Tocmai ce am aflat că a murit Neagu Djuvara, să-i fie țărâna ușoară. Am zis să scriu ce impresie mi-a făcut ca istoric.
În volumul ”Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă” Neagu Djuvara susținea că a fost istoric pentru că a scris cărți de istorie, iar eu înclin să-i dau dreptate. Nu este obligatoriu să ai studii de specialitate pentru ca să poți scrie cărți de istorie. Calitatea unei astfel de scriituri este o discuție separată.
Ca memorialist, Neagu Djuvara a fost îndreptățit să scrie ce a scris – mai ales despre evenimentele la care a fost martor direct. Că mărturiile lui trebuie tratate critic și coroborate cu restul izvoarelor existente asta este treabă de istorici. Și aici a cam eșuat Neagu Djuvara în scrierile lui istorice.
Teza care l-a făcut celebru la nivel național pe Neagu Djuvara a fost una simplă: primul voievod al Țării Românești nu a fost român, ci cuman, expusă în volumul ”Thocomerius – Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești”. Polemica ce a urmat s-a îndreptat într-o direcție greșită, ”descoperirea” lui Djuvara învârtindu-se steril în jurul identității naționale contemporane. Istoricii de meserie l-au tratat cu deferență pe Neagu Djuvara, dar nu s-au grăbit să-i trateze cu adevărat critic teza despre Basarab. Chestia asta l-a iritat pe Neagu Djuvara, ceea ce se vede în volumul ”Răspuns criticilor mei…”.
O falsă descoperire
Problema este că ”descoperirea” lui Djuvara nu este chiar o descoperire, mai mult o reîncălzire a unei teze a istoriografiei maghiare interbelice. SIngurul care s-a ostenit să-i dea un răspuns articulat a fost Matei Cazacu, într-un volum demolator (am scris mai pe larg într-unul din articolele pe care le enumăr la sfârșit). Teza lui Neagu Djuvara suferă din toate punctele de vedere a ceea ce se numește cercetare științifică. Un mic exemplu: discuția despre originile voievozilor din Țara Românească este extrem de veche, în principiu este vorba de două orientări.
Prima orientare ia de bună tradiția cronicarilor (statul a fost fondat de Negru vodă, nobil român din Transilvania care a trecut munții în urma persecuțiilor maghiare etc.) A doua orientare este una critică și pornește de la un fapt cât se poate de clar: Negru vodă și legenda descălecării sale apare abia în secolul al XVII-lea, la aproape 400 de ani de la presupusele evenimente – existând bănuiala că cronicarii munteni s-au ”inspirat” din tradiția celor moldoveni (românul transilvănean Dragoș-vodă care trece munții etc.) Însă Dragoș-vodă este dovedit prin documente ca personaj istoric – despre Negru-vodă nu există nici un fel de dovezi documentare.
Din păcate Neagu Djuvara pur și simplu ignoră cea de-a doua orientare istoriografică, pentru el pur și simplu nu există această idee – în ciuda mulțimii de scrieri care validează această teză. Iar chestia asta este destul de grăitoare. Cam atât aveam de spus despre cât de istoric a fost Neagu Djuvara.
Am scris mai multe articole despre povestea asta cu Basarab ”cumanul”, am zis să le pun la un loc aici.
Basarab ”cumanul” și ghidușiile istoriografice ale lui Neagu Djuvara
Basarab voievod a fost român şi ortodox. Neagu Djuvara ne cam minte
Ce-i lipseşte lui Neagu Djuvara din Thocomerius – Negru vodă
[av_sidebar widget_area=’PB’ av_uid=’av-25e3qp’]
Djuvara a fost cool, și asta îi face contribuția valoroasă – mai mult decât tezele originale, faptul că a reușit să scrie câteva cărți accesibile, pe care le abordează și la care fac referință o mulțime de tineri.
Poate că da, ar fi trebuit să fie ceva mai timid în a împinge ideea aia cu Basarab fără argumente puternice, dar trăgând linie, o lume cu contribuția lui Djuvara e un pic mai bogată decât aia fără. Zic eu.
Da, ca și popularizator al istoriei a fost OK, un fel de Dumitru Amlaș al anilor 2000, doar că fără poze mișto.
Parcă următorul Amlaș e băiatul ăla, Radu Olteanu, care are chestii desenate frumos.
