Orice inginer știe că Leonardo da Vinci a fost fugărit de Inchiziție din cauza disecțiilor pe care le făcea prin subsolurile bisericilor (sic!). Doar că nu este chiar așa, Biserica Catolică nu a interzis niciodată disecția cadavrelor în scop de cercetare.
Dincolo de vorbe din auzite sau citate din Irving Stone (în ”Agonie și extaz” și bietul Michelangelo studiază anatomia corpului uman făcând disecții la lumânare în catacombele unei mănăstiri) trebuie să vedem dacă a existat vreo interdicție expresă a disecțiilor.
Cea mai veche interdicție a disecțiilor ar fi fost luată chipurile la Conciliul din Le Mans în 1248 prin edictul Ecclesia abhorret a sanguine – în realitate nu există un astfel de edict, este pur și simplu o invenție de la 1744 a francezului François Quesnay care amesteca istoria medicinei cu propaganda anti-bisericească.
A doua sursă a interdicției bisericești asupra disecțiilor ar fi bula papală Detestande feritatis din 1299. În realitate papa Bonifaciu VIII nu a interzis disecțiile, ci practica dezmembrării cadavrelor celor decedați departe de casă, de obicei prin fierbere până rămâneau oasele curate, mai apoi acestea fiind transportate la locul de baștină al mortului pentru înmormântare. Nu există nici o dovadă că această bulă papală ar fi fost invocată în vreun proces împotriva vreunui chirurg care făcea disecții pe cadavre.
Andreas Vesalius a publicat în 1543 primul tratat de anatomie generală, De humani corporis fabrica în care a contestat teoriile medicului antic Galenus. Scandalurile și acuzațiile împotriva lui Vesalius nu au fost pornite din partea Bisericii – ci din partea confraților medici ”galeniști” care rămâneau fără clienți și se temeau de faima și influența lui Vesalius. La fel, spaniolul Servetus a fost ars pe rug nu din pricina lucrărilor sale medicale, ci în urma unui conflict teologic cu Calvin.
Însă mitul ”Biserica a interzis disecțiile” este în continuare viu, deși a fost lansat cu aproape 300 de ani în urmă. Ideea este simplă, o completare a tezei generale ”Biserica se opune/ s-a opus științei”. Mai adăugăm câteva invenții literare cu Michelangelo și da Vinci pentru ca să avem și puțin dramatism și gata, mitul devine un adevăr cunoscut de toată lumea.
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Eu sunt inginer si n-am auzit de fugarirea lui Leonardo pentru disectii….
Dar stiu ca biserica acorda aceasta „învoire” celor care o doreau.
Problema era, dupa mine, una putin mai complicata si cu bataie indirecta.
Sigur, chirurgia si implicit disectia erau raspândite în Europa medievala, pentru ca „materialul de lucru” exista din belsug, la câte razboaie erau pe atunci.
Ceea ce, stiu eu inginereste, era interzis era modificarea corpului uman – si anume omului nu-i era permisa distrugerea creatiei lui Dumnezeu (daca nu ma înseala memoria, unul din argumentele sofistice aduse contra circumciziei pentru a primi goimii în noua biserica)
Eu nu sunt inginer. Dar am auzit că „cheia franceză„ ar fi fost inventată de un popă neamț.