârtia.

    Cumva Mihai e o victima a împrejurarilor, dar n-am ce-i face. Atunci când a cedat rusilor armata, ar fi trebuit sa stie ca e la mâna lor. În dreptul modern, necunoasterea legilor nu-l scuteste de pedeapsa pe cel care nu le-a respectat. Monarhistii poate ca l-au iertat, dar istoria nu o va face.

  3. Nelu

    Păcat că sunteți niște români tarați de pseudoistoria scrisă, la comandă, de iuda bolșevică Mishu Roller. Și ați avut destul timp să vă lepădați de satana..! După 26 de ani de la 1989, sunteți încă bântuiți de stafia republicii aduse pe tancurile Armatei Roșii, ”implementată” de către cozile de topor indigene și alogene, pripășite la acea vreme în Țară… nenorocire produsă ”sub protecția” Armatei Roșii de ocupație! Zalmoxis, Rubobostes, Burebista, Deceneu, Scorilo, Decebal… au fost președinți?! Să vă fie rușine!

  4. Marco

    Regele poate unii o tara , in cazul in care este cineva popular, este un om ca un muzeu, un simbol. Daca avea vreun descendent mai demn, poate ca da, mai bine cochetam cu Carlos de Gales , desi habar nu am daca exista asfel de conditii, oricum, am castiga politic mult mai mult decat cu Mihai.

Ai ceva de spus?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.