In Djuvara avem un scriitor de istorie mai diferit si prim prisma faptului ca el chiar a participat si a fost insarcinat cu actiuni despre care altii doar au auzit/citit.
Ca avea el un bias pentru Thocomerius este de iertat – pana la urma si cei care citesc istoria au datoria sa se informeze din mai multe surse.
Cartea despre Tchocomer este o fituica, chiar si pentru un om cu cunostiinte modeste de istorie, cum sunt eu. Practic sunt 3-4 argumente intinse pe 100 de pagini, scrise cu litere mari, n-am cumparat idea mai deloc, a ramas practic la stadiul de OZN, „ar fi interesant daca ar fi adevarat, dar cartea asta nu ma convinge”
In schimb „Istoria Romanilor povestita celor tineri” mi s-a parut geniala. Practic mi-a re-desteptat pasiunea pentru istoria romanilor. Mi-am amintit ce am invatat la scoala, si am realizat ca se poate povesti si intr-un mod atractiv.
Nu stiu cat de istoric a fost Djuvara, dar a fost (ar fi fost?) un profesor exceptional. Plus ca intr-o lume dominata de injuraturi, si mediocritatea morala si intelectuala, dumnealui a ramas un personaj aparte, cel putin la suprafata.
Să-i fie țărâna ușoară! Mie unul o sa-mi lipseasca…
Blogul asta ,ca nu vreau sa zic autorul au cateva obsesii :)))
Neagu Djuvara si istoria unilaterala.
Oberv cu stupoare ca romanii trebuie pusi pe canapea la Freud cand vine vorba de istorie, trecut.Au o manie care se manifesta astfel: mereu dar mereu simt o obligatie fata de trecut, sa il reglementeze, sa il uniformizeze, sa il bata in cuie. Monocrom,omogen, uniform exact cum o cerea Partidul.Credeam ca s-a schimbat ceva , nu e cazul
Ca sa fii istoric trebuie sa ai studii de specialitate punct. Altminteri la fel de istoric ar fi si baba de la 4 care a fost femeie de serviciu si care scrie o carte despre epoca Ceausescu.
Neagu Djuvara a spus foarte clar că a plecat de la articolul lui Nicolae Iorga, articol deosebit de interesant care, pe lângă problema cu Basarab, mai are una interesantă, dar pe care Iorga o lasă tot așa, în suspans și tot așa a rămas în ciuda faptului că articolul a fost (re)descoperit după apariția cărții lui Neagu Djuvara.
Matei Cazacu a comis câteva gafe care au fost taxate de abilul Dan Alexe. În disputa cu Dan Alexe, prof. Cazacu și-a arătat limitele. Revenind la Neagu Djuvara pot spune că este un Steven Runciman de România. O analiză atentă a principalului izvor al Bătălie de la Posada, a cronicii pictate de la Viena demonstrează fără tagada de la pălărie până la forma ochilor originea cumana a lui Basarab. Faptul că nu pui mare preț pe Letopisetul Cantacuzinesc nu mă miră, începutul nefiind conform istografiei oficiale de descalecare de la sud de Dunăre. Apoi letopisetul spune clar că Basarab a fost vasal lui Radu Negru hertog (având Herțegovina în Făgăraș) duce de Făgăraș. Cea mai veche biserică a Râmnicului este una catolică și nu ortodoxă exact ca la Câmpulung ceea ce înseamnă că letopisetul se bazează pe texte mai vechi.
Indiferent ce se va spune despre Neagu Djuvara că a fost, că n-a fost istoric rămâne cel care a spus istoria românilor precum o poveste gândindu-se să o facă, nu numai accesibilă, dar chiar plăcută și îndrăgita pentru tineri, lucru rar la istoricii din ziua de azi. Dispariția lui lasă un gol imens în categoria istoricilor povestitori, o meserie pe cale de dispariție.
O recomandare de lectură: https://historice.ro/basarab-cumanul-si-ghidusiile-istoriografice-ale-lui-neagu-djuvara/
Eu nu inteleg un lucru despre teoriile lui Neagu Djuvara, oarecum atins un pic si in articolul de aici: OK, omul a venit cu o teorie pe care a argumentat-o, poate subred, poate nu, n-am studiat problema si n-am intrat in detalii. Dar de ce majoritatea criticilor lui, inclusiv istorici, romani verzi ortodocsi si restul de stereotipuri, n-au facut decat sa il atace ad-hominem sau sa afirme ca n-are cum as fie adevarat ce crede el, ca Basarabii au fost romani puri si n-are cum sa fie altcumva ca asa stiu ei si asa cred ei, si doar putini s-au obosit sa vina cu argumente si sa-i demonteze stiintific teoria. Ca si la aberatiile cu daci, e nevoie de o figura autoritara in domeniu sa demonstreze cu argumente cand unele teorii populare o dau serios in balarii, astfel lumea le va lua de bune. Si din cati istorici platiti din bani de la stat avem, ar fi bine din cand in cand sa apara si cate unul care e chiar util si care scrie pentru publicul larg.
Istoricii ”mari” au preferat să nu intre în polemică cu Djuvara, doar Matei Cazacu i-a dat un răspuns aplicat – scris chiar pentru publicul larg.
Imaginile nu reflecta întotdeauna realitatea.
De exemplu, fiecare pictor bisericesc si-a imaginat sfintii si scenele biblice dupa specificul locului. Nu ma refer la români, ca sa fie clar, ci la toti pictorii medievali, din Italia pâna-n Anglia si din Franta pâna-n Rusia.
În dreptul anglo-saxon exista o notiune care se numeste „the burden of proof” – pe scurt cine aduce o informatie (acuza, scuza, argument) trebuie s-o dovedeasca.
Se pare ca noul forum „uita” referirea la mesajul caruia i se da replica. Ma rog.
Dupa mine, Djuvara a venit în România trimis cu o misiune din partea unei grupari de origine si sub obedienta catolica. Mare parte din aceasta se vede prin modul în care a strecurat diverse „sopârle” în niste carti, de altfel bine scrise, cel putin din punct de vedere literar.
Metoda e veche de când biblia dar pentru a avea succes trebuie timp si un colectiv: primul autor lanseaza o idee sub o forma inofensiva si ipotetica. Al doilea autor vine si construieste peste informatia initiala, pe care o transforma într-o sursa credibila. Al treilea si urmatorii deja o prezinta ca si cum ar fi beton. Procesul este lung si implciit dificil de urmarit de catre o singura persoana – ca un corolar, acest lucru nu serveste unei persoane ci unui grup sa-i zicem peren (cum ar fi biserica, de exemplu). Dar deja de la faza a treia, când se poate observa rezultatele, este prea târziu pentru a mai fi oprit din mers, ci trebuiesc investite resurse imense pentru contracararea efectelor acestuia, si fiecare mica greseala readuce corectura la punctul initial, ba mai mult, chiar aduce avantaje primilor.
Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris
Mulțumesc de trimitere… Am mai discutat acum un an despre acest subiect…
Nu te-am văzut atât de vehement împotriva „originii pepenege” formulată de Papacostea, Madgearu și într-o oarecare măsură de Ioan Aurel Pop.
Ai multe articole deosebit de interesante așa că o părere diferită față de Djuvara nu mai contează.
Revenind la Iorga și la articolul lui, articol care stă la baza teoriei lui Djuvara, am citit, chiar în prima pagină, un lucru interesant. Despre acest lucru vream să întreb. Iorga spune, făcând trimitere la o sursă și la un izvor, de participarea unor români ca auxiliari alături de trupele tătaro-mongole la asediul unei mănăstiri. Iorga a făcut această trimitere pentru a-și întări punctul de vedere privind stăpânirea cumanilor,dar a lăsat în aer subiectul așa cum a făcut și cu Basarab. Într-un fel e bine pentru că altfel nu ar mai fi venit Neagu Djuvara cu teoria și polemica. Relația de vasalitate a românilor față de mongoli și mai târziu de tătaro-mongolii din Hoarda de Aur mai apare și în alte surse până la apariția statelor feudale românești? Împărtășești punctul de vedere al istoricului Florin Constantin și al altora (Papacostea) cu privire la importanța Hoardei de Aur în formarea Țării Românești? A fost Hoarda de Aur la fel de importantă ca în cazul Cnezatului Moscovei?
Mulțumesc
Articolul la care am făcut trimiterea îți era oarecum dedicat, e o dovadă a faptului că discuția despre originea cumană a fost mai largă și nu se rezumă la articolul lui Iorga (mai sunt și altele în afară de cele citate de mine). Despre importanța Hoardei de Aur la Dunărea de jos încă nu am o părere fermă, mai e nevoie de ceva lecturi.